Politică

Aşa-numita economie de piaţă românească

Economia românească este deţinută în prezent de multinaţionale şi de stat în proporţie de peste 90%, ambele în calitate de acţionari dominanţi ai societăţilor româneşti. Doar restul este deţinut de întreprinzătorii privaţi, incluzând IMM-urile.

Aşadar, întreprinderile româneşti care contează sunt controlate de un acţionar dominant. Restul se pot război între ele într-o aşa-numită concurenţă liberă, din care cele mai multe au „câştigat” dreptul de a se pune sub protecţia tribunalului, pentru insolvenţă. Iar ceilalţi rămân cu „dreptul” de a cere clemenţă de la Fisc pentru a supravieţui.

Voinţa societăţilor controlate de acţionarul dominant nu se localizează la nivelul adunărilor generale ale acţionarilor sau la nivelul propriilor administratori şi directori întrucât fie votul în adunările generale se exprimă prin reprezentanţi ai acţionarului dominant, necontând în mod real votul acţionarilor minoritari, fie deciziile manageriale se iau după criteriile şi în limitele stricte trasate de acţionarul dominant. De altfel, Guvernul îşi desemnează reprezentanţii în adunarea generală şi managerii dintre demnitari sau funcţionari publici, foarte rar pe criterii profesionale şi foarte des pe criterii de apartenenţă politică.

O „adunare generală a acţionarilor” nu mai are decât rolul de a formaliza o decizie deja luată de acţionarul dominant, iar managerii societăţii controlate nu mai exprimă voinţa acesteia, ci ei sunt doar purtătorii voinţei acţionarului dominant. Faptic, managerii îşi ordonează comportamentul în funcţie de interesul acţionarului dominant, iar obligaţiile lor fiduciare nu mai au ca beneficiari societatea controlată şi acţionarii săi (inclusiv acţionarii minoritari şi acţionarii indirecţi, cum ar fi salariaţii sau creditorii cu expuneri pe societatea controlată), ci acţionarul dominant. Sub un asemenea regim „liber”, societatea controlată execută obligaţii ale acţionarului dominant (care contractează cu terţii folosindu-se de societatea controlată ca de un simplu instrument al politicii sale economice) sau ale altor societăţi din grup, ori transferă drepturi, dincolo de voinţa proprie, către societatea dominantă sau către alte societăţi din grup, după cum dictează politica economică şi strategia grupului, prin cash pooling sau services sharing. Prin această „tehnică de transport” al voinţei societăţii dominante în contractele cu terţii se ajunge la deturnarea sensului şi scopului legitim şi originar al personalităţii juridice. Societatea controlată nu mai este decât o umbră a acţionarului dominant.

Sunt notorii în ultimii ani în România fixarea cartelară a preţurilor la produsele agroalimentare de către marile lanţuri de magazine, ridicarea invariabilă a preţurilor la combustibil, la ciment, la medicamente şi la serviciile de telecomunicaţii, clauzele abuzive în contractele de credit de retail şi „donaţia” de 400 de milioane făcută Guvernului de o societate din portofoliul statului, toate aceste practici fiind dictate de acţionarii dominanţi ai firmelor româneşti.

În speţa Clubul Lombard, unele bănci austriece au fost sancţionate de CE în 2002 şi de CEJ în 2009 pentru practici cartelare, în detrimentul consumatorului, printre altele, pentru fixarea în mod coordonat a unor dobânzi la creditele de retail calculate după indicele de referinţă internă a băncii şi a comisioanelor de administrare sau de risc care se adaugă dobânzii. Sancţiunea pecuniară, extrem de dură, a fost dublată de interdicţia de a practica astfel de afaceri pe tot teritoriul Uniunii Europene. Cu toate acestea, practicile respective au fost importate în România încă din 2004, prin impunerea acestui model subsidiarelor din România ale unor bănci austriece. Ele se derulează şi acum, cu profituri consistente şi bizare pe timp de criză şi sunt „ocrotite” de legiuitor, de Guvern, de BNR, de asociaţiile profesionale ale băncilor şi, într-o anumită măsură, de sistemul nostru judiciar.

Cum explică managerii acestor bănci şi şefii de compliance faptul că derulează în România afaceri pe care nu le pot derula niciunde în Europa? Şi unde este competiţia liberă din România?

Gheorghe Piperea
sursa: romanialibera.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Frumoasa prezentare a economiei romanesti.Pe omul de rand il intereseaza cum sa traiasca mai bine. Ceea ce spune domnul Gheorghe Piperea este adevarat.Noi,prostimea suntem interesati mai mult de solutiile imediate decat de analizelele de care toti s-au plictisit.Ceva nou?

Abonează-te la newsletter