C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Volatilitatea petrolului – la maximul ultimilor 5 ani. Care sunt factorii care acționează pentru ieftinirea, respectiv scumpirea, țițeiului?

Oil_Dollar_452x339_040413Petrolul a revenit miercuri pe un trend negativ după o apreciere spectaculoasă, de peste 25% în patru zile, confirmând faptul că piața petrolului este extrem de volatilă în prezent.

Potrivit Bloomberg, indexul CBOE Crude Oil Volatility, care măsoară fluctuațiile de prețuri, a ajuns la maximul ultimilor cinci ani, închizând ziua de miercuri la un nivel de 62,73, cel mai înalt nivel înregistrat din aprilie 2009.

“Există un conflict între anticipațiile privind nivelul la care s-ar putea situa petrolul în viitor, din punct de vedere al fundamentelor, și ceea ce se întâmplă acum pe teren”, susține Daniel Hynes, de la Australia & New Zealand Banking Group Ltd. “De aceea rezultă un efect de fierăstrău pe prețuri în acest moment. E ceva cu care ar trebui să ne obișnuim, cel puțin în vitorul apropiat”, crede acesta.

Miercuri, țițeiul West Texas Intermediate a pierdut nu mai puțin de 4,60 $, încheind ziua la un nivel de 48,45 dolari pe baril.

Tendința de depreciere a continuat și în această dimineață (ora 10:20, ora României), WTI pierzând alți 0,22 dolari sau 0,53%, iar Brent-ul 0,36 dolari sau 0,67%. La acea oră, WTI se tranzacționa la un nivel de 48,2 $/baril, iar Brent-ul la unul de 52,8 $/baril.

Factori care ar putea duce la scăderea prețului petrolului:

  1. Există în continuare un dezechilibru între producția de petrol și cerere
  2. Ca urmare a specificului pieței, care îngreunează adaptarea rapidă a producției la cerere, dezechilibrul va persista și în următoarele 6 luni
  3. Niciun actor important (Arabia Saudită, Rusia sau SUA) nu pare a fi dispus să-și reducă producția
  4. Fondurile speculative au câștigat și au de gând să câștige în continuare bani buni de pe urma volatilității din piață
  5. Stocurile de petrol din SUA și nu numai, se află la niveluri record

Factori care ar putea conduce la creșterea prețului petrolului:

  1. Pe termen mediu și lung, producția se va adapta la noul nivel al cererii prin eliminarea producătorilor cu costul marginal de producție cel mai ridicat
  2. Petrolul ieftin stimulează creșterea economică la nivel global, care va conduce la o majorare a cererii de petrol și la o viitoare presiune de echilibrare a pieței din partea componentei de cerere
  3. Producătorii de petrol de șist din SUA sunt mult mai avansați tehnologic și pot stopa (temporar) mult mai rapid producția. Însă o și pot reporni la fel de rapid, în momentul în care nivelul prețurilor le acoperă costurile de producție, ceea ce face ca revenirea la niveluri de 100 $/baril să fie una de durată
  4. Scăderea activității de forare din SUA, care a ajuns la minimul ultimilor 3 ani
  5. Rezultatele financiare dezastruoase ale giganților petrolieri, care vor conduce la o diminuare considerabilă a investițiilor în noi zăcăminte
  6. Și în cazul ultimei deprecieri similare a petrolului, cea din 2008, care s-a întins pe jumătate de an și a început tot în vară, a avut loc o apreciere de peste 20% la finalul lunii septembrie, după care a revenit pe un trend descendent în luna noiembrie, pentru ca din decembrie să fie declanșat procesul de apreciere constantă a prețului

În concluzie, conflictul la care se referea analistul citat de Bloomberg este cel dintre realitatea din piață și anticipațiile investitorilor pe termen mediu și lung.

Autor: Florin Rusu

Sursa: Anacronic.ro, preluare dupa Energy Report

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss