C O N T R A P R O P A G A N D Ă

HR Patapievici, buricul deşertăciunii

Distins, mereu cu mărul lui Adam ascuns de un papion despre care crede, probabil, că îi e şi blazon, isteţul Horia Roman Patapievici este bun. Bun scriitor, bun filozof, bun realizator de emisiuni culturale, bun manager, dar … rău român.

Patapievici-Liiceanu-Plesu-680x3651

De ce? Nu este foarte clar, însă ginionul nostru, tatăl lui Horia, Denis, român din Cernăuţi, s-a strămutat în Polonia atunci când bolşevicii au intrat în Bucovina. Ulterior, pe ce căi şi în ce fel, nu putem noi a şti, Denis ajunge în România. Poate pe când era Regat, poate când devenise deja Republică. Micul Horia se naşte în Capitală, în 1957. Deci prinde anii în care se găsea Pepsi peste tot, Kent-ul era la tutungerii şi ruşii nu mai controlau România. Se îndrăgosteşte de fizică şi în ’81 termină Facultatea de specialitate. De abia de aici în colo începe adevărata nenorocire: omul devin culturnic cu capul. Face un pic de revolutie în ’89 şi apoi se lansează puternic (e de râs, omul a publicat şi în revista Vatra, dacă mă înţelegeţi…). Devine iute un simbol al materiei cenuşii. Inutilă, dar cenuşie.

Nu voi insista asupra operei Domniei Sale pentru că sigur mai are multe de spus. În schimb voi insista asupra unor ziceri pentru care ar trebui să-i crape obrazul de ruşine. Ele nu sunt noi, dar oricând românul Horia poate produce asemenea erudite observaţiuni. Acestea îl fac pe HRP să fie un rău român…

Pe scurt, la un moment dat, HRP a avut o “satori”, o iluminare instantanee (la TV i s-ar spune “instant”) pe care unii o pun pe seama paralelor lui Soros, dar pe care eu aş pune-o numai pe seama erupţiei ticăloşiei ce-i crescuse, ca o bubă urât mirositoare, în suflet. Şi a scuipat puroiul intelectual în diverse silnice aserţiuni.
Una spune aşa: „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără sira spinării.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.63). Sincer, ce poţi spune după o astfel de exacerbare a unei uri teribile? Plaiul mioritic, ca un cur sau nu, l-a primit pe Denis necondiţionat, l-a şcolit fără leu pe HR în primară, apoi în generală şi liceu, ba i-a pus şi o facultate la îndemână. Când mânca el sălămior de Sibiu simţea că ar fi fost scos din anus? Bericii îi spunea urină încă din liceu? Când umbla prin Valea Prahovei de fapt explora, cu un cârlig de rufe pe nări, formarea fecalei istorice? Aşa o fi făcut, micimanul.

Dar când scrii aceste scârnăvii (langaj de intelectual, vezi Doamne) nu îl vezi în faţa ochilor pe tatăl tău? Pe profesorul preferat din liceu? Pe medicul care ţi-a extirpat apendicul în loc sa te lase să faci o septicemie finală meritată? Nici pe prima iubită sau pe dama care te-a învăţat ce e aia “cur” cu adevărat nu le vezi o clipă-n mintea-ţi înveninată? Şi dacă eşti român şi dumneata, nu cumva puţi la fel?

Şi nu mai înţeleg ceva. Dacă tot e aşa de rahat, de ce nu renunţi la cetăţenie ca să devii senegalez, că poate au şi ei un Institut Cultural de supt şi un preşedinte strâmb la minte ca să te instaleze vrăjitor-şef peste şamanii culturali de acolo?

Ia uitaţi-vă cine îl saluta zilnic pe ilustrul detractor, nişte elemente stranii scurse parcă din tabloul “Purtarea Crucii” a lui Ieronimus Bosch (Jan van Eyck, pentru dvs dle HRP): „Un popor cu substanţa tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrâncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 34). Domnule P, vă furau colegii din generală leul de covrig, luaţi capace zilnic de la elevii claselor mai mari? Ce se petrece, nu vă alegeau băieţii la “lapte gros” şi vă lăsau cu fetele, la volei? Nu cumva taratul e mult, mult mai aproape de cămaşa dv decât vecinii cei răi care, rudimentar, îţi cumpără lucrările scrijelite la un Macintosh plătit, cândva, de la bugetul statului?

HRP mai are o calitate ciudată, proprie unor intelectuali îngrăşaţi, îmbăiaţi şi crescuţi de părinţi PCR-işi. Ba unii dintre aceşti intelectuali erau chiar ei PCR-işi cu acte şi voioşie. Ei, unii se cred de dreapta. Ieşiţi din cloaca roşie au făcut brusc o contorsionare mintală şi – abracadabra –– sunt “dreptaci”, dar de ăia de zici că au stat la masă cu Maniu şi Coposu. În fapt, sunt nişte semidisidenţi, de tipul celor ce, pe vremea Securităţii, se ascundeau, deşi nu pe ei îi căutau organele. La organe.
Închipuiţii unei apocalipse mentale ce se desfăşoară trivial pe unde apucă aceştia să-şi arate varicele necrozate din spatele unor fuste de putregai.

Descoperind puterea politicii, se lasă propulsat ( a se citi băgat cu de-a sila) de PNŢCD (partid distrus de urmaşii Seniorului fără nici cel mai mic regret) la CNSAS. Să studieze dosare Secu. Ia ghiciţi cu cine? Păi, cu bucătarul Dinescu (singurul disident căruia îi aduceau miliţienii vodka la apartament, să nu i se deshidrateze geniul) şi cu transcedentalul Pleşu (alt iubitor de romanţe şi vodka). Incredibil cum se adună ăştia la nefăcut nimic pe bani grei, ceva de speriat. Activitatea pe care a dus-o HRP aici e destul de misterioasă. Inspirat de colegii speriaţi de tonele de documente, în loc să lectureze ce trebuie, oamenii se ţin de ce ştiu ei mai bine: scandal. Că aia nu e bună, că SRI e rău, că raţa înpunge, mă rog, nimic remarcabil. De altfel, nici nu ştiu dacă a redactat vreo dare de seamă pe activitatea depusă. Nimic din ce-a făcut ulterior nu a ilustrat faptul că îi pare vreu pic rău că a frecat duda printre arhivele cu pricina.

HRP mai are o mare calitate. El face parte dintr-un grup de mântuiţi, el este unul dintre “intelectualii lui Băsescu”, culturnici mari iubitori de hemoroizi de Cotroceni fără cucuvea.

Acest grupuscul, despre care vom mai vorbi pentru că se ţine ca scaiul de blana ursului, are darul se a se insinua oricând, oricum şi oriunde s-ar putea scoate un leuţ sau un euro fără strădanie, numai pe dat din gură aiurea.

Pentru strădaniile sale de a scoate din subconştientul unui comandant de petrolier vestigiile vreunei cărţi citite vreodată, dar şi pentru susţinerea aceluiaşi cu toate firavele-i puteri pe oriunde se putea, Băse îi împărtăşeşte puterea distilatului şi-l face ober peste ICR.

În stil caracteristic, Horia pupă cârligul bătrânului lup de mare constatând cu uimire cât de jos se poate apleca (locul intelectualului cu papion, se ştie, este sus, peste vârfurile plopilor, peste Kogayon, într-o cochilie de fildeş, apărat de zei şi hrănit cu lumina Soarelui propriilor minţi) de când şi-a lăsat coloana vertebrală sub pat.
Păi cum, Horia, nu stabiliseşi din ’96 că ai de a face cu patibulari şi rudimentari? Păi, dacă nici marinarul cu şuviţă nu ilustrează perfect aceste două însuşiri . Te-ai sucit, gânditorule? Facem sluj la rudimentarul-încrâncenato-tarato-distilatul Băse? Pentru numai o slujbă? Facem, pentru că într-o ţară ca un cur, o slujbă la stat, dată direct de la Împărăţie, e visul celor ce refuză să-şi asume responsabilităţi la vedere.

Da, a primit şi osişorul promis: un stagiu de demolare a ICR pe stipendii grase, voaiaje şi vacanţe în locuri unde nu-i puţea a român. Primul pas: a distrus multe publicaţii culturale româneşti, de parcă descinsese direct din kakatopia “Fahrenheit 451”. Menit s-o asaneze din punct de vedere pecuniar, aşa a intrat HRP la vârful culturii patibularilor: cu drujba şi binecuvântarea unui rudimentar marinar.

Fabuloasă istorie, nu-i aşa? Da, viaţa lui HRP e o aventură. Cu coloana vertebrală ascunsă sub pat. Minunat de propria-i aură care îi crescuse pe creştet la intrarea în Cotoceni, maestrul în toate cele (ce e de la hermeneutică la etică, de la filosofie la securişti?) gavareşte aşa: „Sarcina mea este să fac cunoscută peste hotare cultura română. Nu ceea ce cred unii că este cultura română ori ceea ce cred alții că nu este ea. Nu este rolul vreunei instituții să decidă ce anume din cultura română de azi este cu adevărat românesc și ce nu este cu adevărat românesc”

Păi, e românesc ce nu e românesc? Sau nu e românesc ceea ce e românesc? Deşi nu e nimic de priceput, mai târziu, chiar el ne-a lămurit, când a vrut să-l exileze pe Eminescu din cultura românească. Absurditatea există, dragii mei, şi dacă o şlefuieşti bine, mulţi pot crede că este o exprimare revoluţionară a intelectului. Bullshit!
A tăiat şapte reviste de cultură din nouă şi a rupt gura târgului tocmai la New York cu vârful culturii româneşti, recte un ponei roz cu o zvastică pe crupă!
Şi asta la o expoziţie care se numea “Freedom for Lazy People”, adică “libertate pentru leneşi” sau puturoşi, mai pe limba noastră. Aşa s-a priceput el la artele vizuale. Bine că n-a trimis o fată de pe centură cu un praz în nas şi cu “Zbor în bătaia săgeţii” între bucile tatuate cu “Doina lav Costeluş”. Aia artă. Pe bune!

Cam asta a fost vârful activităţii Domniei Sale la ICR. A, ba nu, Băse e recunoscător cu unii, probabil cu cei pe care nici el nu-i înţelege. Deci i-a pus în pept o decoraţiune: Ordinul Naţional “Serviciu credincios”. Q.E.D. Până şi marinarul a simţit nevoia să-i pună o zgardă pentru atâtea gudurături.

Apropo de scheleţi, ăsta a vrut să-l maculeze şi pe Eminescu. Un gest, mă scuzaţi, de o insanitate evidentă. Probabil urma Creangă, Dimitrie Cantemir, Macedonski, Brâncuşi şi alţii. Nu m-ar fi mirat nici să decreteze că “Liturgher slavonesc”, tipărit de ieromonahul Macarie în 1508 este lucru necurat. Aici nu voi insista deloc pentru că treaba mi se pare de domeniul patologicului.

Vorba unui amic, dacă mai trăia moşu’, îţi dădea un cap în gură de te mutai matale în “apartamentele” doctorului Şuţu în locul lui Mihai.
Dar, pentru ca să mai destindem atmosfera, iata un alt citat de la HRP: „23 de milioane de omuleţi patibulari (buni de spânzurat)” (din „Politice” de H.R. Patapievici, editia 1996, pag 53). Măi Horia, până când nu faci dovada că eşti rus, chinez, amerindian sau afro-american, eu zic că nu e bine să dai sugestii proaste, cine ştie cine le ia de bune…

Închei cu cea mai bună caracterizare a lucrărilor lui Patapievici, cuvinte straşnic de adevărate scrise de un disident autentic, culmea, tot absolvent de Fizică, respectabilul Gabriel Andreescu: „Cel care a transformat atitudinea antiminoritară, homofobia și antimulticulturalismul într-un larg succes cultural este Horia-R. Patapievici”

P.S. : Nu ştiu daca aţi observant, dar eminenta lucrare din care am citat (”Politice”) a fost publicată de “Humanitas”. Adică fosta editură Politică, făcută cadou de Pleşu (pe când era ministrul Culturii) amicului Liiceanu. Ia te uită cum se leagă treburile

Autor: Ninel Peia

Sursa: Ninel Peia

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss