C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Politică şi ură

Prin prisma meseriei, am ajuns sǎ cunosc, dacǎ nu chiar sǎ și lucrez, cu o parte din oamenii politici din ziua de azi. Centrali, locali, președinți de partid, secretari, primari, parlamentari, challengeri, tot soiul de firi, tot soiul de oameni, de caractere, de priceperi, de partide, și de la opoziție, și de la putere.

Varii combinații. Însǎ un lucru îl au toți în comun: sînt persoane publice. Apar în public, sînt prin natura lucrurilor forțați sǎ fie vizibili, retorici, sǎ încerce mǎcar sǎ fie formatori de opinie, unii dintre ei chiar și decidenți sau care se pregǎtesc sǎ fie decidenți. Toți însǎ, dincolo de gradul de pricepere, apar în public și toți au o imagine publicǎ mai mult sau mai puțin bine conturatǎ.

Unul din aspectele care m-au frapat, cel puțin la începutul lucrului cu asemenea clienți, a fost discrepanța dintre imaginea pe care mi-o formasem despre ei și ceea ce vedeam cu ochii mei, cum simțeam omul în relație directǎ, nemediatǎ. Ce vedeam cu ochii mei era totalmente diferit de ceea ce vedeam cu ochii altora. Era o discrepanțǎ între imaginea pe care mi-o fǎcusem pînǎ atunci despre ei și ceea ce vedeam în relație directǎ.

Nu spun cǎ nu erau vicleni, șulfe, fǎțarnici, pregǎtiți sǎ exploateze orice oportunitate. Însǎ nu erau nici pe departe caricaturile de oameni pe care mi-i închipuisem a fi vǎzîndu-i la televizor, auzind pe alții vorbind despre ei. Tușele groase, încǎrcate de patimǎ, atunci cînd alții îmi povesteau despre X, Y sau Z se dovedeau a fi, de cele mai multe ori, doar
atît: tușe groase. Stereotipuri.

Nu spun cǎ n-am avut parte de experiențe neplǎcute. Ohoho! Aroganțǎ. Fǎțǎrnicie. Superbie. Dispreț. Scîrbǎ. Ticǎloșie. Furie. Au fost. Au fost. Însǎ dozele de relaționare negativǎ și de emoții negative stîrnite cu prilejul acestor relaționǎri directe au fost mult sub ce m-aș fi așteptat sǎ am parte dacǎ m-aș fi luat numai dupǎ prezentarea ce li se fǎcuse. La
televizor. Discutînd cu alții care îi știau din auzite. Din auzite.

Nu spun cǎ oamenii noștri politici sînt nemaipomeniți. Sînt și ei mediocri, cum mediocri sîntem mai toți. Cum e turcul, și pistolul. Spun doar cǎ de fapt și ei tot oameni sînt, carne și oase, piele și frici, temeri, îndoieli. Nici prea prea, nici foarte foarte. Sînt printre ei mulți ticǎloși. Ohoho, ce de nume aș putea spune! Dar și mai mulți printre ei sînt din cei care care nu sînt cu mult mai altfel decît noi, muritorii ǎștia de rînd.

Nici sfinți, dar nici chiar canalii pînǎ la capǎt. Cǎlduți. Mediocri. Și, în consecințǎ, cu putințǎ de a empatiza cu ei. Dacǎ te chinui un pic, chiar îi poți înțelege. Nu prea mult, cǎ se duce naibii toatǎ obiectivitatea de care ai nevoie, dar poți sǎ faci acel salt de la o piele la alta, de la un creier la altul, minima condiție a unei relații interumane cît de cît decente.

Existǎ în consecințǎ o discrepanțǎ evidențǎ între imaginea catastrofic – prǎpǎstioasǎ pe care ne-o construim la adresa lor și cea de care avem, sau am avea parte, dacǎ am relaționa cu ei, de preferințǎ nu într-un cadru formal.

Scriu aceste rînduri vǎzînd pendularea retoricǎ și emoționalǎ absolut fabuloasǎ la adresa unuia care pînǎ acum a fost ținut în puf și acum este omorît în piața publicǎ. De fapt tot ǎla este, cu limitǎrile sale, omenesc, prea omenesc, nici prea prea, nici foarte foarte. Încǎ din 1996 știam ce-i poate pielea. Și totuși a fost acceptat, sprijinit, încurajat, apreciat, chiar și adulat. Acum se spalǎ cu el pe jos. Și tot Geoanǎ îl cheamǎ.

Același lucru s-a întîmplat la vremea sa și cu Constantinescu. Și cu Iliescu. Și cu Nǎstase. Și cu Bǎsescu. Și cu Ciorbea. Și cu Petre Roman. Sus, pe urmǎ jos, cu toatǎ gama de emoții și de retorici intense, paroxistice, și într-un sens și în celǎlalt. Cînd, dacǎ de fapt stai de vorbǎ cu ei, tot cam ǎia sînt. Mai bǎtrîni, mai șulfe, mai obosiți, mai sastisiți, dar undeva acolo, tot ǎia.

Mǎ întreb ce s-ar fi ales de Coposu dacǎ ar mai fi trǎit și ar fi prins marele dezastru din 2000. La fel de adulat ar fi fost? S-ar fi vǎrsat și în capul lui aceleași gǎleți de lǎturi cum se varsǎ acum în capul lui Bǎsescu și Geoanǎ?

Nu mǎ înțelegeți greșit: nu țin cu Geoanǎ. Nu mi-a fost cine știe ce simpatic nici atunci, nici acum nu îmi este. Mǎ întristeazǎ însǎ sǎ vǎd asemenea schimbǎri bruște, de la adulație la dispreț, de la laudǎ la vituperare, într-un timp atît de scurt, din partea celor care nu au nimic de cîștigat de pe urma acestei mișcǎri politice. Dacǎ e interes, ok, atunci discutǎm interes. Nu-i moral, dar e de înțeles. Dar altminteri?

Altminteri e de fapt doar un semn al zǎticnirii noastre, ǎștia micii, muritorii de rînd resentimentari și capricioși, noi cei care populǎm bǎncile Colosseumului, care avem nevoie de cadavre proaspete, mereu altele, cǎrora sǎ le vǎrsǎm sîngele și sǎ ne bucurǎm cǎ nu sîntem în locul lor. Petre Roman, Ciorbea, Constantinescule, pregǎtiți-vǎ: vǎ mai vine un mort viu sǎ vǎ îngroașe rîndurile. Sǎ bem cǎ noi sîntem vii și sǎ ne cǎutǎm zei tineri, zeloși, cǎrora sǎ le retragem adulația și sǎ le scurgem sîngele cînd îi vom simți slabi și neputincioși și inutili.

autor: Mirel Palada
sursa: cursdeguvernare.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss