C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Timp levantin şi timp european

biani-seaMotto: „Problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc!” (Michelangelo Buonarotti)

Sunt viteze diferite. Şi o văd foarte clar în tot corpul social. Unii doresc să lupte, să schimbe, să performeze, să se adapteze cotinuu profesiei. Dar foarte mulţi se opun şi în chiulul lor social sunt agresivi şi solidari. Sunt aceia care preferă existenţa ca blat: „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”, cum se spunea prin anii ’80. Sau cum afirma un ţăran prin 1880, că „de la boier poţi fura că e mult şi nu se simte, dar de la vecin nu-i chip, căci are cât am şi eu, şi se vede repede”.

Peste tot descopăr o nevoie teribilă de boierie şi de chiul. Însă nevoia de boierie a leneşului este un proces de cancerizare a societăţii româneşti şi a fost descrisă de Petre Pandrea astfel: „Fiecare să aibă cu minimum de efort, maximum de beneficii. Când leneşului i se prezintă ocazia să aibă profituri mari, devine hapsân. Hapsân şi leneş sunt cele două faţete ale unei singure medalii: definţia românismului”.

Când leneşul se află în faţa unei schimbări de situaţie, care desigur implică activitate şi muncă, şi se impune eliminarea chiulului, ei bine, atunci leneşul iese din ataraxie şi ameninţă: „ştiu eu cu cine trebuie să vorbesc”; „am eu oamenii mei în primărie”, „la guvern” etc. Leneşul devine hapsân, se auto-devorează fără să-şi dea seama, devine un jalnic războinic de tinichea.

Este greu de crezut că un decident sau un potentat, oricare ar fi el, ar interveni pentru cineva să i se permită să chiulească sau să nu facă nimic, dar salariul să meargă! Eu, unul, aştept cu mare interes o asemenea intervenţie unicat, chiar şi pentru societatea românească!

Potrivit aceluiaşi Pandrea, în Valahia contemporană găseşti la fiecare pas „disperarea clocotitoare în afunduri, ieşită, la suprafaţă, sub formă de bolboroseli chinuite. Fiecare vrea să ajungă în alt post, toţi îşi urăsc meseriile şi vor alt loc sub soare. Lipsa de stabilitate creează psihoze sociale. Nimeni nu mai aderă în branşa lui”. Nu-i de mirare că „licheaua” a devenit prototipul cetăţeanului din patria mea. E dureros. E adevărat.

Nevoia de boierie este rezultatul devălmăşiei milenare valahe cultivate în anii puterii populare şi este asemenea unui reflex, care nu poate fi explicat, dar care răspunde unui stimul imposibil de controlat.

Chiulangiul care ameninţă să-şi păstreze privilegiul nemuncii cu orice preţ reprezintă o ameninţare pentru întregul corp social. Compromite harta de viitor a ţării. României îi lipseşte o „hartă a viitorului”, lipsă determinată de factorul uman deprofesionalizat. Şi anume de investiţia continuă în factorul uman. După cum spunea la vremea lui Spiru Haret, „cum arată astăzi şcoala va arăta mâine ţara”. În ultimii douăzeci de ani de libertate de opinie şi de atitudine, foarte puţine au fost demersurile pozitive susţinute prin argumente constructive, cu repere clare şi etape care trebuie urmate.

Care e soluţia? Cea mai proastă modalitate şi condamnată din start este repetarea. Adică să începi construirea, adică reconstruirea cu aceleaşi metode care în trecut n-au fost suficiente şi care în prezent sunt uzate. I.D. Sîrbu avertiza în anii ’80 că în istorie, dacă nu ai atenţia dublată de inteligenţă, „cuvântul «devenire» seamănă izbitor de mult cu un alt cuvânt: «revenire»”.

Se impune ca operaţiunea de reconstruire să înceapă cu o unealtă nouă, surpriză pentru adversari şi optimizantă pentru partizani. Deci o creaţie de nou superior cu funcţie de surpriză invincibilă. Iar această unealtă nouă este reprofesionalizarea. La plante şi la animale, viaţa continuă prin repetarea valabilului, dar la om şi la popoare viaţa nu poate continuna decât prin continuă creaţie. Cine nu creşte de fapt descreşte. Cine nu înaintează de fapt regresează. Şi cine nu învinge de fapt este învins.

Mulţumită memoriei, imaginaţiei şi raţiunii, inteligenţa poate găsi toate soluţiile şi poate rezolva toate problemele. Ca atare să cultivăm caracterul în plus de intelect şi să dezvoltăm spiritul de echipă în plus de puterea personalităţii. Altfel, Florin Georgescu afirmă: „Viitorul va fi al creierului şi al minţii, dacă dorim să supravieţuim. Avem nevoie ca mintea să fie liberă, critică şi independentă. Pentru România, filosofia mea este simplă şi va funcţiona cu certitudine: trebuie să angajăm cele mai bune minţi tinere, să le dăm tot sprijinul necesar şi libertatea intelectuală ca să muncească şi să reuşească în ţara lor. Creierele trebuie puse la lucru”.

Autor: Adrian Majuru

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss