C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Duminică mergem la protest?

Duminică sunt anunțate proteste masive în București, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov și Craiova împotriva ordonanțelor de urgență inițiate de guvern pentru amnistie și grațiere. Digi 24, Realitatea TV și mai ales Hotnews au făcut toată săptămâna atâta  reclamă protestului încât până și cei de la Coca Cola au hotărât să-și concedieze echipa de PR și să angajeze niște propagandiști profesioniști din România.

maxresdefault

Astfel, suntem cu toții chemați la protest să apărăm statul de drept. Acel stat de drept în care Băsescu, Hrebenciuc, Coldea, Videanu, Udrea și Vanghelie sunt încă liberi iar politica economică și externă a României este făcută pe holurile ambasadelor. Acel stat de drept care o are ca reprezentant de frunte pe Monica Macovei, procurorul comunist transformat peste noapte în parlamentar european progresist ce își acuză fără probe propria țară de furt din bani europeni. Acel stat de drept în care presa, câinele de pază al democrației, este mai ieftină ca meniul la McDonalds iar ziariștii scriu doar la comandă precum lăutarii. Ei bine, în această țară suntem chemați să apărăm status-quo-ul, să fim în continuare călcați în picioare de procurori și ascultați de servicii iar apoi certați de presă că ne opunem.

Mergem?

Eu zic să mergem. Să fim acolo, alături de tinerii frumoși și liberi, de cei care protestează împotriva unui guvern și a unui Parlament proaspăt ales de patru milioane de cetățeni pentru a proteja cele mai neajutorate instituții din România, cele de forță.

Democrația noastră chiar este originală, bineînțeles, Iliescu avea altă viziune, dar e bine și așa. La noi se fac proteste pentru susținerea instituțiilor de forță. Cetățenii, îngrijorați de abuzuri s-au gandit să apere procurorii DNA și serviciile secrete, două instituții cu structură militarizată, bugete cât toate ministerele la un loc și informații despre tot ce mișcă-n țară.

În Statele Unite lumea se revoltă împotriva președintelui, a serviciilor secrete sau a poliției, la noi lumea urăște Parlamentul, cea mai reprezentativă instituție a statului. Este mereu ușor să-i contestăm pe cei pe care tot noi i-am ales decât să contestăm un procuror sau șef de serviciu secret care a fost numit. În România, legitimitatea nu este dată de vot sau de dorința populară, este dată de propagandă, de câte ONG-uri ai pe statul de plată sau de rețeua la care esti afiliat. Dacă ai mers cu Soroș, ai pariat pe calul câștigător, bravo ești în gașca care conduce România, indiferent de votul popular.

Duminică, așa cum spuneam, sunt proteste, dar nu este o luptă nici pentru o justiție liberă, nici pentru statul de drept, este un mijloc prin care se încearcă schimbarea guvernului legitim. Acum mai puțin de două luni au avut loc alegeri. Românii au votat în număr foarte mare coaliția PSD-ALDE, deci au votat guvernul actual cu programul promis. Acum, se încearcă crearea unei stări de excepție care să ducă la prăbușirea guvernului și la instaurarea unui guvern agreat de președinție. Practic, cu 50.000  de oameni în stradă, ei vor să anuleze votul a peste 4 milioane. Da, România a devenit o democrație originală.

Autor: Alexandru David

Related Posts

2 Responses “Duminică mergem la protest?”

  1. Ioan says:

    Să țineți minte că Iohannis singur a fost votat de mai mulți români decât mostruoasa coaliție PSD-ALDE. Dacă șefii acestor partide Dragnea+Tăriceanu părăsesc definitiv scena politică, pe care o dezonorează suplimentar și se face o distribuție onorabilă a cheltuielilor bugetare, atunci nu mai iese nimeni în stradă și ne vedem de treburile noastre.
    Dragnea și ai lui sunt dușmanii neamului. Asta dacă putem să considerăm că aceștia sunt din același neam cu cei de la nord de Carpați și de Milcov.

  2. Violeta says:

    Pacat ca unii sus pusi au facut din dezbinarea nationala politica de stat.
    Pe semenii mei care s-au hotarat si organizat sa iasa la o plimbare pe-nserat, ii rog sa se imbrace bine, ca sa nu raceasca, ca sanatatea e mai scumpa decat toate si nu cumva sa se dezbrace nici de haine, nici de caracter. Sa nu-si expuna nici copilasii, nici animalutele, de dragul privitorilor! Sa nu uite sa-si zambeasca unii altora, sa se bucure, sa fie fericiti. Si da, daca ar trebui ceva urgent sa se revizuiasca, aceasta sa inceapa cu Legea Fundamentala a tarii: Revizuirea Constitutiei, Elaborarea unei Legislatii coerente, clare, care sa se aplice echitabil-Legi drepte pentru toti; Nimeni nu este mai presus de lege; Stabilitate, Normalitate, Unitate, Echilibru, Armonie; O lume mai buna; Pace in lume; Moralitate politica; Amnistie fiscala, generala, Gratiere colectiva-Clementa pentru toti; Raspunderea magistratilor; Legea preventiei; A fi om e lucru mare; Un nou inceput!
    Averea cea mai de pret e viata!
    “Ce faci pentru tine, dispare odata cu tine; ce faci pentru altii, ramane pentru eternitate”, Einstein
    “Un intelectual rezolva problemele, un geniu le evita”, idem
    “Persoana care nu cere nimic, merita totul”, Autor necunoscut

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss