C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Obama, starea naţiunii americane şi a lumii

images (1)Discursul privind starea naţiunii pe care îl rosteşte anual fiecare preşedinte al SUA este considerat unul dintre jaloanele majore ale vieţii politice americane, o declaraţie de politică generală, un exerciţiu obligatoriu pentru fiecare şef al Casei Albe, o ocazie de trecere în revistă în faţa Congresului a principalelor mize ale anului în curs: economie, diplomaţie, lupta împotriva terorismului, adică teme arhicunoscute, la care, în acest an, s-au adăugat referirile obligatorii la acţiunile teroriste din Paris. Revenind la această tradiţională alocuţiune, trebuie spus că, în preajma rostirii sale, ziarul „The Atlantic” a dat publicităţii un grafic interactiv în care era analizat vocabularul celor 224 de discursuri de acest gen rostite de-a lungul anilor de preşedinţii americani.

Pe urmă, să notăm că, deşi, acum, Congresul este dominat de republicani, alocuţiunea preşedintelui democrat nu a fost tulburată de nimeni din asistenţă, indiferent de apartenenţă partinică, parlamentarii aplaudându-l în dese rânduri pe vorbitor. Apoi, înainte de a sublinia principalele teme ale penultimului discurs al lui Obama despre starea naţinunii, semnalăm că, aşa cum era firesc, el s-a referit în mod expres şi la „Franţa”, cuvânt care căzuse în desuetudine în acest gen de discursuri prezidenţiale, el fiind folosit ultima oară de preşedintele Richard Nixon (1968-1974), în 1972. Şi asta în condiţiile în care există raporturi speciale istorice între Franţa şi SUA, celebra Statuie a Libertăţii fiind un preţios cadou făcut de Hexagon poporului american. Totodată, Obama a reluat tradiţia, referindu-se în mod firesc şi la femei, termen ce intrase relativ târziu, mai exact prin Abraham Lincoln, în textele prezidenţiale. În schimb, cuvântul indieni a dispărut treptat din lexicul respectiv, el fiind înlocuit prin „Native Americans”. În fine, cele mai folosite cuvinte de Barack Obama sunt„Americans” şi „we” (noi). Sigur, se pot face multe observaţii despre acest discurs şi contextul intern şi internaţional în care el a fost rostit, dar în continuare vom prezenta principalele lui teme.

1.Război cyberatacurilor. „Nicio naţiune străină, niciun hacker nu trebuie să fie în măsură să paralizeze reţelele noastre sau să invadeze familiile americane”. După piratarea Sony Picture şi a contului Twitter al Comandamentului militar american din Orientul Mijlociu (Centcom) chiar în ziua în care şeful Casei Albe vorbea despre succesul luptei împotriva atacurilor cybernetice, Obama a cerut Congresului o lege pentru întărirea apărării naţiunii americane în faţa acestui gen de atacuri.

2. Creioanele pentru „Charlie Hebdo”. „Suntem solidari cu persoanele ce sunt ţinte ale teroriştilor în lume, de la şcoala din Pakistan la străzile Parisului”, a declarat Obama în faţa asistenţei, care i-a salutat în picioare declaraţia. Circa 40 de parlamentari, democraţi în majoritate, au ţinut deasupra capului creioane speciale, făcând trimitere la caricaturile din „Charlie Hebdo”.

3. O coaliţie pentru a învinge Daesh. „Vom învinge Statul Islamic, dar lupta va fi de durată. Vom continua să vânăm teroriştii şi să distrugem reţelele lor şi ne rezervăm dreptul de a acţiona unilateral, cum nu am încetat s-o facem după ce eu am fost ales (preşedinte-n.n.), pentru a elimina teroriştii care sunt o ameninţare directă pentru noi şi aliaţii noştri”. Fără a pronunţa numele Al-Qaida, Obama a cerut sprijinul Congresului pentru a declanşa acţiuni pe teren alături de comunitatea internaţională, exluzând însă trimiterea de trupe la sol.

4. Spre sfârşitul embargoului la adresa Cubei. „Când ceea ce ai făcut nu a mers timp de 50 de ani, este timpul să încerci ceva nou”. Obama a cerut Congresului să înceapă demersul pentru ridicarea embargoului ce viza Cuba.

5. Împotriva unor noi sancţiuni anti-iraniene. Şeful Casei Albe a declarat că se va folosi de „dreptul de veto” în cazul în care Congresul (în care republicanii sunt ostili unui dialog cu Iranul) va vota noi sancţiuni împotriva Teheranului, care „ar întrerupe succesele înregistrate de diplomaţie”.

6. Voi acţiona pentru a închide închisoarea Guantanamo. Amnesty International a cerut să se facă presiuni asupra lui Obama pentru a-şi ţine promisiunea de a închide închisoarea Guantanamo. El a anuţat că a înjumătăţit deja numărul deţinuţilor de acolo şi că este timpul „să se termine această treabă”. Dar va fi foarte complicat, dat fiind că republicanii domină Congresul.

7. Rusia – izolată pe plan mondial. „Apărăm principiul potrivit căruia marile puteri nu pot brutaliza ţările mici opunându-ne agresiunii ruseşti, susţinând democraţia în Ucraina şi dând asigurări aliaţilor noştri din NATO”, a spus Obama, adăugând că Moscova este „izolată” pe plan internaţional.

8. Şeful Caei Albe vrea universităţi publice gratuite. Este una dintre cele mai comentate propuneri făcute de Obama: cea de a face „community colleges” gratuite. Este vorba de universităţi publice care acordă o diplomă după doi ani de studii; dacă doresc, studenţii pot continua într-o universitate, unde-şi pot da licenţa. Costul mediu actual al unui an la community college este de 2.713 dolari. „Cine-i va plăti?”, a întrebat republicanul Rand Paul.

9. Hillary Clinton la Casa Albă. Deşi nu şi-a anunţat oficial candidatura la învestitura democrată, fosta Primă Doamnă a SUA şi ex-secretara de Stat a lui Obama îşi dezvăluie strategia, dorind să continue linia Obama, adresându-se „Middle class”, abţinând astfel sprijinul lui direct. „Obama a arătat calea unei economii bune pentru toţi. Acum, noi trebuie să trecem la o viteză superioară şi să obţinem rezultate pentru clasa mijlocie”, susţine Hillary Clinton.

10. O glumă – momentul serii. Potrivit CNN, momentul din discursul lui Obama care s-a bucurat de cea mai mare atenţie pe Twitter a fost următorul: „Nu am altă campanie de dus. Ştiu, pentru că le-am câştigat pe celelalte două!”, a declarat el, referindu-se la mandatele prezidenţiale.

Autor: Dumitru Constantin

Sursa: Cotidianul

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss