Politică

A treia ieftinire consecutivă a gazului, electricității și a gigacaloriei în Ungaria

gazFidesz, partidul aflata la guvernare in Ungaria, a depus in parlament un proiect de lege pentru a treia runda de ieftiniri a pretului utilitatilor. Fidesz detine o majoritate de aproape 70% in parlamentul de la Budapesta, iar initiativa legislativa vine cu doar doua luni inaintea alegerilor legislative.

Proiectul de lege a fost depus de liderul grupului parlamentar Fidesz si precede reducerea pretului gazelor pentru consumatorii casnici cu 6,5% incepand de la 1 aprilie. Pretul electricitatii ar urma sa se reduca cu 5,7% de pe 1 septembrie, iar gigacaloria ar urma sa se reduca cu 3,3% incepand de pe 1 octombrie 2014.

”Vom mentine politica de reducere a pretului la utilitati indiferent de atacurile ce vin din tara sau din strainatate. O runda de ieftiniri, un atac de la Bruxelles. Ne-am obisnuit cu asta”, a spus liderul grupului parlamentar Fidesz.

Liderii Fidesz au aratat ca intre 2002 si 2010, pretul la gaze s-a triplat in Ungaria, iar pretul electricitatii s-a dublat, continuand sa creasca, cu toate ca pretul la nivel mondial scade.

Guvernul de la Budapesta a aplicat doua runde de ieftinire a pretului la utilitati in 2013, ceea ce a presupus o reducere combinata de 20% pentru gaze, electricitate si energia termica. Cetatenii au platit astfel cu 771 de milioane de euro mai putin pentru energie.

Proiectul de lege amintit face referire si la programul la care guvernul a obligat bancile: acestea trebuie sa permita cleintilor sa extraga bani din conturi fara a plati comisioane, de doua ori pe luna. Proiectul de lege prevede o crestere asumei maxime ce poate fi extrasa fara plata comisioanelor la cel putin 241 de euro o data, ceea ce ar permite extragerea a 482 de euro fara comision, in fiecare luna.

Bancile care nu se vor conforma acestor obligatii ar putea fi amendate cu pana la 1,6 milioane de euro.

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • “intre 2002 si 2010, pretul la gaze s-a triplat in Ungaria, iar pretul electricitatii s-a dublat, continuand sa creasca, cu toate ca pretul la nivel mondial scade. Guvernul de la Budapesta a aplicat doua runde de ieftinire a pretului la utilitati in 2013, ceea ce a presupus o reducere combinata de 20% pentru gaze, electricitate si energia termica” – adica intai a crescut pretul cu 200-300%, iar acum l-a redus cu 20%. pai ce afacere e asta???