Klaus Iohannis și Călin Popescu Tăriceanu au surprins după ce au avut o întâlnire secretă, deși ALDE anunțase, laolaltă cu PSD, că nu merge la prima rundă de...
Toate articolele
ULTIMUL MARE PRODUCĂTOR INDEPENDENT DE LACTATE ROMÂNEȘTI a capitulat în fața străinilor care și-au produs să pună mâna pe TOATĂ INDUSTRIA LAPTELUI DIN ȚARA...
După eșecurile repetate în prevenirea și combaterea terorismului, Franța a „liberalizat” piața interceptărilor mult peste resursele tehnice și umane de...
Cât, cum şi în ce condiţii s-a privatizat economia României o spune situaţia noastră internă. Presupusul preţ pentru democraţie şi acceptarea ca membru al UE...
„Sunt câteva elemente care nu pot fi negate. Situaţia economică şi politică a României este foarte apropiată de ceea ce înseamnă colonie” – analistul economic...
Se împlinesc 10 ani de la aderarea României la UE. Ceea ce a fost evitat până în prezent, probabil din teama unor consemnări negative, dar sub acoperirea că nu...
Pînă acum, Binomul SRI-DNA s-a implicat în politică, fie la comanda celui de la Cotroceni, fie pe cont propriu, printr-un instrument folosit cu brio pe vremea...
De la început am avut rezerve cu privire la acuzațiile aduse profesorului Burnei. Părea o făcătură și am îndrăznit să îmi exprim rezervele pe Facebook...
Propaganda Noii Securitati, prin organele de presa, de partide si din societatea in civil, o da inainte ca Sevil Shhaideh nu s-ar califica sa primeasca...
Acum un an, pentru pompierul Orlando Șchiopu și familia sa, părea că totul se prăbușește. După 23 de ani de carieră, 23 de ani de luptă la propriu cu focul...








