General

Klaus Iohannis, dictatorul liberal – de Marius Oprea

Ţara, guvernarea, cursul leului, rata infectărilor Covid, preţul la gaz, viaţa noastră de oameni simpli, nu mai contează. Cîţu să rămînă la guvern, Cîţu să iasă preşedinte la liberali. De parcă Florin Vasile Cîţu ar fi Mesia, Iohannis – Dumnezeu, iar noi, un popor de necredincioşi, care trebuie neapărat mîntuit, scrie Marius Oprea într-un editorial postat pe Mediafax.ro

Nu mai avem parlament, nu mai avem guvern; justiţie nu mai avem demult – totul e la mîna, în voinţa preşedintelui. A mai rămas, deocamdată, presa. Klaus Iohannis exersează asupra românilor o nouă formă de guvernare, dictatura liberală. Pentru că noi sîntem proşti, ca nişte români ce sîntem. El singur ştie ce e bine pentru noi. Şi a decis să ne facă, de unul singur, acest bine.

De la ”ciuma roşie”, la ”ciuma de aur” useristă

La partid, la liberali, ca şi la coaliţie, după ”Evanghelia” lui Iohannis, obedienţa nu e obligatorie, dar ajunge ca ”munca voluntară”, în timpul lui Ceauşescu. N-ai fost ascultător, nu eşti cu
săru’mîna şi nu te înclini la icoana şefului, ieşi din jocul politic, într-o succesiune de secvenţe.

Vai de cine nu ascultă de Iohannis! E ”dat cu dinţii de calorifer”, pînă i se acreşte de toate. E ceea ce s-a întîmplat cu Orban şi apoi cu USR-PLUS, după ce primul o fi zis ceva, pe undeva şi a
ajuns la urechile şefului, iar ceilalţi l-au sfidat, arătîndu-se neascultători. Primul e bălăcărit, pus la colţ, tratat ca un paria în partidul al cărui preşedinte este încă. Barna, Cioloş şi ai
lor sînt pîrîţi pe la curţile europene, în Statele Unite, Israel şi pe la toate organizaţiile ”corectitudinii politice” de fratele geamăn al fostului consilier prezidenţial, trimis ambasador în SUA
de Iohannis, într-o scrisoare decupată din înfierările anilor stalinismului.

O făcătură politică – pericolul antisemitismului în România

Cît despre PSD, e aidoma lui Ciolacu. Se poartă (şi vorbesc) ca nişte milogi la uşa Cotroceniului şi ca nişte pechinezi în Parlament – latră, dar numai după siguranţa gardului. Se îmbăţoşează şi se
dau mari, după vorbe. Dar nu fac de fapt nimic. Guvernul Cîţu supravieţuieşte, bine mersi, deşi ar putea fi şters de pe harta politică, în cîteva zile, dacă PSD-ul nu ar fi primit ”ordin de zi pe
unitate” de la Ciolacu, secondat de Grindeanu, să stea în bancă şi să nu mişte în front. Florin Vasile Cîţu supravieţuieşte încă, la şapte zile de la debutul crizei în care el însuşi s-a aruncat.
Pentru că aşa vrea Iohannis şi atunci toţi se supun. De la primul la utimul parlamentar liberal, de la Ciolacu şi pînă la portarul de la PSD.

Şi unii, şi alţii se supun, de frică. La liberali, nimeni nu vrea să păţească ce a păţit Orban. La PSD, nimeni nu vrea să păţească ce a păţit Dragnea. De fapt, ce democraţie? Ce Constituţie?
Republica lui Iohannis a fost ”implementată” în România, într-un mod care îi dă coşmaruri lui Ion Iliescu şi-l înverzeşte de invidie pe Băsescu. Acum, aceasta funcţionează cu motoarele turate la
maxim, cu un singur scop: să-l scoată pe Orban de tot din scenă şi să-l pună pe Cîţu în locul lui, în fruntea liberalilor. Şi toţi s-au înhămat la acest ”proiect”.

Singurii care nu joacă în scenariu sînt useriştii şi cei de la AUR, dar aceştia au fost izolaţi în Parlament, în dispreţul Constituţiei, cu moţiunea de cenzură în braţe. Nu contează. Sînt înfrăţite
în această voinţă prezidenţială, PSD-ul şi PNL-ul, care au blocat Camera şi Senatul. 

(articolul integral poate fi citit pe mediafax.ro)

Abonează-te la newsletter