C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Psihosociologul Septimiu Chelcea: ”Propaganda- spre o abordare neutră”

Dacă în comunism au bătut toba dracii, nu înseamnă că în capitalism cântă suav îngerii.



Din toate timpurile, în toate sistemele de guvernare s-a făcut propagandă, chiar înainte de a fi fost folosit acest termen, „Cu toate acestea, în lumea noastră globalizată, propaganda a depășit granițele naționale sau audiențele definibile. Răspândirea crescândă a Internetului și enorma sa mobilizare îl fac instrumentul perfect pentru difuzarea mesaje la nivel mondial, fără restricții temporale sau geografice. Pe net mesajele pot fi citite la celălalt capăt al lumii, cât ai clipi. Mai mult, Internetul permite utilizarea combinată a diferitelor mijloace de propagandă, care până acum se utilizau separat (texte, videoclipuri și forumuri de discuții) și permite maselor să-și exprime activ propriile opțiuni” (Rieger et al., 2013, p. 1).

Profesorul Christian Boix de la Universitatea din Bourgonge (Dijon, Franța) a analizat traiectoria semantică a cuvintelor „publicitate” și „propagandă”, arătând că la origine expresia din limba latină pro pa(n)go avea un referențial concret în practicile agricole: o plantație (pango) care se răspândește prin butași, care cresc și se multiplică prin (pro), ocupând un spațiu din ce în ce mai extins (Boix, 1998, p. 3). Semnificația cuvântului „propagandă” s-a păstrat până în prezent: în sens figurat, a face propagandă înseamnă a sădi idei care să se răspândească. Semințele (ideile) pot fi de bună sau de proastă calitate, pot prinde rădăcini și câștiga teren dacă sunt atent îngrijite. Sigur, contează și calitatea solului. Și el trebuie pregătit. Să trecem însă de la metaforă la definiția formală a propagandei.

Câteva definiții ale propagandei

Prima definiție riguroasă a propagandei se întâlnește în lucrarea Propaganda Technique in the World War (1927) a profesorului de științe politice de la Universitatea Yale (SUA) Harold D. Lasswell (1903 – 1978). Propaganda „se referă la controlul opiniei prin simboluri semnificative sau, ca să vorbim mai concret și mai precis, prin relatări, zvonuri, rapoarte, fotografii și la alte forme de comunicare socială” (Lasswell, 1927, p. 627). Atrage atenția în această definiție precizarea „prin simboluri semnificative”: pumnul ridicat, timbrul vocii, punctarea frazelor, mimica etc. sunt simboluri semnificative prin care se transmite paralingvistic semnale care indică atitudinea propagandistului. Harold D. Lasswell detaliază: „Propaganda, în cel mai larg sens, este tehnica de influențare a acțiunilor omului prin manipularea reprezentărilor”, care pot fi de natură verbală, scrisă sau orală, picturală sau muzicală (ibidem). Pe bună dreptate, s-a reproșat că astfel înțeleasă propaganda nu se mai distinge de alte forme de influențare socială, de exemplu de educație, de publicitate sau de relațiile publice.

Adoptarea unei perspective largi, nediferențiate asupra propagandei ar putea fi consecința inventării relațiilor publice ca activitate practică. Edward L. Bernays (1891 – 1995), părintele profesiei de consilier de relații publice, definea propaganda tocmai raportând-o la relațiile publice: „Propaganda modernă este un efort consistent și de durată cu scopul de a crea sau de a forma evenimente pentru a influența, prin intermediul lor, modul cum pubicul se raportează la o anumită inițiativă, idee sau grup” (Bernays, 1928/2017, p. 76).

Propaganda este o formă de activitate umană perfect legitimă. Orice organizație, fie că este vorba despre una socială, politică sau religioasă, care se întemeiază pe anumite principii pe care intenționează să le aducă la cunoștința unui public, transmițându-le pe cale orală sau scrisă, practică propaganda.

Adevărul nu poate fi ignorat, el trebuie transmis. Dacă cineva a descoperit un adevăr valoros, el nu are doar meritul de a-l fi decoperit, dar și datoria de a-l face cunoscut. Și dacă își dă seama – așa cum ar trebui să se întâmple fără întârziere – că pentru propagarea lui eficientă și pe scară întinsă este nevoie de un efort organizat, va folosi presa sau tribuna drept cele mai bune căi pentru transmiterea acelui adevăr unui număr cât mai mare de oameni.

Propaganda devine o acțiune imorală și reprobabilă doar atunci când autorii ei difuzează în mod conștient și deliberat informații false sau atunci când sunt conștienți că efectele pe care le urmăresc prin propagandă sunt în dauna binelui comun. Edward L. Bernays (1928/2017, pp. 73-74).

În acest sens, propaganda este menită să creeze imagini în mintea milioanelor de persoane, adică stereotipuri. Ea este o armă – așa cum își intitula militantul comunist german Willi Münzenberg cartea sa de teorie a propagandei: „Spre deosebire de evaluarea disprețuitoare a burgheziei, în terminologia socialistă cuvântul propagandă înseamnă ceva măreț, valoros, spiritual, științific” (Münzenberg, 1937, p. 10 ). Ascuțișul ei se vede în confruntările politice, dar cel mai bine în timp de război. În toate conflictele armate, dezinformarea prin toate mijloacele propagandei și-a spus cuvântul. Războiul din Irak a marcat din acest punct de vedere „o nouă calitate”, devenind o parte integrantă a planurilor militare (Bussemer, 2005, p. 27).

Reevaluarea propagandei

În ultimele decenii este evidentă preocuparea psihosociologilor, dar nu numai a lor, de a reconsidera propaganda. În The World Book Enciclopedia (1992/1996, 15, p. 803), propaganda este definită ca „o comunicare unilaterală care urmărește influențarea gândirii și acțiunilor oamenilor”. O astfel de comunicare este propagandă sau nu în funcție de metodele de persuasiune. Nu orice proces de persuadare echivalează cu acțiunea de propagandă. Sunt de acord cu această aserțiune, ca și cu aprecierea că „propaganda ne arată ce să gândim, nu cum să gândim”.

Profesorii Garth S. Jowett și Victoria O’Donnell definesc propaganda într-un sens neutru: „Propaganda este încercarea sistematică și conștientă de influențare a percepțiilor, de manipulare a cognițiilor și de orientare a comportamentelor spre un răspuns care să susțină scopul dorit de propagandist” (Jowett, O’Donnell, 1986/2015, p. 7).  În același sens al neutralității propagandei se pronunță și Philip M. Taylor, profesor de comunicare internațională la Universitatea din  Leeds (Marea Britanie): „Propaganda este încercarea deliberată de a convinge oamenii, prin orice media disponibilă, să gândească și apoi să se comporte în maniera dorită de sursă, ea este un mijloc pentru un scop” (Taylor, 1990/2002, p. 7).

Așadar, în sine, propaganda nu este nici bună, nici rea. Ea capătă conotație negativă în funcție de metodele la care se recurge, de scopurile pe care agentul persuasiv le urmărește, precum și de contextul social în care se desfășoară. De ce ar avea un caracter nagativ propaganda deschisă împotriva terorismului sau a corupției?! Oare propaganda culturală oficială în țările democratice nu aduce beneficii statului și cetățenilor?

Contribuții la damnarea propagandei

Cariera internațională a termenului de „propagandă” în domeniul comunicării a început prin Bulla din 6 iunie 1622, când Papa Grigore al XV-lea a înființat instituția Sacra Congregatio de Propaganda Fide (Sfânta Comunitate pentru Propagarea Credinței), din care făceau parte la început 29 de cardinali. Anterior, Sfântul Părinte însărcinase 13 cardinali să se ocupe de problemele răspândirii religiei catolice (Ellul, 1967, p. 58). „Sacra Congregatio” făcea parte din contrareforma Bisericii Catolice menită să combată nu numai protestantismul, ci și știința, în general, și în special concepția heliocentrică a fizicianului și filozofului italian Galileo Galilei (1564 – 1642). În 1633, Galileo Galilei a fost condamnat de Inchiziție și obligat să abjure. Peste aproape patru secole, în 1979, Ioan Paul al II-lea (1920 – 2005), ales la 16 octombrie 1978 Papă al Bisericii Catolice și Episcop al Romei, a recunoscut că Galileo Galilei fusese „supus la prea multă suferinţă [. . .] de către oamenii şi organizaţiile Bisericii”. În 1982, Papa Ioan Paul al II-lea a schimbat numele „Sfântei Comunități pentru Propagarea Credinței” în „Comunitatea pentru Propagarea Credinței (Congregatio pro Gentium Evangelizatione).

