C O N T R A P R O P A G A N D Ă

AVERTISMENT ÎNGRIJORĂTOR! Ce a comunicat ONU despre preţurile la alimente, foamete şi malnutriţie

WantRaportorul ONU pentru dreptul la alimentaţie, Olivier De Schutter, şi-a exprimat marţi temerea că urmează o perioadă a “preţurilor alimentare ridicate şi volatile” care impun răspunsuri “mai energice” din partea statelor.

Pentru De Schutter, intervievat de cotidianul Le Monde, crizele precum cea din 2008, declanşată de o explozie a preţurilor cerealelor, riscă să se repete cu atât mai mult cu cât “factorii structurali ai dezechilibrului persistă”, printre care “creşterea consumului de proteine animale şi de agrocarburant”, precum şi “incapacitatea noastră de a trata problema risipei” în sistemele agroalimentare.

Făcând bilanţul celor două mandate ale sale, De Schutter estimează că “modelul agricol bazat pe îngrăşăminte şi pesticide şi dependent de industrializarea împinsă tot mai departe a agriculturii este gata să-şi dea sufletul” şi susţine necesitatea unei “schimbări a direcţiei spre agroecologie”, informează AFP, citată de Agerpres.

El critică Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), “singura (dintre marile organizaţii internaţionale) care nu şi-a schimbat orientarea spre recunoaşterea necesităţii ca fiecare ţară să-şi asigure propria producţie alimentară”.

“OMC continuă să apere un sistem depăşit, bazat pe diviziunea muncii şi pe repartiţia producţiilor agricole”, acuză el.

Dar pentru a combate foametea şi malnutriţia, raportorul “nu mai crede că trebuie aşteptat decât ca guvernele să acţioneze ele însele: blocajele sunt prea numeroase, presiunile prea reale şi actorii care obstrucţionează schimbarea prea puternici”.

După şase ani şi două mandate, Olivier De Schutter cedează miercuri locul unei universitare turce, Hilal Elver, specialistă în probleme de mediu şi drepturi umane, profesoară şi cercetătoare la Universitatea din Santa Barbara (statul american California).

Sursa: Ziarul de Iasi

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss