C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Vin chinezii: O lume “de-americanizată”

mircea-platon-200Cu ocazia alegerilor din 2009, oamenii preşedintelui Băsescu îi făceau reclamă vijeliosului om de partid şi de stat ca fiind singura stavilă a României în calea invaziei chineze. Patru ani mai târziu, pe fondul şubrezirii regimului Băsescu şi al deteriorării tot mai accentuate a situaţiei economice şi a climatului social din UE şi din SUA, vizita la Bucureşti a delegaţiei chineze conduse de prim-ministrul Li Keqiangle dă frisoane cruciaţilor băsişti anti-chinezi.Şi, ca întotdeauna când nu au ce spune, oamenii axei Washington-Berlin-Ambasade-cu-pişcoturi recurg la fumigenele din dotare. Ideea lor e că, dacă tot nu au nimic articulat de zis, măcar să facă aerul irespirabil, să „raise a stink”, după cum zice o veche vorbă americană, deci antitotalitară. Unul dintre băsiştii instituţionalizaţi, dl Ioan Stanomir, ne anunţă astfel că „entuziasmul servil” faţă de China „disimulează o ostilitate faţă de Occident de abia mascată”. Tot dl Stanomir precizează şi că „în acest fals capitalism [chinez] mutant şi castrat de libertate se află rădăcinile unui viitor care subminează însăşi gramatica intelectuală şi economică a lumii europene la care am ales să ne alăturăm”. „China cu care putem fi solidari”, ne anunţă dl Stanomir, „este acea Chină curajoasă şi demnă a lui Liu Xiaobo”.

Dl Stanomir a ocupat însă o „foncţie” importantă în guvernarea boc-băsistă de până în decembrie 2012. E bine deci să ne amintim că, în toamna lui 2010, ministrul de Externe de atunci al României, dl Teodor Baconschi, anunţa că România nu-şi va trimite ambasadorul de la Oslo să asiste la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace acordat cetăţeanului chinez Liu Xiaobo. Iată ce declara în 2010 dl Baconschi: „Noi nu ne temem nici de represalii, nici de altceva, dar în acelaşi timp înţelegem de mulţi ani sensibilităţile prietenilor noştri chinezi. Nu am vrea să intervenim în marea lor societate într-un fel sau altul”.

Mă bucur deci că dl Stanomir e solidar cu „China curajoasă şi demnă”, dar aş vrea să fie solidar şi cu România curajoasă şi demnă. Şi aş mai vrea ca această Românie curajoasă şi demnă să îi includă şi pe domnia-sa, şi pe alţi membri ai structurilor politico-propagandistice din România care descoperă retorica „demnităţii” şi „curajului” doar când sunt în opoziţie. Şi niciodată faţă de „partenerii noştri euro-atlantici”.

Dacă ar fi curajos şi demn, dl Stanomir ar scrie un articol denunţând uriaşele profituri făcute de marile corporaţii occidentale de pe urma „falsului capitalism mutant şi castrat de libertate” din China. Ar scrie apoi cum aceste mari profituri subminează „gramatica” lumii occidentale distrugând locuri de muncă şi coborând standardele de protecţie socială şi deci de viaţă ale muncitorilor europeni şi americani. Marile corporaţii trimit locurile de muncă în China şi profiturile în paradisuri fiscale. Numele jocului e: capitalismul global.

Conform altor analişti economici, „capitalismul mutant” rezultat din parteneriatul corporaţii occidentale-China ar fi de fapt benefic pentru că a dus la ridicarea din sărăcie a sute de milioane de oameni. Investiţiile occidentale în China au erodat ţesătura socială occidentală, dar au contribuit la prosperitatea anumitor straturi de muncitorime şi burghezie chineză. SUA au piedut 8 milioane de locuri de muncă în producţie şi vreo 30 de milioane în servicii. China a câştigat 200 de milioane de locuri de muncă în producţie. Dată fiind populaţia Chinei, numărul celor astfel îmburgheziţi ar fi de ordinul sutelor de milioane. De apariţia acestei noi pieţe, potenţial mult mai vaste decât piaţa americană, se grăbesc să profite toate companiile occidentale.

Aşadar, din două, una. Dacă ne situăm de partea drepturilor omului şi a libertăţii şi demnităţii umane, atunci ar trebui să avem în vedere nu doar China, ci şi marile puteri occidentale care jefuiesc neocolonial tot globul, care ne spionează corespondenţa şi ale căror mari corporaţii pun profitul mai presus de demnitatea umană. Dacă alegem să fim pragmatici şi să vorbim de globalizare, modernizare, informatizare, telecomunicaţii, bioinginerie şi a patra revoluţie industrială, atunci trebuie să lăsăm baltă ipocrizia umanitară de care ne servim doar când nu mai suntem la putere şi nu mai putem negocia noi contractele. După cum spunea şi analistul britanic Anatol Lieven, Occidentul, şi mai ales SUA, ar trebui să înceteze să trateze Rusia şi China de pe poziţii de tutore şi să înveţe să respecte ţări cu alte tradiţii politice şi economice. Dacă unele ţări din Africa preferă acum capitalul chinez celui american e pentru că, deocamdată, China înţelege să investească fără a îndoctrina pe nimeni. Nu ţine predici în numele „superiorităţii morale” care îi însufleţeşte pe „partenerii” noştri euro-atlantici.

Din punctul meu de vedere, două sunt lucrurile pe care România le are de câştigat din relaţia cu China. Primul e recâştigarea spaţiului de manevră necesar unei ţări mici îngrămădite de marile puteri. Dl Stanomir vorbeşte de „ostilitatea” românilor împotriva Occidentului. Dar Occidentul nu pare că musteşte de dragoste frăţească pentru români. Ba, dacă mă gândesc la mutrele veşnic oţărâte aplecate asupra României de înalţii demnitari atlantico-europeni, mi se pare că Occidentul ne-a cam tratat cu dosul.

În al doilea rând, din relaţia noastră cu China am putea învăţa puţină istorie. Istorie a „modernizării” (element de bază al agendei băsiste). China, ca şi Japonia, a fost silită de marile puteri occidentale să accepte regulile jocului euro-atlantic. China a început să se „modernizeze” sub ameninţarea tunurilor occidentale. Să nu uităm că la temelia celebrei „open door policy” prin care, în secolul al nouăsprezecelea, marile puteri şi-au împărţit China în zone de influenţă stau cele două Războaie ale Opiului prin care Anglia i-a obligat pe chinezi – care voiau să pună capăt consumului de opiu în China – să consume opiu. Chinezii numesc lunga perioadă de decădere economică şi socială care a început odată cu primul război al opiului „secolul umilirii” (1839-1949).

Dacă elitele României ar juca inteligent cartea chineză, atunci am putea contempla o revitalizare economică a ţării. Pe data de 17 octombrie 2013, agenţia oficială de ştiri chineză Xinhua a anunţat că, dată fiind starea precară a finanţelor Statelor Unite, ne aflăm „într-un moment bun pentru ca întreaga lume stupefiată [de comportamentul american] să înceapă să se gândească serios la construirea unei lumi de-americanizate” (“a good time for the befuddled world to start considering building a de-Americanized world”). Joseph de Maistre spunea că o contra-revoluţie nu e o revoluţie de sens contrar, ci ceva diferit de o revoluţie. O lume „de-americanizată” nu ar fi deci neapărat o lume ostilă Americii, ci o lume în care America ar înceta să mai genereze propria ei „realitate”. Poate că îi e dat Chinei să readucă SUA cu picioarele pe pământ.

China investeşte în întreaga lume şi pentru că vrea să se debaraseze de dolarii americani cei din ce în ce mai lipsiţi de valoare. Specific capitalismului global e să facă bani din orice, adică să transforme totul în nimic. Să sperăm că, în încercarea lor de a scăpa de dolarii şi bonurile de falită trezorerie americană, chinezii vor investi în economia reală şi vor face astfel ceva din nimic.

Autor: Mircea Platon

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss