C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Colonizarea unei natiuni esuate

severinCand in secolul al XIX-lea conservatorii romani criticau formele fara fond, ei aveau in vedere faptul ca statul roman mersese prea repede in preluarea formei institutionale specifice natiunii moderne, pe cand fondul societatii romanesti ramasese inca feudal.
Astazi lucrurile se petrec oarecum invers. Avem iarasi forme fara fond dar nu pentru ca adoptam prea repede forme (politice) moderne care nu se potrivesc unui fond (social) arhaic, ci pentru ca fondul national roman (astfel cum a fost mostenit de la regimul comunist), in tranzitia sa spre modernitatea specifica natiunilor occidentale, reculeaza catre un sistem arhaic de socializare de tip feudal.

Am scris cu mai multi ani in urma ca Romania post-comunista are de ales intre modernizare si feudalizare. Am mai scris, de asemenea, ca Romania nu este cu nimic exceptionala in ceea ce priveste coruptia si ca cei care pretind ca ar fi nu fac decat sa foloseasca pretinsul exceptionalism romanesc ca argument pentru mentinerea Romaniei ca membru de mana a doua al familiei europene si euro-atlantice. In fapt, adevarata problema a Romaniei nu este coruptia ci feudalizarea.

De ce tranzitia de la natiunea comunista la cea capitalista a facut posibila aparitia unei bifurcatii pe firul destinului romanesc, o cale ducand spre modernizare iar alta spre feudalizare? Egalizarea social-economica si educationala comunista (comunistii nu au dorit transformarea proletariatului in clasa conducatoare a societatii ci transformarea intregii societati intr-o clasa de proletari), ca si hiper-centralizarea politica a statului comunist totalitar, omogenizand societatea, impunandu-i o agenda unica si obligandu-o la loialitate fata de o conducere statala de asemenea unica si monolitica, au consolidat vechea natiune burgheza romana, puternic polarizata si divizata sub aspect patrimonial si civilizational. Aceasta cu atat mai mult cu cat comunismul romanesc, dogmatic in raporturile interne dar inapetent fata de ideologia internationalista, a fost national, exaltand intreaga mitologie pe care s-a ridicat din inceputuri ideea statului-natiune. De aici, revolutionarii anilor 1990 au crezut ca se poate merge mai departe spre transformarea natiunii romane comuniste – o natiune comunista dar totusi natiune – intr-o natiune moderna de tip occidental european. N-a fost sa fie asa!

National-comunismul, ca structura politica a unei societati inchise si controlate, a fost lipsit de doua componente esentiale si totodata specifice ale natiunii capitaliste pluralista si liberala: democratia si statul de drept. Desigur, s-a vorbit, si nu fara temei, despre o democratie comunista sui generis, precum si despre o legalitate comunista (socialista). Acestea functionau, insa, in cadrul unei organizari sociale de tip autoritar si egalitar in care, inevitabil, libertatea democratica se limita la cautarea solutiilor pentru punerea in aplicare a ceea ce s-a decis intr-un mediu politic separat de societate si netinut a raspunde fata de ea, iar legea se aplica in asa fel incat sa confirme justetea deciziei politice, contorsionand realitatea social-economica in functie de preceptele ideologiei oficiale. (Oricum, justitia national-comunista, politizata in interesul puterii publice, a fost mai apropiata conceptului national-democratic de „lege si ordine” decat actuala justitie neo-feudala, politizata in interesul puterilor oligarhice private.) In acest cadru politic, lipsiti fiind de capital financiar-economic, ca si de instrumente de autoaparare sociala, cetatenii se puteau baza, in rezolvarea problemelor lor existentiale si de securitate, pe protectia puterii publice, tot mai ineficienta in conditiile stagnarii economice si a cresterii in complexitate a problemelor de rezolvat. Compensarea respectivei neputinte se putea realiza doar prin acumularea de “capital social” (in jargonul timpului, “pile, cunostinte, relatii”), adica prin constituirea de sau/si intrarea in retele de socializare informale para-statale, structurate tot vertical si apte a oferi protectie „fericitilor” lor membri. Asemenea structuri si un asemenea tip de relatii sociale trimiteau, insa, inapoi catre raporturile de vasalitate constituind mecanismul de protectie tipic feudalismului.

Cand comunismul s-a prabusit iar formidabila forta centripeta a dictaturii sale a disparut odata cu „teroarea de stat”, ceea ce a supravietuit, in confuzia si slabiciunea statului de tranzitie, au fost tocmai retelele informale para-statale de protectie. Pe de alta parte, ceea ce indivizii, eliberati de constrangerile ordinii publice opresive, au incercat sa faca a fost sa isi transforme fostul “capital social” comunist in capital financiar capitalist, utilizand metodele acumularii primitive de capital (adica abuzul sau actiunea in afara legii) spre a transfera activele publice in patrimoniul privat. De oprirea la timp a acumularii primitive a capitalului (proces altminteri inevitabil in orice regim de tranzitie) si de inlocuirea puterii retelelor private de protectie prin puterea protectoare a institutiilor statului exercitata in conditiile unei legislatii adoptate si aplicate transparent prin metode democratice, depindea evitarea trecerii de la national-comunism la un regim oligarhic. Din nefericire lucrul nu s-a reusit iar pluralismul oligarhic care a rezultat a dus la prabusirea Romaniei in neo-feudalism.

Din perspectiva oricarei natiuni moderne autentice, o ordine feudala reala care functioneaza in spatele unei ordini nationale de fatada, arata ca fiind afectata de coruptie sistemica. Cand sistemul national este exclusiv nominal iar sistemul feudal este singurul care functioneaza cu adevarat, produsul perceptibil este coruptia. In realitate nu este vorba despre coruptie in sensul de comportament deviant de la regulile sistemului real – in speta cel feudal – ci despre devierea obiectiva a celor ce aplica regulile fondului feudal, caracterizat prin protectia ierarhica discretionara intrinseca raporturilor de vasalitate, de la regulile formei nationale moderne, circumscrise de principiile democratiei si statului de drept, de controlul reciproc si echilibrul puterilor. Totdeauna, in zona de interferenta a doua sisteme de organizare sociala apartinand unor culturi diferite coruptia este secretata in mod obiectiv, generand frustrare in toate directiile.

Iata de ce coruptia nu scade in Romania prin represiune. Atata timp cat statul national roman este o aparenta, coruptia lui este doar o fantoma; si de fantome nu se poate scapa prin mijloace represive. Cine vrea sa scape de acest tip de coruptie (obiectiva) trebuie sa combata realitatea Romaniei neo-feudale.

Romania de azi nu (mai) este o democratie nationala ci o ordine neo-feudala care a faramitat tara intr-o suma de baronate, de oligarhii sau de grupuri de interese locale si a transformat cetatenii in iobagi, in suspusi ai unor potentati parohiali.

Romanii de rand au renuntat la drepturile si libertatile cetatenesti in schimbul gratiei protectoare a oligarhilor locali. Spre a-si mentine puterea, amenintata de veleitati endogene si rivalitati exogene, potentatii abuzivi aflati la carma respectivelor baronate, la randul lor, au acceptat ori chiar au cautat arbitrajul corupt si coruptibil al unei conduceri centrale formate din “principi fara tara”. In ceea ce ii priveste pe cei din urma, spre a-si pastra statutul si a-si perpetua sistemul de privilegii garantat de el, acestia au „inchinat” teritoriul asupra caruia domnesc (dar pe care nu-l guverneaza) strainatatii, respectiv noilor imperii european si euro-atlantic. Protectia externa (evident, generos compensata prin cedarea atributelor suveranitatii statale dar si a controlului direct asupra celor mai strategice active/resurse autohtone) este menita sa descurajeze sau sa contrabalanseze contestarile interne. In fapt, conducatorii (nominali) ai statului roman actual nu mai pot fi inscaunati fara avizul strainatatii si se mentin in scaun doar cu  sustinerea ei.

Trebuie spus, totusi, ca atitudinea imperiala a UE sau SUA fata de Romania nu este atat rezultatul dorintei acestora cat efectul faptului ca romanii le-au tratat ca si cand ar fi imperii suzerane si astfel, inca o data, forma a creat continut. De asemenea, romanii au „invitat” actorii regionali si globali sa preia conducerea tarii, internationalizand luptele politice interne si lasand impresia, prin nevolnicia cronica a guvernarilor succesive, ca intr-un stat cu semnificatie strategica pentru acei actori, puterea este vacanta. Intr-un atare context si in atari conditii natiunea a devenit un teritoriu, poporul o populatie, statul o colonie, cetateanul un serb iar democratia o impostura.

Prima problema a Romaniei nu este, deci, coruptia ci feudalizarea; coruptia este produsul feudalizarii, al unei ordini feudale care functioneaza intr-un invelis institutional democratic ori al unui fond feudal arhaic inghesuit intr-o forma nationala moderna. Actualii conducatori asa-zisi nationali ai Romaniei nu pot rezolva cu adevarat problema coruptiei intrucat eradicarea acesteia ar presupune combaterea feudalizarii. Or, neo-feudalismul este nu doar izvorul coruptiei ci si baza statutului lor.

In incercarea de a castiga timp, conducatorii de azi ai tarii ne spun ca Romania se poate moderniza doar lasandu-se civilizata de Occident; adica pornind de la starea de colonie. O colonie in care ei sunt si raman “guvernatori” sau “vice-regi”.

Cu alte cuvinte, Romania, ca stat national esuat, ar putea deveni stat national modern numai dupa ce va fi reeducata de metropolele occidentale. Astfel, independenta tarii ar fi abandonata, chipurile, nu spre a obtine garantii externe pentru pastrarea domniilor interne ci pentru a-i reciviliza pe romani si a-i readuce, pe un plan superior, la starea de natiune. Pe de alta parte, celor care deplang colonizarea Romaniei si cheama la actiune impotriva unui atare statut, li se spune ca lupta pentru decolonizare este prematura intrucat “misiunea coloniala” nu s-a incheiat si, deci, opera de civilizare prin colonizare nu este implinita inca.

Asadar, teza elitei actuale autoproclamat progresiste a Romaniei neo-feudale, este ca natiunea romana originara, nascuta ca forma fara fond si pervertita apoi de nefastul experiment national-comunist, nu a putut fi modernizata de regimul post-comunist ticalosit si astfel, a esuat. Cel din urma, in loc sa o europenizeze (prin europenizare intelegandu-se preluarea „adevaratului” model de democratie moderna apartinand vestului european si euro-atlantic), in ticalosia lui retrograda, a impins-o spre neo-feudalizare. Cu alte cuvinte, dupa colapsul comunismului real, la confluenta neo-comunismului de tranzitie cu capitalismul de cumetrie a aparut neo-feudalismul. Cum un proces natural de trecere de la statul feudal anacronic la statul national modern ar lua un timp prea indelungat, pastrand si chiar agravand decalajele civilizationale dintre Romania si Occident, ni se propune – sau, mai bine spus, se impune – acceptarea statutului de colonie prin care Occidentul ne modernizeaza direct, rapid si eficient; respectiv se proclama renuntarea la independenta. In cele din urma, redevenita natiune, Romania se va emancipa sau se va autodetermina dinnou; de asta data ca stat-natiune component al Imperiului European de Apus numit UE.

Asta se intampla acum in Romania. Sa fie oare acesta unicul drum pe care poate merge Romania spre un destin mai bun? Aceasta mai ales in conditiile in care democratia occidentala este ea insasi in criza iar lumea occidentala, cuprinsa de egoism national, este ea insasi corupta? Este acesta oare drumul pe care si-l doresc romanii? In deruta lor suicidara multi sustin, din nenorocire, un asemenea curs. Multi dar nu cei mai multi.

Mai are, insa, importanta optiunea majoritatii romanilor? Cei care cred ca optiunea romanilor este diferita si se bat pentru ca ea sa fie luata in considerare sunt in acelasi timp lideri anti-sistem (sistemul combatut fiind cel neo-feudal si neo-colonial iar nu cel national si democratic, Europa imperiala iar nu Europa federala) si lideri nationali adevarati. Ei sunt combatuti pana la anihilare de adeptii „modernizarii Romaniei prin colonizare”.

Anihilarea are loc prin asasinare civica sau politica iar tehnologia folosita este asa-zisa “lupta totala impotriva coruptiei”. O vedem zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa pe ecranele televizoarelor. Astfel, “industria anticoruptiei” care in prezent terorizeaza Romania, a transformat scopul – eradicarea coruptiei care, in realitate se poate realiza doar prin renationalizarea statului – in mijloc – adica in arma pentru lichidarea liderilor nationali, respectiv a celor care urmaresc renasterea natiunii romane prin forte proprii si modernizarea ei prin efort romanesc coerent.

Iata cheia care permite intelegerea criteriului de selectie unindu-i pe toti cei trimisi in masina de tocat a fabricilor celui mai corupt si mai anti-national sau anti-romanesc fundamentalism (talibanism) al “anti-coruptiei”. Condamnarea (a se citi „eliminarea”) are loc nu in functie de faptul ca esti necinstit sau cinstit, ca faci parte din cercurile opozitiei sau din cele ale puterii, ca esti fanul Presedintelui sau sustinator al Guvernului, ca esti om politic, om de afaceri sau om de cultura, ca esti bogat sau sarac, ca te pierzi in masa, te situezi in clasa de mijloc sau te ridici in elita. Cei urmariti si condamnati sunt cei care sunt, au potentialul de a fi sau capacitatea de a-i sprijini pe liderii nationali. Adica cei care refuza – explicit sau implicit, intentionat sau neintentionat, din motive corecte sau din motive gresite – atat feudalizarea cat si colonizarea Romaniei.

Din aceasta perspectiva miza nu mai este acum modernizarea sau feudalizarea ci supravietuirea sau disparitia natiunii romane ca natiune moderna de sine statatoare. Ca pierzand batalia romanii vor pierde totul, este indiscutabil. O atare disparitie nu va aduce, insa, vreun profit nici Occidentului. Dimpotriva. Numai de ar pricepe la timp aceste adevaruri cei ce mai pot face ceva; fie ei dinauntrul sau din afara sarmanei Romanii!

PS – Dupa terminarea redactarii acestui eseu mi-a parvenit o analiza publicata de Deutsche Welle (analiza a carei lectura a fost recomandata pe blogul personal chiar de catre Primul ministru Victor Ponta), potrivit careia „baronii locali sunt legitimi”, respectiv mai legitimi decat conducatorii de la centru ai statului roman. Concluzia este justa doar in conditiile unei ordini neo-feudale intrucat atunci, intr-adevar, „baronii locali” au un „contract social” direct cu poporul, care le este mai loial lor decat institutiilor centrale, in timp ce „principii de la centru”, lipsiti fiind de o „feuda” proprie (fiind, deci, „fara tara”) au exclusiv o legatura indirecta, mediata de cei dintai. Pornind de aici, analistii germani recomanda sa se treaca peste suveranitatea statului roman, se subantelege „ilegitim”, spre a se lucra direct cu „baronii locali cei legitimi”, macar si pentru faptul ca astfel costul „inevitabilei” coruptii romanesti va fi mai mic. Aparent in sprijinul proiectului de „descentralizare administrativa” a Romaniei, aceasta abordare nu are nimic comun cu ideea regionalizarii europene intr-o lume moderna si post-moderna, idee care nu urmareste regionalizarea Europei (cu desfiintarea statelor-natiune) ci europenizarea regiunilor (in scopul consolidarii statelor-natiune). In acest sens, o buna regionalizare sau descentralizare nu trebuie sa aiba la baza, sa consacre si sa legitimizeze puterea oligarhilor locali ci, dimpotriva, sa o desfiinteze si sa o integreze in ordinea democratica nationala romana, precum si in cea transnationala europeana. Ceea ce sugereaza, de fapt, articolul publicat de Deutsche Welle este condamnarea Romaniei la un statut special de tip colonial in cadrul UE. Trist, foarte trist! Grav, foarte grav! Inacceptabil, cu totul inacceptabil!

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin

Related Posts

One Response “Colonizarea unei natiuni esuate”

  1. o oarecare says:

    Ati jefuit tara precub hoardele barbare, ati distrus invatamantul, sanatatea, ati facut sa ne fie rusine cu apartenenta la romanitate, ati vandut tot pentru confortul vostru personal si al familiilor voastre, ati trimis oamenii sa servitoreasca europenii pentru o bucata de paine, dupa care veniti si docti va spuneti vezi-Doamne parerile de parca nu ati participat activ la tot acest dezmat degenerativ. Ar trebui sa va ascundeti si sa ne lasati in durerea noastra.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss