C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cât ne costă deszăpezirea “băieţilor deştepţi” – date oficiale

Valoarea contractelor alocate prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru întreţinerea autostrăzilor şi drumurilor naţionale în iarna acestui an depăşeşte 400 milioane lei noi, conform datelor remise de către CNADNR.

Contractele au o valoare maximală de 350 milioane de lei, fără TVA, conform datelor prezentate miercuri presei.

Publicarea contractelor de către CNADNR a fost solicitată miercuri de premierul Victor Ponta.

“Şeful IGPR, conducerea CNADNR, ministrul Duşa încă în funcţie până vineri, viceprim-ministrul, toţi cei care au atribuţii sunt la muncă şi mă informează continuu. Am scos din rezerva de stat tot ceea ce trebuie pentru ca lucrurile să fie ţinute pe cât posibil sub control. (…) Am discutat despre funcţiile în Parlament şi am discutat din nou cu domnul Duşa în drum spre casă. De mâine înţeleg că va fi şi mai greu cu vremea şi atunci e perioada asta de 48 de ore de predare primire a funcţiilor dar trebuie să meargă mai departe cu ceea ce e de făcut. Le-am cerut celor de la CNADNR să publice pe site toate contractele pe care le au de deszăpezire ca să putem afla, şi de la mass-media şi de la oameni, unde nu-şi fac treaba şi unde putem lua rapid măsuri”, a spus miercuri premierul Ponta, la Palatul Parlamentului.

Contracte semnate

Potrivit datelor CNADNR, la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti au fost semnate următoarele contracte: pentru Secţia de Drumuri Naţionale Bucureşti Nord – contract semnat cu SC Dimar SRL, în valoare de 3,714 milioane lei, SDN Bucureşti Sud – asocierea SC Gecor SRL – SC Tel Drum SA, contract în valoare de 14,453 milioane lei fără TVA, SDN Alexandria – Tel Drum SA, în valoare de 8.875 milioane lei fără TVA, SDN Târgovişte – asocierea SC Dimar SRL – Compania Romprest Service SA – SC Antrepriza Construcţii Montaj nr.4 Bucureşti SA, în valoare de 5,42 milioane lei fără TVA.

La aceeaşi Direcţie, contractul pentru Secţia Ploieşti încheiat cu firma Romstrade a fost reziliat, la SDN Buzău a fost semnat un contract cu asocierea SC Mecan Construct SA – SC Via Carpatia Consult SRL – SC Gecor SRL, în valoare de 9 milioane lei fără TVA.

Pe Autostrada A1, Bucureşti-Piteşti, a fost semnat un contract cu SC Trustul de Autostrăzi Drumuri şi Poduri Argeş SRL, în valoare de 11,12 milioane lei, fără TVA, pe Autostrada A2, Bucureşti-Lehliu contract încheiat tot cu firma Romstrade a fost reziliat, iar pe Autostrada A3, Bucureşti-Ploieşti a fost semnat un contract cu SC PA&CO International SRL, în valoare de 8,83 milioane lei fără TVA.

La Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova au fost semnate contractele pentru deszăpezire pe secţiile: SDN Slatina – asocierea SC Tel Drum SA – SC Alexcor Trading SRL, în valoare de 6,054 milioane lei, fără TVA, SDN Râmnicu Vâlcea cu asocierea SC Simarc SA, în valoare de 11,531 milioane lei fără TVA, SDN Târgu Jiu cu SC Gecor SRL, în valoare de 27,954 milioane fără TVA şi SDN Tr. Severin cu SC Via Vita Construcţii SRL, 2,20 milioane lei fără TVA (trim IV 2012).

La Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov s-au semnat contracte pentru deszăpezire cu secţiile: SDN Braşov cu asocierea SC Vectra Service SRL – SC Euro Strada SRL – SC Consal SRL, contract în valoare de 11,226 milioane lei fără TVA, SDN Tg. Mureş cu SC Salubriserv SA Târgu Mureş, contract în valoare de 10,521 milioane lei fără TVA, SDN M.Ciuc cu asocierea SC Grup Arcons SA – SC Compania Romprest Service SA, contract în valoare de 11,631 milioane lei fără TVA, SDN Sf. Gheorghe: contract semnat cu asocierea SC Grup Arcons SA – SC Compania Romprest Service SA, în valoare de 7,014 milioane lei, fără TVA şi SDN Sibiu cu asocierea SC Vectra Service SRL – SC Contran SRL, valoare contract 3.700 milioane lei fără TVA (durata contract 73 de zile).

La Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj pe Autostrada între Arada şi Timişoara a fost semnat un contract cu asocierea SC Pastrans SRL – SC Bimet SRL, în valoare de 3,872 milioane lei fără TVA.

La aceeaşi Direcţie au fost semnate contracte pe secţiile SDN Cluj- contract semnat cu SC Diferit SRL, în valoare de 9,746 milioane lei fără TVA, SDN Bistriţa – contract semnat cu SC Selina SRL, în valoare de 6,989 milioane lei fără TVA, SDN Oradea: contract semnat cu SC Selina SRL, în valoare de 9,483 milioane lei fără TVA, SDN Alba contract semnat cu Ritorsa Trans SRL, în valoare de 7,890 milioane lei fără TVA şi SDN Satu Mare: contract semnat cu Ritorsa Trans SRL, în valoare de 4,485 milioane lei fără TVA.

La Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi au fost semnate contracte pe secţiile: SDN Câmpulung Moldovenesc contract semnat cu SC Florconstruct SRL, în valoare de 4,965 milioane lei fără TVA, SDN Piatra Neamţ – contract semnat cu SC PA&CO International SRL, în valoare de 10,467 milioane lei fără TVA, SDN Suceava – contract semnat cu SC Transporturi Auto SA, în valoare de 6,410 milioane lei fără TVA, SDN Bacău – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SRL, în valoare de 3,994 milioane lei fără TVA, SDN Bârlad – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SRL – Baldassini – Tognozzi – Pontelo Construczioni Generali SPA, în valoare de 3,250 milioane lei fără TVA.

Pe aceeaşi secţie au fost semnate contracte pe secţiile: SDN Botoşani – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SRL – Baldassini – Tognozzi – Pontelo Construczioni Generali SPA, în valoare de 4,111 milioane lei fără TVA; SDN Focşani – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SR, în valoare de 7,316 milioane lei fără TVA, SDN Galaţi – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SRL – Baldassini – Tognozzi – Pontelo Construczioni Generali SPA, în valoare de 2,637 milioane lei fără TVA şi SDN Iaşi – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SRL, în valoare de 4,023 milioane lei fără TVA.

La Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa au fost semnate contracte pe secţiile: SDN Constanţa – contract semnat cu SC Teloxim Con SRL, în valoare de 9,902 milioane lei fără TVA, SDN Călăraşi cu SC Delta ACM 93 SRL, în valoare de 5,788 milioane lei fără TVA, SDN Slobozia cu SC Teloxim Con SRL, în valoare de 5,751 milioane lei fără TVA, SDN Brăila cu SC Teloxim Con SRL, în valoare de 5,292 milioane lei fără TVA, SDN Tulcea: contract semnat cu SC Teloxim Con SRL, în valoare de 6,510 milioane lei fără TVA.

Lucrările de deszăpezire pe Autostrada A2, Lehliu – Cernavodă au fost semnate cu SC Selina Construcţii SRL, în valoare de 9,117 milioane lei fără TVA şi Autostrada A2+A4 (Cernavodă-Constanţa şi Centura Constanţa) a fost semnat un contract cu asocierea Astaldi SPA – Max Boegl România, în valoare de 7,315 milioane lei fără TVA .

La Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara au fost semnate contracte pe secţiile: SDN Arad – contract subsecvent de servicii la Acordul Cadru din 2008 pentru întreţinere multianuală vară-iarnă (pe perioada 20.10.2012 – 28.12.2012) cu asocierea SC Pas Trans Company SRL – SC Construct Mod SRL – Magyar Kozut Kht, în valoare de 3,912 milioane lei fără TVA, SDN Arad – contract servicii întreţinere curentă iarnă 2012 – 2013 (pe perioada 29.12.2012 – 31.03.2013) semnat cu SC Selina SRL, în valoare de 6,585 milioane lei fără TVA, SDN Caransebeş – contract servicii întreţinere curentă iarnă 2012 (pe perioada 19.11.2012 – 28.12.2012) semnat cu SC Office Construct SRL, în valoare de 2,254 milioane lei fără TVA, SDN Caransebeş – contract servicii întreţinere curentă iarnă 2012 – 2013 (pt perioada 29.12.2012 – 31.03.2013), contract semnat cu SC Office Construct SRL, în valoare de 5,770 milioane lei fără TVA.

De asemenea, au fost semnate contracte pe secţiile: SDN Deva – contract subsecvent de servicii la Acordul Cadru din 2008 pentru întreţinere multianuală vară-iarnă – contract semnat cu asocierea SC Pas Trans Company – SC Construct Mod SRL – Magyar Kozut KHT, contract subsecvent de servicii la Acordul Cadru din 2008 pentru întreţinere multianuală vară-iarnă în valoare de 7,194 milioane lei fără TVA, SDN Orşova: contract semnat cu asocierea SC Corporate Management Solution SRL – SC XS Sud Company SRL, în valoare de 8,013 milioane lei fără TVA.

Pe Secţia Timişoara contractul a fost reziliat, iar CNANDR derulează o procedură de negociere.

De asemenea, pe autostrăzi, aici intrând toate drumurile cu această clasificare, a fost semnat un contract cu asocierea CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL – SC Gecor SRL, în valoare de 21,420 milioane lei fără TVA.

Autor: George Anghel

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss