Analize și opinii

Dan Diaconu: 21 de rubini primești!

Cu toate că puteam să văd filmul înainte de „difuzarea oficială”, am stat să înțeleg fenomenul. Am urmărit de aproape întreaga rostogolire a bulgărelui care a fost extrem de profesionist instrumentată. S-a lucrat pe nișe, având ca țintă clară publicul „anti-sistem”. Totul, făcut ca la carte. De aceea am așteptat să văd explozia, organizată cu fast la Realitatea.

Să începem cu începutul. Filmul, pentru orice om cu ochi cât de cât avizat, e unul prost. O spun de la început ca să nu avem discuții. Nu știu ce-a mai făcut Ciprian Mega la viața sa – aflu că e preot – dar la capitolul film suferă grav. Cu toate că vezi tentative de a surprinde prin intermediul anumitor cadre, în mare regia se scufundă într-un banal cuminte de-a dreptul șablonard. Scenariul, de asemenea, scârțâie întrucât se vede clar o lipsă de experiență în gestionarea firelor narative paralele care, ba sunt prea îndepărtate, ba prea apropiate, rezultând în final o mare varză. Acțiunea e mult prea evidentă, propaganda se citește încă de la primele replici, iar dezamăgirea pe care o simți la final e usturătoare. M-aș fi așteptat la o întorsătură, la ceva mai cu cap, dar, din păcate, s-a dovedit a fi doar o făcătură propagandistică, numai bună pentru capetele seci.

Personal am văzut-o ca pe o răfuială popească locală care, pentru bani, a mai întins-o și spre politica mare. Dacă vreți, filmul s-a dorit un fel de „Sluga poporului” de rit koveșist. Dacă ar fi să-i găsesc un echivalent, clar acel film care l-a propulsat pe piticul porno este modelul: același stil de traforaj, aceeași forțare și același mod de creionare a personajelor „mai mult ca perfecte”. Totul de un banal evident, trivial, aproape vomitiv.

Care-i totuși miza filmului? Cât se poate de clar aceea de a o transforma pe Kovesi în legendă, pentru ca apoi „legenda” să coboare pe pământul proștilor pentru încă zece ani de mandat comandat de SUA. Procuroarea care-i personajul principal al filmului e hărțuită de toată lumea, dar ea e cu dreptatea, luptă împotriva hoților și are în lucru un dosar-bombă care implică politicieni și membri ai clerului. Subiectul e introdus pervers deoarece se potrivește 100% cu șablonul indus populației, atacând astfel întreaga structură a BOR despre care sugerează c-ar fi coruptă și homosexuală 100%. Treburile prind bine la proști care, prin asta, cred că filmul se situează împotriva homosexualității și a LGBT-ismului. În fapt, aparentul atac e unul menit a îndepărta publicul conservator, în egală măsură de Biserică și de căutarea unei forțe politice care să-l reprezinte. Nu cred că intenția lui taica-popa regizorul, a fost cea de a ataca biserica în întregul său. El avea mica lui bușeală cu arhiereul local pe care l-a portretizat acolo, doar că, prin modul în care a generalizat grosolan situația, ar merita caterisit.

În ceea ce privește Biserica, e clar că treburile au ajuns prea departe, iar Daniel ar cam trebui să-și rezolve situația din propria-i ogradă. Dacă tot nu a înțeles până acum cum a fost băgat la colț în scandalul Colectiv, cum a fost împins precum un pion în afacerea cu vaccinul și cum a devenit „Marele Alb”, atunci cel puțin să-l concedieze pe Bănescu și-o să rămână plăcut surprins de efecte. Nu vreau să-i iau apărarea Patriarhului nostru mult prea ecumenist și mult prea aplecat spre anumite blaturi, dar efectiv nu înțeleg cum poți să te consideri șef dacă așezi toți șobolanii care te mușcă în proximitatea ta! E un semn de slăbiciune, iar șobolanii în niciun caz nu acoperă acea slăbiciune ci, din contră, o expun în forme cât se poate de evidente. Ceea ce se vede limpede și prin acest film.

Șabloanele referitoare la preoți sunt repetate în ceea ce privește politicienii, prezentați exact așa cum o face media useristă. Nu neg că politicianul de acum a ajuns o carcasă inutilă, dar acest model de politician este cel creat de acest tip de propagandă, care a forțat o schimbare radicală la nivelul societății noastre, omorând orice elită și netezind totul cu cilindrul compactor. Astfel, acum totul devine extrem de plictisitor și inutil.

Colac peste pupăză, criticile la adresa societății sunt împletite cu critici la adresa „partenerilor strategici”. Și aici filmul devine de-a dreptul pervers întrucât îi zugrăvește binișor pe vectorii de presiune europeni și pe cei americani, descrie cât de cât real modul în care aceștia intră cu bocancii în viața politică pentru a dicta politicile și sugerează destul de tușat corupția acestora. Desigur nu se ajunge la prezentarea reală a situației, nu se descriu cantitățile imense de bani care se evaporă de-aici prin intermediul acestui tip de presiune, nu se arată corupția acestora „pe persoană fizică”. Reprezentatul SUA e descris ca un individ care e târât în petreceri, la fel ca și reprezentanta UE(sugerând-o pe Ursula), dar totul se oprește la acest tip minor de corupție când, în realitate, acești indivizi fură cu nesimțire și iau șpăgi la modul cel mai rudimentar. Să vă mai reamintesc modul în care fostul ambasador al SUA(Gitenstein) lua de la Adamescu șpagă pe față de 100 000 $ lunar? Așa ceva nu se descrie în film!

Micile aspecte și critica tovărășească la adresa vectorilor externi au însă o destinație clară: aceea de a demonstra incoruptibilitatea procuroarei. Este, de fapt, zugrăvirea unei imagini a lui Koveși care, biata de ea, a fost învinsă de sistem și așa a plecat de la conducerea DNA-ului. N-am văzut nicio referire în film la modul în care Cicloapa s-a pus cu curul ei cel mare pe dosarul EADS sau despre modul în care în dosarul Microsoft au fost pedepsiți doar intermediarii, atât Microsoft cât și beneficiarul final al mega-schemei de corupție rămânând „curați ca lacrima”. N-am văzut nici măcar o sugestie referitoare la modul ilegal în care erau ascultați și hărțuiți oamenii, n-am văzut nimic despre „suspiciunile rezonabile” și nici despre „câmpul tactic”. Întreg filmul este o ridicare de osanale la adresa lui Koveși, portretizată de personajul principal.

De altfel, n-ar trebui să mire pe nimeni adevărata bătaie a filmului, în condițiile în care este susținut transparent de Primăria Oradea și a fost atent introdus în atenție de media marxistă de la noi(Adevărul). Acest mic amănunt ar trebui să ne dea fiori reci pe șira spinării. N-am înțeles entuziasmul Ancăi Alexandrescu, cea care se bate cu cărămida-n piept că luptă împotriva statului paralel. Păi care-i lupta, doamnă? Aceea de a vă transforma în câmp tactic atunci când sistemul are nevoie? În ceea ce privește Realitatea TV, am văzut o groază de chiftele instrumentate din redacțiile acelui post în epoca Păcuraru. Poate că ar trebui să ne reamintim cum a intrat Alexandra Păcuraru în jurnalismul TV: printr-un interviu așa-zis bombă luat Generalului Izmană. Interviul, care nu conținea decât șabloanele gonflate ale melitarului mult prea sec la creier, avea un singur scop, anume acela de a sugera că Izmană are teza de doctorat a lui Coldea. În cazul în care nu știți, pentru a se sustrage unei analize de plagiat, teza lui Coldea a fost cerută de la Biblioteca Națională de Costoiu, care apoi a făcut-o pierdută. Intrarea în scenă a generalului Izmană a fost instrumentată după ce teza a fost curățată de plagiate și rescrisă. Asta pentru a preveni o situație jenantă în condițiile în care treburile ar fi luat-o razna. Doar că n-au luat-o, semn că câmpul(sic!) tactic al lui Dumbravă a funcționat impecabil.

Tot Realitatea TV a fost unul dintre instrumentele sistemului privind vaccinarea obligatorie cu aceeași Alexandra Păcuraru transformată într-o amazoană științificată, luptând împotriva medievalilor și conspiraționiștilor anti-vacciniști. Zău, tovărășico? Faptul că, în fața problemelor de sănătate pe care le-au avut cele două dive ale postului, au sucit-o ca la Ploiești, criticând post factum vaccinurile, nu le absolvă cu nimic. La Păcurăriță nu mă așteptam să nu înțeleagă chestia asta, dar pentru Anca Alexandrescu e jenant în condițiile în care tatăl ei cel puțin avea instinct știind exact care-s forțele și înotând printre ele(sau la braț cu ele) într-un mod mai puțin flagrant.

Prin difuzarea filmului „21 de rubini”, Realitatea se dovedește din nou parte a câmpului tactic, în condițiile în care evidențele în ceea ce privește lansarea acestui film duc tot către gruparea statului subteran de rit Coldea. Așadar, cea care s-a cocoțat pe soclul luptei anti-stat paralel s-a trezit brusc băgată până-n gât în plin câmp tactic prin difuzarea celor 21 de arginți rubini. Nu știu dacă a făcut-o din „colaboraționsm” sau din frenezie, însă oricare dintre cele două posibilități e extrem de gravă pentru statutul pe care și-l arogă.

În concluzie „21 de rubini” nu-i nimic altceva decât o propagandă koveșistă mizerabilă, montată într-un scenariu destul de dezlânat și beneficiind de o regie de amator. Gustul cu care rămâi este unul  îndoielnic, de „șaorma cu de toate”, în care s-au înghesuit răfuieli mărunte cu aspirații înalte. Prezența filmului la Festivalul de la Moscova este, de asemenea, dubioasă. Nu-mi dau seama cum de-a fost selectat. E și ăsta un semn. În țara unei cinematografii care-a făcut istorie, prezența unui asemenea rebut e suspectă. Dar nu-i nimic de mirare pentru cei care-au înțeles că „lăsați orice speranță” e zugrăvit pe poarta de intrare-n viață.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/