C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Frontul pe care al Treilea Război Mondial a început de ani buni

Digimax A50 / KENOX Q2Tot mai mulţi experţi consideră că lumea se îndreaptă cu paşi repezi către al Treilea Război Mondial, iar pentru tot mai multe publicaţii în căutare de audienţă, conflictul a început deja.

Fostul consilier al preşedintelui SUA pentru pieţele financiare, Philippa Malmgren, spunea la finalul anului trecut că Statele Unite sunt deja în conflict cu Rusia şi China. „Recent am participat la o întâlnire cu o mulţime de persoane importante din comunitatea de apărare şi opinia lor este că suntem deja într-o confruntare (război) cu China şi Rusia. Însă aceste războaie au loc în spaţiul cibernetic, mai degrabă decât cu arme convenţionale”, declara Malmgren.

Potrivit site-ului globalresearch, puternic orientat împotriva politicii Washingtonului, SUA au început cel puţin din 2013 să lanseze acţiuni cibernetice agresive împotriva Chinei, Rusiei, dar şi Iranului. Site-ul îl citează pe Scott Borg, consilier al administraţiei democrate, care arată că SUA iau în calcul faptul că “Rusia este cea mai bună la spionaj militar şi operaţiuni, iar China se axează pe furtul de tehnologie”.

Mai mult decat atât, Washingtonul a şi recunoscut că a lansat un război cibernetic de proporţii împotriva Iranului şi a reuşit să afecteze sistemele informatice ale centralelor sale nucleare prin virusul Stuxnet.

Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului Departamentului Trezoreriei în timpul preşedintelui Reagan şi fost editor la The Wall Street Journal, scrie că Statele Unite şi Rusia se afla deja în război şi că “iluzia” lui Vladimir Putin şi a ministrului sau de Externe Serghei Lavrov este că “Washingtonul va da dovadă de bunăvoinţă”. Aşadar, în viziunea lui Paul Craig Roberts, “viitorul lumii depinde de succesul diplomaţiei lui Putin în faţa forţei la care recurge Washingtonul”.

Nu doar Statele Unite sunt puterea care provoacă. The Washington Post scria în luna martie 2015 cum China a avertizat SUA să nu mai continue războiul prin intermediari pe care îl poartă în Ucraina împotriva Rusiei. Este citat ambasadorul Chinei în Belgia, care spunea că “Vestul ar trebui să renunţe la paradigma jocurilor de sumă nulă şi să ia în considerare preocupările pe care Rusia le are legat de propria securitate”.

Nu în ultimul rând, fostul comandant al forţelor terestre ale Armatei fostei RDG arată că “dacă o ţară membră NATO va intra în conflict cu Rusia, tratatul ne obligă să-i acordăm asistenţă. Şi dintr-o dată vom avea parte de al treilea război mondial. Singurul mod de a evita acest scenariu este ca oamenii să spună: Rusia şi-a jelit atât de mult mult victimele din al Doilea Razboi Mondial, chiar vreţi să începem din nou un război?”

Autor: Calin Marchievici

Sursa: Cotidianul

Related Posts

2 Responses “Frontul pe care al Treilea Război Mondial a început de ani buni”

  1. ABLY DAN says:

    tarziu..,instintul a invins ratiunea..!:(( intai a fost Cernobal,urmeaza restul! -RAZBOIUL NUCLEAR VA FI TOTAL ORI NU VA FI..!

  2. Anonim says:

    […]
    “Mitingul de la Chişinău se foloseşte de sentimentul sincer şi corect unionist al unor tineri români de pe ambele maluri ale Prutului pentru a se transforma tot într-o manifestare politică anti-rusească şi împotriva Rusiei în general, aşa cum vor acum liderii de la Bruxelles şi Washington.”
    […]
    “Acţiunea 2012, care împreună cu alte asociaţii luptă pentru unire. Să dea Domnul să fie aşa, dar văd că mişcarea civică unionistă se îndreaptă spre ţinte false: “opoziţia” Rusiei la unire, deşi Duma de stat de la Moscova a invitat oficial anul trecut România să îşi ia teritoriul ce i se cuvine între Prut şi Nistru.
    Dar noi facem mitinguri tinereşti pro-americane la Chişinău în care dăm vina pe alţii, Rusia în cazul de faţă, pentru că nu se face unirea Basarabiei cu ţara, şi nu vedem cum Ucraina ne omoară conaţionali în Bucovina de Nord şi Bugeac, că Kievul e cel mai mare duşman al unirii Republicii Moldova cu România.
    În realitate, din păcate cei care nu vor unirea cu ţara sunt majoritatea relativă a moldovenilor. Să nu mai fim ipocriţi şi să transformăm sinceritatea tinerilor pentru unire în mitinguri care transformă idealurile unioniste în campanii geopolitice conform intereselor americane. ”
    […]
    “Pe această tablă de şah geopolitică, George Simion e doar un pion naiv, care indirect face jocurile celor interesaţi să nu se facă unirea, de la Bucureşti, Chişinău, Kiev sau Washington.”

    Sursa: http://www.napocanews.ro/2015/05/rusia-o-piedica-in-calea-unirii-rep-moldovei-cu-romania-o-tinta-falsa.html

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss