Supraomul e omul-masina, fructul mucezit al epocii industriale contemporane, odata pupila rasfatata a capitalismului modern. Sa nu ne lasam prostiti, conceptul a fost doar preluat si dezvoltat in anii 20 de catre nazisti. De altfel, supraomul nu e, el insusi, nimic mai mult decat un produs finit automatizat, un cyborg cu reflexe comandate si norma de lucru inmiita. Anatomia sa e una clar patologica, caci supraomul e prea “bine” inzestrat: are o inima nituita, o cautatura otelita, vocea plumbuita, o respiratie suieratoare de alama, brate iuti ca pistoanele, pumni proeminenti asemenea unor rulmenti de tractor, plamani incinsi ce fumega ca furnalele, palme batatorite si sangerande, mereu inclestate pe coada ciocanului pneumatic. Siroaiele de sudoare nu i-au incalzit niciodata fruntea de azbest, asta pentru ca sangele sau e alcatuit dintr-un aliaj rar de minerale grele, iar maruntaiele ii sunt alcatuite dintr-un manunchi incurcat de cabluri, fibre sintetice, circuite integrate, diode, dispozitive electronice. Supraomul e de fapt travailleur-ul modern asa cum l-a forjat uzina capitalista, zdrobindu-i mintea si transformandu-l cu brutalitate intr-o masinarie eficienta, sortita sa-si maximizeze potentialul, chiar cu pretul extinctiei.
In secolul XX, valoarea unei vieti a fost data de utilitatea sa practica. Dorintele si nevoile muncitorului-robot, au trebuit intotdeauna sa se calibreze la centima, pe necesitatile patronului, astfel ca etica exacerbata a muncii s-a substituit cu perfidie si vigoare constiintei. “Morala succesului” a devenit jandarmul martial, “de dupa colt”, care slujeste fanatic o singura profesiune de credinta, credo-ul vanzarii avantajoase. Metafizica profitului net a inlocuit cu succes acel deziderat celest kantian, zamislirea unei metafizici a moravurilor. Europa Occidentala, capitalista si elevata, a predicat din inaltimea amvonului pe un registru grav, de bas, fara incetare, inca de la finele secolului al XIX-lea, psalmul hedonismului, al castigului material. Era la moda valsul, valsul dement al inavutirii si imbuibarii, de tip burghez. Tot atunci se nastea si teoria leadership-ului, care le va fi de mare ajutor nazistilor in agregarea viziunilor lor ideologice, in secolul urmator. Cand elita societatii industriale se distra, se dezmierda cu bucuria empirica a monetarului, “supraoamenii” incercau tacuti beatitudinea trudei la banda. Cu ei, progresul avea sa fie dusmanos. Notiunea de desiring machine este marca inregistrata a instrainarii de tip capitalist, care stalceste natura umana pana la extirparea individualitatii. Asa s-au plasmuit toate dictaturile, imperiile moderne, asa s-au iscat razboaiele, asa s-a ridicat fascismul. Tema e recurenta. Chiar si astazi individul nu este altceva decat o tragica rezultanta a represiunii sociale. Omul nu mai resimte doar o alienare ideologica, ci una ontologic-psihologica. Cetateanul post-modern nu e mai mult decat o linie a codului de bare. Uzina, concernul, trustul nu mai e un microcosmos al economiei moderne, ci un univers concetrationar, o gaura neagra, un monstru fara nume. Corporatiile au patentat sistemele de control si organizare uzitate actulamente in guvernare. Cam asa au stat lucrurile si in cel de al doilea razboi mondial. Cand supraoamenii au imbracat uniformele Wehrmacht-ului si au fost expediati pe front, colosii industriali germani si au intors privirile spre suboameni. Acestia au fost cerneala purpurie cu care maharii capitalisti au iscalit in dictionarul tutoror limbilor un nou cuvant – Holocaust. E cazul sa aflam cine sunt acesti magni ducis care au scos profit in draci de pe urma Holocaustului, care au stat in umbra nazistilor numarand imperturbabili teancuri peste saci de bistari insangerati, la usa seifului.
Friedrich Krupp AG Hoesch-Krupp
Sub conducerea lui Gustav Krupp von Bohlen und Halbach, cea mai puternica familie din Essen a fost o inflacarata sustinatoare a politicii germane de reinarmare din anii treizeci ai secolului trecut. Primul mare gest de prietenie devotata l-a furnizat batranul Gustav Krupp in mai 1933, cand a instituit “Fondul Adolf Hitler”. Pentru ca nu avea de gand sa se puna de-a curmezisul in fata regimului nazist, conglomeratul Krupp a fost recompensat, la preluarea managementului societatii de catre Alfried von Bohlen und Halbach, prin Lex Krupp, cu galonata titulatura de holding. Nu intamplator, Alfried un conservator inveterat chema patimas la “pornirea unei contrarevolutii impotriva evreilor si socialistilor”. Otelarul de spita von Bohlen prorocea, aprins de fiorul nationalist, inca din anii 20, venirea unui Mesia teuton. Iar colosul Krupp nu avea sa moara de foame, odata cu lansarea operatiunii Fall Weiss, pe 1 septembrie 1939. Peste 20000 de sclavi vor lucra in fabricile Krupp, in toiul razboiului mondial, in 1943. De altfel, planurile manageriale ale Krupp cuprinsesera la un moment dat si complexul Auschwitz. Trebuiau rupte multe oase pentru fabricarea celor doua tunuri de 800 mm, infricosatoarele Dora si Schwerer Gustav. Alfried von Bohlen se imbaia in gologani murdari. Persevera in afaceri, fara sa-l stranga inima, permitandu-si chiar excentricitatea de a adresa un mesaj belicos tinerilor din Hitlerjugend: “in ochii vostri, flacaul german al viitorului trebuie sa fie zvelt, atletic, rapid ca un ogar, tare ca pielea tabacita si puternic ca otelul Krupp”. Alfried Krupp a platit la Nuremberg, in cadrul procesului intentat concernului Krupp, cu 12 ani de inchisoare, pentru crime de razboi, dar a fost eliberat pe sest, de autoritatile vorace dupa capitalul sau, in 1951. Peste nu mai putin de doi ani se va afla, din nou, la timona companiei din Essen.
Eisenwerke Oberdonau
Compania siderurgica germana Eisenwerke Oberdonau a fost creata dupa realizarea Anschluss-ului, prin comasarea catorva otelarii din sudul Germaniei si Austria si care a facut parte din cartelul Reichswerke Hermann Göring AG, cel mai important furnizor de otel si fier pentru industria de razboi germana. Principala fabrica a consortiului situata in Linz, livra otel pentru uzina de tancuri Nibelungenwerk, de langa localitatea austriaca Sankt Valentin. Mai putin cunoscut e faptul ca a tras frumoase foloase de pe urma muncii “energice” a scheletelor de la Mauthausen-Gusen, lagarul arondat companiei.
Deutsche Bergwerks – und Hüttenbau GmbH
Societate industriala specializata pe constructia de mine, firma D.B.H. a fost fondata sub egida Preussische Bergwerks – und Hütten, la finele secolului al XIX-lea. Altminteri, Deutsche Bergwerks- und Hüttenbau este un alt mare beneficiar al harniciei detinutilor din complexul Mauthausen.
Flugmotorenwerke Ostmark
Cel mai mare producator german de motoare aviatice din al doilea razboi mondial, Flugmotorenwerke a fost o divizie a uniunii monopoliste Steyr-Daimler-Puch. Ca si in cazurile precedente, mana de lucru “policalificata” care a confectionat motoarele avioanelor Heinkel in uzinele din Wiener Neudorf, Biedermannsdorf si Guntramsdorf, a fost furnizata de sclavii internati la Gusen.
Accumulatoren-Fabrik Hagen
Infiintata la Hagen in 1888, de catre Adolph Müller, A.F.A., acronimul dupa care este cunoscuta, a devenit in timpul celui de al doilea razboi mondial fabricantul numarul unu de baterii si acumulatori pentru tancuri si submarine din Germania. Din 1890, este parte constitutiva a holdingului Deutsche Bank, alaturi de Siemens AG si AEG. De mentionat, ca fabrica A.F.A. din suburbia vieneza Schwechat a abuzat fara codeala de forta muschilor atrofiati a puscariasilor de la Mauthausen.
Steyr-Daimler-Puch
Armurierul Franz Werndl din Steyr, a intemeiat, in 1864, societatea manufacturiera Josef und Franz Werndl &Company. In urma fuziunii micii companii auto-velo cu Austro-Daimler-Puch s-a constituit in 1934 conglomeratul industrial Steyr-Daimler-Puch, care va utiliza, pe scara larga, dupa declansarea conflagratiei, munca silnica in unitatile sale industriale, cu precadere, in scopuri militare, ce vizau fabricarea Raupenschlepper Ost, un bizar tractor senilat, porpulsat de doua motoare V8 Steyr si care fusese proiectat pentru a recupera si remorca tancurile impotmolite pe Frontul de Est.
J.A. Topf und Söhne
Ingineri de formatie, fratii Topf au deschis in 1878 la Erfurt o manufactura care producea cuptoare de ardere si alte echimpamente industriale de calcinare. Reprofilati in cioclii profesionisti, dupa 1940, cei doi Topf au intrat sub simbria nazistilor construind, in timp record, crematoriile lagarelor Auschwitz si Buchenwald. Ispitele pecuniare erau realmente irezistibile.
IG Farben
Extrem de controversata IG Farben este fara putinta de tagada compania germana care a contribuit cu varf si indesat…prin hublourile duschraum-ului la geneza Shoah-ului. Cu atat mai mult, cu cat producerea pesticidului Zyklon B de catre compania D.E.G.E.S.C.H., o subsidiara a IG, s-a dovedit a fi o mana cereasca pentru conturile bancare fara fund ale complexului industrial german. De altfel, chimistii de la Farben, din dragoste nemasurata pentru sfanti, batusera palma cu nazistii inca de pe vremea invaziei Cehoslovaciei, cand solicitasera autoritatilor de ocupatie sa le puna la dispozitie toate fabricile de profil capturate. Pe de alta parte, nici pe reprezentantii companiilor americane Standard Oil Co, DuPont si U.S. Industrial Alcohol Co. nu-i podidea plansul de drama evreilor saraci din Est care erau parliti la Majdanek, atunci cand incheiau tranzactii profitabile cu “dusmanul” IG Farben. Complexul Farben a facut avere si cu notoria fabrica Buna, de langa Auschwitz, care producea petrol sintetic si cauciuc. Pentru Buna lucrau in 1944, varful de performanta al fabricii, nu mai putin de 83000 de detinuti. O alta “bijuterie a coroanei” Farben era si fabrica de la Heidebreck. Capoasa si stransa la punga, chiar si in 2001, conducerea IG Farben a refuzat sa participe la constituirea unui fond national de compensatie a victimelor razboiului.
Bayer AG
Implicati pana-n gat in procesul Solutiei Finale, si farmacistii de la Bayer au prescris evreilor, in goana salbatica dupa profit, reteta letala-moartea. Eliberat de orice fel de resorturi morale, concernul Bayer a finantat vartos experimentele medicale de la Auschwitz ale lui Mengele. Mai mult decat atat, Fritz ter Meer, presedintele Bayer AG si totodata fiul fondatorului societatii, Edmund ter Meer, a supervizat infiintarea lagarului de munca de la Monowitz, un satelit al KZ-ului Auschwitz.
PAUL VERDES
sursa: vestinvest.ro
Adauga comentariu