“Priveliștea violenței, dacă e în realitate sau la televizor, ne face silă, însă schimbările climatice și distrugerile pe care le provocăm mediului nu ne afecteză în aceeași măsură, pentru că ele se întâmplă mult mai subtil”. Tensin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama
Ia să văd, ştiţi dumneavoastră care dintre următorii inși este adevăratul ecoterorist? Conştientul disperat care, noaptea, incendiază vreun buldozer garat în codru, cu care ziua sunt distruse seminţişurile, lăstărişurile, vizuinile bursucilor, vulpilor și urşilor, culcându-se sub lamă pădurea, sau individul care, aflat într-un birou luxos, posesor de grase conturi bancare şi „acoperit” cu autorizaţii, este proprietarul buldozerului şi câştigătorul licitaţiei pentru uciderea acelui ecosistem?
Chiar dacă ştiţi, nu contează, fiindcă răspunsul, favorizând establishmentul şi învinuindu-l fără preget pe cel dintâi, îl furnizează FBI-ul: „Ecoterorismul este uzul sau ameninţarea cu uzul de violenţă, de natură infracţională, săvârşit împotriva unor victime inocente ori proprietăţi, de către o grupare subnaţională cu orientare ecologică, pentru raţiuni privind politica de mediu, adesea vizând un public aflat dincolo de ţinta directă, acţiunea având un caracter simbolic”.
FBI-ul vă îndeamnă aşadar să mergeţi conştiincioşi la serviciu şi să strângeţi cureaua, în vreme ce nişte „băieţi deştepţi” – adevărații ecoteroriști – care nu strâng cureaua, strâng un laţ nevăzut în jurul dumneavoastră, confiscându-vă – cu acte în regulă – aerul, pădurile, fauna, râurile, viaţa… Dar, nu numai afaceristul cu pricina – abil mascat în termenul ”dezvoltator” – este ecoterorist, ci, înaintea sa, tot ecoteroriști sunt parlamentarii făuritori de legi anapoda, menite abuzului și distrugerii naturii, precum și primarii, președinții de consilii județene și miniștrii care, din executiv făcând parte, execută ”corola de minuni a lumii” prin propria semnătură.
Astăzi despre:
”PĂSĂREASCA STURZULUI PRINCIAR”
Mă uit din când în când la rostirile publice a doi bătrâni bogați…Să fiu bine înțeles: bogați la pungă și la gramajul prostatei, împuținați la creier și duh încât, auzindu-i, îți vine să exclami: ” Săracu’ om bogat!..”
Primul este un fost tenismen care, neștiind să râdă, reușește cel mult un rânjet de satisfacție, dar asta numai când îi ”iese banu’ ” din te miri ce bișniță financiară. Cimentat în costume de firmă și în clișee verbale despre ” în ce merită băgat banu’ ”, ”când trebuie băgat banu’ ”, ” cum îi neamțu’ ” și dacă din ceva ”iese profitu’ ”, insul pare să-și fi adăugat pomenitele sintagme puținelor onomatopee icnite sau scremute în tinerețe, pe când mânuia o rachetă de tenis. Impresia că cine știe ce mare ispravă-i fusese tenisul, nu e depășită decât de convingerea că, dacă știe să facă bani, el e viu. Drept consecință, adânca lui nefericire – stridentă pentru ochii oricărui psiholog – îl împinge fără încetare la noi și banale fapte de vitejie. Nu!… Nu vă gândiți la atitudini bărbătești sau înalt umane, unde jertfa de sine si compasiunea își dau mâna. Omul e năruit strict înăuntrul măruntului ”omenesc”, iar demonstrațiile sale, monotone cât se poate, sunt de ordin financiar și ”de arme”. Toate însoțite de surlele și trâmbițele victoriei. Nu!…Iarași nu! Nu e vorba de arme bărbătești, ci de arme de vânătoare. Iar victoria este asupra unor sălbăticiuni născute sub mâna omului, hrănite si îngrijite de aceeași mână până la uciderea cu pușca în țarcul ce, până în acea zi , le fusese și casă.
Presupun că nu mai are vreun rost pomenirea numelui insului și nici a bordelului cinegetic bihorean unde se întâmplă de atâția ani tradiționala prostituție.
Celălalt ortac întru atrofia cerebrală și porunci călcate creștinește, se ține c-ar fi de os domnesc. Osificat nu atât în ”domnie” cât în mulțumirea de sine și lăcomie, și el a jucat tenis în anii juneții, rămânând un imberb la aproape 80 de ani, în ciuda bărbii cărunte. Nu e cazul acum să detaliez frauda legală prin care Parlamentul României a privat – prin nedreapta lege 247/2005 – națiunea română de părți uriașe și din patrimoniul forestier, printre altele și în folsul ”ortacului princiar”. Rămân așadar strict la exprimarea acestui alfabetizat de elită, cu nimic mai prejos de cea a cospiritualului întru tenis mai înainte pomenit. Eleganța, claritatea discursului, harul oratoric și puterea de persuasiune a pălăvrăgelii sale sunt greu de egalat: ”Mai arătăm la băieţii ăştia, care sunt importanţi, din afară, că se poate şi în România. Și să vă uitaţi o dată cât au investit ei în România. Si aici s-au făcut legăturile. Nu aici, dar aici s-a arătat că se poate”.
Ce vrea să zică moșul cu cuvintele sale? Că prin asasinatele pseudocinegetice din țarcul bihorean, națiunea română, chipurile, a arătat ”că se poate și în România”. Ce?… Prostituție de tot soiul, cu temeneli princiare dinainte ”la băieții ăștia, care sunt importanți, din afară”.
Cert este că banul i-a generat și acestui îmbogățit senzația că, dacă e cât de cât vioi, el e viu, precum și convingerea că buzunarul plin îl face important… „ca băieții din afară”; atât de important încât, ca și acești străini, el poate ignora limba română, națiunea română, ba chiar și inteligența acesteia, ”plebeii” trebuind să cadă pe spate în urma faptului că unii dintre afaceriștii care ucid sălbăticiunile din țarc, ”au investit în România”. Acum să nu mă întrebați ce a vrut să spună prin ” Si aici s-au făcut legăturile. Nu aici, dar aici s-a arătat că se poate”, că nu știu. Dar parcă el știe?…
Autor text și foto: Nicolae R. Dărămuș
Sursa: Wildlife Romania
NOTĂ:
„Inocenții marii terori” este cel mai nou volum scris de Nicolae R. Dărămuș și apărut la Alexandria Publishing House în 2013. Ecolog, prozator, publicist, desenator şi fotograf de natură, Nicolae Dărămuș a fondat în 1994 Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR (SENTRA), axată pe educaţia „pro natura” prin mijloacele artelor – literatură, fotografie, desen, film – şi pe activităţi de teren (preponderent pe observarea şi dezvăluirea spre public a agresării patrimoniului faunistic şi a habitatului forestier).
Gandește România recomandă INOCENȚII MARII TERORI, o carte scrisă în numele celor care nu se pot apăra, cuvântând în faţa oamenilor.
Adauga comentariu