După acest episod nefericit al opoziției dintre religie și știință, dar mai ales după coșmarul hitlerismului (ministrul propagandei din Germania nazistă, Joseph Goebbels, recunoștea cu cinism că „o sabie ascuțită trebuie să stea în spatele propagandei pentru ca aceasta să fie în realitate eficace”) și al totalitarismului comunisto-stalinist, „propaganda” reprezintă aproape un cuvânt damnat. În țările cu democrație liberal, cuvântul „propagandă” este înlocuit cu eufemismele „operțiuni speciale”, „managementul atitudinilor colective”, „operațiuni psihologice” etc. Nu este de mirare că, la nivelul simțului comun, mulți echivalează propaganda cu minciuna, cu distorsiunea informației, dezinformarea, manipularea, înșelătoria, pălăvrăgeala, spălarea creierului, controlul minții, război psihologic, fake news etc. La această stare de lucruri au contribuit și unele lucrări sau acte oficiale în care s-a echivalat propaganda cu manipularea și cu tehnicile ilicite de influențare a opiniilor, atitudinilor și comportamentelor. Iată câteva exemple.

În 1985, Departamentul de Stat al SUA și CIA, analizând propaganda sovietică și dezinformarea, au dat următoarea definiție: „Propaganda este diseminarea prin mass-media a unor zvonuri, jumătăți de adevăr sau minciuni fără a fi însă neapărat înșelătoare, în timp ce dezinformarea reprezintă efortul statului inamic de a induce în eroare indivizii, grupurile sau guvernele, cu scopul de a influența elitele sau opinia pubică străină” (apud Voicu, 2018, p. 71). Acestă definiție din timpul Războiului Rece își păstrează valabilitatea și în prezent, în cadrul războaielor hibride.

Michael Billig, profesor la Universitatea Loughborough (Marea Britanie), consideră că termenul de „propagandă” se referă la „mesajele suprasimplificate și distorsionate prin care se susține o politică partizană sau o poziție doctrinară” (Billig, 1996, p. 458). Stanley B. Cunningham, profesor de comunicare intrapersonală la Universitatea din Windsor (Marea Britanie), apreciază că mulți teoreticieni descriu propaganda ca „manipulare a percepțiilor și credințelor (beliefs) în care, în general, mesajul comunicat este fals sau distorsionat” (Cunningham, 2002, p. 99). Istoricul american Trudi Tate (2013, p. 58) spune deschis că propaganda este asemenea unei înșelătorii (apud Houston, 2018, p. 34).

În literatura de specialitate de la noi, recent, Călin Hentea, propunând o „definiție proprie” a propagandei, include între elementele definitorii și faptul că „Propaganda este indisolubil legată de minciună, fals, adevăr spus pe jumătate, denaturare sau adevăr scos din context” (Hentea, 2015, p. 192). În continuare, autorul citat comentează: „O propagandă bazată pe argument și pe informații adevărate, curate, cinstite, complete, adică în conformitate cu parametrii unei morale de primă instanță, nu ar mai fi propagandă, ci persuasiune liber consimțită” (ibidem).

Concluzie

În Munitions of the Mind. A History of Propaganda from the Ancient World to the Present Era, profesorul Philip M. Taylor (1990/2003) descrie rolul și efectele propagandei în conflictele militare începând cu Războiul de treizeci de ani (1618-1648), trecând prin Primul și Al doilea Război Mondial, prin Războiul Rece, până la conflictele militare din era post-Război Rece. În „Epilog” se spune: „Nu există motive pentru democrație să se teamă de proeminența propagandei sau de necesitatea managementului ei în numele valorilor democratice” (Taylor, 1990/2003, p.  320).

În ce mă privește, mă disociez de echivalarea propagandei cu falsul și minciuna.  Apreciez că este împotriva logicii să transferăm caracteristicile unei părți asupra întregului: da, propaganda neagră este „indisolubil legată de minciună”, dar nu propaganda în întregul ei. Fără a fi original, voi considera și eu că propaganda constă în transmiterea deliberată și organizată de idei, doctrine poilitice și sociale prin orice mijloc de comunicare, cu scopul de a influența opiniile, atitudinile și comportamentele persoanelor și grupurilor umane în sensul dorit de emițătorul mesajelor.

Bibliografie

Bernays, Edward L. [1928] (2017). Propaganda (ediția a II-a). Suceava, Editura Alexandria Publishing House.

Billig, Michael (1996). Arguing and Thinking: a rhetorical approach to social psychology, revised edition. Cambridge, Cambridge University Press.

Boix, Christian (1998). Publicité et propaganda. Trajectoire sémantique de deux mots. Hispanistica XX, Université de Bourgogne.

Bussemer, Thymian (2005). Propaganda: Konzepte und Theorien. Wiesbaden, VS Verlag für Sozialwissenschaften.

Cunningham, Stanley B. (2002). The Idea of Propaganda: A Reconstruction. Westport, Praeger.

Ellul, Jaques (1967). Histoire de la propagande. Paris, PUF.

Hentea, Călin (2015). Propaganda și rudele sale. Mic dictionar enciclopedic. București, Editura Militară.

Houston, Fiona (2018). „Seducers of the people: Mapping the linguistic shift”, Alicante Journal of English Studies, 31, pp. 33-52.

Jowett, Garth S., O’Donnell, Victoria (1992). Propaganda and Persuasion. Newbury Park, Sage Publications, Inc.

Lasswell, Harold D. (1927) Propaganda Technique in the World War. New York, Peter Smith.

Münzenberg, Willi ( 1937). Propaganda als Waffe, Paris.

Rieger, Diana,  Frischlich,  Lena,  Bente, Gary (2013). Psychological Effects of Right-Wing and Islamic Extremist Internet Videos. Köln, Luchterhand Verlag.

Tate, Trudi (2013). Modernism, History and the First World War. Penrith, Humanities-Ebooks.

Taylor, Philip M. [ 1990 ] (2003). Munitions of the Mind. A History of Propaganda from the Ancient World to the Present Era (ediția a III-a). Manchester, Manchester University Press.

Voicu, Marian (2018). Fake News, manipulare, populism. București, Editura Humanitas.

NOTA REDACȚIEI: Fragmentul de mai sus face parte din volumul „Opinia publică. Persuasiune și manipulare”, de Septimiu Chelcea, în curs de apariție la Alexandria Publishing House.

Septimiu Chelcea (n. 1940) este professor emeritus (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti). În 1974 a obținut titlul ştiinţific de doctor în filozofie, specialitatea sociologie. A fost distins cu Premiul „P. S. Aurelian” al Academiei R. S. România (1980). În 2004, a primit Premiul OPERA OMNIA pentru întreaga activitate de cercetare științifică, acordat de Consiliul Național al Cercetăriii Științifice din Învățământul Superior. A publicat numeroase articole, studii şi monografii, dintre care Chestionarul în investigaţia sociologică (1975), Experimentul în psihosociologie (1982), Personalitate şi societate în tranziţie (1994), Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat,un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane (2000, ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, 2007), Un secol de cercetări psihosociologice. 1897-1997 (2002), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative (2001, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, 2007), Opinia publică: gândesc masele despre ce şi cum vor elitele? (2002), Enciclopedie de psihosociologie (coord., 2003), Comunicarea nonverbală în spaţiul public (coord., 2004), Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura (în colab., 2005), Psihosociologie: Teorie şi aplicaţii (coord., 2006, ediția a III-a, revăzută și adăugită, 2010), Ruşinea şi vinovăţia în spaţiul public. Pentru o sociologie a emoţiilor (coord., 2008), Opinia publică. Strategii de persuasiune şi manipulare (2006), Psihosociologia publicităţii. Despre reclamele vizuale (2012), Fricile sociale ale românilor (coord., 2015), Psihosociologie aplicată. Publicitatea (2016), Așa a fost? Așa îmi aduc aminte. 1945-2015 (2016, ediția a II-a, revăzută și adăugită, 2017). În 2017 semnează prefața la ediția a II-a a cărții Propagandade Edward L. Bernays, moment la care începe colaborarea cu editura suceveană Alexandria Publishing House, unde a publicat în 2018 volumul de eseuri Elogiu plictiselii. Eseuri psihosociologice și în iunie 2019 volumul De gustibus. Eseuri psihosociologice, iar în curs de apariție la aceeași editură este cartea „Opinia publică. Persuasiune și manipulare”.

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss