Sau dictatură feroce? Sau și una și alta, invocând-se conjunctura internațională? Mai devreme sau mai târziu, răspunsul va fi dat. Dar pentru moment dispunem...
Toate articolele
Incapabili să privească dincolo de interesele personale, periclitând soarta partidului, PNL ia decizii proaste în perspectiva alegerilor de anul viitor...
Statele membre nu mai pot controla birocraţia Uniunii Europene „care se răspândeşte ca o tumoare canceroasă”, a declarat preşedintele parlamentului ungar...
La începutul plandemiei, planeta era terorizată cu chinezi care cădeau secerați pe stradă, cu oameni încuiați pe dinăuntru cu lacăte grele și cu orașe de zece...
După cum am văzut în cazul demonstrațiilor de protest din Canada, Australia, Franța și alte țări occidentale, instituțiile de forță capătă putere din ce în ce...
În timp ce noi stăm cu ochii pe Gaza, Parlamentul Ucrainei a adoptat joi în primă lectură un proiect de lege prin care se interzice Biserica Ortodoxă...
Armata și Serviciile de Informații israeliene știu cu precizie unde se află cele mai mici baze de teroriști și le bombardează (spitale, moschei..) în Gaza, dar...
În prezent, din cauza puterii dobândite şi a modului în care funcţionează, corporaţiile reprezintă cea mai puternică ameninţare la adresa drepturilor omului...
Părintele Justin Pârvu: „După ’89 toate partidele care s-au format, s-au format pe baza acestui bloc comunist. Din blocul ăsta comunist a apărut apoi...
Rata deceselor în exces din cauza neoplasmelor a crescut, anul trecut, cu 43% în cazul tinerilor cu vârste între 15 ani și 44 de ani. Statistica a fost făcută...








