C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cum ne ferim banii din băncile căzătoare

Ochii cât cepele pe banii tăi! Grijă pentru banii din banca ta! Atenţie mare la ce face banca ta! Până la o criză românească este bine măcar să nu fim surprinşi de un val de criză iscat aiurea în Europa care să se răsfrângă şi asupra sistemului financiar local. Prudenţa este recomandată înainte de toate pentru că nu este nimeni mai bun păzitor al banilor tăi, decât tu, cel care i-ai câştigat cu greu. Cum în sistemul bancar românesc sunt în majoritate instituţii de credit cu capital străin, este bine să fim atenţi la ce fac băncile respective în ţările de origine. Ecoul cazului Bank of Cyprus ne pune în gardă că trebuie să ciulim urechea la ce se întâmplă şi în ţări îndepărtate, pentru că unda şocului financiar de acolo se poate propaga cu uşurinţă în buzunarul nostru. Cum facem, aşadar, să ne păzim banii şi să nu fim primii pierzători la dezintegrarea unor sisteme financiare din Europa?

Trei motive pentru care trebuie să ne temem pentru banii noştri

Întrebarea de mai sus pleacă de la o primă premisă că sistemul financiar european este în ansamblul său insolvent de facto, în condiţiile în care datoriile uriaşe construite în ultimele decenii nu pot fi rambursate. Impasul datornicilor ar trebui să se reflecte în falimente bancare, iar neonorarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor de credit va afecta nu numai deţinători de bonduri de calibru, dar şi deponenţi. Dacă cercetarea dumneavoastră sau consultantul financiar pe care îl aveţi au ajuns la o concluzie diferită, cum că datoriile existente – de câteva ori PIB-ul – sunt sustenabile, iar sistemul financiar european nu este ameninţat de insolvenţă, atunci probabil nici nu mai merită să lecturaţi mai departe acest articol.

A doua premisă de la care pornim susţine că sistemul bancar românesc nu se poate deconecta de la o criză europeană majoră şi ţara noastră nu poate fi o insulă de siguranţă financiară într-un ocean răscolit de furtuni. România a rulat constant deficite de cont curent, întregul model economic se bazează pe aportul de resurse externe, astfel încât o gâtuire a fluxurilor financiare nu are cum să afecteze băncile de la noi. Acestea au dat propriile lor credite proaste. La o rată de neperformanţă de aproape 20%, calcule simple ne spun că băncile nu pot rămâne în picioare fără lichiditate injectată de la banca centrală, în condiţiile unei capitalizări adecvate prin aportul de capital suplimentar de la băncile-mamă. Or, dacă aceste instituţii vor avea probleme la ele acasă, fiind ameninţate de insolvenţă, capitalul necesar acoperirii neperformanţei de la noi va lipsi. De asemenea, dacă aveţi consideraţii diferite şi acceptaţi propaganda care ne spune că avem un “sistem bancar solid”, puteţi renunţa la citirea rândurilor de mai jos.

A treia premisă de la care pornim este aceea că fondul de garantare a depozitelor bancare este insuficient în cazul unui cataclism financiar major. El poate fi eficient dacă ne confruntăm cu falimentul unei bănci marginale, însă este neputincios dacă o mare instituţie de credit se prăbuşeşte. Fondurile raportate la finalul anului trecut de 2,96 miliarde lei din sistemul de garantare nu ar fi de ajuns în cazul în care am avea un colaps al sistemului bancar din Grecia care să scufunde indirect şi băncile româneşti cu capital elen sau dacă ar da faliment bănci majore precum BCR sau BRD Groupe Societe Generale. La depozite garantate de peste 122 miliarde lei numai la nivelul populaţiei (fără a socoti şi cele deschise de IMM-uri), Fondul de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar (FGDB) are acoperire doar pentru un leu din fiecare 40 lei aflaţi în garanţie. Operând cu un levier de peste 40 la unu (mai mare decât al băncii americane de investiţii Lehman Brothers), acest fond de asigurare nu poate fi operaţional în cazul unui colaps sistemic. Criza cipriotă ne avertizează că atunci când insolvenţa devine inevitabilă, prevederile în vigoare ale schemelor de garantare sar în aer. (Nicăieri nu se spunea că băncile pot fi închise cu zilele, că bancomatele pot da bani cu ţârâita sau că sumele de bani depuse în bancă îţi pot fi tăiate chiar şi sub limita plafonului de garantare). Dacă nu vă temeţi că aţi putea recupera banii în ani (ciuntiţi de inflaţie), dacă aveţi adormită vigilenţa atât de necesară în capitalism de promisiunea garanţiilor unui sistem fără acoperire, iarăşi, nu cred că aveţi de ce să parcurgeţi mai departe materialul.

“Vacanţa bancară” echivalează cu o insolvenţă recunoscută a băncilor

Primul pas este să îţi cunoşti bine banca şi în ce sistem operează banca-mamă. Atenţie atunci la ţara respectivă. O criză bancară în Grecia, Franţa, Austria, Ungaria sau Italia trebuie să te alerteze dacă banca unde este constituit depozitul are acţionar principal o bancă din respectivul sistem. Dacă discuţiile privind randamentele titlurilor de stat ale ţărilor respective, despre ponderea datoriilor în PIB şi planurile de salvare îi interesează mai degrabă pe cei lucrând în domeniul financiar, în schimb declararea unei “vacanţe bancare” de tipul celei din Cipru trebuie să vă pună în gardă. Aceasta înseamnă că respectivele bănci au ajuns în incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată. Indirect, pe canale financiare pe care le înţeleg numai cei sofisticaţi, şi dumneavoastră, deponent într-o bancă-fiică, sunteţi un creditor al băncii care este în incapacitate de plată.

Poţi avea câteva zile în plus

Băncile de drept românesc au avantajul de a fi reglementate de Banca Naţională a României care teoretic poate pune în izolare instituţia de credit de sub supravegherea sa faţă de acţionarul majoritar falit la el acasă. Este decizia fiecăruia dacă se încrede în această capacitate a BNR de a pune în carantină sau dacă vrea să rămână printre ultimii creditori ai unei bănci dintr-un sistem în care o cincime din credite sunt neperformante.
Criza cipriotă ne spune că deponenţii nerezidenţi au fost avantajaţi faţă de localnici. Mark J. Grant, autor al cărţii “Outside the Box”, observă într-un comentariu preluat de publicaţia online Zero Hedge că deponenţii de la Londra ai Bank of Cyprus, ca şi cei din banca rusească Uniastrum, deţinută în proporţie de 80% de Bank of Cyprus, au putut face retrageri în perioada în care “vacanţa bancară” era în Cipru. Abia după votarea legilor de control ale capitalului de către Parlamentul de la Nicosia, deponenţii din străinătate şi-au văzut accesul restrâns la bani. Acesta este un lucru la care pot lua aminte românii deponenţi în băncile cu capital grecesc dacă văd un colaps similar al sistemului bancar elen, cei de la BRD dacă văd că Societe Generale se confruntă acasă cu insolvenţa sau cei din BCR, Volksbank sau Raiffeisen dacă vor vedea că Austria cunoaşte un colaps al sistemului financiar care să amintească de cel din 1931 la căderea Credit-Anstalt. Uneori poate fi vorba de câteva zile, dar care să fie foarte preţioase.

Niciodată nu ştii cât timp va mai fi “viu” mortul

“Trădează-ţi banca înainte ca ea să te trădeze pe tine!”, spune analistul Jonathan Weil într-un comentariu pe Bloomberg plin de învăţăminte din criza cipriotă. Cifre prezentate de Wall Street Journal ne spun că insolvenţa sistemului bancar din Cipru era inevitabilă, acesta fiind doar o piesă de domino răsturnată de tăierea datoriilor de stat ale Greciei. Astfel, dacă deţinerile de titluri de stat greceşti ale Laiki Bank se ridicau la 3,41 miliarde euro la sfârşitul lui 2010, iar cele ale Bank of Cyprus la 2,41 miliarde euro, pierderile raportate pe aceste instrumente de credit la nivelul lui 30 septembrie 2012 se cifrau la 2,42 miliarde euro şi, respectiv, 1,87 miliarde euro. Asemenea procentaje de pierdere nu pot fi acoperite de nicio altă categorie de venituri. Deşi insolvente de facto, băncile cipriote au mai continuat să reziste până la acest început de 2013, de unde înţelegem că niciodată nu ştim cât timp poate fi amânat un faliment legitim prin artificii contabile şi adormirea încrederii creditorilor terţi.
Din acest punct de vedere, este o artă când să ştii să pleci cu banii din bancă. O fugă prematură poate lipsi capitalul acumulat de dobânda purtată şi în consecinţă îl expune erodării inflaţiei. Uneori, anticiparea prea rapidă a crizei poate fi, de asemenea, vătămătoare pentru economiile strânse. Ţine de profilul de risc al fiecărui deponent, de informaţiile şi de inspiraţia acestuia cum ştie să îşi ferească banii de un astfel de şoc deflaţionist.

Cum să scoţi cash-ul valoros

Istoria falimentelor bancare şi a fugilor cu banii din bănci ne spune că totdeauna a fost greu să pui mâna pe cash nemijlocit. În deflaţie, valoarea acestuia este uriaşă pe măsura creării unei falii între instrumentele de credit denominate într-o monedă anume şi hârtiile propriu-zise, care sunt mijloacele finale de stingere a datoriilor. O bancă insolventă este greu de presupus că va avea cash disponibil la bancomate sau în casierii.
O fugă cu banii din bănci este mai uşoară prin transfer bancar, atât timp cât banca centrală asigură funcţionarea sistemului. De aceea este bine să vă gândiţi la un recipient bancar care să primească prin transfer banii de la banca insolventă la care aveţi depozitul iniţial. Ulterior, cash-ul poate fi retras – în linişte – de la o instituţie de credit mai îndepărtată de furtuna financiară de care vreţi să vă feriţi.

autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

Related Posts

One Response “Cum ne ferim banii din băncile căzătoare”

  1. Madalina says:

    Cred cu tarie ca daca oamenii ar fi mult mai atenti cand iau un credit de la banca, cand semneaza si cand intra intr-o relatie “de durata” cu institutia de credit, n-ar mai avea de ce sa-si faca griji. Trebuie sa ne ferim in primul rand de bancile comerciale controlate de BNR cum este BCR-ul. Aceasta banca face apel la infractiuni grave si inca nu e trasa de maneca…

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss