General

Alexandru Racu: „Statul va trebui să gestioneze valul patru fără carantină”

Sunt multe lucruri pe care nu le știm în momentul de față. Nu știm nici cât de mulți nu se vor vaccina, nici cât de mulți s-au imunizat pe cale naturală, nici ce diferențe există (dacă există vreunele) între imunitatea naturală a celor trecuți prin boală și imunitatea dobândită prin vaccinare, nici cât durează imunitatea de la vaccin și cum va face față unor posibile noi mutații, nici cât de repede va putea să fie produsă și distribuită o nouă versiune a vaccinului dacă apare o mutație în fața căreia actualele vaccinuri se dovedesc ineficiente, nici care va fi traiectoria naturală a virusului.
Știu însă că știu în cercul cunoștințelor personale vreo 15 oameni, unii dintre ei relativ tineri, care fie au murit de covid, fie au zăcut prin spitale, mulți dintre ei conectați la oxigen și incapabili să se ridice din pat, inclusiv membri ai familiei, dar nu știu însă pe nimeni care să fi avut probleme la fel de grave de la vaccin. Nici pe departe. Pentru mine, dincolo de studiile de specialitate, faptul cu pricina e un argument suficient pentru a concluziona că vaccinarea este, în condițiile date, opțiunea rațională și responsabilă, iar argumentul devine tot mai puternic pe măsură ce crește vârsta sau se înrăutățește starea de sănătate a celui pus în fața opțiunii de a se vaccina sau nu și, firește, va deveni tot mai puternic odată cu trecerea timpului, în condițiile în care timpul trece dar efectele rămân aceleași: numărul celor nevaccinați care au nevoie de spitalizare crește, numărul celor care au reacții adverse la fel de grave de la vaccin rămâne constant, iar în cercul meu de cunoștințe este, în momentul de față, egal cu zero.
Dar știu că alții nu gândesc așa. Postarea asta o scriu nu pentru că încerc să-i conving de ceva, am abandonat de mult iluzia asta, ci pentru că îmi place să fac analize sociale și să le împărtășesc cu cei care împărtășesc la rândul lor pasiunea pentru înțelegerea societății. Or deși unii nu pricep asta, pandemia este, prin natura ei, nu prin decret de la OMS, un fenomen social. În mod paradoxal, ea nu poate fi trăită în izolare, unde fiecare individ e singur cu sau fără vaccinul său, ci este trăită colectiv și ne face să conștientizăm, în mod dramatic, statutul nostru de ființe sociale, a căror viață este în mare măsură determinată de ceea ce cred, spun și fac ceilalți.
Or un scenariu care nu poate fi exclus și pe care îmi propun să-l analizez pe scurt în cele ce urmează este cel în care pandemia revine și se constată diferențe semnificative între cei vaccinați și cei nevaccinați în ceea ce privește rata de îmbolnăvire și de îmbolnăvire gravă ce necesită spitalizare. Firește, o astfel de evoluție ar putea să-i determine pe mulți dintre nevaccinați să se vaccineze. În fond, la fel cum nu știm câți nu se vor vaccina – momentan, încă vaccinăm câte o sută de mii pe zi -, nu știm nici câți dintre cei care nu se vaccinează în momentul de față nu o fac pentru că sunt fanatici incurabili care fac gălăgie mare pe rețelele de socializare sau doar pentru că sunt ezitanți și / sau oportuniști (lasă să se riște alții cu vaccinul, iar noi să beneficiem, fără riscurile asociate vaccinării, de imunitatea de turmă pe care au construit-o ceilalți) care vor schimba macazul dacă se îngroașă gluma.
Oricum ar fi, e clar că autoritățile nu vor mai putea să-i închidă în case pe cei vaccinați, nici să-i priveze de tratament pe aceștia din urmă pentru că vor transforma din nou spitale noncovid în spitale covid (altminteri, e clar că dacă nu au construit unele noi până acum, nici vorbă să facă asta acum, în paralel cu vaccinarea). Contrar celor crezute de antivacciniștii antisistemici, marea majoritate a oamenilor ăstora nu sunt niște oi speriate care abia așteaptă să fie din nou închise în casă de Iohannis și ceata lui de guvernanți, ci sunt niște oameni epuizați, care au suferit din diverse motive în timpul pandemiei – economice, medicale, psihologice -, care vor, drept urmare, să se întoarcă la o viață normală și care consideră că au făcut ce ținea de ele – și-au făcut datoria – pentru a face posibilă întoarcerea la normalitate (prin normalitate înțelegându-se aici sustragerea, prin vaccin, de la alternativa pușcărie la domiciliu sau colapsul sistemului medical). Iar dacă antivacciniștii (la modul general, sau doar în cazul vaccinului anticovid) cred că oamenii ăștia vor mai răbda o rundă de pușcărie, cu școli, spitale noncovid și afaceri închise, pentru că antivacciniștii au știința lor alternativă, iar statul nu are ce să le facă, se înșală amarnic.
Asta înseamnă că statul va trebui să gestioneze valul patru fără carantină, ca până acum, și fără spitale noncovid transformate în spitale covid, deci cu o capacitate a secțiilor de terapie intensivă mult mai mică. Asta înseamnă că e posibil ca în secțiile de terapie intensivă care se vor ocupa de covid să fie haos sinistru și multă moarte, cam cum e în India acum, cu deosebirea că acolo se moare de sărăcie, oamenii având acces foarte limitat la vaccinuri și asistență medicală, pe când aici se va muri de încăpățânare.
În același timp, medicii vor urla mult mai tare decât au făcut-o până acum – pentru că una e să te cerți cu omul care vrea să meargă la muncă sau la Biserică, să își trimită copilul la școală și să aibă o viață normală, și alta e să te cerți cu ăla care se încăpățânează să creadă în știința lui alternativă – și foarte posibil vor începe să demisioneze în număr tot mai mare și să își ia câmpii îndreptându-se în și mai mare număr către țări în care medicina alternativă și teoriile conspirației sunt mult mai puțin răspândite. Cum medicii și spitalele sunt o resursă socială comună, vaccinații vor începe să urle și ei la nevaccinați tot mai amenințător și, cel puțin unii dintre ei, vor pune presiune pe guvern ca să îi vaccineze cu forța, lucru pe care guvernul nu va putea să îl facă, pentru că dacă refuzul vaccinării e un fenomen îndeajuns de amplu pentru a provoca o epidemie care să îți îngenuncheze sistemul medical, e îndeajuns de amplu și pentru a paraliza, în mod concret, forța represivă a statului, cu atât mai mult cu cât trăim în secolul XXI, într-o țară membră UE, nu în anii 50, în Uniunea Sovietică, unde astfel de probleme se puteau rezolva cu gulagul.
Ar fi oribil dacă s-ar ajunge în situația să li se refuze nevaccinaților bolnavi de covid accesul la asistență medicală, dar cu siguranță vom auzi tot mai multe revendicări de acest tip în rândurile vaccinaților. Pentru coeziunea socială, și așa puternic erodată de treizeci de ani de neoliberalism și un an de pandemie, o astfel de evoluție ar fi dezastruoasă, iar faliile și rănile sociale lăsate în urmă de o astfel de traumă vor fi mai adânci și mai greu de vindecat decât cele pe care le-a lăsat în urmă mineriada din iunie 1990.
De fapt, e greu de spus care vor fi consecințele politice concrete în eventualitatea unui astfel de scenariu, dar e clar că nimic bun nu poate să iasă dintr-o astfel de situație și în mod cert vom asista la o creștere a nivelulului de vrajbă socială, de sectarizare și atomizare a societății, care pot merge până la episoade de violență socială situate în afara sferei monopolului statal asupra violenței legitime.
Din perspectiva echilibrului de forțe politice, e clar că la fel ca în toate situațiile de acest tip, cel mai mult vor avea de suferit moderații, ăia care nu vor nici lockdown, nici starea de natură nevaccinată, care vor fi prinși la mijloc între două extreme tot mai demente. Câmpul conservator, unde, din păcate, se găsesc cei mai mulți antivacciniști, va fi mult mai divizat decât cel progresist, a cărui putere va crește pe seama diviziunii care îi va separa pe conservatorii vaccinați de cei nevaccinați, în condițiile în care evoluția dementă a unei părți a dreptei nu doar va rupe dreapta pentru mulți ani de cum înainte, ci va și radicaliza stânga. În fine, va fi mirific să te situezi la mijloc între BLM și antivax, între două tipuri de isterie care se amplifică una pe cealaltă, între obsesiv-compulsivii cu reflexe dictatoriale și paranoicii cu reflexe anarhiste.
Dar problema trebuie privită nu doar sub aspect macrosocial sau macropolitic. Dacă scenariul discutat în această postare se adeverește, să dea Domnul să nu fie așa, vrajba va traversa nu doar corpul social în generalitatea sa oarecum abstractă și rețelele de socializare, ci inclusiv țesătura vie din care se compune corpul social, până la nivelul familiilor, iar aici precizez faptul că cunosc deja mai multe cazuri unde oamenii au ajuns să se certe cu soții sau soțiile, cu frații sau surorile, cu copiii sau părinții din pricina acestui subiect.
Dacă vom începe din nou să numărăm morții, problema nu e doar supraaglomerarea spitalelor și impasul politic pe care îl va genera această situație (în paranteză fie spus, riscul direct la care nevaccinații i-ar expune pe vaccinați e, în cea mai mare parte, o nonproblemă, căci excluzând situația celor câțiva care nu se pot vaccina din motive nonmedicale, dacă vaccinul funcționează și eficacitatea împotriva formelor grave e aproape de 100%, vaccinatul nu prea are de ce să se teamă de nevaccinat). Problema e că mulți vor rămâne fără părinți sau fără soți și soții nu pentru că pur și simplu pe cei mutați la cele veșnice i-a luat Dumnezeu, în condițiile în care au făcut tot ce ținea de ei ca să rămână în viață, ci pentru că s-au încăpățânat să creadă, până la capăt, în aberații, capătul fiind moartea.
Or când unul îți moare în astfel de condiții, nu pur și simplu pentru că l-a luat Dumnezeu, trauma e mult mai adâncă. Pentru psihicul uman e groaznică situația în care pierderea nu lasă în urmă doar durerea despărțirii și amintirile frumoase, ci se amestecă fie cu complexul de vinovăție față de cel plecat, fie cu furia față de vinovăția celui care te-a părăsit deși putea să mai rămână cu tine, dacă te-ar fi ascultat și dacă ar fi ascultat vocea rațiunii, furie care apoi e redirecționată, cu o intensitate însutită, către coreligionarii lui de la secta antivaccin care i-au consolidat convingerile fatale.
Din câte pot să observ, astfel de probleme sunt mai răspândite în partea conservatoare a societății, câmpul progresist fiind, aparent, mult mai omogen (ce-i drept, în România acoperă și un segment semnificativ mai mic de populație), zonă conservatoare care ar fi mult mai sfâșiată, destructurată și incapacitată politic de un astfel de scenariu sumbru (ba s-ar putea să vedem schisme și în Biserică, chiar dacă nu oficiale) și, pentru moment, incert, pe care să dea Dumnezeu să-l evităm, pentru că va fi foarte neplăcut să învățăm în acest mod dramatic care sunt implicațiile sociale și umane ale jocului de-a viața și de-a moartea.
De altfel, frica de o astfel de îmbolnăvire și descompunere tragică a corpului social (precum și a celui eclezial) a cărui celulă de bază este familia a cântărit mult mai mult în decizia mea de a mă vaccina decât frica de covid, de care chiar nu m-am temut foarte mult, chiar dacă, pe de altă parte, și ca urmare a unei simple priviri aruncate în jurul meu, de vaccin m-am temut cu mult mai puțin, ceea ce înseamnă că și dacă n-aș fi conștientizat, asemeni altora, dimensiunea socială și interumană a molimei, tot m-aș fi vaccinat.
LATER EDIT: Sunt conștient de faptul că pentru mulți scenariul dezvoltat în această postare e exclus din start, ei fiind ferm convinși că vaccinul ucide, pe când covidul nu. Cu aceștia nu am ce să discut. Blochez fără alte discuții. Pe de altă parte, îi provoc pe cei care mai au un dram de rațiune (care, așa cum știm de la Descartes, începe cu scepticismul autentic, nu cu scepticismul în spatele căruia se ascunde cel mai obtuz dogmatism) să facă un exercițiu intelectual pentru a înțelege cum se văd lucrurile de pe celălalt mal al faliei sociale și cum se pune, de fapt, problema (socială, politică și umană) în cazul în care credința lor se dovedește a fi falsă.
Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt testate în mod riguros pentru a se verifica siguranţa şi eficacitatea acestora, apoi sunt monitorizate cu atenţie.
Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Informaţii despre vaccinuri

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Cum explici faptul ca in 22 de State americane mastile, spatiile, lockdown ul e prohibit ?! Basca, in unele vaccinarea (obligatorie) e considerata prin LEGE fapta penala …un mic detaliu : viata merge inainte acolo, prin buna si vechea normalitate.
    P.s. Am avut colegi infectati si prin prisma experientei lor pot sa afirm ca boala s-a manifestat ca o gripa urata. Iar de gripa,well , uneori se mai si moare (te trimit la statisticile gripei care a facut ravagii in State acum cativa ani).

Abonează-te la newsletter