C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Puncte de vedere

Deputat PNL către Iohannis: ”Sunt profund deranjat de faptul că ezitați să acceptați dreptul suveran al poporului român de a decide prin vot liber și legal exprimat care îi sunt valorile fundamentale!”

Preşedintele Klaus Iohannis primeşte un mesaj dur din partea unui deputat PNL, după decizia de a contesta la CCR legea referendumului, decizie care amână practic până în toamnă organizarea referendumului pentru familie. Deputatul Daniel Gheorghe se declară profund deranjat de faptul că preşedintele Iohannis împiedică poporul român să-şi exprime opinia.



“Președintele Klaus Johannis contesta la CCR legea tehnica (a nu se confunda cu legea constituțională propriu zisă) pe baza căreia ar urma sa se desfășoare Referendumul pentru Familie. Asta în ciuda faptului că pe actuala formă a legii au fost respinse deja 2 sesizări de neconstituționalitate. Mă tem că adevărata miză a acestei sesizări este de fapt amânarea desfășurarii acestui referendum pentru cel mai devreme în toamna acestui an.

După părerea mea, contestația va fi respinsă, asta rezultă dacă analizam atent legea și Constituția . Dar cred că domnul președinte este dator să înțeleagă că la fel precum partidul care l-a susținut în candidatura prezidențială, PNL, și în rândurile căruia aproximativ 85% din membri sunt de acord cu acest referendum, România este o societate profund creștină care respinge ingineriile sociale progresiste. D-le Klaus Johannis, că deputat PNL și creștin ortodox vă transmit că sunt profund deranjat de faptul că ezitați să acceptați dreptul suveran al poporului român de a decide prin vot liber și legal exprimat care îi sunt valorile fundamentale! Am moștenit o țară și o credință, nu mai dorim să fim ținta tuturor experimentelor totalitare anti-crestine!”, scrie Daniel Gheorghe pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, informează Administraţia Prezidenţială.

Autor: Forin Pușcaș

Sursa: Știri pe surse

Chris Terheș: ”În nebunia lui, Sică Zongorașul a plasat o bombă la vârful statului român care, oricum va fi dezamorsată, pentru el și PNL nu dă bine deloc!”

Sica Zongorasul nu doar ca si-a detonat propria cariera politica, dar face la fel si cu prezidentiatul lui Iohannis. Sa va explic:



Toti habotnicii Noii Securitatii o dau inainte ca daca DIICOT incepe urmarirea penala contra lui Dancila, Iohannis o poate suspenda. Si aici intra deja scenarita cu Horodniceanu, care a fost delegat de Lazar pe inca 6 luni la DIICOT, iar Horodniceanu deja daduse prime semnale de santaj cu plangerea facuta de Sica. Omul dadea semnale de slugarnicie sa se faca util sefului.

Teoretic, da, Iohannis o “poate” suspenda pe Dancila DACA urmarirea penala insa e deja inceputa.

Ca sa se inceapa urmarirea penala in cazul lui Dancila, insa, in situatia de fata, acest lucru trebuie CERUT de Iohannis, nu de Sica.

Iata ce spune Constitutia:

“Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul SA CEARA urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Dacă s-a CERUT urmărirea penală, Preşedintele României POATE dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, spune art. 109 alin. (2) din Constitutie.

Sa le luam pe rand:

1. Dancila nu e membru al Parlamentului Romaniei, astfel ca inceperea urmaririi penale trebuie ceruta de Iohannis. Daca era membru in Parlament, urmarirea ar fi fost ceruta de camera din care ar fi facut parte.

Ce a facut Sica e doar un act de sesizare sub forma de denunt. Acel denunt a ajuns acum la DIICOT si conform procedurii de regularizare din noul Cod de procedura penala, un procuror se uita la ea, isi verifica competenta si face o analiza sumara daca sesizarea intruneste elementele de forma pentru a se putea incepe urmarirea penala.

In cadrul acestei analize va constata ca nu poate incepe urmarirea penala pana cand aceasta nu e ceruta de Presedinte.

Aici procurorul are 2 optiuni: fie (a) claseaza denuntul, fie (b) incepe procedura pentru a cerere de la Presedinte inceperea urmaririi penale.

In cazul (a) totul se termina in biroul procurorului, insa va crea ura si revolta in randul habotnicilor, cu efect negativ direct contra lui Iohannis.

In cazul (b), insa, procurorul nu poate el, de capul lui, sa trimita cererea la Presedinte. Procurorul de caz face un referat, il da mai sus, la Horodniceanu, Horodniceanu face la randu-i referat pe care il trimite la Lazar, si abia Lazar trimite solicitarea lui Iohannis pentru cererea de incepere a urmaririi panale.

Adica Horodniceanu si Lazar trebuie sa-si puna semnatura pe documentul respectiv, in care sa explice de ce Israelul e inamicul Romaniei, ca Dancila sa fie acuzata de “inalta tradare”.

Va dati seama in ce situatie sunt pusi Horodniceanu si Lazar sa semneze asa ceva. Pe scurt, Sica i-a nenorocit.

2. Sa zicem ca ajunge solicitarea de la Lazar la Iohannis.

Iohannis acum trebuie sa evalueze argumentele lui Sica, a procurorului de caz, a lui Horodniceanu si a lui Lazar si sa decida el la final daca cerere sau nu PICCJ inceperea urmaririi penale contra lui Dancila. Evident, decizia trebuie motivata.

Si aici avem 2 variante:

a) Iohannis decide ca nu e justificat sa ceara urmarirea penala contra lui Dancila. S-ar salva el, dar il termina pe Sica si isi intoarce toti habotnicii contra sa.

b) Iohannis decide sa ceara inceperea urmaririi penale contra lui Dancila, ca apoi tot el sa o poata suspenda. In cazul acesta Iohannis e terminat.

Exista un precedent in 2006, cand Basescu l-a suspendat pe ministrul apararii de atunci Teodor Atanasiu, in contextul in care acesta ceruse retragerea militarilor romani din Irak.

In cazul respectiv impotriva lui Atanasiu au fost depuse doua plangeri penale pentru abuz in serviciu, una facuta de catre Adriana Saftoiu, purtator de cuvant al lui Basescu la acea vreme, si o alta facuta de deputatul PSD Eugen Bejinariu. PICCJ nu a putut porni din start urmarirea penala, ci i-a solicitat lui Basescu sa decida daca cere sau nu inceperea urmaririi penale.

Basescu nu a decis de unul singur, ci a facut o comisie prezidentiala care a analizat plangerile contra lui Atanasiu si apoi a decis sa ceara. Odata ceruta inceperea urmaririi penale contra lui Atanasiu l-a si suspendat din functie, pentru ca a “putut”, urmarirea penala fiind inceputa tot la cererea sa.

Oare Iohannis va face si el comisie prezidentiala sa analizeze daca sunt temeinice acuzatiile de “inalta tradare” contra lui Dancila?

Pe scurt, in nebunia lui, Sica Zongorasul a plasat o bomba la varful statului roman care oricum va fi dezamorsata, pentru el si PNL nu da bine deloc.

Avocata Elenina Nicut, comentand despre plangerea lui Sica, a zis o vorba de duh si sunt perfect de acord cu ea: “cand te mananca in cur, mai bine te scarpini pur si simplu. E omeneste.”

Autor: Chris Terheș

Sursa: Chris Terheș

Hoția, comisionul, șpaga și corupția

Îmi aduc aminte de o imagine din Nordul Siriei. De o parte și de alta a șoselei se vedeau sacii plini ochi cu semințe. Ce repede au ieșit la semănat, am zis eu. Nu sunt saci cu semințe, sunt saci cu nisip. Și sunt ai unităților militare care păzesc șoseaua. Altfel, drumul este atacat. Și dispărem și noi și microbuzul!

Dacă presa n-ar fi rostogolit povestea jafurilor de la Sinești, cu siguranță că lucrurile ar fi rămas la fel. Șiretlicul cu înțepatul cauciucurilor, urmat de un jaf, se practică de ani de zile pe drumul dinspre Moldova spre București. Oamenii de afaceri din Nord-Estul României călătoresc cu bani cash, ca să se aprovizioneze la angrourile bucureștene. Au întotdeauna sume mari de bani asupra lor.

Ei au fost și sunt în continuare ținta, așa cum tot ei sunt vizați cînd se întorc cu mărfurile spre casele și magazinele lor din Nord-Estul României. Jaful acestor comercianți semănă cu toate jafurile care se petrec pe liniile maritime sau pe fostele drumuri de comerț dinspre Asia spre Europa sau dinspre Mediterana și Marea Neagră spre Nordul Europei. Lumea a luptat cu aceste bande de răufăcători care în epoca modernă au început să reapară și să supraviețuiască în strînsă legătură cu autoritățile responsabile cu ordinea. În Uniunea Europeană, doar România și Bulgaria se mai confruntă cu acest fenomen. Numai în Sudul Africii și prin unele părți din America de Sud sau din Oceania fenomenul revine cu putere. Statele și organismele internaționale încearcă tot soiul de metode să îl combată. Cu forțe speciale, cu armata, cu stabilirea de rute supravegheate de forțe internaționale.

În România, după 15 ani de funcționare a DNA (PNA), suntem în situația de a primi rapoarte despre funcționarea corupției generalizate în domeniul sănătății. Ba, pentru a impresiona publicul și pentru a etala eficiența DNA, ne este servit un caz exemplar, fiind în același timp și un caz școală de propagandă ieftină. Simultan, Poliția declanșează o anchetă bine mediatizată asupra tîlhăriilor produse pe drumul ce leagă Moldova de Capitală și descinde pe la casele tîlharilor, făcîndu-se că neutralizează una dintre afacerile cele mai bune ale polițiștilor din preajmă. Cum a fost acoperit un fenomen care există de ani și ani? Și care a dat semne că se extinde și prin București și pe DN1 (spre Ploiești). Avem de-a face cu o „instituționalizare“ a afacerii pe care abia acum Poliția o combate – sau joacă în opereta combaterii. Asemenea lucruri se întîmplă însă și în alte localități în care tîlhăria la drumul mare nu este la fel de puternică și de vizibilă. Acolo polițiștii îi vămuiesc pe răufăcători și îi lasă să opereze în liniște. Nu cred că putem găsi prea multe localități în România în care o asemenea colaborare și conviețuire să nu existe!

Ce înțelegem din asta? Că tîlharii și hoții sunt și sursa de bani a celor mai mulți din Poliție. Veniturile polițiștilor devin astfel variabile, în funcție de cît de ticăloși sunt și de ce imaginație prodigioasă au. Ce fac polițiștii cu banii? Trăiesc și cotizează! De obicei, pe linie ierarhică.

După ani și ani de hoție și corupție, piramida infracțiunii din România este ușor de desenat. Căile de practicare ale mitei sunt bătătorite și în văzul tuturor. Duc pînă în Parlament, pînă la vîrful partidelor politice, al serviciilor secrete și al parchetelor. După toate alegațiile care circulă, plus declarațiile publice ale unor foști miniștri, posturile de miniștri se cumpără sau, dacă nu se cumpără, sunt grevate de obligația colectării ulterioare de bani pentru partid. Asta repercutează în atribuirea de contracte, în modul de funcționare a licitațiilor. Merită observat un lucru. Că multinaționalele cîștigă marile contracte cu proiecte mult mai scumpe decît firmele românești. Și cum participă ele în acest circuit negru al șpăgii? Plătesc o societate de consultanță care mai apoi onorează toate obligațiile către cineva din vîrful piramidei.

Autor:

Sursa: cotidianul.ro

Crima de la Marea Neagră, probabil cel mai mare jaf din istoria României

Voi publica curând, în serial, o amplă dezvăluire. Ea se referă la un jaf de proporții colosale. Probabil cel mai mare jaf din istoria României. La care participă chiar Guvernul acestei țări. Și majoritatea parlamentară. „Operațiunea Marea Neagră” va fi pusă în operă în aceste zile. Printr-o lege care urmează să fie votată în Camera Deputaților. După care se va alege praful din toate bogățiile Mării Negre. Și din litoralul românesc.



Am început prin a semnala modul în care urmează să fie înstrăinat un perimetru din subsolul Mării Negre, estimat a avea 48 de miliarde de metri cubi de gaze, către trei multinaționale. Fără ca românii să se aleagă cu vreun metru cub de gaz din această afacere. Și în condițile în care nivelul redevențelor care urmeză să fie plătite este printre cele mai mici din lume. Mai mult, printr-un proiect de lege avansat de Guvern și votat în mod iresponsabil în Senat, este prevăzută o jonglerie juridică sub forma unui credit fiscal acordat cu generozitate de statul român acestor multinaționale. Cu alte cuvinte, până și redevențele vor fi reduse dramatic. Toate acestea se întâmplă în perimetrul numit Neptun Deep. Și care urmeză să fie explotatat de Exxon, de OMV și de LukOil. Dezastrul este însă, după cum am aflat, mult mai mare. Grozăvia abia începe.

Am strâns informații și am aflat că, în total, în aceeași situație se află șase perimetre. Iar cantitățile declarate și însumate de gaze naturale sunt colosale. Și când folosesc termenul „declarate”, știu ce spun. Firmele care au explorat zăcămintele, aceleași care vor face și exploararea, indiferent de ceea ce au descoperit în subsolul Mării Negre, sunt interesate să anunțe cantități mult mai mici decât cele reale. Și avem dovada că exact așa au procedat.

Din aceste bogății uriașe, care ar putea asigura realmente un semnificativ salt al economiei și societății românești, de care am putea beneficia noi și generațiile viitoare, nu ne vom alege cu niciun câștig. În schimb, prejudiciile vor fi uriașe.

Indiferent cât de avansată este tehnica de exploatare și de prelucrare a acestor zăcăminte, este o certitudine faptul că se va produce într-un grad mai mare sau mai mic o poluare a Mării Negre, în dreptul coastelor românești. Ceea ce urmează însă să se întâmple pe litoral este de-a dreptul apocaliptic. Comunitățile de români de pe litoralul Mării Negre vor fi profund afectate. Viața oamenior se va transforma radical în rău. Iar turismul la Marea Neagră, o altă importantă resursă a României, va fi grav compromis.

Totul se joacă chiar acum. Iar astăzi, o firmă de avocați face în Parlamentul României lobby pentru trecerea proiectului de lege și prin Camera Deputaților.

Voi reveni publicând în serial aceste dezvăluiri, însoțite și de hărți explicative.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Correct News

Coautor la înalta trădare

Am comentat pe larg una dintre cele mai îngrozitoare operații puse la cale de tandemul Maior-Coldea. Prin care SRI-ul i-a supravegheat în masă pe ofițerii superiori ai Armatei Române. Nu am insistat însă suficient asupra faptului că Armata se putea apăra sau, în cel mai rău caz, opune, întrucât dispune de unul dintre cele mai performante servicii secrete.



De ce nu a făcut asta? Înseamnă că la vârful ei a existat un al treilea personaj care poate fi acuzat de înaltă trădare. Ghici cine era ministrul Apărării când s-a declanșat operațiunea? Gabriel Oprea.

Într-adevăr, era cu neputință ca ofițerii superiori ai Armatei Române să poată fi supravegheați în masă și în mod sistematic, fără ca serviciul secret al instituției să afle, să reacționeze și să sesizeze șefului ierarhic această situație. Iar șeful ierarhic era nimeni altul decât domnul Gabriel Oprea. Am explicat în analiza anterioară cum a fost organizată această supraveghere complexă. Care l-a vizat inclusiv pe șeful Marelui Stat Major. Apoi pe toți șefii statelor majore, pe categorii de arme. Și, în fine, pe toți ceilalți ofițeri superiori cu funcții de răspundere. În final, sute de persoane, constituind crema Armatei Române, au fost monitorizate în toate formele cunoscute și practicate de către Serviciul Român de Informații. În final, așa cum era de așteptat, nu a fost identificat niciun spion și niciun terorist printre acești importanți militari. Și niciun trădător. Ei nu au fost monitorizați nici măcar pentru suspiciuni de mare corupție. Scopul a fost pur și simplu acela de a li se identifica acestor oameni toate vulnerabilitățile. Astfel încât, la nevoie, beneficiarul tuturor acestor informații, care nu cred că este doar SRI, să poată să-i manipuleze în așa fel, încât să determine luarea altor decizii decât cele logice, impuse de situația de fapt. Întrucât, exceptând prezența noastră în câteva teatre de război, alături de armata Statelor Unite, România nu este angrenată în vreun conflict militar de proporții, nu mai rămân decât două scenarii posibile de utilizare finală a acestei neobișnuite monitorizări. Separat sau împreună: subminarea armatei naționale în eventualitatea unui conflict major; determinarea factorilor determinanți de la vârful MApN, tocmai prin indentificarea vulnerabilităților lor, să ia un anumit tip de decizii privind uriașele achiziții de echipamente militare, pentru care alocăm 2% din Produsul Intern Brut. Decizii care nu au nici rațiuni de natură militară și nici rațiuni de natură comercială, dar care vin în întâmpinarea celor care ne vând echipamentele. Și, tocmai de aceea, susțin cu tărie teza înaltei trădări lansată de generalul Dumitru Iliescu, fostul șef SPP.

E clar însă că vinovații nu pot fi doar foștii șefi ai Serviciului Român de Informații, George Maior și Florian Coldea. În mod obligatoriu, trebuie să mai existe coautori ai acestor operațiuni, îngenuncherea armatei, și în cealaltă parte. Dacă nu cumva există și o a treia parte. Să o luăm pe rând.

Există doi generali în România care mai aveau puțin și ajungeau mareșali. Florian Coldea e general cu patru stele. A fost înălțat la un asemenea rang în mod rapid de către fostul președinte Traian Băsescu. A fost împins prin hotărâri CSAT – iar una nu este secretă și o vom publica – să creeze o infernală rețea prin intermediul unor protocoale, în epicentrul căreia să se afle Serviciul Român de Informații. Care a început să supravegheze tot ce mișcă. Iar în baza informațiilor obținute, dobândind o putere colosală, care i-a îngenuncheat și pe procurori și pe judecători și pe politicieni și pe sindicaliști și pe cele mai multe dintre casele de presă, celelalte urmând să fie distruse sau preluate ostil. Dacă mai avea puțin timp, Florian Coldea se făcea mareșal. Iar George Maior devenea președintele României sau, în cel mai rău caz, prim-ministru. Nici astăzi, după ce ce SRI a fost descăpățânat, cei doi nu stau prea rău. Florian Coldea a rămas bine-merci general cu patru stele, este mare dascăl de Etică și încă își permite să poruncească și să amenințe. Pentru că dispune de informații care îi pot arunca pe mulți în aer. Pe mulți complici. În timp ce George Maior este cel mai important personaj din diplomația română, ocupând poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Washington. Și unul și altul stau încă la pândă, considerând că prada numită România nu le-a scăpat definitiv din gheare.

Al doilea general cu patru stele, cele mai importante dintre acestea fiindu-i acordate de Traian Băsescu, este Gabriel Oprea. Și el mai avea un singur pas pentru a ajunge mareșal. Când era pe cai mari, făcea și desfăcea guverne, își crease, cu ajutorul lui Victor Ponta, propriul serviciu secret și a fost gata-gata să devină prim-ministru a României. În parteneriat cu foștii șefi ai SRI, mai avea și opțiunea de a deveni șeful acestei instituții. Ceea ce ar fi însemnat că el conducea simultan SRI, cu toată forța colosală a acestei instituții, și Grupul Interministerial Strategic, serviciul secret creat printr-o hotărâre de guvern, la fel de neconstituțională ca și protocoalele.

Ei bine, atunci când s-a declanșat ampla operațiune de supraveghere a ofițerilor superiori din armată, generalul cu patru stele Gabriel Oprea era ministrul Apărării. Dar și șef al unui partid de strânsură, UNPR, care s-a lățit continuu în baza unor dosare de șantaj, prin care unii erau decapitați, iar alții îndemnați la supunere.

Această coincidență, care face ca Oprea să fi fost ministru al Apărării, chiar în timp ce întreaga conducere a Armatei era supravegheată de SRI, introduce în ecuație un nou element. Și anume că mai putea exista un mobil, de astă dată de natură politică, ce nu putea fi atins decât prin aducerea ofițerilor superiori la ascultare. Și anume înregimentarea politică a unei părți din Armată. Și se știe că, într-un fel, asta a și făcut Gabriel Oprea. A înregimentat politic, desigur neoficial, tot ce a putut din Armată, utilizând biciul și zăhărelul. Șantajul și etajul.

Mai este însă un detaliu care nu trebuie neglijat în tot acest raționament. Serviciul secret al Armatei Române, care, cum am spus, a fost și este ultraperformant. Cum puteau acești ofițeri de informații să nu știe nimic despre această amplă operațiune de supraveghere pusă la cale de SRI? Cum puteau ei să nu raporteze? Cu certitudine, s-a știut. Cu certitudine, s-a raportat. Și, cu certitudine șefii acestui servicu secret au fost liniștiți de către Gabriel Oprea. Acesta fie a bătut cu pumnul în masă, solicitându-le să se uite în cu totul altă parte, fie i-a asigurat că, în final, ajungând el însuși la butoane, va fi în măsură să meargă chiar atât de departe, încât peștele cel mic să-l înghită pe cel mare. Adică la capătul aventurii, SRI, când Oprea urma să ajungă pe culme, urma să fie subordonat serviciului secret al Armatei. Pentru că statul român se militariza, nu-i așa?

Și mă mai împiedic de un detaliu. Se numește Traian Băsescu. Cum să nu cunoască Traian Băsescu, care ținea sub braț întreaga comunitate a serviciilor secrete, detaliile acestei operațiuni, prin care democrația devenea doar o simplă ficțiune? El poate să ne spună că nu a știut. E dreptul său să facă pe niznaiul. Dar a știut. La fel cum a știut de protocoale. Pentru că, în cel puțin două rapoarte ale CSAT prezentate Parlamentului României și semnate cu numele de Traian Băsescu, se face vorbire atât despre hotărârile CSAT referitoare la protocoale cât și la protocoale.

Prin urmare, eu cred că și Traian Băsescu face parte din dintre cei responsabili.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Ion Cristoiu: ”Cum a devenit SRI mai puternic decît fosta Securitate”

Potrivit articolului 132 din Constituție, care reglementează Statutul procurorilor, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului Justiţiei”.



La revizuirea Constituției, în 2003, articolul a primit sprijinul Comisiei de la Veneția, care, în analiza făcută Proiectului de Constituție revizuită, a dat un răspuns PD, partid care, prin Emil Boc, contesta această autoritate ca punînd la îndoială independența procurorilor. După un lung timp în care această autoritate a fost practic nulă, deoarece, de la Monica Macovei citire, ministrul Justiției n-are nici o autoritate asupra procurorilor, Tudorel Toader a trecut la o vie activitate menită a restabili în practică textul constituțional. Campania sa, dusă atît prin formulările din noile Legi ale Justiției, cît și prin propunerea de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, a stîrnit mare tulburare în rîndul unor procurori și a celor care au contribuit, în presă și în politică, la ivirea pe mapamond a unei noi republici:

Republica Procurorilor din România.

De ce s-au burzuluit atît de tare procurorii la intenția ministrului de a restabili autoritatea cerută de Constituție asupra lor?

Cînd am scris despre gestul Monicăi Macovei de a proclama că ministrul Justiției n-are nici o autoritate asupra procurorilor, m-am întrebat cum de a făcut asta tocmai ministrul Justiției.

Răspunsul l-am primit abia pe 30 martie 2018, cînd a fost făcut public, după desecretizare, documentul intitulat PROTOCOL DE COOPERARE intre Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale.

Procurorii români s-au revoltat, pentru că ei vor să fie mai departe sub autoritatea SRI! Acest Protocol a fost încheiat la data de 2 februarie 2009, semnat din partea Parchetului General de procurorul general adjunct, Tiberiu Nițu și din partea SRI de prim adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, aprobat de procurorul general de la acea vreme, Codruța Kovesi și de directorul SRI, George Maior. În sine nu e nimic rău că între SRI și Parchetul General s-a încheiat un Protocol de colaborare.

Numai că așa cum era de așteptat în democrația noastră de varză murată, ceea ce trebuia să fie un document strict tehnic, ținînd de specificul infracțiunilor sesizate de SRI, s-a transformat, prin pofta de putere nemăsurată a generalilor SRI, nostalgici ai fostei Securități, într-un document menit a crea cadrul pentru încălcarea Constituției.

Documentul justifică astfel necesitatea Protocolului:

Avînd în vedere atribuţiile şi competenţele ce revin potrivit legii, Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – în calitate de coordonator al activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de lnvestigare a lnfracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, secţiilor Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi parchetelor din subordine şi Serviciului Român de lnformaţii, în calitate de organ de stat specializat în materia culegerii informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a României”.

Teoretic, preambulul nu conține nimic suspect.

Unele dintre amenințările la adresa securității naționale a României cer pentru a fi contracarate intervenția Parchetului General. Nu de alta, dar un întreg capitol din fostul Cod Penal, în vigoare la semnarea Protocolului, se numea Infracțiuni contra siguranței statului și cuprindea articolele 155 – 173.

În Noul Cod Penal, capitolul se intitulează Infracțiuni contra securității naționale, și cuprinde articolele 394- 412.

Atît în vechiul Cod, cît și în noul întîlnim infracțiuni precum Trădarea, Spionajul, Atentatul, Acțiuni împotriva ordinii constituționale, Actele de diversiune.

Aceste infracțiuni sînt anchetate de Parchetul General, mai precis, de DIICOT.

Procurorii obțin mandate de supraveghere tehnică pentru documentarea acestor infracțiuni, desfășoară ancheta și, ca toți procurorii din lumea statului de drept, pot trimite dosarul în judecată sau îl pot clasa.

Ce rol are SRI în anchetarea de către procurori a infracțiunilor contra securității naționale?

Articolul 21, aliniatul 1 al Legii 51 din 29 iulie 1991, stipulează:

„Datele şi informaţiile de interes pentru securitatea naţională, rezultate din activităţile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reţinute în scris şi transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, însoţite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile şi/ sau comunicările interceptate, redate în scris, şi/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoţite de conţinutul digital original al acestora.”

Să vedem cum sună un Comunicat SRI din 28 martie 2018:

„Serviciul Român de Informații și DIICOT au întreprins măsuri specifice de investigare a unui cetățean român de naționalitate palestiniană, în vîrstă de 30 ani, suspectat de implicare în promovarea prin propagandă a unor mesaje radicale specifice unor organizații teroriste din Orientul Mijlociu și instruirea cu privire la folosirea unor dispozitive explozive. SRI, în calitate de autoritate națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului și în conformitate cu obligaţiile legale, a sesizat DIICOT cu privire la acțiunile ilegale ale cetățeanului în cauză pe linia pregătirii sau comiterii unor infracţiuni de terorism. Aceste activităţi constituie ameninţări la adresa securității naționale potrivit art.3 lit. i și l din Legea nr. 51/1991, materializate în infracţiuni de terorism prevăzute de Legea nr.535 / 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.”

Din punctul de vedere al statului de drept, lucrurile sînt limpezi. Dacă SRI consideră că are dovezi suficiente privind pregătirea sau săvîrșirea unor infracțiuni la adresa securității naționale, le înaintează, împreună cu sesizarea, Parchetului, cu precădere DIICOT.

De precizat că, spre deosebire de fosta Securitate, SRI, căruia nu întîmplător, i s-a pus formula de Informații, se concentrează, în materie de apărare a securității naționale, pe prevenție și nu pe condamnare. De altfel și fosta Securitate, după venirea lui Nicolae Ceaușescu la putere, a micșorat activitatea de sancționare în favoarea celei de prevenire.

Era nevoie de un Protocol?

Să admitem că fiind vorba de documente și informații secrete era nevoie.

Dar numai pentru a asigura caracterul secret.

În rest, ca și în cazul altor instituții prevăzute de articolul 61, SRI sesizează doar și la cererea procurorului poate pune la dispoziția Parchetului informații suplimentare. Procurorii sînt cei care anchetează și decid dacă sesizarea întrunește condițiile unei trimiteri în judecată sau dimpotrivă dosarul trebuie clasat.

SRI poate fi nemulțumit de o soluție dată de procuror, de ritmul în care procurorul desfășoară ancheta, dar mai ales SRI poate fi tentat de a interveni în anchetă.

Din punct de vedere constituțional, SRI se poate da cu fundul de pămînt cînd vrea și cît vrea.

Procurorul e stăpîn pe dosar.

În Codul Penal infracțiunile sesizate de SRI nu sînt scrise cu literă deosebită de a celorlalte infracțiuni, astfel încît procurorul să fie convins că dosarul propus de SRI trebuie să fie tratat altfel decît e tratat orice dosar de anchetă.

Ce spune Protocolul?

Nimic altceva decît că în cazul infracțiunilor privind securitatea națională procurorii trec sub autoritatea SRI. Și cum conceptul de infracțiuni privind securitatea națională a fost mărit ca sferă de a lungul timpului, mai ales în ultimii ani, practic prin Protocol numărul cazurilor în care procurorii sînt simple marionete ale SRI a crescut înfricoșător.

La înființarea SRI s-a decis, ca semn categoric al rupturii de fosta Securitate, că SRI nu are drept de anchetă penală.

De ce s-a decis asta?

Nu atît pentru a marca deosebirea de fosta Securitate, ci pentru că dreptul Serviciului secret de a ancheta penal crea posibilitatea unor abuzuri de tipul celor ivite în anii comunismului stalinist. Practic Securitatea descoperea infracțiunile și tot Securitatea le ancheta.

Trecerea anchetei în mîinile procurorilor a fost măsura vitală, cerută de statul de drept, pentru a se evita abuzurile într-un domeniu destul de sensibil cu e cel al securității naționale.

Prin această măsură SRI culege informații privind securitatea națională și dacă unele îi apar ca infracțiuni sesizează Parchetul.

Nu totdeauna ceea ce crede SRI că e infracțiune e infracțiune.

Asta e și menirea procurorilor:

De a lucra independent de SRI și a asigura astfel cetățeanului dreptul de a nu fi victima unui abuz al SRI! Prin multe articole, Protocolul transformă pe procurori în organe de anchete penale ale SRI.

Prin Protocol dreptul Securității de a face anchete penale revine SRI sub o formă spectaculoasă.

Cum în categoria Infracțiuni la securitatea națională au fost introduse ilegal și infracțiunile de corupție, Protocolul a făcut ca SRI să fie mai dihai decît fosta Securitate în materie de putere asupra României.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Evenimentul Zilei

Liviu Pleșoianu: ”5 informații foarte importante pentru utilizatorii Facebook și Google”

Pentru că am lucrat timp de 14 ani în domeniul marketingului online, pentru că știu foarte bine despre ce vorbesc și pentru că am vizitat chiar sediile Google și Facebook din Silicon Valley, consider că e de datoria mea să explic ce stă în spatele acestor companii și în ce fel vor să ne construiască viitorul.



Pentru început, cred că este foarte bine să știți următoarele:

1. Regina Dugan (cel de-al 19-lea Director al DARPA – Agenția Departamentului american de Apărare care se ocupă cu dezvoltarea de tehnologie militară avansată) a plecat în anul 2012 la… Google. Acolo, Regina Dugan s-a ocupat de Departamentul de… tehnologie avansată.

2. După patru ani, fosta directoare DARPA Regina Dugan a plecat de la Google. Unde s-a dus mai departe? …La Facebook! Pentru a se ocupa de… tehnologie avansată.

3. Exact în perioada în care fosta directoare DARPA a lucrat la Google, Google a achiziționat Boston Dynamics – cel mai important producător de roboți militari. Până să fie cumpărată de Google, compania Boston Dynamics producea roboți militari avansați cu finanțare direct de la… DARPA.

4. Unul dintre proiectele în care Google investește masiv este explicat chiar de către directorul departamentului său de Dezvoltare Tehnologică, Ray Kurzweil: “Până în 2030, vom avea deja tehnologia necesară pentru a introduce în corpul omenesc milioane de nanoboți (mini-roboți, de dimensiune moleculară). Prin intermediul nanoboților, vom conecta creierul la Internet, vom conecta neocortexul la Cloud!”…

…Cu alte cuvinte, Google investește masiv pentru a dezvolta ceea ce adepții sectei tehnologice transhumaniste de la Silicon Valley numesc “Omul 2.0”. Pentru conducerea Google, omul viitorului este… omul-cyborg.

5. Unul dintre domeniile în care DARPA investește cel mai mult este Realitatea Virtuală. Unul dintre domeniile în care și Facebook (unde a plecat fosta directoare DARPA când a părăsit Google) investește foarte mult este… Realitatea Virtuală. În 2014, Facebook a cumpărat Oculus VR – compania lider în industria Realității Virtuale – cu DOUĂ MILIARDE de dolari… Vă dau, pentru moment, un singur citat din Mark Zuckerberg: “Dezvolt Realitatea Virtuală pentru că realitatea reală nu mi se pare satisfăcătoare. Realitatea Virtuală este mai bună decât lumea reală, cea din urmă fiind limitată!”…

P.S. Voi reveni și cu alte informații. Sunt multe lucruri aproape inimaginabile pe care este bine să le cunoașteți. Am vorbit despre ele cu mult timp înainte să intru în politică. Însă abia actualul scandal Facebook a reușit să producă scurtcircuitul care îi face dintr-odată, pe foarte mulți, cu adevărat receptivi…

Autor: Liviu Plesoianu

Sursa: Liviu Plesoianu

Noul, și totuși vechiul, Război Rece.

Un scurt scenariu: agentul GRU, care a fost recrutat de britanici, prins de ruși, schimbat acum câțiva ani cu niște spioni britanici ”pescuiți” de FSB, era, în continuare, agent activ rus. Se practică acest mod de a face jocuri operative. Culmea, britanicii le-au inventat, și perfecționat, în WW II. Cu prețul sacrificării a zeci, poate sute de agenți proprii(e drept, nu britanici, ci străini, cetățeni ai țărilor ocupate de Germania nazistă), vezi cazul agenților care, prinși de Gestapo, emiteau codurile care se foloseau în momentul în care emiteau sub constrângere, și, cu toate astea, Londra fie trimeterea noi agenți(cu informații false pentru germani), fie dădea instrucțiuni care deconspirau și alți agenți ai SOE.



Omul de legătură cu Moscova este fata spionului. Agentă rusă, sau sub constrângere, iar nu contează. Britanicii se prind(poate înghițiseră o dumă, care nu le-a căzut deloc bine) și montează operațiunea ”atacul chimic ordonat de Moscova”. Cu un obiectiv secundar lichidarea trădătorului(tipul își trădase noii stăpâni), și cu acela principal de a destructura cât mai multe rețele de spionaj rusești, conduse de ofițeri de dirijare cu acoperire diplomatică. Acum se vede că a fost o acțiune coordonată cu câteva mari țări europene și, evident, cu Washingtonul.

La o analiză atentă operațiunea montată de britanici pare făcută în grabă, sunt multe scăpări, multe improvizații, multe lucruri care nu se leagă în povestea asta. Narațiunea Londrei nu a convins, și nici n-a generat valul de indignare scontat. Multe țări s-au alăturat ”valului de solidaritate” în silă, fără niciun chef. Pur și simplu n-au putut rezista presiunilor Londrei și Washingtonului. Știu că s-au făcut de râs, și asta nu dă bine la imagine. Ca să nu mai vorbim despre faptul că-și văd și ele distruse rețele de culegere de informații din Rusia, organizate la fel cum sunt organizate cele rusești din exterior, cu acoperire diplomatică pentru ofițerii de dirijare. În plus se tem pentru viața cetățenilor ruși recrutați de serviciile respective. Nu e simplu să recrutezi în Rusia, chiar dacă FSB nu e ce-a fost KGB. Nici ăștia de acum nu sunt niște tandri!

În plus, să nu uităm că rușii au o diaspora importantă, și, vorba cuiva, ”spionajul” poate fi privatizat. Adică nu mai este nevoie de ofițeri de informații de profesie, sub acoperire diplomatică. Acum pot fi onești cetățeni, care au emigrat, sau studiază, sau fac afaceri, sau se află în vizită la rude, sau, sau, sau. Dacă americanii pot urmări o sută de indivizi, potențial ofițeri de informații ruși, diaspora rusă din SUA are peste două milioane de membri. Atât!

Acum toți sunt la faza ”Ce făcurăm, mă, nene, mă?!” Adică ceea ce părea o soluție începe să producă tot mai multe probleme. Pentru toți. Cum scriam în urmă cu ceva vreme, creșterea neîncrederii este o imensă eroare a Occidentului. Putem începe un nou Război Rece, deși eu sunt ferm convins că acela vechi încă nu s-a terminat, că acum asistăm la o reanimare a lui. Ca și vechiul Război Rece, opțiunile sunt limitate: îl transformăm în război cald, sau începem destinderea, prin pomenitele măsuri de sporire a încrederii, care înseamnă dialog și respect reciproc în cazul intereselor fiecăruia dintre actorii implicați.

Deocamdată faza destinderii este departe. Confruntarea crește, în condițiile în care dialogul între cei implicați este din ce în ce mai greu de realizat. Suntem, cred eu, pe drumul care duce la o criză similară celei a ”rachetelor sovietice în amplasate în Cuba”. Ea poate fi legată fie de Ucraina, fie de Siria-Iran. Nu știu în ce măsură mai avem lideri politici capabili să gestioneze astfel de crize, și diplomații capabile să le ofere instrumente de negociere. Uitați-vă la serviciul diplomatic al SUA: condus fie de militari, fie de foști șefi ai CIA, populat cu militari și foști agenți ai CIA. Ce fel de diplomație se poate face cu tunul?

Inutil să vă puneți ceva întrebări despre România în acest context. Ea există doar ca sursă de carne de tun, în caz că noul-vechi Război Rece se transformă în război pe bune. Dumnezeu să ne aibă în paza lui! Tenerifeeeee!

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constiinta unui liberal de stanga