C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Puncte de vedere

Alina Mungiu-Pippidi: “Vă mai bateți multe cuie în talpă, români deștepți ce sunteți?”

Plouă cu invitații la discutarea „situației explozive” din România. Departamentul de stat. Institutul Cultural al Diplomației din Berlin. Unii din Londra care se preocupă de viitoarea președinție a UE din care ei tocmai ies – nu că i-ar preocupa realmente, dar aoleo!, ajunge la români, ai căror diplomați sunt inepți, ai căror liderii sunt hoți (au furat lacuri, hoteluri, case, alegeri, etc), mai au și țigani (care nu stau acasă la ei) și așa mai departe.



Harta acestor discuții e vagă și nu arată decît unde au agitatorii români cunoștințe pe care le conving să organizeze ceva.

Organizatorii fac ce pot să fie obiectivi. În primul rînd mă invită pe mine, sau pe alții ca mine.

Vezi, însă, că eu nu mă duc. Dacă îmi asum acasă bombardarea cu rahat, principala producție zilele astea a unei opoziții care se remarcă mai ales prin producția de trolli (activiști care scriu pe Internet M…, Scroafa, Dar-ar pesta porcină în voi și alte asemenea „banalități”) e pentru că acasă lumea are nevoie și de o voce altfel. M-aș bucura să fie mai multe, dar nu toți oamenii cu gîndire normală au forța, curajul și accesul la mass media, așa încît – ce să-i faci – acasă trebuie să fac ce am mai făcut, să arăt ce e normal, un act de mare disidență la români, ieri ca și azi.

Dar la mahalaua asta externă eu nu particip. Pentru că e dăunătoare indiferent ce spunem sau cine merge acolo, nu e decît o formă de a sabota barca noastră comună (mai ales a voastră, că eu nu am nevoie de o poziție oficială ca să colind lumea pe invitațiile altora, să consult pentru guverne de pe toate continentele, să fac săli pline la lansările cărților mele la Harvard, ca și la Kiev sau în Mexico City). Am însă nevoie de o țară a mea despre care să pot marginal măcar vorbi de bine, să spun (ceea ce corespunde adevărului): Da, diplomația noastră are mulți piloși, dar e per ansamblu profesionistă, se va descurca cu președinția UE. Da, liderii noștri sunt cam profitori din natură, cam traseiști și cam mărginiți, dar dacă nu îi intrebi cîte case și iazuri au sunt urbani, pro-europeni, ospitalieri chiar și se vor descurca cu președinția UE.

Dar sunteți corupți. Da, așa e! Mie-mi spuneți? Dar suntem mai puțin ipocriți decît occidentalii, și suntem mai puțini corupți decît am fost – iată că Bulgaria și Croația au trecut în urma noastră pe fapte (ce să mai spun de Eurobarometru, unde mita a căzut mult sub 10 la sută). Croația a intrat în UE cu probleme similare nouă, dar fără MCV (numai Monica M. s-a agitat să-i încalțe). De ce? Pentru că și-au cunoscut interesul și au opus un front unit cînd a venit vorba de asta, și cum nemții au o slăbiciune pentru ei (chestie de alianță în al doilea război mondial) au reușit. Bulgaria nu a băgat nici un oficial în pușcărie, nu ca noi – optsprezece miniștri, și președinția lor UE a fost un success. Borisov, un fost bodyguard, a vorbit bulgărește cu translator și nu a zis nimeni în Europa că e dobitoc, nu știe nici o limbă, și bulgara lui e precară, etc. Puteți citi pagina lor de încheiere, completă cu documentar și listă de realizări, aici.

Ce mă enervează în invitațiile pe care le primesc zilele astea e referința la președinția voastră europeană (nu e a mea, am declinat orice rol în ea, ce să fac, predau primăvara viitoare, și am oricum treburile mele), punerea ei în discuție. Vor fi capabili românii? Ei? Ca și la kompromatul plătit tot de ani noștri la Corina Crețu în 2016, cînd unii erau așa de psihopați încît credeau că poate fi debarcat un comisar în funcție ca să fie pus Dacian după ce pleacă de la guvernare.

Corina e vreun geniu? Lasă, nu-mi răspundeți. Dar pînă la urmă s-a descurcat. Aud că s-a descurcat chiar onorabil. Nu ne-am făcut degeaba de rîs?

Și voi o să vă descurcați. Dacă cooperați, dacă vă aduceți aminte că sunteți în Europa pentru că un corupt, dar unul deștept, Hrebenciuc, a instrumentalizat o unire a tuturor partidelor în jurul integrării (Snagov 1996 și mai departe), alți pesediști au preluat negocierile de la CDR și au spus la Bruxelles că ne ținem toate angajamentele, nu s-a schimbat nimic în anul 2000 , și tot așa. În loc să încercați să trîntiți guvernul lună după lună pînă în ianuarie sau să cereți chiar voi la cancelariile europene să va ia președinția, cooperați la ea! E mai productiv decît bătaia cu jandarmii sau organizat ziua și diversiunea, sau acuzat că forțe străine finanțează manifestații. Ce, sunteți copii? Ce forțe străine, și ce mai e străin în Europa unită? Dacă tatăl lui Tianu Burduja, celebru bancher din cercul unei bănci securiste la al cărei decont am plătit cu toții și rezident pe Coasta de Azur, îi dă bani lui fiu-su, și el ajută pe unul cu o rulotă din Piața Victoriei, asta e finanțare din exterior? Dacă Polițeanu ia bani de pe la vreo fundație europeană liberală din București, asta e finanțare din exterior? Nu aveți ce face? Spun încă o dată, pentru cine nu e surd: marile ONG-uri românești, acelea vechi la a căror naștere fundația Soros a contribuit (mai mult acum 15-20 de ani, dar nu numai), adică SAR, APADOR, CRJ nu sunt cele care organizează manifestațiile astea. Nu există granturi Soros pentru vreo manifestație de la București și nici unul din grupurile lui Polițeanu nu are bani de la Soros, deși au încercat să capete (fără succes, deocamdată). Zău, trebuie să vă dea omul explicații, și la unii și la alții, la nivel de grădiniță.

Nu Soros vă sapă și nu e dușmanul vostru, și nici Putin nu se ocupă momentan, că nu are de ce, prea îi faceți voi treaba. O țară europeană care se bate singură în piept și strigă „Suntem mai răi ca bulgarii, luați-ne președinția UE!” nu are nevoie de dușmani din exterior.

Își este sieși cel mai rău dușman.

Philadelphia, 12 septembrie 2018

Autor: Alina Mungiu-Pippidi

Sursa: România curată

Dan Diaconu: ”În spatele scrisorii lui Giuliani”

Pentru cei care se miră de noua orientare americană dezvăluită în scrisoarea lui Rudolf Giuliani către Plăvan, o să vă spun că treburile sunt, în acelaşi timp, şi mai simple şi mai complexe.



Până acum, în ceea ce priveşte colonia România, lucrurile erau simple, în sensul în care grupul infracţional denumit „ambasadele” acţiona ca un monolit. Aceleaşi lucruri le auzeai şi din partea SUA, Canadei, Germaniei, Olandei s.a.m.d. Era un model perfect funcţional generat de doctrina internaţionalismului globalist susţinut de administraţia stângistă a SUA.

Trebuşoarele însă s-au schimbat prin administraţia americană, stângismul globalist a fost înlocuit de conservatorismul cu accente naţionaliste, iar modul de împărţire a influenţelor devine unul individualist, în defavoarea celui „colectivist” specific administraţiei Obama. În timp ce Obama spunea „atacăm împreună şi împărţim prada împreună”, administraţia Trump spune „mi-e egal dacă mă sprijini sau nu atunci când atac, dar ceea ce trebuie să înţelegi e că de împărţit nu împart nimic cu tine”.

Aplicând noul principiu României, devine clar că apele trebuie să se despartă. Nu mai merge parazitarea colectivă, nu mai merge cu cozile de topor aparţinând mai multora, executând comenzi atât dinspre americani cât şi dinspre alţi „parteneri”. Hegemonul vrea să traseze o linie clară de demarcaţie din care să rezulte limpede cu cine eşti: ori cu el, ori împotriva lui. Iar în ceea ce priveşte prada, adică noi, de asemenea totul e foarte clar: „eu am atacat-o (adică mi-o doresc), eu o prăduiesc”.

Oricât de corectă ar fi opinia lui Giuliani, ea nu e decât uvertura a ceea ce „va să vie”. Din nefericire, nouă ni se lasă doar libertatea de a alege de cine să fim devoraţi: ori de SUA, ori de axa Germania(UE)-Rusia. De devorat vom fi oricum devoraţi, ori de unii, ori de ceilalţi. La asta trebuie să vă gândiţi înainte de a vă extazia.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Violența verbală naște violența fizică. Nu ăsta era planul?

M-am întrebat de ce obscenitatea n-a erupt până acum în mesajele politice. Avocații mișcării #rezist s-au grăbit să pună pe seama frustrării, exasperării unei părți a electoratului celebrul mesaj cu „M..e PSD”. Dar frustrați și exasperați eram cu supra de măsură și în 1989. Ceaușescu n-a fost porcait. Și nici pentru Iliescu n-au fost rezervate trivialități în anii 90 deși avea o revoluție deturnată și câteva mineriade la activ. De ce acum? Să ne amintim puțin și geneza mesajului.


N-a rezultat dintr-o demonstrație de stradă, dintr-o lozinca inteligentă de care se făcea atât de mult tapaj la precedentele mișcări de amplare din Piața Victoriei după adoptarea ordonanței 13. A fost o lozinca de import, adusă cu plăcuțele de înmatriculare de români din dispora și propagată apoi cu obstinație în țară de o parte a media ostilă PSD-ului despre care se speculează că ar avea multe puncte comune cu serviciile. După care a fost chiar împachetată filosofic mulțumită domnilor Liiceanu și Tismăneanu.

Iar în momentul în care mesajul obscen a fost dat jos odată cu plăcuța de înmatriculare un cor de voci indignate venind inclusiv de la Cotroceni a izbucnit-este afectată liberatea de expresie! De parcă dreptul la liberă exprimare ar putea întră în coliziune cu dreptul la decență în spațiul public.

Cred că cei care au gândit în laborator această lozincă și s-au ocupat apoi de propagarea ei știau foarte bine că limbajul violent acompaniază eficient acțiunile violente și chiar au vrut să se ajungă la asta. Sub stindardul „M..e PSD” s-a propagat și ideea că mitingul diasporei va fi ceva diferit, un fel de revoluție, vremea protestului pașnic a trecut. Uitați-va puțin în succesiunea postărilor de pe pagină lui Mălin Bot (a avut rolul de agitator pentru grupurile de români indignați din dispora făcând chiar un turneu prin mai multe țări europene pentru a-i mobiliza), cât de des apar idei precum „așa nu se mai poate”, ‚acum ori niciodată”, „știm ce avem de făcut”, „depinde numai de noi”, etc.

Aceste mesaje sunt apoi preluate,distribuite, rostogolite prin mii de conturi de pe rețelele de socializare iar ecourile se intorc într-o anumite parte a media de unde bulgărele revine pe rețelele sociale și tot crește. Mesajul „Revoluție” e proiectat cu laserele pe clădirea Guvernului și în acest orizont de așteptare construit abil ar trebui să căutăm și explicațiile lipsei de mobilitate a demonstrantiilor pașnici când apar manifestările violente în Piață. Cum de i-au tolerat în rândurile lor pe cei care se manifestau agresiv și aruncau cu obiecte în jandarmi, de ce n-au părăsit Piața Victoriei oamenii pașnici după atâtea ore de confruntări între huligani și jandarmi, nici când acțiunea de evacuare a pieței începuse? Poate și pentru că cei mai mulți aveau setată așteptarea că ceva se va petrece și Puterea va fi alungată ca la o veritabilă Revoluție. Așa că puțini au mai plecat la căderea întunericului, comportament diferit față de cel întâlnit la precedentele manifestări de stradă ale mișcării #rezist.

Momentul a fost ales inspirat-Parlamentul era în vacanță deci nu se putea convoca o reuniune de urgență, pretextul a fost inteligent-nu s-a mai folosit umbrela #rezist, în pierdere de viteză, ci s-a apelat la un actor nou, diaspora, și la o cifra magică avansată ca participare (1 milion de persoane). Toate acese setări indică o organzare profesionistă iar lanțul de provocări din timpul mitingului denotă același stil profesionist (huliganii n-au mai fost prezenți într-un singur grup compact ci erau răspândiți în toată masă de demonstranți atacând forțele de ordine din rândurile doi și trei după care se retrăgeau la adăpostul scuturilor umane de bună credință).

Ce s-a vrut? Foarte posibil un soi de Colectiv 2. Victime, declanșarea unui val de emoție colectivă în țară și unui val de reacții de infierare din străinătate din care să rezulte demisia Guvernului. Nu știu dacă în plan era sau nu ocuparea sediului Guvernului și lupte de gherilă cu jandarmi pentru eliberarea sa din care să rezulte și victime dar este o posibilitate. În final, jandarmeria a reacționat cu mai multă fermitate ca altădată și a apărut Lebădă Neagră: imaginile deosebit de violente cu jandarmerița zdrobită de manifestanții turbați de furie.

Dacă în cazul ciocnirilor de la Târgu Mureș de la începutul anilor 90 imaginea unui om prăbușit pe caldarâm și călcat în picioare de alții a fost folosită inițial pentru condamnarea acțiunii autorităților, poza cu groază care se putea citi pe fața jandarmeriței încolțite de tinerii frumoși și liberi a cam ieșit din schemă. Cel puțin pentru moment planul răsturnării prin violență a Guvernului a fost abandonat după acest episod, dovadă că demonstrațiile de sâmbătă și duminică au fost pașnice. Asta poate și din dorința de a vinde amatorilor teoria că violențele au fost organizate chiar de PSD, pentru a delegitima mișcarea diasporei (cam greu de crezut de vreme mișcările de protest erau în mare pierdere de viteză în ultima vreme și doar niște săraci cu duhul ar fi riscat să le reanimeze).

Rămâne de văzut dacă nu vom asista și la alte experimente sociale până la finalul anului.

Autor: Cristian Dogaru

Sursa: Cristian Dogaru

“Protestul diasporei”: o haltă pe drumul destatalizării României

Motto:Și-acum omoară-mă de vrei/ Și-aruncă-mă la câini!(George Coșbuc)



Eram Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE când au fost fraudate alegerile americane în Florida. Eram Președinte Emerit al Adunării Parlamentare a OSCE când s-au pus la cale „revoluțiile colorate”. Eram raportor permanent al Parlamentului European pentru relația cu Rusia și vicepreședinte al Grupului Socialiștilor și Democraților Europeni când s-a declanșat „Pimăvara arabă”.

Între aceste momente am mai fost Raportor special ONU pentru drepturile omului (în Belarus), vicepreședinte al Comisiei juridice și pentru drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și șeful Delegației PE pentru Ucraina. Printre altele. În executarea acestor misiuni am fost martor și participant, dar și, în măsura puterilor mele, opozant la planificarea sacrificării statelor națiune pe altarul unei ordini globale pe care în mod greșit și chiar criminal unii o concepeau ca incompatibilă cu existența acestoraNici un alt român nu a mai trăit în acest mod o asemenea experiență. De aceea pot citi și înțelege ce se întâmplă în aceste zile în România dincolo de perdeaua de fum lacrimogen al detaliilor faptice.

Unii comentatori (ex. Adrian Năstase) au observat că în mod normal nu există protest fără motiv, iar motivul este existența unei crize care poate fi socială (ex. crește șomajul, se introduc curbe de sacrificiu, adică se taie salariile și pensiile, cresc dările către stat etc.), economică (ex. crește inflația, crește deficitul bugetar, se prăbușește moneda națională, se blochează creditul) sau politică (ex. guvernul nu își mai poate promova măsurile legislative întrucât nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare iar un alt guvern nu se poate forma întrucât o altă majoritate nu se poate constitui). Or, România nu cunoaște nici una dintre aceste crize. Atunci de ce nemulțumiri de o asemenea amploare? Răspunsul trebuie căutat în afara României, acolo unde nu prea se uită lumea. România este într-o criză…geopolitică (cu dimensiunea sa geoeconomică).

Alți comentatori (ex. Alina Mungiu-Pippidi) au subliniat inutilitatea aparentă a protestului. Să protestezi fără nici un program, fără nici o listă de revendicări pe care să le poți negocia, dar și fără nici un lider-negociator, cerând numai, într-un limbaj trivial, demisia guvernului – care se poate reconstitui imediat sub un alt nume în Parlament – și eventual, alegeri anticipate – care cel mai probabil ar fi câștigate de aceleași partide – este o absurditate. Prin urmare toată tevatura nu ar fi decât rezultatul lipsei de cultură politică, exploatată de pescuitorii în ape tulburi care își pot promova mai ușor interesele într-un mediu instabil politic, negociind cu un stat slab. Căci în spatele unor idealuri înalte colcăie interesele cele mai josnice. Nedumerirea este justificată dar problema nu este tactică, ci strategică. Nu căderea guvernului PSD este urmărită, și nici înlocuirea lui (pentru moment, practic, imposibilă) cu un guvern PNL/USR/MRÎ, ci distrugerea capacității de autoguvernare a României.

În sinteză, actorii crizei geopolitice – care are caracter global – preconizează rezolvarea acesteia prin destatalizarea României. Și nu numai. România este doar un caz și așa zisul „miting al diasporei” doar o haltă pe acest drum. Obiectivul este crearea unui sistem de guvernare fluid, fără legitimitate electorală și fără constrângeri legale, care să poată fi dirijat operativ de la distanță, de factori suprastatali, prin intermediul unor grupuri minoritare cu geometrie și identitate variabilă,nelegate de vreo agendă națională coerentă și neidentificate prin ea.

De aceea s-a și apelat la ficțiunea „diasporei” ca entitatechipurile de sinestătătoare, conștientă de sine și acționând pentru sine, distinctă de ceilalți români, cei de acasă, prea slabi, prea indolenți sau prea needucați pentru a „salva România” de la niște pericole nedefinite clar, dar cu siguranță teribile. S-a conturat astfel imaginea unei „Românii exterioare” (întreprinzătoare, cinstită, harnică, responsabilă, angajată, democratică) superioară celei „interioare” (asistată, coruptă, leneșă, iresponsabilă, pasivă, oligarhică). Această Românie „salvatoare” (fără organizare politică stabilă) are, în virtutea apartenenței sale la „națiunea culturală” română, ca minoritate de elită, misiunea sacră de a elibera „națiunea civică” română (adică pe românii trăitori pe teritoriul național, în legea statului care le este armură politică) de tirania liderilor naționali corupți, incapabili să înțeleagă comandamentele ordinii globale.

Descifrând „identitatea diasporei” descoperim realitatea modelului care ni se impune: o forță externă, o forță minoritară, o forță cu contur vag și structură fluidă, o forță civică (deci opusă politicului), o forță nelegitimată electoral, o forță acționând în afara legii, o forță opusă ordinii de stat. Astăzi ea se cheamă „diasporă” (ceea ce sugerează o națiune fără stat) iar nu „emigrație”. Mâine, după ce ne obișnuim cu ideea, se poate chemaaltfel.Emigranții români nu au nici o vină în această tenebroasă afacere; ei sunt numai folosiți.

Vineri, 10 august 2018, am avut manifestații violente. Ele nu urmăreau decât testarea capacității de reacție a statului și punerea în defensivă a forțelor de ordine, inclusiv prin gesturi defetiste precum dezertarea comandantului suprem de la misiunea de a le încuraja și legitima prin transferul legitimității sale morale. Sâmbătă, 11 august 2018,manifestațiile nu au mai fost violente, dar au fost le fel de ilegale. Timorate, forțele de ordine s-au bucurat că nu se mai aruncă cu pietre, și au acceptat fără rezistență blocarea traficului. Ieșirea în afara perimetrului legal devine astfel o cutumă. Pe zi ce trece, aplicarea legii devine tot mai … ilegală. Și statul tot mai … inutil.

Zilele următoare lucrurile se vor repeta. Inclusiv cu unele episoade violente, căci, puterea statului, slăbită inclusiv prin anchetele la care parchetul va supune jandarmeria, trebuie măsurată periodic și diminuată treptat. Astfel statul se stinge, încetul cu încetul.

Majoritatea, înțelegând că legea a devenit facultativă și ocrotirea guvernului aleatorie, se va refugia în forme arhaice de socializare, căutând în proximitatea sa protecția unor potentați locali. La rândul lor, aceștia vor acorda protecție numai în măsura în care primesc protecție de la o putere externă căreia, în acest scop, i se supun. Când haosul va depăși limitele de toleranță, o altă „minoritate mare” cu caracter „civic”, constituită ad hoc, va interveni pentru a aplica o terapie de șoc făcând ca inacceptabilul să devină inevitabil și astfel acțiunea brauniană a vectorilor locali să devină sinergică.

Acest mecanism a fost folosit cu succes în Italia pentru schimbarea premierului Berlusconi. El este acum în plină desfășurare în Marea Britanie pentru a întoarce din drum Brexitul. Cu mult mai mare violență se manifestă în SUA pentru a anula efectele votului favorabil Președintelui Donald Trump și a legitima managementul politic al unor forțe nealese. Aceste forțe susțin înlocuirea democrației reprezentative, bazate pe alegeri libere și pe monopolulviolențeilegitime de către stat, cu o democrație zisă „participativă”, ai cărei exponenți nu pot fi sancționați politic, întrucât nu sunt aleși, și nu pot fi sancționați legal, întrucât guvernează prin șoc iar nu prin lege. Minorități nevalidate prin mecanisme democratice și constituționale impun astfel puterii constituționale o politică neconstituțională. Ele se validează și legitimează insurecțional; pe o asemenea bază „guvernează” de manieră nonidentitară și nonstatală.

Asemenea procese și-au arătat deja efectele în Ucraina și Moldova. Ele au fost încercate masiv în Ungaria, Polonia și Turcia. În aceste din urmă țări rezistența fermă astatului națiune a reușit deocamdată amânarea deznodământului. Căderea României este esențială pentru că ea va antrena și căderea lor. Poate că Victor Orban va înțelege în sfârșit ceea ce i-am spus în 1997, și anume că niciodată în toată istoria lor Ungaria și România nu au mai fost atât de legate prin interesele lor strategice comune ca în epoca prezentă.

Din acest moment criza politică cerută de președintele Iohannis s-a declanșat. Obiectivul nu este reînnoirea mandatului său (tot mai improbabilă pe căi democratice firești), ci oficializarea unei uzanțe politice care să rupă legătura dintre legitimitate și autoritate, și astfel dintre voința populară și actul de guvernare. Cu toate păcatele sale enorme, PSD este ultima structură politică națională care se opune acestui demers. În următoareale săptămâni se va finaliza construcția resursei insurecționale capabilă să îl anihileze. Formula „reacția disproporționată a forțelor de ordine” îmi este foarte cunoscută. A fost folosită pentru a justifica intervenția externă împotriva guvernelor legitime care au încercat să apere ordinea de drept în Ucraina, Egipt, Georgia, Azerbaidjan etc. sau pentru a paraliza acțiunea accestora.

Destatalizarea României este un proces în desfășurare. Elnu favorizează un anumit partid sau om politic. Urmărind să permită tocmai schimbarea permanentă de identități, valori și paradigme, în funcție de evoluția jocului de interese al puterilor parastatale care îl promovează, se va putea îndrepta, după nevoi, chiar împotriva cozilor de topor care l-au susținut și pe care inițial părea a le susține. El neagă orice formă de liant stabil apt a transforma o colectivitate într-o comunitate, o populație într-un popor, o structură politică într-o națiune.

Conflictul care se desfășoară sub ochii noștri nu este între „diasporă” și Guvern sau între PSD și PNL/USR/MRÎ. Nu este nici între ordinea de drept internă și grupări anarhiste. El este unul între identitatea națională românească exprimată în și apărată prin instituțiile publice, și nonidentitatea globală; între stat și antistat; între democrația națională și plutocrația globalizată. Nu despre combaterea corupției locale este vorba, ci despre capturarea resurselor naționale.

Cine nu înțelege acest conflict nu poate găsi o soluție împotriva procesului de destrămare statală la care este supusă România. Fără să știe, jandarmeria nu a apărat în aceste zile ordinea publică, ci siguranța națională. Ceea ce nu se poate realiza cu mijloacele și tacticile forțelor de ordine, ci numai cu cele afectate apărării naționale.

Din nefericire primul care nu înțelege cum stau lucrurile este chiar Guvernul României.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin Blog

Nr. 1 al statului român, îndemn la violență

După tragicul eveniment prin care o femeie, din efectivele jandarmeriei, s-a ales cu coloana vertebrală secționată, plus câteva sute de manifestanți aflați sub asistare medicală de urgență, Klaus Werner Iohannis, președintele României critică forțele de ordine pentru lipsă de eficiență. Alăturându-se în susținerea indirectă a celor care au avut drept obiectiv scandalul cu orice preț, președintele, în calitate de oficialul nr. 1 al statului român, ar trebui de îndată suspendat și deferit Parchetului.

Criza politică a căror cauze sunt mult anterioare mandatelor președințiale și parlamentare, a dus la o inflamare a conflictelor în perspectiva viitoarelor alegeri generale. Manifestanții care au vrut să intre cu forța în clădirea Guvernului și-au anulat protestul și orice șansă de credibilitate. Cei care i-au oprit, s-au conformat unor dispoziții care nu au nicio legătură cu responsabilii unor instituții de forță. Puterea se câștigă exclusiv prin alegeri libere, iar anticipatele pot fi o realitate de netrecut cu vederea în condițiile crizei.

Strada nu poate stabili căderea și instalarea guvernelor, prin simplul ei dictat, pentru că ne-am situa în anarhie. Nici măcar președintele nu poate stabili după interesele sale, mișcările privind demiterea guvernului. Însă, la fel ca predecesorul său, Klaus Iohannis se prezintă purtătorul unor valori de a căror substanță pare a fi total străin, și chiar aflându-se în conflict. Românii din diaspora, sub mandatul său, au devenit o categorie de cetățeni diferită de cei din țară. Această dihotomie pare a veni din segregaționismul pe care îl reprezintă președintele, în căutarea unor regimuri diferite pentru unii și alții.

Stăm foarte rău în ce privește protestele publice, grevele, alegerile anticipate, celeritatea procedurilor din justiție. În perioada comunistă, câteva propoziții ar fi putut răsturna ordinea sufocantă. Însă aceste propoziții când se pronunțau era deja târziu pentru emițătorul său, pentru că ele treceau din regimul social în cel estetic. Astăzi, un miting în Piața Victoriei din București pare un semn al Providenței pentru cei care nu știu ce poate manipularea. Unde se află cetățeanul român pe lista acelor oameni care sunt în stare să lovească un om, fie el îmbrăcat în haine militare, deci înzestrat cu o capacitate de autoapărare? Pe nicăieri, așa cum sună însuși protestele. Naționalismul extern și criza politică, plus externalizarea serviciilor secrete românești, au creat un activist cu o capacitate excepțională de-a atrage în sfera sa de manipulare agresivă.

Corupția din România s-a manifestat cu strășnicie mai bine de 28 de ani. Vocile critice, respectiv ale celor care să fi riscat un angajament public, au fost puține. Sub regimul lui Traian Băsescu serviciile secrete au dat pe dinafară, și continuă să o facă în continuare sub Klaus Iohannis. Manifestanții din Piața Victoriei nu au vorbit o clipă despre forțele ostile democrației, despre birocrația ca parte esențială a corupției sau despre legislația tot mai totalitară și neconstituțională. Lozincile pieței par a proveni de pe planșele unor strategi care prin demersul lor arată disperarea că serviciile pierd tot mai mult teren în favoarea unor incertitudini în ce le privește.

Klaus Iohannis, la fel cu Hans Klemm, două figuri în umbra securismului conexat corupției și degradării de la Whashington, ar trebui să fie retrase de la pupitrele care au activat spre dezastrul național instituțiile statului român. Faptul că unei tinere din Jandarmeria română i-a fost secționată coloana vertebrală, iar președintele acuză instituția pentru malpraxis, nu poate impune decât constatarea că președintele trebuie suspendat. Klaus Iohannis din garant al Securității naționale, conform fișei postului, se dovedește a fi inspiratorul unui război civil.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: cotidianul.ro

Falsitatea revoluţiei

Suntem în „ziua Z”, „ziua Revoluţiei”. Unii spun că va fi o „revoluţie politică”, alţii că va fi una morală, iar cei mai înfierbântaţi şi mai radicali spun că, declanşată fiind, revoluţia – indiferent de ce tip o fi ea – le dă dreptul să ucidă.
Ceea ce-ar trebui să ne surprindă nu e suprafaţa, anume că nişte oameni îşi imaginează că au revendicări, ci esenţa, modul în care au ales să-şi ducă la îndeplinire „programul”. Toţi vor „revoluţie”. Iar lucrul ciudat e că nimeni – nici din tabăra lor şi nici din celelalte – nu e îngrijorat de această pretenţie. V-aţi gândit totuşi ce e cu această dorinţă?

Termenul are un asemenea lipici încât a trecut chiar şi în mediul comercial. Avem detergenţi revoluţionari, paste dinţi sau săpunuri revoluţionare, chiar şi tampoanele igienice anunţă din timp în timp câte-o revoluţie. O descoperire nu poate fi luată serios în considerare dacă nu e catalogată ca una revoluţionară. Chiar şi-n bucătărie avem „reţete revoluţionare”, „tacâmuri revoluţionare” s.a.m.d. Oare a scăpat vreun domeniu de adânca penetrare a revoluţiei? Cu siguranţă nu.

De unde totuşi această largă acceptare a revoluţiei? Ce ne face atât de sensibili la un concept care, în esenţă, e unul radical? Revoluţia este definită ca o schimbare din temelii a unui sistem într-o perioadă scurtă de timp. Istoria a avut patru revoluţii majore: cea burgheză din Anglia, revoluţia americană, revoluţia franceză ale cărei consecinţe au fost revoluţiile europene de la 1848 şi revoluţia bolşevică. Constatăm aşadar că, din punct de vedere istoric, e un termen relativ recent în condiţiile în care a apărut prima dată în secolul XVII. Mai mult, fiecare dintre revoluţii a adus mai mult probleme pentru omul care-şi trăia viaţa normal.

Revoluţia burgheză din Anglia a fost, în fapt, o răfuială între rege şi Parlament. Cel care-a încălcat „linia roşie” a fost regele, iar Parlamentul a reacţionat declanşându-se, în fapt, un război civil sângeros între 1640-1649, finalizat cu victoria taberei parlamentare şi îndepărtarea Stuarţilor. Chiar dacă după moartea lui Oliver Cromwell s-a produs restauraţia(1660-1688), tentativele de absolutizare a puterii monarhice s-au lovit de o puternică opoziţie a burgheziei şi a noii nobilimi care-au îndepărtat pentru totdeauna dinastia Stuart de la tron, aducându-l pe Wilhelm de Orania. După cum limpede se observă, revoluţia burgheză a fost, în fapt, tranşarea unor afaceri legate de împărţirea puterii între zona tradiţională reprezentată de rege şi noii îmbogăţiţi.Tranşare care a durat aproape 50 de ani. Credeţi că a existat cineva dintre cei care-au trăit în acele vremuri care să pretindă că pentru el revoluţia burgheză a avut vreo binefacere?

Similar au stat lucrurile şi în aşa-zisa revoluţie americană. Cu deosebirea că aici interesele aparţineau coloniştilor îmbogăţiţi care nu prea mai doreau să suporte birurile impuse de către ţara-mamă. Mai mult, idealul unei „societăţi absolut libere” fusese discutat în cercurile oculte ale vremii, iar întreaga revoluţie a fost, mai degrabă, un spectacol de zgomot şi lumini menit a justifica naşterea „proaspetei naţiuni”. Chiar şi aşa, această revoluţie le-a păpat contemporanilor săi aproape treizeci de ani de viaţă, ani de frământări, răzmeriţe şi războaie.

Adevărata revoluţie a fost însă cea franceză. O explozie care-a scos în faţă întreaga ticăloşie de care e capabil omul. Nimic din ceea ce e urât în om n-a rămas ascuns în această revoluţie. Macabrul spectacol al ghilotinărilor pe bandă, precum şi agresiunile gratuite, bazate pe acuze imaginare, au transformat această revoluţie într-o lecţie a istoriei. Chiar dacă n-a durat decât zece ani(1789-1799), ea a influenţat teribil întreaga istorie a omenirii. Putem spune fără a greşi că revoluţia franceză durează şi azi!

Ultima mare revoluţie, cea bolşevică, a durat doar un an, dar a reuşit deturnarea destinului Rusiei pentru aproape un secol. Ea s-a constituit în avangarda care a declanşat, la nivel mondial, nenumărate alte revoluţii de aceeaşi natură şi la fel de violente. Care-a fost miza revoluţiei bolşevice? Dar a celorlalte perturbări groaznice ale secolului XX?

Zeci, sute de milioane sau chiar miliarde de victime nevinovate pot fi trecute în cartea neagră a revoluţiilor istoriei. Absolut toate aceste evenimente au avut ca principal efect măcinarea vieţii contemporanilor. Generaţii întregi au fost afectate de abulia evenimentelor politice, de dictatura iraţionalului şi a arbitrarului. Ce s-a câştigat? Greu de spus. Cei care interpretează la modul ticălos istoria vor spune că acele generaţii s-au sacrificat pentru binele celor următoare. Însă, dacă vom derula cu încetinitorul, vom observa caracterul ticălos al acestei interpretări întrucât, după aceste evenimente radicale, aproape fiecare generaţie s-a sacrificat în numele unui bine pe care l-ar face generaţiilor următoare.

Nu-i totuşi ceva forţat aici? De ce să te sacrifici, de ce să intri în malaxorul unor evenimente arbitrare, de ce să participi la o ruletă rusească a istoriei în condiţiile în care ea se dovedeşte una iluzorie, perpetuă, al cărei unic scop este strict acapararea vieţii celor care sunt contemporani evenimentelor respective? E aici o contradicţie cât casa. Cu toate că majoritatea revoluţiilor sunt de sorginte atee – excluzându-l aşadar pe Dumnezeu şi viaţa de după – le cer imperativ participanţilor sacrificarea unicului bun pe care-l au, adică a propriei vieţi. Revoluţiile nu promit o viaţă mai bună aici decât pentru generaţiile îndepărtate, dar le cer participanţilor să-şi sacrifice viaţa actuală. Pentru ce? În esenţă pentru marele ideal al oricărei revoluţii: nimicul, „marele nimic”!

Dacă scuturăm de înflorituri, de figuri de stil şi de fracturi logice, din absolut toate idealurile revoluţiilor de pretutindeni nu rămâne nimic. Direcţiile li se schimbă de la o generaţie la alta, idealurile de asemenea. Ideologia care-a stat la baza oricărei revoluţii devine depăşită după maxim câteva generaţii. Motiv suficient pentru ca un nou fals ideal să-i ia locul şi-o nouă revoluţie să malaxeze alte milioane de vieţi nevinovate.

Judecând liniştit, cu detaşare, vom constata că revoluţia este cea mai mare capcană a istoriei omenirii, cea mai mare eroare în care-au intrat oamenii. Dorinţa unei schimbări radicale, această lipsă de răbdare şi de tact, ne-a împins în una dintre cele mai nefaste vârtejuri ale istoriei. Adevărul pe care ar trebui să-l înţeleagă toată lumea este că nu cu violenţă poţi instaura binele. Violenţa generează alte violenţe transmutându-se în alte şi alte zone ale societăţii. Cei care-şi imaginează că prin teroare pot instaura „domnia binelui” sunt ori devianţi, ori proşti.

În fapt, schimbarea în bine nu se poate face decât într-o societate aşezată, în care mişcările sunt analizate cu calm, iar deciziile sunt atent cântărite. De altfel, acea societate aşezată, în care membrii săi clădesc în linişte şi pace o construcţie, înlocuind violenţa cu dialogul şi isteria cu calmul, acea societate aşadar este una pe care-ar trebui să ne-o dorim. Şi asta pentru că ea nu are nevoie de sacrificii de vieţi. Ea le cere membrilor săi să se „sacrifice” trăindu-şi viaţa normal, aşa cum simte fiecare că e mai bine, iar construcţia viitoare e rezultanta firească a acestui mod de a fi. Ştiu, unii mă vor acuza de idealism, dar pentru mine asta e definiţia vieţii în tradiţie, raportându-te la înaintaşi şi trăindu-ţi viaţa ca pe o carte pe care o predai deschisă urmaşilor. Firesc, fără false eroisme şi, mai ales, fără isterie.

Sursa: trenduri.blogspot.com

Klaus, padurea, muia si evreii

Motto:
Eu cred că un neamţ lăsat într-o pădure unde
n-ar fi scris pe fiece copac “la dreapta”,
“la stânga”, “în sus”, “în jos”, “interzis” etc. s-ar rătăci.
George Călinescu „Două civilizaţii” 1938
„Ordinea e chestiune de rasă” – spunea, în același articol citat în Motto, George Călinescu. O chestiune de rasă și nu de civilizație. Poți fi tu ordonat, adică neamț, până la robotizare. Asta nu înseamnă, nicidecum, că ești și civilizat. Absolut deloc!

Vine acum, exact după 80 de ani, președintele Klaus Iohannis să îl confirme în cel mai descumpănitor mod pe George Călinescu. Un mod descumpănitor nu doar pentru că neamțul nostru insultă deliberat civilizația (pe care pretinde că ar apăra-o) ci pentru că o și dă la porci, în troaca suburbanismului, crezând că astfel își nutrește electoratul. Ce jignire, totuși, și pentru acest electorat!

Eu nu voi scrie MUIE cu puncte puncte! Pentru că o ștampilă, înscrisul de pe o etichetă, o marcă asumată de cineva cu frenezia inconștienței merită să-i stea întreagă, gravată  fluorescent, pe frunte.

Deci, zice așchia nazi sărită nu se știe cum pe ludicii noștri coclauri mioritici, golăneala  „MUIE PSD” nu ar fi de condamnat ci de lăudat. Pentru că reprezintă  un act de curaj din moment ce, prin respectivele cuvinte, o persoană „îndrăznește să își exprime public opinia”.

Doar că, legitimându-l astfel pe vașnicul luptător anti – PSD cu AUDI (marcă și ea nemțească, ce coincidență), îi legitimează implicit, cu consecințe mult mai „promițătoare” pentru viitorul său politic, și pe profanatorii casei memoriale Elie Wiesel din Sighetul Marmației. Aceia care, chiar cu o seară înaintea discursului prezidențial de la Convenția PNL, s-au lăsat inspirați de șoferul înfierbântat de fiorduri, și au folosit aceeași expresie, același îndemn de luptă temerar, fulminant, suculent, MUIE, mânjind cu el pereții respectivei case memoriale și adăugându-i, ca să nu existe confuzii, și trei violente mesaje antisemite.

Cred tot mai mult că cineva, dintre pădurarii săi de la Cotroceni însărcinați cu scrierea de indicații pe copaci (stânga, dreapta, sus, jos…), încearcă cu tot dinadinsul să-l rătăcească pe Klaus Iohannis până la alegeri. De fapt, se pare că a și reușit.

Aproape în fiecare lună care trece de la Dumnezeu se mai adaugă în palmaresul neamțului nostru dezorientat câte-o „neeligibilă”. Și toate, ca un făcut, menite să-i irite pe evrei. Să fie o întâmplare?

Oare pentru cine se va elibera, peste un an, jilțul prezidențial?

***

Deocamdată, să ne bucurăm de spectacol!

Un cavaler atât de mândru și atât de prost… sfătuit. Aproape neverosimil.

Suntem în plină Commedia dell’arte. Improvizație, schematism, marionete, lovituri de teatru.

Parcă se pregătește nașterea lui Caragiale.

Sursa: conteledesaintgermain.ro

Telenovela plăcuței injurioase

Prin urmare, un concetățean trăitor în Suedia decide să recurgă la o formă inedită de a-și manifesta nemulțumirea față de PSD. Și o face prin intermediul unei plăcuțe de înmatriculare. Se plimbă cu mașina astfel inscripționată, bine-merci, timp de două săptămâni. Apoi se confruntă cu autoritățile. Și el și autoritățile au procedat greșit. Voi explica de ce.

Proprietarul autoturismului, care a călătorit din Suedia până la frontiera României și, de acolo, într-un veritabil periplu prin mai multe orașe, cu obiectivul atins de a face cât mai multe valuri, cu certitudine a omis în mod iresponsabil un detaliu. Cuvântul, pe care el l-a utilizat pentru a crucifica un partid politic aflat la guvernare, le este interzis copiilor minori de către părinți și profesori.

După două săptămâni în care respectivul cuvânt a fost vehiculat în toate mediile, mulți dintre copii noștri au aflat că ceea ce era interzis, acum este permis. Și deja folosesc în mod frecvent respectivul cuvânt. De ce insist asupra acestui element?

În definitiv, românul trăitor în Suedia pentru a crucifica Partidul Social Democrat, nu avea nevoie să facă acest lucru utilizând plăcuțele de înmatriculare, care, abia după două săptămâni, au fost declarate ilegale de către autoritățile române. El putea pur și simplu să scrie cuvântul pe parbriz sau pe lunetă sau pe caroseria autoturismului. Dacă ar fi procedat astfel, autoritățile din România nu ar fi putut invoca legea internă, care-i obligă pe posesorii de autoturisme cu plăcuțe dedicate să folosească atât litere cât și numere. Certificatul de înmatriculare și permisul auto nu ar mai fi fost reținute. Iar omului nu i-ar mai fi putut fi deschis un dosar penal pentru o prezumtivă infracțiune privind circulația pe drumurile publice.

În condițiile în care au trecut două săptămâni până când autoritățile române au reacționat, timp în care s-au concentrat exclusiv asupra plăcuțelor de înmatriculare, îmi este ușor să-mi imaginez că ar fi trecut poate ani de zile până când onorabilele organe în drept ale acestui stat să fi înțeles că respectivul protestatar, cu sau fără plăcuțele de înmatriculare inscripționate cum a ales să le inscripționeze, tot ar fi săvârșit o infracțiune, prin afișarea publică a unui cuvânt obscen și trimiterea acestui glonț de argint direct în capul unui partid politic. Are mai puțină importanță dacă respectivul partid politic e mai mare sau mai mic sau dacă el se află la putere sau în opoziție. Utilizarea în public a expresiilor obscene se pedepsește. Atât în România, cât și în Suedia. Adresarea de injurii unei persoane fizice sau juridice, unui ONG sau unui partid politic, se pedepsește de asemenea. Prin urmare, respectivului personaj nu trebuia să i se permită intrarea în România. A fost prima greșeală a autorităților. Următoarea greșeală e că autoritățile statului român au pierdut timp pentru a coresponda cu autoritățile din Suedia asupra legalității ori nelegalității pe teritoriul național a respectivei plăcuțe de înmatriculare. Dacă tot i s-a permis intrarea în țară, omul putea fi oprit la prima intersecție și atenționat că săvârșește un lucru ilegal, riscând astfel să suporte rigorile legii. Asta, în eventualitatea în care reprezentanții instituțiior de forță din această țară intenționau să facă un exces de bunăvoință în raport cu un protestatar. Pentru că, în altă țară, inclusiv în Suedia, dacă ar fi astfel insultat un partid politic, autoritățile nu ar fi pierdut niciun moment în dialoguri inutile. Dar noi suntem ospitalieri și ultratoleranți. Asta înseamnă că, la următoarea intersecție, personajul trebuia blocat în trafic, obiectul infracțiunii fiind confiscat de îndată, cum scrie la lege, și întocmit în aceeași zi un proces verbal de natură să conducă la declanșarea anchetei penale.

Iată de ce mă întreb – și cred că o fac pe bună dreptate – cum ar reacționa autoritățile române dacă alți protestatari de acest fel, în loc să utilizeze plăcuțe de înmatriculare sau să-și inscripționeze altfel autoturismul, și-ar plasa injuriile pe pălăria de soare? Sau pe tricouri? Oare în această eventualitate nu ar mai fi posibilă nicio ripostă? Și noi ce ar trebui să facem? Să ne legăm copiii la ochi pentru a nu citi asemenea obscenități? Și partidele politice insultate în acest fel, ce ar trebui să facă? Să nu reacționeze în niciun fel?

Dacă tot s-a vorbit excesiv în aceste zile despre DEX, nu ar fi oare util ca persoanele interesate, dacă există asemenea persoane, să încerce să afle care este definiția corectă a cuvântului „libertate”? Ești liber să faci orice, cu excepția acelor acte și fapte care pun în pericol libertatea celorlalți.

Sursa: CorectNews