Analize și opinii Cultură și Familie Politică

9 argumente pentru 9 decembrie

mergi-la-votPe 9 decembrie sunt alegerile parlamentare, iar tu încă nu ştii cu cine să votezi. Băsescu şi PDL te-au dezamăgit, iar Crin şi Ponta nu te conving. Iată 9 argumente non-băsesciene şi non-useliste, care să te convingă să mergi la vot şi să pui ştampila pe candidaţii USL:

1. Absenţa la vot avantajează poate ARD, dar nu şi pe tine. Când cineva – un partid, un candidat etc. – îţi cere să stai acasă, înseamnă că a eşuat în tentativa de a câştiga prin mijloace corecte. El îţi cere să renunţi la unul din drepturile tale, nu este fair cu tine.

2. Alternanţa la guvernare îi afectează pe politicieni, dar face bine societăţii. Traian Băsescu a fost preşedintele României în ultimii 8 ani. În acest timp, PDL, partidul prezidenţial, s-a aflat la guvernare aproape 6 ani. Este oportună o schimbare a puterii.

3. Poporul poate să greşească, dar trebuie s-o facă întotdeauna pe seama lui. Din 2004 şi până astăzi, majorităţile parlamentare au fost create prin şantaj şi nu au reprezentat voinţa majoritară a electoratului. E timpul unei majorităţi parlamentare reprezentative, e timpul ca poporul să-şi asume singur deciziile.

4. După o perioadă tulbure, e întotdeauna nevoie de o perioadă de linişte. În ultimii 8 ani, politica a fost definită prin conflict. E timpul unei guvernări non-conflictuale.

5. Într-o perioadă dificilă, e nevoie de un guvern puternic. România trebuie să facă faţă negocierilor dure cu FMI şi UE, în probleme-cheie, cum ar fi rambursarea unor împrumuturi sau intrarea în Spaţiul Schengen. Pentru aceasta, este nevoie de un guvern puternic, sprijinit atât de o majoritate parlamentară stabilă, cât şi de electorat.

6. Votul pentru USL este oportun în noul context european. Partidele de dreapta din UE pierd, rând pe rând, puterea în ţările lor. Viitorul aparţine socialiştilor şi liberalilor (care, în UE, sunt majoritar de stânga). Schimbarea puterii, în România, este o dovadă a sincronizării cu mişcările politice europene. Ea este, deci, în interesul României.

7. PPDD nu este o soluţie. USL reprezintă soluţia de evitare a răului cel mai mare, adică creşterea naţionalismului, a extremismului. Un USL mai mare înseamnă un PPDD mai mic.

8. UDMR are nevoie de o pauză. UDMR, formaţiunea reprezentând comunitatea maghiară din România, se află, într-o formă sau alta, la guvernare din 1996. E cam mult. E timpul ca UDMR să intre în opoziţie.

9. PDL are grave probleme de identitate. În 8 ani, PDL a candidat în alegeri cu trei nume: PD, în cadrul Alianţei D.A., PDL, la alegerile din 2008, şi ARD, acum. Şi-a schimbat, tot de trei ori, culorile şi simbolistica. A trecut de la albastru la portocaliu, apoi la indigo, de la trandafiri la inimă. Să mai adăugăm şi că a trecut peste noapte de la stânga la dreapta? Nici USL nu are consistenţă doctrinară, dar PDL a întrecut orice măsură. Acest cameleonism evidenţiază probleme grave de identitate. De aceea, PDL are nevoie de o perioadă de opoziţie, în care să-şi clarifice opţiunile ideologice şi să se stabilizeze ca partid.

Autor: Arthur Suciu

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Nu mergeti la vot! Actuala clasa politica sa nu aiba legitimitate. Sa inteleaga ca nu-i vrem asa cum sunt. Am votat 22 ani raul cel mai mic. Cu ce ne-am ales?

  • penibil articol
    cum poti cere unor oameni pe care ii indemni sa “gandeasca liber” sa voteze o clica ahtiata de putere si bani, pentru care conteaza doar bunastarea proprie si desfiintarea justitiei
    oricat de grele sunt vremurile cand se fura in liniste e mult mai grav decat daca se fura/ se afla/ si se face scandal
    Votati USL doar daca vreti sa aduceti tara la sapa de lemn – uitati-va bine in ungaria – ei au votat linistea hotilor – tara e la sapa de lemn – foarte multe companii sunt “nationalizate” pe banii oamenilor si intr-un mod pagubos pentru popor, in timp ce oamenii n-au ce manca – cine coboara in drum spre vest de pe autostrada si vede poate sa va exemplifice cum a ajuns ungaria in 2 ani – este o saracie lucie de nedescris in randul populatiei de rand – in timp ce hotii fura in liniste
    Daca asta vreti votati USL!

  • Votul tău contează!
    În 2008, zece deputați au câștigat cu sub 100 de voturi diferență.

    Încă 26 au câștigat cu sub 500 de voturi diferență. Probabil ai mai mulți prieteni decât atât pe Facebook.

    36 de locuri înseamnă ~10% din Camera Deputaților.
    Caută-ți colegiul. Informează-te despre candidați.

  • Am incercat din rasputeri sa ma abtin dar si eu sunt OM. Cand incepi si te afunzi in iluzie si minciuna fara dar si poate nu mai deti controlul, echilibrul ti se tulbura.
    Stimate @ADMIN cu toate ca imi place acest site si am descoperit foarte multe lucruri frumoase aici nu acelasi lucru pot spune si despre tine. Ma tot momesti sa ies la vot, sa ma “gandesc” pentru altii, sa devin metrosexual activ politic insa uiti un lucru. Eu ca “individ” fac doar ce vreau eu si cu respect iti refuz manipularea.
    Bun si acum pentru ceilalti “cititori sau nedumeriti”:

    1. Daca traim intr-o democratie de ce votul este secret? (adica nimeni nu mai stie nimic de votul lui propriu de la momentul lansarii in urna)
    2.Pentru mine a avea incredere in oamenii de la BEC si sectiile de votare este o copie a increderii mele acordata lui DUMNEZEU la brat cu MOS CRACIUN. (cine verifica ca acestia dintai isi fac treaba corect si cine ii alege pe ei din start ca oameni de “incredere”)
    3.Candidatii din partea partidelor au acoperire media fata de cei din popor mai saraci. O campanie corecta din toate punctele de vedere trebuie sa se faca cu o suma fixa la toata lumea ca sa existe egalitate de sanse. (logic ca partidele care au puterea au dat legi ca nimeni din popor sa intre la ciolan alaturi de ei.
    4.Viata este o suma de alegeri si decizii personale, cum este posibil sa delegi o alta persoana (pe care nici macar nu o cunosti) sa faca acele alegeri pentru tine. (cand Base a luat decizia de a taia salariile cu 25% si sa ia credit in numele poporului de 20 MLD E tea consultat pe tine intai cel ce l-ai votat, sau a facut cea vrut el iar tu ai suferit din aceasta cauza)
    5. La fel ca intr-un contract ei trebuie sa stipuleze care sunt conditiile exacte pe care le ofera cu penalitati si sange daca nu le indeplinesc pentru votul tau. (tu oricum voteaza-ma ca ne descurcam noi cumva ;-) .
    6. Oamenii fac greseli in viata ca altfel nu ar invata nimic. Bun ai votat odata nu a iesit cum ai vreut tu, ai facut-o inca odata si tot mai rau este, oare cand soarecele de pe roata o sa isi dea seama ca el defapt alearga stand pe loc?.

    Votul a fost inventat ca sa iti dea tie iluzia de libertate mai SCLAVULE ca nu sa schimbat nimica in miile astea de ani, doar numeric am crescut si atunci si sistemul de control a trebuit sa fie upgradat. Celor care imi mai zic ca “VOTUL TAU CONTEZA” sa ma contacteze ca il cedez lor gratis ba chiar mai dau si niste vin de tara rosu bun tare la pachet.
    Sper sa nu-mi dezamagesc cititorii dar acest mesaj catre lume evoca simtirile si logica mea, nu va indeamna la absolut nimic poate doar la o mai adanca introspectie asupra propriei voastre “educatii” si sistem de valori…

  • nu votam…nu mai votam deloc…hai sa-l lasam pe basescu presedinte pe viata…la fel procedam si cu deputatii si senatorii….e bine asa????

  • Pentru @nu conteaza cu dedicatie de la un maestru iluminat.
    BA prietene ia incearca tu sa-l dai jos pe Base, ca doar cu glontul vei reusi(si nici atunci macar ca in locul lui o sa vina altul si mai rau). Ia demonstreaza, noua, celor prosti cum tu cu un singur vot al tau (si ala nestiind exact cum ajunge sa fie numarat si daca va fi) cum il dai tu jos pe USL, pe ARD, pe MAMA si pe tata lu` DRACU mai amaratule. Cand e vorba de manipulare si control astia au cel putin 2-3 candidati de rezerva loiali lor sau credeai ca Base si USL conduc tara asta? Ei doar o reprezinta asa cum un baiat pentru bagaje te ajuta cu problema intr-un hotel de 5 stele. Si daca dai bacsis bun iti face si pantofii.
    Asa ca hai du-te si voteaza si dupaia ia-te de mana cu Mos Niculaie si Mos Craciun si mergeti sa inchinati ceva pahare in cinstea marii vitorii. Si apoi fara ocolisuri du-te frate la culcare ca esti PROST inca 4 ani.

    Mare atentie va rog!!! Cuvantul PROST nu este folosit ca insulta de catre autorul comentariului ci doar reprezinta starea celui descris mai sus autorul nefiind vinovat pentru spusele si gandurile lui @nu conteaza. De asemeni autorul comentariului isi declara nevinovatia in privinta facerii lui @nu conteaza “PROST”, de vina este mama sa biologica.