C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Bogaţii lumii ascund 21 trilioane de dolari în paradisuri fiscale

O elită globală super-bogată a ascuns cel puţin 21 trilioane de dolari (13 trilioane de lire sterline), în paradisuri fiscale secrete, la sfârşitul anului 2010. Cifra este echivalentă cu dimensiunea economiilor SUA şi a Japoniei la un loc, potrivit unui studiu major citat de BBC.

Studiul ”The Price of Offshore Revisited” a fost elaborat de Henry James, fost economist-şef la compania de consultanţă McKinsey, şi a fost comandat de către ”Tax Justice Network” /TJN/, care face totodată campanie împotriva paradisurilor fiscale.

Potrivit lui James, 21 de trilioane de dolari este cifra minimă iar adevărata dimensiune ar putea fi de 32 trilioane de dolari. Un trilion înseamnă 1.000 de miliarde.

Henry a folosit date de la Banca Reglementelor Internaţionale, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi guverne naţionale. Studiul său se ocupă doar de averea financiară depusă în bancă şi conturi de investiţii, şi nu de alte bunuri, cum ar fi proprietăţi şi iahturi. Raportul survine pe fondul îngrijorării publice şi politice crescânde privind evaziunea fiscală. Unele autorităţi, printre care şi cele germane, au plătit chiar pentru a obţine informaţii furate de la bănci cu privire la presupuşi evazionişti fiscali.

Henry a declarat că persoane super-bogate transferă bani în locaţii din lume prin intermediul unui ”grup harnic de facilitatori profesionişti din sectorul bancar privat, domeniul juridic, contabilitate şi investiţii”.

”Veniturile fiscale pierdute implicate de estimările noastre sunt imense. Sunt suficient de mari pentru a face o diferenţă semnificativă în finanţele multor ţări”, a afirmat Henry. ”Privind din alt unghi, acest studiu este cu adevărat o veste bună. Lumea tocmai a localizat o cantitate imensă de bogăţie financiară care ar putea fi chemată să contribuie la soluţionarea celor mai presante probleme globale ale noastre’, a precizat el.

Raportul evidenţiază impactul pe care îl au asupra bilanţurilor a 139 de ţări în curs de dezvoltare banii deţinuţi în paradisuri fiscale, plasaţi dincolo de raza de acţiune a autorităţilor fiscale locale. Henry estimează că, începând din anii 1970, cei mai bogaţi cetăţeni din aceste 139 de ţări au adunat între 7,3-9,3 trilioane de dolari în ‘avere offshore neînregistrată’, până în 2010.

Averea privată deţinută offshore reprezintă ‘o imensă gaură neagră în economia mondială’, a afirmat Henry.

Printre alte constatări ale raportului se numără faptul că la sfârşitul lui 2010, 50 de bănci private singure au gestionat colectiv peste 12,1trilioane de dolari în active transfrontaliere investite pentru clienţii privaţi. De asemenea, cele trei bănci private care manipulează majoritatea activelor offshore sunt UBS, Credit Suisse şi Goldman Sachs. Mai mult de 100.000 de persoane din întreaga lume deţin avere offshore în valoare de aproximativ 9,8 trilioane de dolari.

sursa: cronicaromana.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss