C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Europa banului si egoismul teritorial

Cum era de asteptat, criza a mai facut o victima în zona euro. Acum a venit rândul Spaniei. Înainte de a fi cautate solutii în familia europeana comunitara, criza a declansat un conflict diplomatic. Aflat în campanie electorala, presedintele Nicolas Sarkozy nu a scapat ocazia de a se arata înca o data profetul Frantei. Într-un miting cu alegatorii, el a facut o paralela între politicile economice ale Spaniei si Greciei. ,,Aratati-mi din nou încredere si alegeti-ma pentru înca cinci ani daca vreti sa evitati teribilele crize ale datoriilor pe care le suporta Spania si Grecia, ambele conduse pâna de curând de guverne socialiste“. Banul, dupa cum se vede, a cangrenat puternic viziunea politica a unora dintre conducatorii europeni. Respectul nu-si mai gaseste loc nici macar în patria care a fost si s-a vrut aparatoare a demnitatii unui stat suveran. Reactia la acest puseu temperamental de protagonism a venit imediat din partea ministrului spaniol al economiei, Luis de Guindos. ,,Este un non-sens sa compari Spania cu Grecia, a declarat acesta la Radio Nacional, chiar daca exista motive sa criticam politicile guvernelor socialiste din cele doua tari“. Si pentru ca stie unde-si cauta curajul Sarkozy, ministrul Guindos a dat un interviu mai larg ziarului german „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ caruia i-a încredintat stirea ca Spania nu va recurge la ajutoare externe pentru a iesi din criza. ,,Da, vom depasi criza, vom iesi din ea chiar întariti si fara nici un ajutor extern. Vom avea un an dificil, fara crestere economica dar, din pacate, cu mai multi someri… Vom pune bazele unui an, 2013, mai bun“.

Umanismul care a civilizat Europa prin cultura este tot mai mult sacrificat pe altarul banului. Eliberarea individului de constrângerile dogmatice religioase din Evul Mediu întunecat nu a fost un proces simplu. În Evul Mediu întârziat în care unii tin sa ne împinga, eliberarea de dogmatismul politic se dovedeste si el dificil si de lunga durata. Acum cinci sute de ani, ideile umanismului au transgresat, totusi, barierele Europei. Lumea de azi si, din pacate, Europa în care traim par sa fie condamnate de unii la supunere prin puterea banului. Ordinea o impune banul. Traim vremurile triste ale falimentului statelor si datoriilor suverane. Vrea Grecia sa scape de faliment? Un ministru neamt i-a oferit solutia: sa mai vânda din insule, are destule! Vor italienii bogati din Nord sa se debaraseze de Roma unde totul li se pare putred? Sa regionalizeze Italia. Si exemplele ar putea continua. Sa ne grabim sa salutam pozitia guvernantilor de la Madrid care, în plina criza, încearca sa scoata Spania de sub povara banului fara sa îndatoreze generatiile viitoare nici politic, nici financiar. Poate reusesc. Ar oferi un exemplu de buna guvernare în Europa. Sa le dorim succes.

Zilele acestea mi-a cazut sub ochi o lucrare fundamentala, „Atlasul geopolitic“, scos de revista pariziana „Le Monde diplomatique“. Este un fel de enciclopedie ilustrata cartografic în care îsi gasesc locul studii si analize despre mutatiile istorice produse în lume. Unul dintre studii, ,,Regiunile împotriva statului-natiune“, se opreste la fenomenele dezvoltate în interiorul Uniunii Europene odata cu extinderea spre Est. Ma opresc asupra acestui studiu pentru ca are legatura cu subiectul anuntat din titlu. Cresterea în putere a Uniunii Europene, afirma Philippe Rekacewicz într-un comentariu pe marginea noii versiuni (a patra) a „Atlasului“ amintit, a contribuit la slabirea statului-natiune. Pe masura ce Europa comunitara se coaguleaza, se observa ca natiunile care o compun sunt supuse unor presiuni astfel încât, în loc sa fortifice organizarea comunitara, ele tind sa o destrame. Constatarea lui Rekacewicz frapeaza: sporirea apetitului pentru identitatea regionala – cazul Padaniei în Italia, Tarii Bascilor în Spania sau cel al Scotiei – depaseste adesea progresul descentralizarii si regionalizarii pâna la a repune în discutie chestiunea nationala în termenii secesiunii sau divizarii. Exista conflicte pre-nationale si conflicte post-nationale. Cele pre-nationale sunt produse de reticenta istorica a unor regiuni de a se integra în ansamblul national. Autorul da ca exemple Corsica, Irlanda de Nord si Scotia. Comun în cazul acestora nu este starea de saracie sau de bogatie, ci refuzul lor de a-si varsa identitatea particulara în creuzetul comun national. Motivul? În cele mai multe cazuri, banii! Conflictele post-nationale se produc cu precadere în regiunile bogate si mari contributoare la bugetele nationale. Sprijinindu-se pe identitatea regionala, mai mult sau mai putin stabilita, revoltatii sau nemultumitii din aceste regiuni urmaresc sa scape sau macar sa-si reduca legatura nationala pentru a se elibera de contributia de solidaritate. Este cazul Flandrei în Belgia, Tarii Bascilor si Cataluniei în Spania, Sloveniei în fosta Iugoslavie, Padaniei si, poate mâine, chiar al Savoyei, în Italia. Conflictele nu conduc neaparat la razboi civil sau secesiune. Ele devin componente ale tacticii de slabire a solidaritatii inter-regionale, mai ales în domeniul fiscal. De aceea separatistii militeaza în favoarea federalizarii, cazul Belgiei sau a regionalizarii avansate, cazurile Italiei si Spaniei. ,,Viitorii ani vor fi, probabil, marcati de aceasta forma de egoism teritorial care, în tarile cu regiuni sarace, va tine de initiativa regiunilor bogate“. Si în continuare: ,,Este posibil sa existe, în viitor, o cauza structurala a fragmentarii teritoriului european care nu are si nu va avea caracteristicile si virtutile de solidaritate ale unei natiuni“. Philippe Rekacewicz plaseaza aceasta tendinta în rândul riscurilor politicii de regionalizare devenite o directie a doctrinei comunitare a Bruxelles-ului.

Iata ca despre politica pentru autonomie si regionalizare începe sa se vorbeasca ceva mai clar. Întrebarea care se pune este de bun-simt: cum poate fi realizat obiectivul organizarii Europei unite atâta timp cât din amvonul Parlamentului European si din birourile comisarilor de la Bruxelles sunt exaltate virtutile autonomiei si regionalizarii? Prabusirea zgomotoasa, la începutul lunii aprilie, a unuia dintre campionii europeni ai regionalizarii, Umberto Bossi, pune capat mitului acestei solutii. Cel putin în Italia. Se poate spune ca, doctrinal, obiectivul lui Bossi a avut un sprijin puternic în curentul politic dezvoltat în Europa comunitara subjugata banului. Bossi si Lega Nord si-au dorit autonomie, prin regionalizare, cu scopul de a crea în final, daca s-ar fi putut, o noua entitate statala, Padania. Lega Nord urmarea sa administreze uriasa putere economica a Italiei de Nord. De cum au ajuns la putere, prin participare la guvernare alaturi de Berlusconi, liderii formatiunii separatiste au fost ademeniti de fondurile publice si s-au compromis. Colaboratorii apropiati ai lui Bossi sunt deja deferiti justitiei. Limba italiana permite un joc de cuvinte expresiv si elocvent care da masura deraierii partidului Lega Nord sub loviturile banului. Multa vreme sloganul separatistilor ,,Padroni a casa nostra“ a fascinat pe ,,nordisti“. Dupa compromiterea lui Bossi, care a trebuit sa-si dea demisia din guvern, ei au schimbat o singura consoana din slogan, pe ,,p“ în ,,l“, si astfel au ajuns sa-i spuna adevarului pe nume: ,,hotii în casa noastra“ („ladroni“ înseamna „hoti“ în italiana). Scandalurile de coruptie în Italia nu sunt niciodata noutati. Puternicul partid Democrazia Christiana care a facut si a desfacut dupa razboi, timp de patru decenii, toate coalitiile puterii de la Roma, a disparut tot în urma unor afaceri oneroase. De când Caligula, cu doua mii de ani în urma, si-a facut calul preferat ,,consul“ (în Roma imperiala consulul era primul magistrat), se spune ca în Italia totul este posibil. Italienii au avut norocul ca numai în cinci ani, cât a stat la guvernare Lega Nord, proiectul secesionist sa fie compromis.

Unii considera ca timpul statului-natiune a trecut. Este o opinie. Deocamdata altii cred ca natiunea asigura un spatiu în care mai multe comunitati, indiferent de statutul lor etnic sau economic, pot trai împreuna daca respecta regulile de solidaritate. Dupa unii teoreticieni, natiunea este înca singura structura care asigura un echilibru, un fel de reciprocitate a riscurilor si o solidaritate între populatii eterogene. Conditia consta în distributia echitabila a veniturilor. Cresterea puterii si mistificarea obiectivelor politice ale viitorului Uniunii Europene îi fac pe unii sa creada ca este de dorit crearea unui spatiu de solidaritate susceptibil sa înlocuiasca natiunea. Rationamentul este adus în favoarea unei Europe unite, mari si puternice. Acum, extinderea Uniunii Europene în Balcani se afla pe agenda Bruxelles-ului. Europa nu înceteaza sa stârneasca planuri grandioase. Daca nu ar avea ca punct de plecare banul, ar fi cu adevarat proiectul de care au nevoie natiunile, popoarele sau minoritatile din batrânul continent. A vorbi despre Europa cum ne convine din ratiuni politice sau electorale diminueaza încrederea europenilor în acest proiect. De aceea, aluziile presedintelui Frantei, Nicolas Sarkozy, la vinovatiile guvernelor de la Madrid si Atena, care ar fi provocat crizele din tarile lor pentru ca au fost de stânga, pot fi taxate drept gafa. Gafa pe care, dupa cum s-a vazut, ministrul spaniol Luis de Guindos nu a tolerat-o.

Prin 1965, Charles de Gaulle a fost întrebat de un ziarist daca se considera european atunci când vorbeste despre Europa de la Atlantic la Urali. Ziaristul nu întelesese, probabil, subtilitatea politicii generalului care, prin conceptul pe care îl propovaduia, urmarea sa tina Germania federala departe de decizii. Înainte de a-i cere parerea, ziaristul a tinut sa precizeze ca Europa-patriilor nu ar fi suficienta si o Europa de la Atlantic la Ural ar fi prea mult. Raspunsul lui de Gaulle a fost: „Ei, sa luam lucrurile asa cum sunt! Politica se face numai pornind de la realitati: putem sa sarim în fotolii ca un ied si sa strigam «Europa!, Europa!, Europa!», dar nu ajungem la nimic. Asta nu înseamna nimic. Si, atunci, cum stau lucrurile?“, i-a întors retoric generalul întrebarea ziaristului.

AUTOR: GEORGE APOSTOIU
sursa: revistacultura.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss