C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Sistemul bancar, “vaduva neagra” a economiei!

Sistemul bancar mondial se comporta cu economia ca “vaduva neagra” cu masculul.
Sistemul bancar s-a dezvoltat din profituri mari si riscuri minime, dar si prin evaluarea artificiala a produselor sale. Creditele cu dobanzile aferente au sufocat afacerile, dupa care centrul de greutate s-a deplasat spre guverne si a “depus” imprumuturile in cheltuielile guvernamentale, ingropand economiile nationale in datorii peste limita de pericol.
Au dezvoltat sistemul de asigurari de unde au scos alte profituri fabuloase. Sistemul asigurarilor a crescut ca un joc piramidal. Produsele bancare si bursiere au oferit profituri sa atraga investitile, fara sa existe pierderi echivalente, deturnand sumele de la economia reala spre economia speculativa. Toata lumea castiga din inginerii financiare si nimeni nu avea pierderi.

Bancile s-au concentrat in carteluri ca sa le creasca puterea, si au devent principalii finantatori ai economiei. Cum sumele au fost mari, le-au investit in “credite mari si sigure” acordate guvernelor, care le-au utilizat in proiecte de mare anvergura cu rentabilitate scazuta sau chiar nerentabile.
Au corupt politicienii sa ia imprumuturi chiar daca nu aveau nevoie de ele, sau sa acorde garantii de stat la imprumuturi private mari si riscante, sau cu eficienta scazuta. Economia reala formata din clasa de mijloc nu a mai beneficiat de credite accesibile si si-a redus activitatea, sau s-a relocat spre Asia sau alte tari mai putin dezvoltate.
Practic sistemul bancar a contribuit la majorarea “fiscalitatii”, prin dobanzi la credite si rate pentru asigurari, si a directionat investitile private in investitii financiare speculative sau in imobiliare, iar cele de stat in infrastructura, utilitati, armament, etc..
Economia reala “stoarsa” de profit a inceput sa se contracte, si raportul intre sistemul bancar si economia reala a devenit similar cu raportul intre salariatii din economia privata a Romaniei si ceilalati beneficiari: pensionari, copii, asistati sociali, si bugetari.
Reducerea dezvoltarii economice, manifestata ca o criza financiara si economica are cauza in orientarea resurselor financiare spre domenii secundare ca importanta. Tarile care au investit mai mult in dezvoltare, in intreprinderi mici si mijlocii si in resursele umane, au parte de o reducere a cresterii datorita contaminarii, dar nu suporta o criza cum o suporta tarile care au fost guvernate de amatori si de inconstienti.
Bogatia s-a polarizat si in orice societate polarizata cresterea incetineste si economia poate ajunge la colaps.
Masurile adoptate de A Merkel si Sarkozi, sunt incercari timide sa stopeze cresterea datoriilor suverane, dar nu sunt suficiente, pentru ca ele nu rezolva polarizarea. Ele vizeaza reducerea creditelor si implicit a profitului bancar. Multe tari abia reusesc sa-si plateasca dobanzile si apeleaza la refinantarea imprumuturilor, refinantare care se face la o dobanda si mai mare datorita ratingului in scadere. Chiar daca datoria ramane constanta, costul unitar – dobanda – creditului creste.
Declaratia Consiliului European din 30 ianuarie pune in evidenta trei obiective principale pentru politicile economice: ”Relansarea creditarii mai ales pentru intreprinderile mici si mijlocii”, ”Stimularea angajarii tinerilor”, ”Realizarea deplina a pietei unice”. Aceste masuri vizeaza stimularea sectorului mic si mijlociu, sau economia reala. Problema este cine are resurse sa sustina finantarea politicilor respective? Bancherii nu dau semne ca si-ar asuma riscul finantarii afacerilor mici si mijlocii, cel putin atata timp cat domina guvernele.
Raportul de forte a devenit net favorabil sistemului bancar, daca au reusit sa suprime democratia, sa schimbe doi premieri si sa-si plaseze oamenii loiali sistemului in cele mai importante posturi.
Ambitia bancherilor de a nu pierde pe termen scurt, poate sa duca la colapsul intregului sistem financiar-bancar si economic.

Concentrarea capitalului a influentat concentrarea clasei politice, prin finantarea unui numar mic de partide nedemocrate si conduse de lideri corupti.
Politicienii si partidele si-au vandut liberatea catre banci pentru a se mentine la putere.
In tarile indatorate populatia nu mai stabileste cine o guverneaza. Acesta-i pretul platit de cetateni pentru indolenta si indiferenta la modul in care au fost guvernati.
Jefferson spunea:”Cine isi vinde libertatea in schimbul prosperitatii le va pierde pe ambele.”
Afirmatia este valabila pentru politicieni, pentru mass-media, pentru cei care apara “linistea puterii”.
Mass-media s-a contractat si continua sa se contracte, institutile ordinii publice “beneficiaza” de disponibilizari, iar “pensionarii de lux” si revolutionarii “beneficiaza” de diminuarea veniturilor.

Problema este una de adminstrare a puterii: in interesul societatii, sau in interesul sistemului-bancar!
Cine decide in interesul cui se fac programele de guvernare: a capitalul financiar-bancar, sau a cetatenilor?
Atata timp cat puterea politica este influentata de capitalul financiar-bancar, cetatenii si interesele lor sunt lipsite de importanta.
Singurul control benefic pentru o natiune este controlul cetatenilor asupra clasei politice.
Cand clasa politica si-a atins idealul oricarei puteri, de a se permanentiza/croniciza la putere, natiunea este terminata.

Solutia pentru economie este una politica, de diminuare a puterii si a influentei capitalului bancar asupra politicului.
Scoaterea puterii de sub influenta sistemului bancar, prin “dinamitarea” si pulverizarea sistemului bancar, si transformarea lui intr-un sistem cu banci regionale, care sa depinda de profiturile din economia firmelor locale.

Bancile trebuie sa fie “servitorii” intreprinderilor mici si mijlocii, si nu invers cum este acum. Procesul de destructurare a sistemului bancar ar putea fi realizat, pentru ca bancile nu au fluxuri de productie integrate si ele pot fi divizate in banci mici regionale. Capitalul bancar este sub forma de actiuni, si actionarii ar putea opta pentru o filiala regionala sau alta, filiale care sa devina banci comerciale independente.

Aceeasi situatie este necesara in politica, respectiv multiplicarea partidelor politice, sa relanseze competitia si partidele sa “cerseasca” puterea de la cetateni. Acum clasa politica este la fel ca sistemul bancar, concentrata in doua forte politice cu intelegeri de culise, despre cum sa-si transfere puterea sa reduca nemultumirea cetatenilor. Partidele noi si mici, nu au resurse financiare sa concureze cu partidele mari finantate de marele capital.

Pericolele principale ale societatii sunt concentrarea economica si politica, fenomen ce se autoalimenteaza, si solutia este destructurarea lor. Concentrarea suprima democratia si duce la autoritarism, coruptie, risipa prin investitii inutile si stagnare economica. In majoritatea tarilor democratia a cedat si efectul a fost criza economica, criza care poate relansa democratia.
Poate acesta-i secretul ciclicitatii crizelor economice.

CONCLUZIA:
Concentrarea capitalului este cauza crizei, iar solutia rapida si eficienta este “faramitarea” lui.
Reducerea deficitelor si stimularea IMM-urilor in faza actuala de concentrare a capitalului este tardiva, pentru ca nu rezolva problema adminstrarii puterii, a raportului de forte intre banci si clasa politica la putere, care adminstreaza bugete nationale.
Integrarea mai puternica a UE, si suplimenarea fondului de garantare, continua trendul concentrarii economice si politice, sprijina bancile mari, si practic merge in directia opusa unei descentralizari economice si a democratizarii sociale.

sursA: decantare.wordpress.com

Related Posts

2 Responses “Sistemul bancar, “vaduva neagra” a economiei!”

  1. Doru Dascalu says:

    Dar nu mai bine ar fi ca o singură bancă, poate fi naţională, continentală sau mondială, să facă doar un singur lucru. Să facă etalonul de valoare pe care să-l folosim noi oamenii în activitatea zilnică. La ora actuală, un om de 25 de ani, ia împrumut un număr de etaloane, pe care le achită prin munca lui. Dar el trebuie să plătească celui care tipăreşte etalonul, anual bani. Cu ce este în neregulă faptul ca tânărul să plătească tipărirea acelor etaloane şi atât. El va avea în contul lui numărul necesar de etaloane cu care cumpără un bun, şi pe măsură ce este plătit pentru munca lui, scade numărul de etaloane din contul lui. Practic se pot desfiinţa acei intermediari care mănâncă pe spinarea altora, pentru că el are tipografie de etaloane. Acum le zice bancnote. A ajuns ca cei ce tipăresc etaloane, să fie mai presus de nişte zei. Chiar aşa de idioţi suntem noi oamenii?!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss