Economia (din limba greacă οίκος [oikos], ‘casă’ şi νομος [nomos], ‘conducere’) este o ştiinţă socială ce studiază producţia şi desfacerea, comerţul şi consumul de bunuri şi servicii.
Supoziţia fundamentală care face subiectul teoriei economice tradiţionale este ideea existenţei actorului raţional care urmăreşte maximizarea utilităţii.
Mai sus: definiţii preluate de pe Wikipedia.
Să luăm teoria la bani mărunţi (unde “bani” este elementul definitoriu, nu în sensul pozitiv):
1. Maximizarea utilităţii. În sistemul actual bunurile şi serviciile sunt supuse nevoii implicite de profit, noţiune care intră în contradicţie cu ideea de utilitate maximală. Să presupunem că o firmă produce un telefon mobil de maximă folosinţă (durată de viaţă, tehnică de ultima generaţie) cu costuri minime şi care să fie accesibil tuturor. Odată vândute aceste bunuri piaţa este saturată şi firma îşi pierde obiectul activităţii.
Soluţia: comercializarea de bunuri şi servicii cu durată de folosinţă programată, care să se uzeze rapid (fie moral fie fizic) astfel încât clientul să revină în magazin să-şi procure şi un alt produs. Această soluţie se aplică şi în cazul industriei farmaceutice: dacă s-ar comercializa medicamente care să vindece toţi bolnavii, industria farmaceutică ar da faliment.
2. Economia (din limba greacă οίκος [oikos], ‘casă’ şi νομος [nomos], ‘conducere’) este o ştiinţă socială. Nimic mai greşit: economia (cea reală, nu cea din teorie) este o ştiinţă anti-socială care generează deficite de viziune şi probleme sociale mai grave decât multe alte cauze extra-economice. Zilnic mor copii de foame sau de boli uşoare şi asta nu din cauza lipsei de alimente, ci din cauza lipsei de acces economico-financiar la alimente şi medicamente. Această aşa-zisă ştiinţă socială face ca un muncitor disponibilizat să moară de foame într-un canal în faţa unui supermarket în care alimentele expiră şi sunt arse de dragul “sănătăţii publice”…
Să vedem şi alte exemple de aşa-zisă ştiinţă socială:
-forţa de muncă: în Germania un instalator pune 10 ţevi într-o zi de muncă şi îşi permite rate la un apartament şi la un Opel Astra, plus mâncare şi băutură la discreţie. În Zimbabwe, un muncitor care prestează aceeaşi muncă îşi permite maxim să cumpere mâncare la copii. Asta deşi amândoi au două mâini şi două picioare şi prestează aceeaşi muncă. Sau de ce nu, uneori prestează mai mult pentru mai puţin.
-capitalismul bazat pe “capital” propriu-zis: dacă vrei să demarezi o activitate economică ai nevoie de “capital”. O clădire, utilaje de producţie, tehnologie şi informaţie. Aceeaşi hală de 2.000 metri pătrati, acelaşi utilaj de laminare, aceleaşi linii de asamblare valorează de două ori mai puţin în Albania decât în Franţa. Asta deşi sunt aceleaşi.
-împărţirea profitului raportat la aportul adus şi la valoarea adăugată: un agent economic produce bunuri de larg consum cum ar fi alimente şi îmbrăcăminte. Aportul social este maximal, profitul minimal. În contrapartidă, o agenţie de intermediere financiară (bancă, societate de asigurări, etc.) obţine un profit maximal deşi nu a adus niciun aport vizibil la bunăstarea socială.
Avem mai sus doar trei exemple de avem de-a face cu o ştiinţă anti-socială, nu una în folosul societăţii.
3. Studiază producţia şi desfacerea, comerţul şi consumul de bunuri şi servicii. Se presupune că economia ar corela (prin mecanismul cerere-ofertă) producţia şi consumul astfel încât acestea să fie echilibrate. În realitate, aşa cum spuneam, consumul este încurajat în pofida nevoilor şi a cererii de bunuri şi servicii. Prin mecanisme subliminale cetăţenii planetei (indiferent de rasă, sex, sau statut social) sunt educati să consume produse de care nu au nevoie, dar pe care le “vor” prin condiţionare socială. Strategiile de marketing ale unor produse ineficiente, nesustenabile, şi de foarte multe ori dăunătoare bunăstării individuale câştigă teren şi acaparează viaţa oamenilor. Este ilegal să ademeneşti un minor să facă sex cu tine, dar este legal să manipulezi o întreagă masă de cetăţeni să-ţi cumpere plasme de 80 inchi de care nu au nevoie. Aceasta este ştiinţa socială denumită economie.
4. Ideea existenţei actorului raţional care urmăreşte maximizarea utilităţii. Aici este problema: cine este acest actor şi cum urmăreşte el maximizarea utilităţii???
Da, există un actor raţional care distruge resursele planetei şi care nu reuşeşte să maximizeze utilitatea produselor şi serviciilor din economia de piaţă. Există un actor care deşi ştie că trăim pe o planetă cu resurse finite trăieşte ca şi cum ar avea resurse la infinit, este actorul care-i înjură pe predecesorii săi că au aruncat gunoi în poieniţa sau părculeţul lui preferat dar nu ştie că predecesorii lui îl vor blestema când nu vor mai avea apă potabilă şi resurse de energie. Este actorul care se uită la televizor cum ecosistemele sunt pe ducă dar este prea preocupat să-şi trăiască viaţa închinată banului şi discuţiilor sterile telenovelistice ca să mai schimbe ceva.
Actorul acela nu face parte din conspiraţii secrete, din loje masonice sau partide politice şi nici nu se închină la vreun demon de origine pământeană sau extraterestră, şi nici nu poartă mereu în servietă planuri secrete de distrugere şi subjugare a maselor. Actorul acela nu este Bill Gates, Obama, directorul FMI sau papa Benedict.
Actorul acela eşti TU. Şi eu. Bună dimineaţa!
autor: Habarnam
sursa: pandoras.realitatea.net
problema se poticneste la pct.1
atata timp cat conducem masini cu o eficienta de ardere de 15-25% si o facem de 100 de ani …. restul e praf in ochi
Singurul lucru consumabil este mancarea, si acesta ar trebui consumat in functie de sezon
Restul au fost transformate in produse similare mancarii ca si durata de viata, si “retete” de cum sa te imbraci, ce accesorii sa porti, ce gadgeturi sa ai, etc
Parerea mea este ca ne aflam in plin razboi mondial ma refer la al 3-lea si se porta pe plan economic!