C O N T R A P R O P A G A N D Ă

„Adevărata educaţie nu este numai şcoala cărţii, ci şi şcoala Neamului!”

Deasupra pădurilor retezate de bandele austriece s-au strâns norii puhoaielor. Grânarul Ţării din Insula Mare a Brăilei a fost scos la mezat şi arvunit pentru mai mult de un deceniu emirilor. Plâng miile de hectare de pământ dac vândute străinilor – „Îndrăgi-i-ar ciorile şi spânzurătorile!”.Din străfunduri se aude, încă nu prea tare, glasul lui Coşbuc: „Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt, să vrem noi sânge, nu pământ!”.



Străbătând hârtoapele drumurilor neîncepute şi neterminate ale Ţării ajunsă paragină şi obiectul bătăii de joc, neisprăviţii ipocritului Occident nu ne lasă să uita că suntem „cetăţeni iuropeni de viteza n’şpea”. Celor ce-au venit să ceară „pământ şi apă”, infatuaţilor ambasadori doritori să dea lecţii de ceea nu pot face acasă la ei, dar şi românilor aflaţi în anul Centenarului ignorat şi sabotatat de autorităţi, Eminescu, mai actual chair decât pe vremea lui, le aminteşte : „De la Nistru pân’ la Tissa/ Tot românul plânsu-mi-s-a,/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate.[…] Curg duşmanii în puhoi/ Şi s-aşează pe la noi;/ Numai umbra spinului/ La uşa creştinului.[…] Codrul – frate cu românul -/ De secure se tot pleacă/ Şi izvoarele îi seacă -/ Sărac în ţară săracă![…] Cine-au îndrăgit străinii,/ Mâncă-i-ar inima câinii,/ Mânca-i-ar casa pustia,/ Şi neamul nemernicia![…] Îndrăgi-i-ar ciorile…”.

Ion Antonescu : „Adevărata educaţie nu este numai şcoala cărţii, ci şi şcoala Neamului!”

„Primul împuşcat” – cel din ’46 – a sfidat cu anticipare prevederile nelegiuitei fărădelegi Năstase 2002 – Crin-Florian 2015-Vexler 2018: „Familia, Şcoala, Biserica, Justiţia, bogăţiile pământului nostru şi toată aşezarea Statului, trebuie reîntemeiate, înrădăcinate de-a-pururi în duhul şi rostul nostru de viaţă românească.Săteanul aşteaptă ridicarea, muncitorul vrea mulţumire, ostaşul vrea onoare, orăşanul vrea siguranţă. Nu putem întemeia nimic dăinuitor dacă nu respectăm legile omeniei şi ale vieţii.Viaţa omului, cinstirea avutului, respectarea muncii şi caseialtuia sunt valori pe care veacuri de civilizaţie le-au împietrit în fiinţa popoarelor, iar când acestea s-au dărâmat în datinile unui Neam, Neamul s-a stins.Un popor care nu respectă trecutul şi datina creştinească, un popor care îşi pierde credinţa, un popor care nu cultivă iubirea pentru morţii săi, este un popor condamnat. Trebuie deci să reluăm firul întrerupt şi să călcăm pe drumul pe care au călcat strămoşii noştri”[1].

„Măăă…. Io acasă, am copii !”

Un roman neaoş a grăit adevărul trist… Oare cui se plânge şi nu-l aude nimeni ? Îi puteţi auzi glasul, trist, revoltat, dar demn cum nu sună cel al „aleşilor” din Casa Neamului, pre numele domniei sale, badea Căpălnişan. Să-l cinstim cu citire, atenţie şi ascultare :

„Au, vă crepe Dumnezău, (iacă-tă că-m’ fac păcace), Merg pă drum șî vorbesc sângur! Inimia nu v-ar mai bace ! Pleac-ai voștri, vin ai voștri! Da’ a’ noșci’ când or vini?

Curvilor ce v-aț’ vindut lă Sătana pă sâmbri ! Gi-aș’ pucea, grămadă-n foc, Io v-aș strânge! Tăț’ poșor ! Pedeapsa io să v-o dau, gin plânsu’ românilor ! Auzâi, șî nu o dată, tătă zâuă asta șciț’, Că iară aț’ început pensii mari să vă tomniț’ ! Dară pensia lu’ Tata, când o creșceț’? EL nu mâncă?

Gi-aț’ avea în foale-un munce! Unu’ mare, să v-ajiungă! Zâceț’ că io tre’ să dau banii pentru pensia lui, Da, așa-i, aveț’ dreptace, da’ năroc că-ș’ cresce-un pui! Da, îl creșce (ș-un purcel) că gin ce io tăt v-am dat, I-aț’ lăsat … un leu șcirbit! Voi cu-a’ voșci, tăț’ i-aț’ mâncat!

N-aveț’ bani gi manuale, iar-alea gi le-aprobaț’, Am aflat, crepa-v-ar capu’, cu prosti că le spurcaț’! Nu mai scrieț’ gi istorie! Pentru ce ar trăbui? Le spuneț’ cum să fac pruncii ! Mi’ rușâne gi copii !

Umblu drumurile țării, alțî … Europa-ntreagă, Pentru că s-aveț’ voi pensii? Au, periv-ar rasa-ntreagă! Gi-aia plâng copiii mei ? (mă văd tri zâle pă lună !) Ca s-aveț’ voi ce fura? Gându’ meu pă tăț’ vă tună !

Gând am zâs, că nu pot zâce tăt ce-n mine-acuma zace! Doamne, nu îm’ da pucere, că prăpd în ei aș face ! Plânge tată, plânge mamă, plânge nevastă, … Copii ! Da’ nu plâng numa a’ mei, plâng a-ntregii Românii !

Cum gi nu v-o luat v-o boală, gi lă curentu’ făcut, Gi-ăi bătrâni ce să răsuc, gi rușâne, su’ pământ ? I-aț’ trădat pă ăia care, în tranșee or perit, Aprându-ș’ țărișoara! Ăia pentru ce-or murit? Ca să vingeț’ tăt ce Ceriu, lă români le-o dăruit?

Nimica nu mai avem! Nici pă sus nici su’ pământ ! Lupii-s îngeri p-ingă voi! Atacă numa gi foame! Un trăznet v-ar sătura? Harăneșce-i, Ce rog, Doamne ! Oare s-o schimbat socoata după care calculaț’, Pensiile-alea gi-acuma, tăț’ grămadă, vi le daț?

După șcința mea umilă, penzi-ar trăbui să fie, După cât contribuiș’, într-o viață, gin sâmbrie! Dară voi, (zâceț’ că nu !), tăt ce ca salari’ aț’ luat, Io, vecinu’, mama, tata, ca și proșcii vi i-am dat ! V-am plăcit salariu (cât gi proșci am putut fi),
Șî acuma cereț’ pensii ?!

Măăă…. Io acasă, am copii !”[2]

——————————————————–

[1] Extras din Testamentul politic al Mareşalului Ion Antonescu, redat prin cuvintele acestuia, din scrierile: „Îndemnuri româneşti” şi „Către români” – http://www.art-emis.ro/analize/1621-catre-romani.html
[2] Ascultaţi-l pe Badea Căpălnişan: https://www.facebook.com/capalnasanv/videos/1177469328985037/

Autor: Ion Maldarescu

Sursa: Revista Art-Emis

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss