C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Regele gol și scaunul gol

Klaus Iohannis a fost în săptămâna care tocmai se încheie în postura unui rege, care, dintr-un motiv sau altul, a rămas în pielea goală. Și a putut fi admirat așa cum este. În același timp, demnitarul român a lăsat scaunul gol. Un scaun pe care îl ocupa de drept la reuniunea reprezentanților statelor Uniunii Europene consacrată Brexitului.



Fotografia acestui scaun gol a apărut în toată lumea. Simultan cu o altă imagine, care putea foarte bine să lipsească. Cuplul prezidențial în ținută sport, preumblându-se prin parcul arheologic Pompei. În Italia. A fost o săptămână în care, la propriu și la figurat, Klaus Iohannis le-a dat cu flit românilor. Și nu numai lor.

După aproape o jumătate de secol, România, prin reprezentantul ei, a fost prezentă într-o vizită oficială de stat la Roma. Pe care președintele Klaus Iohannis a confundat-o cu o vizită turistică. Sau, cel mult, de curtoazie. Avem în Italia 1.500.000 de români, din care mai mult de jumătate lucrează la negru. Unii chiar în condiții de sclavie. Dar președintele Klaus Iohannis a plecat să-și reprezinte țara și interesele ei conformându-se în totalitate expresiei „câine surd la vânătoare”. Nu a fost însoțit de niciun membru al Guvernului, în ciuda faptului că urma să se discute despre relațiile economice cu unul dintre cele mai puternice state din Uniunea Europeană. Nu l-a invitat în delegație nici măcar pe ministrul de Externe. Înaintea plecării, Klaus Iohannis, cu întreg aparatul său de consilieri de la Cotroceni, a omis să se consulte cel puțin cu reprezentanții puternicelor comunități de români din Italia, pentru a crea o agendă a întâlnirilor și a temelor de dialog cu partenerii de la Roma. Nu e de mirare că atât în Italia, cât și în România, această vizită ratată, în care Iohannis a mai comis și câteva gafe de protocol, a stârnit consternare. Ignorate aproape cu desăvârșire, organizațiile românilor din Italia sunt de-a dreptul revoltate. Și și-au făcut publică revolta. În schimb, presa din Italia a fost de un calm desăvârșit. Cu excepția unei singure publicații, nimeni nu a remarcat că președintele României execută o vizită oficială de stat în Italia.

Renunțând la ținute de gală, cuplul Iohannis s-a transformat pe parcursul zilei de miercuri într-o trupă de excursioniști. Soții Iohannis au luat la picior parcul arheologic Pompei, iar fotografiile lor au apărut pe site-ul muzeului în aer liber, simultan cu alte fotografii în care, în prim plan, a apărut scaunul gol al președintelui României, care nu a crezut de cuviință că ar fi trebuit să participe la summitul având ca temă Brexitul la care au participat reprezentanții statelor UE. Sugerează Iohannis că nu ar fi fost necesară prezența sa, întrucât summitul de miercuri era informal. Mă aștept să nu fie prezent nici în 2019, la summitul UE planificat să aibă loc la Sibiu, întrucât și acela este tot informal.

Fapt este că s-au discutat teme complicate, legate de modul în care vor funcționa post-Brexit piața de liber-schimb și migrația sau chestiuni spinoase legate de frontiera dintre Marea Britanie și Irlanda. Nu s-a ajuns la un consens. Iar premierul Regatului Unit a amenințat din nou că în martie 2019 există pericolul părăsirii UE fără vreun acord. Pentru statele europene, nu există nimic mai rău decât un divorț fără acord. Cât privește România, ea are în Marea Britanie interese speciale de apărat. Imposibil însă de apărat atâta timp cât scaunul rămâne gol.

În ofsaid pe toate planurile, președintele Klaus Iohannis a mai găsit totuși timp și energie pentru a arunca săgeți otrăvite către Guvernul de la București și către majoritatea parlamentară. De această dată, tema predilectă este legislația precară. Legi proaste, făcute netransparent, spune Klaus Iohannis, sugerând în același timp că nici măcar n-ar mai trebui respectate. După ce s-a făcut de râs copios la Roma, la Napoli, la Pompei și la summitul UE, președintele Klaus Iohannis se întoarce la București. Pentru o nouă rundă de circ politic. După ce, în prealabil, o pune de o distracție probabil turistică în weekend.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss