“Intr-o notă de subsol adăugată la ediţia din 1919 a cărţii sale “Interpretarea visurilor”, Sigmund Freud atrăgea atenţia asupra operei neurologului austriac dr. Poetzl, care publicase de curând o lucrare ce prezenta experienţele făcute cu tahistoscopul. (Tahistoscopul este un instrument care se prezintă sub două forme: o cameră obscură în care subiectul experienţei priveşte o imagine expusă doar o fracţiune de secundă; şi o lanternă magică cu obturator de mare viteză capabilă să proiecteze în timp foarte scurt o imagine pe un ecran. In cadrul acestor experienţe, „Poetzl le cerea subiecţilor săi să deseneze ceea ce au observat în mod conştient dintr-o imagine expusă vederii lor într-un tahistoscop. Apoi şi-a îndreptat atenţia către lucrurile visate de subiecţi în noaptea următoare şi le cerea din nou să deseneze secvenţe corespunzătoare din aceste visuri. S-a arătat astfel, fără putinţă de tăgadă, că acele detalii ale imaginii expuse care nu fuseseră reţinute de către subiecţi furnizau material pentru construcţia visului”.
Cu diverse modificări şi îmbunătăţiri, experimentele lui Poetzl au fost repetate de multe ori, cel mai recent de către doctorul Charles Fisher, care a publicat în „Journal of the American Psychoanalytic Association” trei comunicări excelente pe tema visurilor şi a „percepţiei preconştiente”.
Intre timp, nici psihologii academici nu au stat cu mâinile în sân. Confirmând descoperirile lui Poetzl, studiile lor au arătat că, de fapt, oamenii văd şi aud mult mai multe lucruri decât ştiu în mod conştient că văd şi aud, şi că ceea ce văd şi aud fără să-şi dea seama este înregistrat de subconştient şi poate afecta gândurile, simţămintele şi purtările lor conştiente.
Ştiinţa pură nu rămâne pură la nesfârşit. Mai devreme ori mai târziu se va preface în ştiinţă aplicată şi în cele din urmă în tehnologie. Teoria se modulează în practică industrială, cunoştinţele devin o forţă, formulele şi experienţele de laborator suferă o metamorfoză şi reapar sub forma bombei cu hidrogen. în cazul de faţă, micul element de ştiinţă pură al lui Poetzl şi toate celelalte bucăţele drăguţe de ştiinţă pură din domeniul percepţiei preconştiente şi-au păstrat puritatea originară surprinzător de mult timp.
Apoi, la începutul toamnei lui 1957, la exact patruzeci de ani de la publicarea lucrării originale a lui Poetzl, s-a anunţat că puritatea lor e un lucru de domeniul trecutului; aceste descoperiri fuseseră aplicate şi intraseră în domeniul tehnologiei. Anunţul a produs multă vâlvă şi a fost comentat şi discutat în întreaga lume civilizată. Nici nu e de mirare, căci noua tehnică a „proiecţiei subliminale”, cum a fost denumită, era strâns legată de distracţiile pentru marele public, iar în viaţa oamenilor civilizaţi distracţiile pentru mase joacă acum un rol comparabil cu cel jucat de religie în Evul Mediu. Epocii noastre i s-au dat multe denumiri sau porecle – Epoca Neliniştii, Era Atomică, Era Spaţială. Cu tot atâta justificare, ar putea fi numită Era Dependenţei de Televiziune, Era Serialelor, Era Disk-jockey-ului.
Intr-o asemenea epocă, anunţul că ştiinţa pură a lui Poetzl s-a aplicat sub forma unei tehnici a proiecţiei subliminale nu putea să nu stârnească maximum de interes printre beneficiarii divertismentelor de masă. Căci noua tehnică le era destinată direct lor şi scopul ei era să le manipuleze minţile fără ca ei să-şi dea seama de ce li se întâmplă. Prin tahistoscoape special concepute, se transmiteau în flash-uri de o milisecundă – sau chiar mai puţin – cuvinte sau imagini pe ecranele televizoarelor şi cinematografelor în timpul programului (nu înaintea lui sau după el). „Beţi Coca-Cola” sau „Aprindeţi o ţigară Camel” erau inscripţiile supraimprimate peste îmbrăţişarea îndrăgostiţilor, peste lacrimile mamei îndurerate, iar nervul optic al privitorilor înregistra aceste mesaje secrete, minţile lor subconştiente reacţionau la ele şi cu timpul oamenii simţeau o poftă devorantă de răcoritoare şi tutun. Iar între timp se transmiteau alte mesaje secrete, în şoapte imperceptibile auzului conştient sau ţipate prea strident pentru acesta. în mod conştient, ascultătorul poate da atenţie unei replici ca „Draga mea, te iubesc”; dar subliminal, sub pragul conştient, urechile lui incredibil de sensibile şi subconştientul lui receptează ultimele veşti despre deodorante şi laxative.
Funcţionează oare cu adevărat acest gen de propagandă comercială? Dovezile furnizate de firma comercială care a dezvăluit pentru prima dată o tehnică a proiecţiei subliminale erau vagi şi – din punct de vedere ştiinţific – cu totul nesatisfăcătoare. Se zice că, repetată la intervale regulate în cursul proiecţiei unui film la cinema, porunca de a cumpăra mai multe floricele de porumb a avut drept rezultat o sporire cu cincizeci la sută a vânzării acestui produs în timpul pauzei. Dar o singură experienţă nu dovedeşte decât prea puţin. Mai mult decât atât, această experienţă a fost prea slab organizată. Nu s-au făcut controale şi nici vreo încercare de a ţine seama de nenumăratele variabile care, fără îndoială, afectează consumul de popcorn (floricele) de către spectatori. Şi oricum, acesta a fost oare modul cel mai eficace de a aplica cunoştinţele acumulate de-a lungul anilor de cercetătorii ştiinţifici ai percepţiei subconştiente? Exista oare în mod intrinsec probabilitatea ca, proiectând fulgerător numele unui produs şi porunca de a-l cumpăra, să poţi înfrânge împotrivirea cumpărătorului şi să recrutezi noi clienţi?
Răspunsul la ambele întrebări este, aproape evident, nu. Dar, bineînţeles, nu înseamnă că descoperirile neurologilor şi psihologilor sunt lipsite de importanţă practică. Aplicată în mod abil, mica descoperire de ştiinţă pură a lui Poetzl ar putea foarte bine deveni un instrument puternic de manipulare a minţilor nebănuitoare.
Pentru câteva elemente foarte sugestive, să trecem acum de la vânzătorii de floricele de porumb la cei care, cu mai puţină zarvă şi mai multă imaginaţie, şi cu metode mai bune, au făcut experienţe în acelaşi domeniu. In Marea Britanie, unde procesul manipulării minţilor sub nivelul conştientului este cunoscut sub numele de „injecţie strobonică96″, cercetătorii au accentuat importanţa practică a creării condiţiilor psihologice adecvate pentru persuasiunea subconştientă. O sugestie făcută peste pragul conştientului are mai multe şanse de a-şi face efectul când receptorul se află într-o uşoară transă hipnotică, sub influenţa anumitor medicamente, sau este debilitat de boală, înfometare sau orice gen de stres fizic ori emoţional. Dar ceea ce este valabil pentru sugestiile făcute peste pragul conştientului rămâne valabil şi pentru sugestiile făcute sub acest prag. Cu alte cuvinte, cu cât e mai scăzut nivelul rezistenţei psihologice a unei persoane, cu atât mai eficace se vor dovedi sugestiile prin injecţie strobonică. Dictatorul ştiinţific de mâine îşi va instala maşinile de şoptit şi proiectoarele subliminale în şcoli şi spitale (copiii şi bolnavii manifestă o sugestibilitate sporită) şi în toate locurile publice unde spectatorii pot fi supuşi unei „înmuieri” preliminare prin retorică sau ritualuri care sporesc sugestibilitatea. De la condiţiile în care ne putem aştepta la eficacitatea sugestiei subliminale, trecem acum la sugestiile în sine. Cum şi în ce termeni trebuie să se adreseze propagandistul subconştientului victimelor sale?
Prin comenzi directe („Cumpăraţi floricele” sau „Votaţi pentru Jones”) şi afirmaţii directe, fără rezerve („Socialismul pute” sau „Cutare pastă de dinţi înlătură mirosul neplăcut al gurii”) are şanse să-şi facă efectul numai asupra acelor minţi care simpatizează deja floricelele şi pe Jones, care sunt deja treze în privinţa primejdiilor mirosurilor corpului nostru şi ale proprietăţii obşteşti asupra mijloacelor de producţie.
Dar întărirea credinţelor existente nu este suficientă; ca să-şi merite numele, propagandistul trebuie să creeze o credinţă nouă, trebuie să ştie cum să-i atragă de partea lui pe cei indiferenţi şi nehotărâţi, trebuie să-i poată înmuia şi chiar converti pe cei ostili. El ştie că afirmaţiei şi poruncii subliminale trebuie să-i adauge arta convingerii subliminale.
Peste pragul conştientului, una dintre cele mai eficace metode de persuasiune nonraţională este ceea ce putem numi „persuasiune prin- asociere”. Propagandistul îşi asociază în mod arbitrar produsul, candidatul sau cauza pe care le-a ales cu o idee, o imagine a unei persoane sau a unui lucru pe care – în cadrul unei anumite culturi – majoritatea oamenilor o consideră neîndoielnic bună. Astfel, într-o campanie de vânzări, frumuseţea feminină poate fi asociată în mod arbitrar cu orice, de la un buldozer până la un diuretic; într-o campanie politică, patriotismul poate fi asociat oricărei cauze – de la apartheid, până la integrare – şi oricărei persoane, de la Mahatma Gandhi97 până la senatorul McCarthy98. Cu mulţi ani în urmă, în America Centrală, am fost martorul unui caz de persuasiune-prin-asociere care m-a umplut de admiraţie şi spaimă faţă de oamenii care l-au pus la cale.
In munţii din Guatemala singurele opere de artă care se importă sunt calendarele colorate distribuite gratuit de companiile străine ale căror produse se vând indienilor. Calendarele americane aveau poze cu câini, peisaje, tinere femei sumar îmbrăcate. Dar, pentru indieni, câinii sunt doar obiecte utilitare, peisajele le văd în fiecare zi, până la refuz, iar blondele pe jumătate goale sunt neinteresante, poate chiar puţin respingătoare. Ca atare, calendarele americane erau mai puţin populare decât calendarele germane, căci agenţii de publicitate germani îşi dăduserăosteneala să descopere ce preţuiesc indienii şi ce-i interesează pe aceştia. îmi aduc aminte, în mod special, de o capodoperă a propagandei comerciale. Era un calendar tipărit de un fabricant de aspirină. în partea de jos a pozei se vedea marca familiară de pe familiarul flacon cu tablete albe. Deasupra nu erau peisaje cu zăpezi sau cu păduri în prag de toamnă, nici câini de rasă, nici fete de la revistă cu sânii mari. Nu: ingenioşii nemţi asociaseră antinevralgicelor un tablou foarte colorat şi extrem de realist al Sfintei Treimi şezând pe un nor cumulus, înconjurată de Sfântul losif şi Fecioara Măria, de mai mulţi sfinţi şi de foarte mulţi îngeri. Aşadar, virtuţile miraculoase ale acidului acetilsalicilic erau garantate, pentru minţile simple şi profund religioase ale indienilor de către Dumnezeu Tatăl şi de întreaga ceată cerească.
Acest gen de persuasiune-prin-asociere este un lucru la care par să se preteze extrem de bine tehnicile proiecţiei subliminale. într-o serie de experienţe făcute la Universitatea din New York, sub auspiciile Institutului Naţional pentru Sănătate, s-a constatat că simţămintele unei persoane în privinţa unei imagini văzute în mod conştient pot fi modificate prin asocierea ei, la nivelul subconştientului, cu altă imagine sau, încă şi mai bine, cu cuvinte ce au un mesaj valoric. Astfel, asociată fiind, la nivelul subconştient, cuvântului „fericit”, o faţă lipsită de orice expresie i se pare observatorului că-i zâmbeşte, că are o înfăţişare prietenoasă, amabilă, deschisă. Când aceeaşi faţă era asociată, tot la nivelul subconştientului, cuvântului „supărat”, ea căpăta o înfăţişare respingătoare şi observatorul o găsea ostilă şi dezagreabilă. (Unui grup de tinere femei a ajuns chiar să i se pară foarte masculină – deşi, când era asociată cuvântului „fericit”, ele socoteau că faţa aparţine unei reprezentante a propriului lor sex. Luaţi aminte, părinţi şi soţi!) Evident că aceste descoperiri sunt deosebit de semnificative pentru propagandistul comercial şi politic.
Dacă el îşi poate aduce victimele într-o stare de sugestibilitate anormal de ridicată, dacă le poate arăta, când se află în această stare, lucrul, persoana sau – printr-un simbol – cauza pentru care face el reclamă şi dacă, la nivelul subconştientului, poate asocia acest lucru, această persoană sau acest simbol unui cuvânt sau unei imagini care poartă un mesaj de valoare, propagandistul poate modifica simţămintele şi opiniile lor fără ca victimele lui să aibă măcar idee de ceea ce se întâmplă. După părerea unui consorţiu comercial foarte întreprinzător din New Orleans, ar fi posibil ca, prin folosirea acestei tehnici, să se sporească valoarea de divertisment a filmelor şi a emisiunilor de televiziune. Oamenilor le place să încerce emoţii puternice şi deci ei savurează tragediile, poveştile de groază, romanele poliţiste şi poveştile de dragoste pasionată. Dramatizarea unei lupte sau a unei îmbrăţişări produce emoţii puternice în rândurile spectatorilor. Dar ar putea provoca emoţii şi mai puternice dacă ar fi asociată, la nivelul subconştientului, unor cuvinte ori simboluri corespunzătoare.
De exemplu, în versiunea cinematografică a romanului lui Hemingway, „Adio, arme”, moartea eroinei în chinurile facerii poate fi făcută şi mai tulburătoare prin flash-uri subliminale proiectate pe ecran, repetate în cursul scenei, a unor cuvinte impresionante ca „durere”, „sânge” şi „moarte”. Cuvintele nu se văd în mod conştient; dar efectul lor asupra subconştientului ar putea fi foarte mare şi aceste efecte ar putea întări în mare măsură emoţiile stârnite, la nivelul conştient, de jocul actorilor şi de dialog. Dacă, după cum pare aproape sigur, proiecţia subliminală poate intensifica în mod repetat emoţiile resimţite de publicul cinematografic, industria filmelor ar putea fi salvată de la faliment – cu condiţia ca producătorii de televiziune să nu le-o ia ei înainte.
In lumina celor spuse despre persuasiunea-prin-asociere şi intensificarea emoţiilor prin sugestie subliminală, să încercăm să ne imaginăm cum va arăta mitingul politic de mâine. Candidatul (dacă mai rămâne în picioare sistemul cu candidaţi) sau reprezentantul numit de oligarhia dominantă, îşi va ţine discursul în auzul tuturor. între timp, tahistoscoapele, maşinile de şoptit şi de ţipat, proiectoarele de imagini atât de vagi încât numai subconştientul poate reacţiona la ele, vor întări spusele lui, asociind în mod sistematic omul şi cauza lui cu cuvinte cu încărcătură pozitivă şi imagini sanctificate, şi prin „injectarea strobonică” a cuvintelor cu încărcătură negativă şi a simbolurilor odioase ori de câte ori oratorul pomeneşte de duşmanii Statului sau ai Partidului.
In Statele Unite se vor proiecta pe tribuna vorbitorului scurte flash-uri cu Abraham Lincoln şi cuvintele „guvernarea de către popor”. în Rusia, fireşte că oratorul va fi asociat unor scurte imagini ale lui Lenin, cuvintelor „democraţie populară” şi bărbii profetice a Părintelui Marx. Pentru că toate acestea sunt încă de domeniul viitorului, şi asta ne conferă siguranţă, ne mai dă mâna să zâmbim. Dar peste un deceniu sau două aceste lucruri vor părea mult mai puţin amuzante. Ceea ce este acum doar science-fiction va fi devenit o realitate politică de fiecare zi.
Poetzl a fost unul dintre semnele rele pe care, într-un fel, le-am trecut cu vederea când scriam “Minunata lume nouă”. în fabula mea nu se face nici o referire la proiecţia subliminală.
Este o omisiune, o greşeală pe care, dacă aş rescrie astăzi cartea, aş corecta-o fără doar şi poate.”
Autor: Aldous Huxley, “Reîntoarcere în minunata lume nouă” -1958
Sursa:Internet Archive
Foarte detaliat și captivant articolul.Lumea ar trebui să înceteze să se mai uite la TV descoperind astfel de informații.
Excelent.