C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Goldman Sachs ne vrea bolnavi cronici pentru ca piaţa medicamentelor să aducă „pe vecie” profituri uriaşe

Da, este vorba despre aceeaşi Goldman Sachs, firmă de investiţii, care a provocat apoi a exploatat o criză economică mondială, îmbogăţindu-se nemăsurat în timp ce sute de milioane de oameni erau afectaţi grav.



Trei elemente sunt în discuţie: tratamentele genetice ale companiilor de biotehnologii, bolnavii cronici şi profiturile de pe urma tratamentelor. În formula Goldman Sachs (GS), cele trei nu merg împreună căci tipul de tratament care, administrat o dată, vindecă definitiv, scade substanţial profiturile de pe urma bolilor noastre.

Vindecarea maladiilor cronice este dăunătoare afacerilor, explică analistul de la GS, Salveen Richter într-un  raport  din 10 aprilie intitulat „Revoluţia genomului” destinat clienţilor GS.

Posibilitatea de a asigura „tratamente cu administrare unică” este unul dintre cele mai atractive aspecte ale geno-terapiei, terapia genetică a celulei şi prelucrării genei. Totuşi, astfel de tratamente oferă o foarte diferită perpsectivă în ceea ce priveşte veniturile faţă de terapiile cronice. Dacă, pe de o parte, această perspectivă are o valoare uriaşă pentru pacienţi şi pentru societate, ea poate reprezenta o ameninţare la adresa dezvoltatorilor medicinei genomului, care au nevoie de venituri constante.

Richter face trimitere la tratamentele de la Gilead Sciences’ pentru hepatita C, care au obţinut rate de vindecare de peste 90 %. Vânzările companiei pentru aceste tratamente au crescut la 12,5 miliarde în 2015, dar au scăzut de atunci, anul aceste fiind sub 4 miliarde.

Mai mult: https://www.cnbc.com/2018/04/11/goldman-asks-is-curing-patients-a-sustainable-business-model.html

Autor: Paul Ghițiu

Sursa: Solidaritate europeană

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss