C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Scuipatul după lins, un sport necesar la români

Într-adevăr, memele cu Oprea sînt amuzante. Teribil de amuzante. Să recunoaștem că și subiectul e generos. Iar pe cei care le-au creat zău dacă nu i-a dus capul, numa-numa. Dar știți ce e și mai amuzant? Și mai trist, în același timp? Felul în care oameni care pînă mai ieri-alaltăieri, cît Oprea încă mai însemna ceva, n-aveau curajul să miște în front, nici să zică pîs, darămite să-l ia la împins vagoane pe Oprea. Iar acum sînt cei mai entuziaști în a-l tăvăli și a-l face de cacao. Băsescu este exemplul paradigmatic de asemenea curajos de ceasul al treisprezecelea.



Acum cinci-zece ani de zile se trăgea ritos cu Oprea în poză – de unde și sursa respectivei meme, Băsescu cu Oprea și Aurescu lîngă el la Obama. Pe vremea aia, n-ar fi zis nimic de rău de tovarășul său de făcute și mai ales de nefăcute. Din contră: Băsescu îl ridica în slăvi pe Oprea la fel de abitir precum Oprea îl ridica în slăvi pe Băsescu. Acuma, însă, hopaaa: s-a trezit și gura lu’ marinaru să mănînce materii organice despre Oprea, alături de celelalte hoarde de disprețuitori. Cu cei care l-au disprețuit și ironizat pe Oprea dintotdeauna, și cînd era pe cai mari, și acum, nu am absolut nimic. Din contră, îi admir. Au avut și au coloană vertebrală. E părerea lor și și-au păstrat-o.

Eu am ce am cu cei care scuipă după ce ling, cum e cazul strălucitorului de Băsescu. Un ticălos exemplar, de manual, care, pentru a cita cu cuvintele sale, “mă piș pe cuvîntul meu”, se pișă pe toți anii în care Oprea i-a fost mînă dreaptă, cînd l-a folosit să construiască și să facă din statul paralel dinozaurul de temut care este azi. Iar acum, cînd steaua lui Oprea a apus, nu găsește nimic mai bun de făcut decît să scuipe pe ăla care e jos și vrea să se ridice la loc.

Vă dați seama că Băsescu avea de fapt același dispreț și același sictir în el la adresa lui Oprea și pe vremea cînd solemnul de Oprea stătea lîngă el, fidel cîine de pază? Vă dați seama ce gîfă în gît avea distinsul domn Băsescu încă de pe atunci, doar că atunci nu găsea cuvintele să se exprime, avea o oarecare jenă geostrategică? Noroc că și-a găsit cuvintele acum, zece ani mai tîrziu, după ce i-a expirat termenul de întrebuințare și de garanție lu’ Oprea. Vă dați seama ce ticălos și nemernic este Băsescu?

Vă dați seama că zece ani de zile ne-a fost președinte și ne-a plăcut? Vă dați seama ce proști sîntem? Hai, că ar trebui să aveți minima pricepere intelectuală să vă dați seama. Și ne-a plăcut. Și ne place.

Autor: Mirel Palada

Sursa: Adnotari.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss