C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Vanatorii de voturi

Nu vor de la noi decat un singur lucru: votul. Sunt capabili sa se catere pe suferinta noastra, sa arunce Romania in prapastie, sa se sfasie unii pe altii, doar pentru a ajunge la Putere. Acolo sus, intre decidentii zilei, intre cei care se amagesc ca au dreptul sa calce totul in picioare fara a da explicatii nimanui. Reteta succesului in politica ultimilor 20 de ani este una simpla. Ai nevoie de un tupeu fantastic, dublat insa de un servilism cronic fata de cel care te-a propulsat si te sustine in functie. Strivesti totul sub tine, dar devine obligatorie gudurarea cu o umilinta pe cat de mimata, pe atat de interesata, in fata liderilor, cei care te pot trimite inapoi in randurile celor simpli, fara privilegii si imunitate. Fidelitatea fata de partid este o alta conditie a succesului. Trebuie sa te lupti pentru interesul partidului, sa pui tintele politice ale formatiunii din care faci parte mai presus de orice, chiar de interesul national. Esti dator sa te ineci in rauri de demagogie, sa sustii neconditionat puncte de vedere pe care poate nu le impartasesti, sa lupti pe viata si pe moarte in razboaiele electorale. Acesta este pretul pe care trebuie sa il platesti ca ales pentru a ajunge in varf. Si il accepti fara nicio remuscare.

Apoi, dupa, vine rasplata. Secretare, sefe de cabinet, soferi, masini luxoase, fonduri de protocol si nu in ultimul rand influenta pe care ti-o confera noul statut. Dar tu, politicianul, nu esti capabil sa intelegi nimic. De altfel nici nu ai timp sau, mai rau, nu vrei. Votul celor multi este transformat intr-o platosa in spatele careia te ascunzi cu o obraznicie si un dispret caracteristice parvenitilor. Nu conteaza ca esti incompetent, ca situatia te depaseste, ca poate altul este mai potrivit decat tine in functia pe care o detii. Acestea sunt aspecte pe care le treci cu vederea. Chiar biete amanunte. Percepi totul ca pe o rasplata binemeritata, dupa ani de compromisuri, in care consideri ca ai slujit destul cauzei partidului. Iar acum primesti ceea ce ti se cuvine. Ajungi chiar sa crezi ca ai dreptul sa te comporti ca pe propria tarla, sa privesti banii publici ca pe cei din buzunarele noilor costume de lux indispensabile pentru a face pasul in lumea celor care se considera stalpii societatii. Te vezi ca un om implinit, te simti important cand toti se inghesuie sa iti stranga mana, cand odraslele tale se cred superioare doar pentru simplul motiv ca tu ai ajuns aici.

Din secunda doi a depunerii juramantului sau a preluarii functiei, ai uitat cu desavarsire de promisiunile facute in campanie. Vorbe goale aruncate pe ulitele saracite si nepietruite pe care tu, candidatul, te-ai chinuit sa le strabati in campanii. Noroaiele ti-au murdarit pantofii, scolile friguroase te-au obligat sa iti iei pe tine paltonul, suferinta taranilor s-a lovit, insa, de dispretul tau, de discursurile mincinoase din care nici chiar tu nu crezi vreo iota. Zeci, sute de asemenea specimene au traversat, in ultimii 20 de ani, Romania politica. Nici in aceste zile situatia nu este alta. Nu avem guvern legitim. Nu avem guvernare. Nu avem o clasa politica dispusa sa scoata tara din criza. Institutiile sunt folosite in lupta politica, sistemul juridic este corupt si incapabil sa se reformeze, Educatia a ajuns un focar de incompetenta, iar administratia publica, politizata excesiv. Cu cat drama milioanelor de romani se adanceste, cu atat candidatii, partidele si toti cei care ii sustin vor sa castige prezidentialele. Tara este inundata de bannere, afise, pliante si corturi electorale. Inutil sa mai vorbim de promisiuni. Cei ce vorbesc de austeritate, de solutii, de responsabilitate arunca sume fabuloase pentru a ajunge la Cotroceni. “Este mai bine sa infrunti criza calare, decat mergand pe jos”, spunea un pensionar aflat in week-end pe o banca in parc, pe cand incerca sa ii explice consoartei disperarea luptei electorale.

Iulian Badea
sursa: cronicaromana.ro

Related Posts

One Response “Vanatorii de voturi”

  1. Doru Dascalu says:

    Cea mai bună lecţie de viaţă, au primit-o politicienii români, zilele astea, oadată cu trecerea în nefiinţă a maestrului Gheorghe Dinică. Dacă arta şi cultura rămân în matricea cunoştinţelor unei societăţi, politicienii români post decembrişti, nu rămân nici în amintirea neamurilor lor după ce mor. Eu personal m-aş simţi mai rău ca un kkt, dacă aş conştinetiza acest crud şi real adevăr. Aceşti politicieni nu realizează,că nici egali cu un kkt nu sunt, pentru că dacă un kkt dintr-o cărare, este memorat de românul de rând, ca să nu calce în el când va trece din nou pe acolo, un politician nu este în mintea românului de rând nici o clipă. Oare cât de jos pe scara umană trebuie să ajungi, ca să nu realizezi această realitate, în care tu politician te crezi zeu, când de fapt eşti nimic.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss