C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cartelurile, copiii întunericului în Europa

Vând ciment, televizoare sau cafea. Măresc preţurile, păgubindu-l pe consumator cu miliarde de euro. Deşi acţionează ilegal, membrii cartelurilor n-au motive să se teamă. Căci în Europa cartelurile nu sunt pasibile de pedeapsă. Extrase.

Onorabilii oameni de afaceri obişnuiau să se întâlnească la şedinţele Asociaţiei Centrale a Industriei Electrotehnice de la Frankfurt. Acolo, ţineau comunicări despre noile pieţe şi tehnologii şi despre alte lucruri din domeniul afacerilor cu transformatoare de putere – acele mari aparate alcătuite din magneţi şi bobine de sârmă, indispensabile oricărui furnizor de energie electrică. Dar partea cu adevărat interesantă venea mereu abia după încheierea programului oficial, seara sau în timpul unor excursii în grup.

Atunci – după relatările anchetatorilor – managerii şi directorii de vânzări se întâlneau în “grupuri restrânse” pentru a purta “discuţii aplicate pe proiecte”, discuţii ce se derulau în mod extrem de lucrativ. Era vorba de anumite înţelegeri în urma cărora în buzunarele pretinşilor concurenţi se vărsau, fără niciun stres, profituri suplimentare de zeci de milioane. Ei aranjau în detaliu cine ce comandă avea să primească şi, mai ales, la ce preţ.

Timp de cel puţin cinci ani – după cum au stabilit anchetele desfăşurate de Consiliul Federal al Concurenţei de la Bonn –, concernul Siemens, marele producător de transformatoare SGB din Regensburg, corporaţia franceză Alsthom şi colosul electrotehnic elveţian ABB şi-au împărţit între ei piaţa germană a transformatoarelor, în afara oricărei rivalităţi economice, dar pe banii clienţilor lor, siliţi să plătească mult mai mult decât dacă furnizorii s-ar fi aflat în concurenţă. Anchetele demarate de autorităţile anticartel au durat nu mai puţin de patru ani. Rezultatul a fost anunţat în septembrie trecut: un pachet de amenzi contravenţionale. Celor patru companii, precum şi managerilor implicaţi li s-a cerut să vireze fiscului suma totală de 24,3 milioane de euro.

Un dosar expediat

Dar lucrurile s-au oprit aici. Nimeni n-a răspuns în faţa justiţiei. Numele nici unuia dintre cei implicaţi n-a fost făcut public. Iar în mass-media întregul dosar a fost expediat într-o ştire scurtă.

Aşa se întâmplă aproape de fiecare dată când sunt descoperite carteluri în Europa. An de an, consiliile concurenţei demarează anchete împotriva a sute de companii care încalcă interdicţia asupra cartelurilor. Cafea şi detergenţi de vase, ciment şi chimicale, ecrane plate şi DVD-playere, geamuri şi cablaje pentru autoturisme, ba chiar autospeciale de pompieri şi crevete cenuşii – lista branşelor afectate e aproape nesfârşită.

Într-adevăr, costurile ulterioare aferente activităţilor nocive desfăşurate de carteluri sunt mult mai mari decât ne-am imagina. În definitiv membrii cartelurilor majorează preţurile la produsele lor cu douăzeci şi cinci la sută în medie, reuşind să înregistreze în doar patru ani un profit suplimentar echivalent cu volumul vânzărilor pe un an de zile. E drept că, prin natura lucrurilor, nu avem la dispoziţie date precise. La urma urmei cartelurile sunt “copii ai întunericului”, cum le numeşte Franz Jürgen Säcker, fost judecător specializat în carteluri, iar în prezent unul dintre experţii de frunte în dreptul concurenţei la Freie Universität Berlin.

Cu toate acestea, într-un studiu realizat încă din 2007 pentru Comisia Europeană, o echipă de nouă economişti de la trei institute europene de cercetare a estimat că pierderile economice provocate de carteluri în Europa depăşesc 260 de miliarde de euro pe an. Ceea ce reprezintă 2,3 la sută din randamentul economic anual al Europei sau de două ori bugetul pe un an al Comisiei Europene.

Răul fundamental al economiei antebelice

Consecinţele dezastruoase ale economiei cartelurilor nu sunt însă deloc o noutate. Walter Eucken, unul dintre pionierii ordinii economice din Germania Federală, considera concentrarea puterii economice în mâna sindicatelor şi a cartelurilor drept răul fundamental al economiei antebelice. El a cerut expres ca statul să impună concurenţa printr-o politică de mână forte, pentru a ţine preţurile la un nivel scăzut. În realitate, acest lucru nu s-a prea întâmplat. E drept că, în 1957, Bundestagul adoptase deja prima lege contra limitărilor concurenţei, urmată mai târziu, prin intermediul contractelor de înfiinţare a Comunităţii Europene, de un drept european al cartelurilor. Cu toate acestea, practica luptei anticartel a rămas neputincioasă decenii de-a rândul, iar eficienţa ei reală continuă şi azi să fie pusă sub semnul întrebării.

Fie şi numai numărul mare de recidivişti dă de gândit. În acest sens, economiştii americani au evaluat 283 de acţiuni internaţionale anticartel. Rezultatele au fost şocante: doar compania chimică germană BASF a fost implicată, între 1990 şi 2005, în nu mai puţin de 26 de carteluri. La rândul lui, concernul petrolier francez TOTAL a făcut parte din 18 carteluri, iar compania germană Degussa din 13.

Lipsa de zel e ultimul lucru ce li s-ar putea reproşa vânătorilor de carteluri. De la începutul anului 2010, comisia a demarat 15 acţiuni de amploare, în cursul cărora a aplicat unui număr de 112 companii amenzi însumând aproape patru miliarde de euro. Ceea ce a însemnat, în trei ani, de patru ori mai mult decât în întreaga decadă 1990–2000.

Cauza acestei creşteri abrupte nu trebuie căutată nicidecum în perfecţionarea mijloacelor folosite de autorităţi, ci în introducerea unei reglementări generoase pentru martorii care sunt foşti complici. Din 2004, Comisia Europeană nu mai obligă la plata nici unei amenzi companiile şi managerii lor care denunţă de bunăvoie un cartel, aducând dovezile necesare – chiar dacă, înainte, ei înşişi au obţinut cele mai mari profituri.

Se adaugă faptul că amenzile sunt limitate la maximum zece procente din volumul vânzărilor. Cât de puţin reprezintă ele o dovedeşte cartelul cimentului, care a acţionat în întreaga Germania şi a fost descoperit în 2002. Potrivit estimărilor realizate de Consiliul Concurenţei, acesta le-a pricinuit clienţilor săi pierderi de aproximativ două miliarde de euro. Companiile implicate n-au plătit însă, până la urmă, decât o amendă de 400 de milionane de euro.

Exemplul american

Cu toate că membrii cartelurilor provoacă pagube imense, ei sunt pedepsiţi ca şi cum ar fi încălcat regulile de circulaţie. Faptele lor sunt privite ca simple abateri de la ordine. Prin urmare, nici unul dintre făptaşi nu e nevoit să răspundă personal în faţa justiţiei. De regulă, nici măcar numele lor nu sunt date publicităţii.

Cu totul altfel stau lucrurile în SUA. Acolo, membrii cartelurilor sunt ameninţaţi de mult cu închisoarea. Mai mult, în 2004 pedeapsa maximă pentru asemenea delicte a fost majorată la zece ani. Irlanda şi Marea Britanie au urmat şi ele exemplul american. Cât despre guvernul german, el nu vrea să ştie nimic din toate astea. Secretarul de stat al ministrului economiei Philipp Rösler a declarat, în numele ministerului, că regimul de sancţiuni i se pare “adecvat” şi că priveşte “cu rezerve criminalizarea dreptului cartelurilor în Uniunea Europeană”.

După părerea multor jurişti, faptul că tocmai Germania pedepseşte delictele comise de carteluri ca şi cum ar fi vorba de contravenţii mai puţin grave este suspect pentru că, între altele, această generozitate nu se aplică la toate nivelurile. Înţelegerile privitoare la licitaţiile publice – numite şi “carteluri de licitaţie” – se pedepsesc fără discuţie.

PE WEB

Sancţiune record împotriva cartelului ecranelor

Miercuri 5 decembrie, “Comisia Europeană a dat o amendă record de 1,47 miliarde de euro pentru şapte societăţi care au avut un acord în privinţa prețului de vânzare a tuburilor catodice pentru televizoare și ecrane de calculator, timp de aproape 10 ani”, începând cu sfârșitul anilor 1990, relatează Le Figaro. Cotidianul parizian reaminteşte faptul că Comisia a efectuat percheziţii la sediile acestor societăţi la sfârșitul anului 2007, și subliniază că acesta este “cea mai mare amendă cumulată aplicată până în prezent de către Comisie într-o afacere implicând un cartel.”

Companiile sancționate sunt LG Electronics, Philips, Samsung, Panasonic, MTPD (acum o filială a Panasonic), Toshiba și Technicolor. […] Chunghwa Picture Tubes, întreprinderea din Taiwan care a dezvăluit existenţa înţelegerii, a fost scutită de orice pedeapsă.

Harald Schumann
sursa: presseurop.eu // DER TAGESSPIEGEL

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss