C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Statele Unite ale Europei sau caderea in epoca pre-nationala

united-states-of-europeÎn timp ce unii oficiali bruxellezi avansează ideea Statelor Unite ale Europei, bătrânul continent e mai divizat şi mai respingător ca oricând. În loc să tot propună suprastructuri în care nu se recunoaşte nimeni, proiectanţii ar face mai bine să ia seama la discriminarea cu accente rasiste care face ravagii în Uniune, la Zidul Rece care se înfiripă tot mai insidios între Estul şi Vestul UE şi la răscolirea extremistă care ia proporţii.

Aşadar, în loc să se îmbete cu apa rece a Statelor Unite ale Europei, oficialii bruxellezi ar putea să se uite la realitatea crâncenă a dispreţului cu care sunt priviţi românii şi bulgarii şi să se întrebe dacă naţiunile primite mai târziu în UE şi care acum sunt tratate ca ţapi ispăşitori au vreo dorinţă să fie înglobate într-o contrucţie unde locul lor să fie în picioare pe hol. Cum ar arăta Statele Unite ale Europei altfel decât cum arată deja construcţia europeană: incapabilă să creeze un sentiment de coeziune reală şi gata să cadă pradă populismelor şi extremismelor în care infernul sunt ceilalţi, adică esticii. Statele Unite ale Europei în care unii sunt mai egali decât alţii, în care statele membre vechi să le dea peste nas celorlalte, cine va marşa pentru un asemenea proiect?

Înainte să vehiculeze asemenea speranţe deşarte, artizanii care ne propun un suprastat federal ar trebui să vadă cum bântuie secesionismul în Europa şi cum naţiunile sunt încurajate să privească una spre cealaltă ca spre un adversar şi competitor. Cu sistemul de tip legea junglei care domină acum în Uniune, nu vom avea state unite, ci state superioare şi state colonii. Această tendinţă se face deja remarcată prin felul în care unii au devenit piaţă de consum şi mână ieftină de lucru, primind în plus şi dispreţul suveran al celor care îi folosesc în această postură. Atunci când vrei să-i aduci la un loc pe cei care se vor stăpâni cu cei cărora li s-a rezervat locul de la coadă, nu va ieşi o construcţie unitară, ci un loc mai sigur pentru manevranţii pârghiilor, pentru ca cei deveniţi victime ale procesului să nu mai aibă nicio posibilitate de evadare sau de opţiune proprie.

Ar fi frumoase Statele Unite ale Europei dacă ar fi existat, anterior, o Europă Unită, nu o Europă dispreţuitoare a unora la adresa altora. A uni acum statele Europei în felul proclamat de popularii europeni ar însemna ca unii să rămână pe veci proprietarii butoanelor, iar ceilalţi să-şi permanentizeze starea de dependenţă absolută.

Şi dacă modelul tot este al Statelor Unite, chiar dacă şi acolo există orgoliu local şi de stat, totuşi nordul nu vine să-i spună sudului sau estului ce să mănânce, cum să mulgă vaca şi de unde să bea laptele, de unde să-şi importe hrana şi produsele, cui să-şi cedeze pământul sau cine este cetăţean cu drepturi depline şi cine nu.

Mai este mult până la Statele Unite ale Europei, dacă vom ajunge vreodată acolo. Direcţia actuală nu e, cu siguranţă, cea care ne va duce spre acest ţel, ci dimpotrivă. Statele puternice ale Europei s-au mai ”unit”, în decursul vremurilor, cu diferite ţinuturi transformate în colonii, şi ştim cât de bine le-a fost coloniilor din această cauză. Pe direcţia actuală, un super stat federal european nu e, contrar promisiunilor, un angajament de viitor, ci o întoarcere spre trecut, nu o evoluţie a conştiinţei individuale şi colective spre statutul de cetăţean european universal, ci o prăbuşire în starea anterioară naşterii conştiinţei naţionale, care s-a zămislit tocmai pentru a pune capăt dominaţiei şi manipulării din câteva centre a teritoriilor şi populaţiilor cu care nu aveau nicio legătură.

Aşa cum cultura de mase, supremaţia consumismului şi a divertismenului nu reprezintă o fază superioară raţiunii moderne, ci o cădere mascată în pre-raţionalism, la fel, instituirea unor State Unite Europene pe fundamentele lipsei reale de coeziune, armonie şi colaborare între naţiuni nu indică o evoluţie care să depăşească etapa statului-naţiune, ci o cădere în pre-naţionalism. De altfel, prăbuşirea raţiunii şi prăbuşirea naţiunii merg mână în mână, de vreme ce păstrarea identităţii ca neam înseamnă cultură, istorie şi conştiinţă educată de sine. Acest lucru nu înseamnă că nu poate exista, teoretic vorbind, şi o fază mai înaltă a civilizaţiei umane, în care să depăşim limitările de limbă şi cultură proprie, fiind capabili să accesăm valori universale şi să ne acceptăm toţi ca egali. Deocamdată, aceasta este însă o utopie şi mă întreb dacă nu va rămâne etern aşa. Depăşirea raţiunii şi a naţiunii nu se face în jos, prin colectivizare şi globalizare (ce asemănare între cele două!), ci prin depăşirea limitelor proprii în numele unor valori mai înalte. Unde sunt aceste valori supra-naţionale practicate în Europa de azi ca să ne dea dreptul să sperăm la marea familie europeană în care nimeni nu are a se teme de manevrele celorlalţi?

Într-o perioadă în care partidele extremiste îi vânează pe cetăţenii altor ţări pentru a câştiga voturi şi fac acest lucru cu un real succes în rândul propriilor cetăţeni, visul unor State Unite ale Europei e cel mult tot o modalitate de a atrage atenţia pentru voturi. Urmează europarlamentarele, nu-i aşa?… Iar popularii europeni, de a căror grijă pentru popoarele Europei am avut şi noi parte, au descoperit în acest slogan o temă prin care ei să fie cei buni şi idealişti care vor să ne pună pe tavă soluţia finală. Cum tot un europarlamentar popular (şi încă german) a venit şi cu ideea amprentării imigranţilor, e uşor să ne imaginăm cum vor arăta Statele Unite ale Europei: unii cu drepturile, ceilalţi cu amprentele luate, scanaţi şi înregistraţi pentru a fi ţinuţi din scurt şi controlaţi.

Autor: Bogdan Diaconu

Sursa: FrontPress, preluare dupa Adevarul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss