C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Puncte de vedere

Dan Puric: ”Caracterele prezintă puterea sufletească a unui neam, iar puterea sufletească a unui neam este arma invincibilă.”

Dan Puric a susținut o conferință la Cluj-Napoca joi seară, cu titlul “Glăsuind în neguri”,. Evenimentul a avut loc la Berăria Culturală. Au participat aproape 1000 de oameni, printre spectatori aflându-se ÎPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului sau fostul primar al orașului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar.



Iată câteva fragmente din cuvântarea sa, pe care o puteți asculta intergral în player-ul video:


“Pe la 1906, Majestatea Sa Carol I a vorbit că esențiale într-un popor sunt caracterele. Când a inaugurat Universitatea, profesorii, rectorii au zis: «Majestate, vă vom pregăti specialiști». À propos de tehnocrați. Și el a zis – «Nu am nevoie de specialiști, am nevoie de caractere». Caracterele prezintă puterea sufletească a unui neam, iar puterea sufletească a unui neam este arma invincibilă.”

“Cineva, superficial, ar fi spus că băiatul ăsta invitat în fața dumneavoastră are un discurs anti-european. Noi, în 1989, am ieșit din grădina zoologică și am fugit înnebuniți încolo. Eram sătui de retardare istorică. Dar, dintr-odată, după 20 de ani, găsești o Europă care vrea să se sinucidă, reflexe suicidale. Care-și distruge tradițiile, credința, valorile culturale.

Uitați-vă ce dezastru e-n Europa acum cu germanii, francezii, care ies la demonstrații de mii, zeci de mii și sute de mii. Nu-și mai găsesc propriile lor valori. Vi se pare normal să iasă mii, zeci de mii de germani pe stradă să zică «Încetați cu educația de tip… cu transexualii, că ne nenorociți copiii!»?

Vi se pare normal ca tineretul Partidului Liberal din Suedia să ceară legiferarea pedofiliei? Valorile tradiționale sunt distruse și e un paradox. În țara asta mică, amărâtă, valorile se păstrează.”

“Nu zice nimeni să-ți pui tricolorul pe piept. Dar igiena sufletească a oricărui popor este să-și apere identitatea. Un președinte de stat african le-a zis ălora de la ONU în față: «în numele civilizației, ne-ați luat aurul, diamentele, pădurile, dar mai sunt niște granițe pe care nu le puteți trece, granițele invizibile». România trebuie să-și apere granițele invizibile, felul ei de a fi.

Să-ți fie rușine că ești român sau creștin, să te aducă până la limita asta? Rostul meu, pe ceața asta și pe negura asta, a fost să vă mărturisesc o stare în care se află omenirea în general, și România în special. Cât am putut eu… Să știți că lupta cea mai mare se duce aici, pentru că aici e credința firească, bine plasată.”

”În cinci ani de zile, teatrul românesc a căzut fantastic, numai patologii, numai lucruri îngrozitoare. Literatura e la pământ, cinematografia românească premiată dincolo vorbește numai despre avorturi și curve, tare patologice.

Dom’le, da nu găsești lucruri de sensibilitate, de vocație, care pot aduna în jurul tău acea afinitate cu celălalt? Tu, ca tânăr creator, n-ai văzut în poporul tău decât asta? E o amenințare, cum ar spune părintele Stăniloae, a arhitecturii noastre sufletești, a structurii noastre sufletești.”

Autor: Tudor Matei

Sursa: Active News

Ilie Șerbănescu: ”Despre capitalul străin știe și Grivei că este cel mai mare evazionist fiscal din România, prin externalizarea fără fiscalizare a profiturilor fabuloase”

Indiferent de ceea ce decideau până la urmă PSD și guvernul său în privința promovării pe mai departe sau, dimpotrivă, a renunțării la măsurile din așa-numita „revoluție fiscală“, bilanțul politicii PSD, urmărit consecvent de la revenirea la guvernare în 2012, era deja conturat.


În cadrul acestei politici, se încearcă să se dea ceva în plus la nevoiași, dar fără a se pune în discuție rânduielile existente și fără a se lua, cumva, de la bogați, ba chiar dăruindu-le acestora câte un cadou din panoplia „relaxărilor fiscale“, ca să nu se supere, și, astfel, în scurt timp, totul se împotmolește din lipsă de resurse.

Pentru ieșire, se dă înapoi, nevoiașii rămânând cu buza umflată, iar bogații cu cadourile fiscale. Totul se soldează, de fapt, cu o aservire economică și mai profundă către capitalul străin, în timp ce se lasă impresia că s-ar lupta pentru nevoiașii români și pentru emanciparea capitalului autohton. Ceea ce are priză mare la fraieri! Opoziția politică de trei parale din România actuală, cu Iohannis în frunte, taxează politica PSD drept „populism“, amplificând atracția populară pentru PSD.

Pune umărul și DNA, găsind cu predilecție corupți PSD și victimizând astfel partidul în ochii oamenilor de rând. Ca urmare, PSD este propulsat și de opoziție, și de justiție în alegeri. În timp ce capitalul străin, actualul proprietar al țării, mustăcește de satisfacție și, primind mereu și mereu noi cadouri de la PSD, își rotunjește profiturile. Dar, în mod dibaci, nu lasă impresia public că Dragnea și ai lui i-ar fi în grații, forțând de fapt mâna acestora spre a obține privilegii și câștiguri și mai mari. În orice caz, dacă Dragnea și ai lui n-ar exista, capitalul străin din România ar trebui să-i inventeze.

Iată fermecătoarea rețetă PSD! Totul pornește de la exploatarea situației reale din țară. În promisiuni, proiecte și programe se agită măsuri despre creșterea salariilor și pensiilor, care sunt mici și deci interesează la buzunar majoritatea populației. Nu se știe exact dacă liderii PSD sunt în înțelegere cu proprietarii străini ai țării, dar, față de asemenea inițiative, aceștia din urmă nu pot să nu-și arate iritarea, măcar de ochii lumii. Iar liderii PSD, ca să le stingă iritarea, le fac o nouă relaxare fiscală, cadou peste cea absolut abominabilă existentă deja. Apoi, creșterile promise sau inițiate pentru nevoiași sunt încetinite, limitate sau amânate, rămânând să opereze însă cadourile făcute capitalului străin. De fapt, rețeta are o derulare și mai diversionistă.

Într-un anumit moment politic, în funcție de situația creată, se agită și mai abitir spațiul public cu amenințări de introducere a unor reglementări fiscale care ar afecta capitalul străin (despre care știe și Grivei că este cel mai mare evazionist fiscal din România, prin externalizarea fără fiscalizare a profiturilor fabuloase obținute sau chiar prin declararea mincinoasă că înregistrează pierderi, și nu câștiguri). A fost cazul taxei pe stâlp sau al amenințării că se înlocuiește impozitul de mascaradă pe profit cu un impozit derizoriu, dar de neevazionat, pe cifra de afaceri. De fapt, agitația este făcută pentru a se introduce noi reglementări fiscale care să afecteze capitalul românesc. A fost cazul TVA-ului defalcat și, mult mai important, al impozitului pe cifra de afaceri pentru firme cu venituri sub 1 milion euro, ceea ce lovește, practic, 90% din IMM-urile românești, care sunt puse să cotizeze fiscal la greu, în locul unor impozite pe profit pe care nu le plăteau pentru că nu aveau pe ce. Cu alte cuvinte, urmează a plăti impozite în contul unor câștiguri nete pe care cele mai multe din ele nici nu reușesc să le realizeze în realitate. În vreme ce, multinaționalele, toate cu venituri peste acest prag, rămân să evazioneze în continuare impozitarea unor profituri pe care chiar le realizează în realitate. Altfel spus, într-un final, amenințătoarele măsuri la adresa capitalului străin dispar de pe firmament, rămânând însă tot ceea ce a vizat capitalul românesc, ce urmează să plătească factura.

Trăgând linie, pe de o parte, trei pierzători –  salahorii români (care se aleg cu câștiguri suplimentare de vreo doi lei, dacă nu chiar cu scăderi nete de salarii), capitalul românesc (care finanțează de fapt cadourile fiscale pentru capitalul străin), statul român (care, cu noi găuri la buget, devine și mai incapabil să facă ceva pentru infrastructură sau educație) – iar, pe de altă parte, un singur câștigător, respectiv capitalul străin, care nu este afectat de nimic și care primește cadouri nu cumva pentru merite, ci doar pentru că există.

Dacă sesizați vreo exagerare față de realități în descrierea acestei derulări, faceți o comparație între ceea ce au promis guvernele PSD în materie fiscală și bugetară de la venirea lui Ponta în 2012 și ceea ce a rămas să opereze concret până la urmă în această materie, trecând prin guvernele Grindeanu și Tudose până în prezent. Se simte mai bine capitalul românesc acum decât în 2012?! A luat cumva o felie mai mare din piață de atunci și până acum sau felia care a crescut este numai cea a capitalului străin?! Acesta este, de fapt, cel care obține creșterea economică mult lăudată din România și care, ca să fie sigur că n-o împarte cu nimeni, îi externalizează amețitor aproape toate roadele. A crescut cumva ponderea salariilor în PIB în această perioadă ca semn că salahorii români ar fi devenit mai puțin salahori și capitalul străin i-ar stoarce  mai elegant?! Stimați proprietari străini ai țării, zău, ar trebui să fiți mai deschiși față de Dragnea și ai lui. Nu vedeți că nu știu ce să mai facă spre a vă intra în voie?! Fiți mai drăguți cu ei, nu de alta, dar poate ne mai lasă și pe noi să mai respirăm!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Ion Cristoiu: “Livia Stanciu o dă în gît pe amica sa, Codruța Kovesi. Prostie sau viclenie?”

Cu puțin timp în urmă, mai precis luni, 23 octombrie 2017, scriam sub titlul Știm totul despre cum a fost asasinat Iulius Cezar în Senatul roman în urmă cu peste două mii de ani. Nu știm nimic despre ce-a căutat Codruța Kovesi în Sufrageria lui Oprea în urmă cu doar opt ani!



„Întîmplările din sufrageria lui Gabriel Oprea s-au petrecut nu în urmă cu două milenii, nici în urmă cu două secole sau cu două decenii, ci în urmă cu doar 8 (opt!!!) ani. De la dezvăluirea lui Dan Andronic au trecut 6 (șase !!!) luni.

Reuniunea din Sufragerie a avut loc în centrul Bucureștilor, pe o stradă umblată de oameni și nu de extratereștri, mărginită de alte case. Nu era o casă conspirativă, ci o casă normală, știută de toți vecinii ca aparținînd lui Gabriel Oprea. (…)

Stabilirea adevărului despre 15 martie 44, înainte de Cristos, a avut la bază infinit mai puține documente și infinit mai puține mărturii. Pentru stabilirea adevărului despre seara lui 6 decembrie 2009, despre un eveniment petrecut de curînd, lîngă noi, cu participanți care trăiesc bine mersi, cu martori care trăiesc, ba chiar care au aceleași funcții ca și acum 8 ani, cu documente numeroase aflate în seifurile unor instituții care există și continuă să activeze, avem la îndemînă infinit mai multe posibilități.

Și cu toate acestea, nici azi, după 6 luni de la o dezvăluire care a făcut senzație, despre care s-a vorbit și se mai vorbște încă nu știm dacă George Maior, Florian Coldea și Codruța Kovesi au fost sau nu în sufrageria lui Gabriel Oprea cu opt ani în urmă. S-a înființat o Comisie parlamentară de anchetă, s-a declanșat o investigație penală a Parchetului General, fiecare dintre cei trei au fost supuși tirurilor de întrebări ale presei independente, au fost solicitate să se pronunțe instituții precum SRI, Parchetul General. Totul s-a dovedit zadarnic. Nici acum nu știm adevărul din punct de vedere oficial.”

Se vede limpede din acest fragment uluirea mea că într-o țară care a pus capăt în chip sîngeros, în urmă cu 28 de ani, secretomaniei de tip securistic a regimului comunist, nu s-a putut stabili, din punct de vedere oficial, dacă persoane publice de mare vizibilitate, ștabi ai principalelor instituții de forță, au fost sau nu în seara lui 6 decembrie 2009 în sufrageria lui Gabriel Oprea.

Dezvăluirile lui Dan Andronic, lucrările Comisiei Parlamentare, campania de presă au pus justificat stabilirea oficială a răspunsului la întrebarea Au fost respectivii în sufrageria lui Gabriel Oprea? prin suspiciunea că acolo a funcționat o Celulă de criză pentru fraudarea alegerilor prezidențiale.

Eu am susținut și continui să susțin că nu de aceea era de datoria statului de drept român să stabilească în mod oficial adevărul despre prezența celor trei în sufrageria lui Gabriel Oprea în seara lui 6 decembrie 2009, ci pentru că, indiferent ce făceau respectivii acolo- complotau sau chefuiau sau asistau la un striptease al singurei femei de acolo – Codruța Kovesi –, în calitatea lor de șefi ai instituțiilor de forță n-aveau ce căuta la o petrecere privată a unor politicieni, în casa unui politician. Dar dacă George Maior și Florian Coldea mai aveau o justificare (pot spune c-au fost la Gabriel Oprea sub acoperire de cheflii în cadrul unui joc operativ), dacă Vasile Dâncu poate spune că l-a vizitat pe politician pentru a-i ține o prelegere despre Presocratici, Codruța Kovesi n-avea ce căuta acolo:

1.În toate ieșirile sale publice, ea a denunțat magistrații care – precum Alina Bica – se amestecă în tărîța politicienilor. Mai mult așa cum se lăuda în 20 noiembrie 2014, în demascarea călătoriei întreprinse de Alina Bica la Paris cu Elena Udrea, ea și-a făcut un principiu din a nu participa la manifestări private cu politicieni:

„Niciodată nu mă văd cu politicieni, cel puţin în timpul liber. Uneori, datorită atribuţiilor de serviciu, trebuie să interacţionez (cu politicieni), dar doar la întâlniri instituţionale şi la activităţi instituţionale. În timpul liber nu mă văd cu politicieni şi nu mă întâlnesc cu ei.”

Lucru corect. Chiar dacă, precum Gabriel Oprea în 6 decembrie 2009, politicienii nu sînt încă subiect de anchetă, în orice clipă ei pot ajunge la DNA sau la Parchetul general. De aceea, așa cum arată Bogdan Iacob într-un excelent text de pe ImPolitics.ro, invocînd Codul deontologic stabilit chiar de CSM, magistrații trebuie să evite pe cît posibil relațiile personale cu politicienii. Codruța Kovesi era mai mult decît un magistrat. Era procuror general al Republicii, șeful procurorilor de la Parchetul General, de la DNA, de la DIICOT. Ce să caute ditamai procurorul general la un chef în casa unui politician, alături de alți politicieni? Eu, de exemplu, ca jurnalist, nu frecventez manifestări private cu politicieni. E una dintre condițiile de bază ale profesiei de jurnalist, cea de a nu te amesteca în tărîțele politicienilor.

2.Cînd a venit vorba de participarea sa la fel de fel de sindrofii, cum ar fi Pîrlirea porcului la SRI, Petrecerea de după bilanțul DIPI, Codruța Kovesi s-a justificat prin exigențele funcției. Întru totul de acord cu asta. Chiar și un procuror general sau un procuror șef al DNA nu poate refuza invitația unor instituții cu care lucrează de a participa la o sindrofie care, deși e cu mîncare și băutură, poate fi înscrisă printre cele oficiale. Dar la sindrofia de la Gabriel Oprea, ce să caute procurorul general al României? Era o petrecere mai mult sau mai puțin sau mai mult între amici politicieni gen – vorba lui Caragiale – mănăstire, maici, chef. Generăleasa SRI – Elena Istode, zisă și Anaconda – a mai avut o justificare a petrecerilor sale cu politicianul Rizea: Era prietenă din liceu cu soția acestuia. Codruța Kovesi n-are nici o justificare de acest gen. Nu știm să fie prietenă cu soția lui Gabriel Oprea, nu știm să fie ibovnica vreunuia dintre politicienii care petreceau acolo, nu știm să fi fost la Gabriel Oprea acasă ca să împrumute o carte din biblioteca personală a politicianului.

Din toate punctele de vedere, Codruța Kovesi n-avea ce căuta nu în seara lui 6 decembrie 2009, dar în nici o altă seară sau în nici o altă dimineață la o petrecere acasă la un politician alături de alți politicieni.

Știind asta, Codruța Kovesi a refuzat să se prezinte în fața Comisiei de anchetă parlamentară.

Știind asta, Codruța Kovesi a refuzat să răspundă dacă a fost sau nu în sufrageria lui Gabriel Oprea cînd a fost întrebată de jurnaliști.

Mult mai important, dîndu-și seama că o confirmare a prezenței Codruței Kovesi la sindrofia organizată acasă de politicianul Gabriel Oprea, toți cei care au fost în sufragerie au refuzat să confirme sau să infirme în spațiul public prezenţa Codruței Kovesi. Evident, cu excepția lui Dan Andronic, cel care a dezvăluit sindrofia de la Gabriel Oprea.

Toți cei de acolo au preferat să-și țină gura, de teama binescunoscutei răzbunări din partea șefei DNA dacă ar fi dat-o în gît. Ascunderea adevărului despre prezența Codruței Kovesi a devenit astfel preocuparea majoră a unui Grup infracțional organizat.

Din acest grup a făcut parte și Augustin Lazăr, fostul procuror comunist, amic de șpriț cu tatăl Codruței, pus procuror general de Klaus Iohannis drept recunoștință că l-a salvat de la un dosar penal. Pentru a bloca lucrările Comisiei de anchetă, Augustin Lazăr a deschis un dosar penal. După încheierea anchetei cu NUP, Augustin Lazăr, în disprețul Constituției și al opiniei publice, a refuzat să trimită Dosarul Comisiei Parlamentare pe motiv că era secret.

Prin acțiunea Grupului infracțional organizat creat pentru salvarea Codruței Kovesi, deși au trecut – cum scriam anterior – șase luni de la dezvăluirea lui Dan Andronic, toate eforturile opiniei publice de a afla un adevăr simplu – a fost sau nu Codruța Kovesi la o petrecere la politicianul Gabriel Oprea? – sau dovedit zadarnice.

A venit însă judecarea Cazului de către Curtea Constituțională. Augustin Lazăr, deși a susținut pe toate drumurile că Dosarul e secret, l-a trimis la CCR.

Nu știm rațiunea acestei trimiteri. A vrut probabil să pună la dispoziția judecătorilor care fac parte din Statul paralel argumente pentru teza că șefa DNA nu trebuia să se prezinte în fața Comisiei de anchetă.

Și într-adevăr, Dosarul a fost invocat de Livia Stanciu, amica și partenera de abuzuri a Codruței Kovesi sub pretextul luptei împotriva corupției, în opinia separată la Decizia CCR că șefa DNA a încălcat Constituția refuzînd să meargă la Comisia parlamentară.

Vineri, 3 noiembrie 2017, CCR a publicat Motivarea Deciziei 611 din 3 octombrie 2017 referitoare la cererile de soluţionare a conflictelor juridice de natură  constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, cereri formulate de Preşedinții Senatului și Camerei Deputaților.

Potrivit procedurilor, alături de Motivarea majorității judecătorilor CCR, se publică și Opinia separată a judecătoarei Livia Stanciu.

Pentru a justifica refuzul Codruței Kovesi de a se prezenta la Comisia parlamentară, Livia Stanciu citează pe larg din Dosarul întocmit de Parchet, ținut secret pînă acum:

În motivarea soluției de clasare adoptată, parchetul a reținut următoarele: (…)

Parchetul a mai reținut că, probele testimoniale administrate în cursul urmăririi penale au relevat, în mod indubitabil, că persoanele prezente în seara zilei de 6 decembrie 2009 la locuința martorului Oprea Gabriel, respectiv George Maior, Vasile Dâncu, Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi, Onțanu Neculai și Iordănescu Anghel au participat la un eveniment de natură privată, la invitația acestuia, nefiind inițiată nicio operațiune de fraudare/viciere a rezultatelor alegerilor prezidențiale. Astfel, depoziția făcută în fața procurorului de către martorul OPREA GABRIEL relevă, între altele, că : «(…) Subliniez încă o dată faptul că a fost o 106 simplă cină, însă datorită mediului exploziv din societate, se poate transforma în orice (…)» sau depoziția făcută de către martorul DÂNCU VASILE, în sensul că: «(…) toți cei prezenți m-au întrebat despre rezultatele exit-poll-urilor, prin prisma profesiei mele de sociolog, niciunul dintre aceștia nediscutînd aspecte plecînd de la premisa funcției pe care o detineau la momentul respectiv, ci, pur și simplu, așa cum am spus anterior, discuții firești, comune, între prieteni. (…) Cred că eu am vorbit cel mai mult dintre persoanele prezente și am încercat să explic cum a fost posibil ca cele 12 procente care făceau diferența în favoarea candidatului Mircea Geoană după primul tur să fie pierdute, astfel că eu am punctat, din punctul meu de vedere, patru momente care au condus la această pierdere (…) Subliniez faptul că asocierea acelei întîlniri cu caracter privat și vicierea rezultatului alegerilor este o pură fantezie și nimic din comportamentul celor prezenți la masă nu trădează niciun fel de amestec al instituțiilor în respectivele alegeri (…)». De asemenea, martorul IORDĂNESCU ANGHEL a susținut, între altele, că: «(…) A fost o cină la care s-a comentat pe seama exit-poll-urilor, respectiv pe teme fotbalistice. Nu mi s-a părut, din discuțiile purtate între persoanele prezente, ceva dubios, ilegal(…)», iar martorul ANDRONIC DAN a relevat, între altele, că: «(…) Nu am spus și nici nu am nici o dovadă în acest sens că persoanele prezente la acea întîlnire din seara de 6 decembrie 2009 la locuința lui GABRIEL OPREA au participat la vreo operațiune de fraudare, viciere a rezultatelor alegerilor prezidențiale. (…) Elementul comun pentru care am fost prezenți în casa lui GABRIEL OPREA în acea seară l-a reprezentat tocmai persoana acestuia (…)»”.

Așa cum arătam mai sus, în cazul Codruței Kovesi e lipsit de importanță dacă a participat la un complot sau la o petrecere privată.

Procurorul General al Republicii n-avea ce căuta în casa unui politician, la o petrecere dată de politicianul respectiv cu prietenii, fie și din faptul că un magistrat cu funcția Codruței Kovesi n-are prieteni oameni politici. De aceea, Codruța Kovesi a refuzat să spună dacă a fost sau nu în sufrageria lui Gabriel Oprea. De aceea, s-a constituit un Grup infracțional organizat avînd drept principal scop păstrarea secretului despre Codruța Kovesi.

Iată însă că prin gestul Liviei Stanciu de a reproduce documente din Dosarul secret al Parchetului, s-a dat, în fine, din punct de vedere oficial, răspunsul la întrebarea A fost sau nu Codruța Kovesi la o petrecere privată în casa unui politician, alături de alți politicieni? Răspunsul – repet – dat oficial e DA! Și asta datorită Liviei Stanciu, amica șefei DNA.

Avem în fine, după mai mult de șase luni de secretomanie, stabilirea unui adevăr despre un fapt petrecut cu opt ani în urmă. Acum, că stabilit oficial adevărul că șefa DNA a fost în sufrageria lui Gabriel Oprea, la o petrecere, a venit momentul ca Codruța Kovesi să se explice public:

1.Ce-a căutat procurorul general într-o seară de duminică la un politician viitor penal acasă?

2.De ce ascuns timp de opt luni adevărul?

Practic, prin Motivarea opiniei sale separate, Livia Stanciu o dă în gît pe Codruța Kovesi. E prostie sau viclenie?

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Anti-corupția, acest narativ necesar în lupta pentru putere

Justiția a fost folosită ca instrument în lupta pentru putere de cînd lumea și pămîntul. De la Sargon și de la Agamemnon încoace, legea e folosită să-ți trosnești adversarii. Nu contează tipul de regim, practica e aceeași. Stalin și-a neutralizat adversarii cu legea în mînă. Și Hitler la fel. Dar și americanii pe vremea lui McCarthy. Și francezii cînd l-au scos din peisaj pe Sarkoszy. Și în cazul lui Dominique Strauss-Kahn, care cu legea în mînă a fost tras pe tușă.



