C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Aparatele nu greşesc, dar nici nu ne îmbrăţişează

Să te arăţi pe tine ţie însuţi e, poate, cel mai dificil lucru din lumea asta, căci a te arăta e ca şi cum te-ai dezbrăca de toate minciunile pe care ţi le spui singur, cu un scop de care nu eşti deplin conştient. Doar dacă te arăţi pe tine ţie însuţi la modul cel mai sincer, dacă te dezbraci de percepţiile şi gândurile care-ţi spulberă raţiunea şi-ţi masacrează logica poţi vedea clar şi poţi înţelege că ceea ce ţi se întâmplă este doar ceva ce n-ai ştiut că tu singur ai creat. Tu vrei ceva, dar nu spui clar, răspicat, limpede şi la lumina zilei: ”eu vreau asta”, ”eu vreau mai multă linişte şi din cauza asta mă retrag adesea, îmi place să fiu singur” sau ”nu am destulă încredere în mine însumi, nu am încredere în lume şi din cauza asta îmi pierd nopţile la calculator şi nu mă apropii de alţi oameni”. Pentru că nu-ţi spui clar ce vrei, nu-ţi spui că n-ai încredere în sine şi de aceea te îndepărtezi de lume, te trezeşti bolnav. Boala te ajută să te izolezi, să stai departe de ceilalţi, să nu mergi la slujbă, la şcoală, să nu ai prieteni şi chiar să ţii la distanţă anumiţi oameni din viaţa ta. Toate lucrurile nedorite din existenţa noastră ”strigă” către noi cu voci ciudate şi confuze; hei, tu vrei ceva, eu sunt pentru că nu eşti sincer în legătură cu ceea ce vrei. Eu am venit să-ţi spun că ai nevoi pe care le neglijezi, dorinţe secrete, vise nemărturisite, lipsă de iubire de sine, neîncredere în sine, dificultăţi de acceptare a iubirii sau dificultăţi de a oferi iubire”.

Era Internetului pare să ne înlesnească un soi de comunicare, un mare acces la informaţii; prietenii de pe Facebook, oh, ce mulţi prieteni pare că avem! E un fel de a nu ne observa singurătătatea, autoizolarea şi faptul că apropierea fizică ne lipseşte. Bebeluşii cresc, au încredere în viaţă şi se dezvoltă armonios atunci când sunt luaţi în braţe şi sunt mângâiaţi, dar şi când aud vocea mamei. Nevoia de apropiere, de atingere, de mângâiere par a fi nevoi înscrise în ADN – ul fiinţei; când ne avântăm prea mult în mediul virtual, de îndată ce ne izolăm, de îndată ce observăm că nu ne mai mângâie, nu ne mai atinge nimeni şi nu mai comunicăm afectuos cu alţii, trebuie să pornească beculeţul nostru de autoapărare. Dependenţa – de calculator, de televizor, de diferite alte obiecte – e un simptom al nesincerităţii noastre cu noi înşine. Avem nevoie de apropiere ca de aer. Avem nevoie să îmbrăţişăm şi să fim îmbrăţişaţi. Sufletul nostru suferă, acesta-i mesajul dependenţei. Mintea noastră gândeşte ceva pe dos, vrea ceva şi afirmă altceva, alt mesaj al dependenţei de aparate, de data asta un mesaj al minţii. La întrebarea ”ce ar trebui să facă un terapeut dacă un bolnav vine la el”, doctorul Ihaleakala Hew Len răspunde: ”Doar să-l iubească”! Lipsa iubirii îmbolnăveşte, iar dependenţa, atracţia excesivă a minţii către aparate e doar un semn că tânărul, femeia, bărbatul, copilul au nevoie de iubire, de atingere, de mângâiere şi de comuniunea cu un glas afectuos. Aparatele n-au nici o vină; noi ne trezim excesiv atraşi de ele când nu mai suntem sinceri, privind nevoile, dorinţele şi visele noastre şi atunci când vrem să spunem că nu avem încredere în dragostea care vine din lume şi din noi înşine. Să ne apropiem de oameni cu încredere, chiar dacă ei ne pot dezamăgi uneori, să ne permitem noi înşine greşeli, care-i pot dezamăgi pe alţii, înseamnă să fim umani. Aparatele nu greşesc, dar nici nu ne îmbrăţişează, iar nevoia noastră fundamentală nu-i aceea de a nu greşi (greşelile sunt lecţii de viaţă, au un scop pozitiv), ci aceea de a iubi şi a fi iubiţi!

Autor: Maria Timuc
sursa: jurnalul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss