Politică

Aşteptăm la DNA fabrica de cherestea!Mii de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta față de tăielile ilegale de păduri

11225983-711544378957554-1184202966-nMii de persoane s-au mobilizat în urma unui mesaj postat pe Facebook şi au ieşit în stradă pentru a-şi exprima indignarea faţă de tăierile ilegale de păduri.

În jurul orei 18.00, aceştia au plecat din faţa intrării în Parcul Herăstrău, din Piaţa Charles de Gaulle din Capitală, şi au pornit în marş, urmând să ajungă în Piaţa Victoriei, la Palatul Cotroceni şi, în final, la Palatul Parlamentului.

Au răspuns la acest apel şi cetăţeni din mai multe oraşe ale ţării, proteste similare având loc şi în Alba-Iulia, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Galaţi, Iaşi, Mangalia, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Sighişoara, Târgovişte, Timişoara şi Vaslui.

În Capitală, protestatarii au bannere pe care se pot citi mesaje precum: Uniţi salvăm pădurile!, Aşteptăm la DNA fabrica de cherestea!, “Semnează petiţie de-clic.ro”, “Defrişările sunt crimă”, “Pădure pe butuci”, “Partidele ne taie pădurile”.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că problema defrișărilor ilegale va fi discutată în următoarea şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

“Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrișărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CSAT. Sunt convins că vom reuși nu doar să stopăm fenomenul, dar și că instituțiile statului îi vor identifica și trage la răspundere pe cei vinovați”, a scris șeful statului pe Facebook.

“Sâmbătă, 9 mai, în mai multe oraşe din ţară va avea loc primul protest major împotriva despăduririlor abuzive, care au lăsat România în numai câţiva ani cu mai puţin de jumătate din suprafaţa împădurită pe care o avea în 1989.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în România există jumătate din suprafaţa totală de pădure virgină din Uniunea Europeană, iar la nivelul clasei politice avem numai complicităţi cu beneficiarii despăduririlor abuzive, indiferent de guvernanţii care s-au succedat la putere în ultimii 25 de ani. Astfel, în anticamera despăduririlor abuzive – retrocedările ilegale de păduri – îi avem acum pe îndosariaţii Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu (socrul lui Victor Ponta!), Dan Şova, „Prinţul” Paul, Tudor Chiuariu, Valeriu Stoica etc., dar o complicitate cu cei însetaţi de lemnul românesc ne indică şi gestul recent al preşedintelui Klaus Iohannis de întoarcere către Parlament a legii care punea capăt monopolului companiei austriece Schweighofer Holzindustrie. Vă aşteptăm aşadar la intrarea în Parcul Herăstrău de la Piaţa Charles de Gaulle”, se arată într-o postare pe Facebook.

Autor: Sorin Popa

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Sa exporte cherestea e o mare idiotenie contraeconomica dar ce spuneti de exportul de bustean. Prin 2000 era mai bine platit busteanul intreg decat cheresteaua, ceea ce era nu numai de neinteles ci de-a dreptul aberant. Atunci au falimentat multe gatere de taiat cherestea. Romsilva exploata busteanul pe care il vindea firmelor ca sa il exporte ele, de parca nu il puteau ei exporta daca tot asta urma sa faca altii. De ce sa intre banii la stat de ce sa nu intre la mafia lemnului. Era o vara torida si cu seceta prelungita iar in ciuda caldurilor insuportabile de afara in swediul Romsilva HD-Deva era o racoare de trebuia ca birocratele de acolo erau imbracate de parca ninsese. Mergeau la maximum aparate de aer conditionat in desfrau, in sfidare, in bataie de joc. Ca deh, bani erau cacalau. Dar nu-i intreaba nimeni cum au pus la pamant nu numai codrii tarii ci si bugetul ei. Ii inteleg pe cei care n-au rezistat neputintei de a face ceva, si sfidarii clicii lui Nastase si au plecat efectiv din tara. Atunci s-a plecat nu din motive economice in primul rand, ci de scarba. Sfidarea legii, ai a societatii era pe fata.