Poziţia Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, referitor la predarea Istoriei în învăţământul gimnazial
Elaborarea Planului-cadru pentru învăţământul gimnazial reprezintă o bună ocazie pentru identificarea unor soluţii de îmbunătăţire a situaţiei din şcoala românească. În acest context, suntem preocupaţi, ca răspuns la cerinţele şi problemele actuale ale societăţii noastre, de locul şi ponderea pe care disciplinele umaniste le vor ocupa în procesul educativ.
Există o îngrijorare profundă, exprimată la nivelul opiniei publice, în ceea ce priveşte educaţia morală a elevilor, transmiterea valorilor culturale şi împărtăşirea sensurilor spirituale, în societatea supertehnologizată în care trăim, dominată de valori materiale, de individualism şi mărginire intelectuală. Cum vom reuşi să formăm cetăţeni responsabili şi implicaţi, refractari la corupţie şi capabili să împingă societatea în direcţia unor idealuri superioare, dacă lecţiile fundamentale pe care ni le oferă istoria nu vor fi învăţate în mod corespunzător, la vârsta potrivită, pe băncile ciclului gimnazial?
În absenţa unei educaţii umaniste adecvate, generaţiile actuale se limitează, progresiv, la universul superficial al reţelelor de socializare, nemaiştiind cum şi de ce să se insereze în universul tradiţiei şi al culturii. În mod inevitabil, matematica, ştiinţele naturii sau ale comunicării îi leagă pe copiii noştri tot mai mult de calculator. Dar cine să îi apropie atunci, în aceeaşi măsură, de tradiţie, de spiritualitate, de cultură sau de identitatea naţională, dacă matematica se predă în patru ore pe săptămână, iar istoria într-una singură? Echilibrul armonios dintre cultură şi tehnică, dintre spirit şi materie nu poate fi asigurat de un plan-cadru în care aria curriculară „Om şi societate” nu acoperă nici măcar 20% din totalul de ore!
Generaţiile formate în acest mod defectuos (şi de care numeroşi istorici, sociologi, teologi şi mai ales părinţi dezamăgiţi se plâng la unison) riscă să-şi rupă legăturile cu trecutul şi în acest fel să rateze întâlnirea cu viitorul, trăind într-un prezent continuu, dominat de imperativele hedoniste ale lui „aici şi acum”. La ora actuală, copiii noştri sunt tot mai lipsiţi de cunoştinţele şi practicile intelectuale care le-ar permite să se înscrie în mod conştient pe axa temporală a istoriei, de-a lungul căreia ne-am format, ca oameni şi societate. Iar pentru a-şi forma aceste competenţe de bază în materie de alfabetizare istorică, care să îi transforme în oameni orientaţi în universul culturii şi al valorilor, ei şi profesorii lor au nevoie de un minimum de timp alocat. Istoria nu se poate învăţa într-o oră pe săptămână, ca muzica sau desenul (care pot să rodească şi pe alte căi, în afara sălii de clasă, în sufletul creativ al elevului). Este inutil, este ineficient, este o pierdere de timp şi de resurse umane. Dacă nu este predată în condiţii decente, timp de 2 ore pe săptămână, pe parcursul întregului ciclu gimnazial, cum s-a practicat decenii la rând şi cum se mai predă în atâtea ţări ale lumii, atunci poate ar fi mai bine să renunţăm la istorie de tot!
Mai mult decât orice altă disciplină socioumană, Istoria oferă elevilor educaţie democratică, economică sau interculturală. Ea stimulează spiritul critic, împărtăşirea în comun a valorilor, capacitatea de a compara şi evalua forme diferite de civilizaţie. Crede cineva că ne putem permite să vitregim studiul istoriei în ziua de astăzi, când trăim ameninţarea terorismului islamist, provocarea valurilor migratorii sau şubrezirea încrederii în democraţie şi în construcţia europeană? Oare cum vor gestiona generaţiile următoare probleme de această natură, fără instrumentele intelectuale, axiologice şi emoţionale oferite de cunoaşterea istoriei? Cu ajutorul TIC-ului, al ştiinţelor naturii, al limbii engleze?
Această luare de poziţie nu reprezintă în niciun fel o pledoarie pro domo, în favoarea unor interese particulare, specifice unei discipline sau unui grup profesional. Poziţia noastră se fundamentează pe un sentiment profund de responsabilitate, pe care istoricii îl trăiesc mai acut decât alte categorii de intelectuali, în raport cu destinul societăţii româneşti. Instrumentele de cunoaştere specifice profesiunii noastre ne arată că acest viitor nu va exista, dacă el nu va încorpora într-un mod adecvat trecutul şi tradiţiile pe baza cărora România a fost edificată.
În aceste condiţii, atragem atenţia asupra faptului că tehnicienii şi decidenţii care au în grijă elaborarea şi adoptarea acestor planuri poartă pe umerii lor o răspundere uriaşă. Pe termen lung, miza acestor documente este însăşi perpetuarea noastră socială şi culturală. Ca indivizi, pe cont propriu, ne putem descurca şi cu o oră de istorie pe săptămână, sau poate chiar fără niciuna. Dar ca naţiune, ca societate coerentă şi conştientă, nu vom supravieţui.
Acad. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universitatii Babes-Bolyai
Cluj, 24 ianuarie 2016
Sursa: Tribuna Invatamantului
De ani de zile ni se fura cate o fila din trecutul glorios al neamului! Acum vor sa ne fure manualul cu totul! Lovindu-se in educatie si cultura, se anihileaza identitatea unui neam! Oameni buni, oare intelegem ca fara istorie, suntem ca un copil care nu-si cunoaste parintii?! Mi-e dor de strabuni si mai ales de Vlad-Tepes! Daca am rezistat pana azi, vom dainui in continuare, pentru ca traim pe un teritoriu sfant! Sarmis= Taramul Nemuritor(Sarmisegetuza).Multumim, pentru ca va pasa!