Sînt multe priceperi prin care să folosești legea să facă ce vrei tu. Una din temele preferate este lupta anti-corupție. Cu lupta anti-corupție în mînă se întîmplă ce vrei tu. Lumea e de acord cu tine, căci oricum lumea e supărată pe politicieni, pe bogați, în general pe cei care dețin ori gestionează resursele. Și atunci e suficient să arunci cuvîntul spre ei pentru a demoniza pe cine vrei tu. Adică pe ăia cu care ești în competiție în lupta pentru putere.

Mulți și-au cîștigat puterea și apoi și-au consolidat-o utilizînd acest instrument hegemonic retoric. A făcut-o Stalin. Era cît pe-aci să-i reușească lui Hillary împotriva lui Trump. Au făcut-o adversarii lui Sarkoszy. În România a fost făcută de atîtea ori, că nici nu le mai știm numărul. A făcut-o și o face Putin. Acum, de ceva vreme, o face cu o mare pricepere Xi Jinping – în momentul de față probabil cel mai puternic om al lumii.

Cea mai recentă instanță de gestionare a luptei de putere pe bază de pretext de luptă anti-corupție o vedem zilele astea în Arabia Saudită. O știre de azi ne anunță, după ce dăm toate cuvintele intense la o parte, de gen “senzațional!” și “fără precedent!”, că “zece prinţi şi zeci de foşti miniştri au fost arestaţi sâmbătă în Arabia Saudită la decizia unei comisii anticorupţie”.

Aha. Cum să nu. Anticorupție. Exact despre asta era vorba. Aha.

Pentru cei care nu știu: în Arabia Saudită, în momentul de față, are loc transferul de putere dinspre generația bătrînă spre cea tînără, din motive biologice: ăl bătrîn și cel mai foarte perfect și puternic, regele Abdullah, a murit în 2015. Era bătrîn, era născut în 1924. A venit la putere fratele său vitreg, regele Salman. Nici el nu se simte prea bine, că și el e bătrîn, născut în 1935. Cît o s-o mai ducă? În consecință, lupta pentru putere e în toi. Pentru a-și asigura descendența la tron către cine vrea el, regele Salman acuma joacă jocul anticorupției. Sub acest pretext îi arestează pe cei din tabăra adversă, își întărește puterea și croiește loc pentru urmașul dorit.

Voi credeți că pe cei din Arabia Saudită îi doare grija de anti-corupție? Hai să fim serioși. Voi credeți că “zece prinți și zeci de foști miniștri” sînt singurii care să se joace de manieră discreționară cu multitudinea de bani pe care o au ei acolo, de pe urma petrolului? Anti-corupția e fix ultima lor grijă. Grija lor e puterea. Asta-i roade pe ei. Asta-i roade pe toți. Anti-corupția e doar un instrument convenabil care să facă pe plac emoțiilor negative din rîndul populației.

Asta în cazul în care sînteți tentați să vă duceți după narativul anti-corupției atunci cînd citiți publicații prestigioase, deontoloage, construite pe bază de unitate militară.

Autor:Mirel Palada

Sursa: Mirel Palada

Atac la suveranitate

Am primit o veste mult așteptată. Ambasadorul Statelor Unite la București este rechemat în centrală. În locul său va veni un alt reprezentant al Departamentului de Stat. Nu vă grăbiți însă să deschideți dopul și să beți șampania. Așteptați să vedeți ce urmează. Evident, cu speranță. Cu speranța că, în viitor, cel care îl va reprezenta pe partenerul nostru strategic, nu va mai încălca suveranitatea acestui stat. Și nu va mai face trafic de infuență în favoarea unor firme americane și în defavoarea firmelor românești. Până atunci însă, atacul la suveranitate rămâne ceva extrem de concret. Și de dureros.



Nu voi enumera aici intervențiile intruzive ale ultimilor ambasadori pe care i-au avut Statele Unite în România. Mă voi rezuma doar la reamintirea a două practici deosebit de nocive. Este inacceptabil ca un ambasador al unei alte puteri, fie ea și partenere, să se amestece – și încă cu brutalitate – în chestiuni legate de politica internă a României. Și să participe, practic, la procedura de numire sau de demitere a unor funcționari publici. Este inacceptabil dar acest lucru se practică. Și s-a practicat nu numai de către ambasadorul Statelor Unite la București. Se întâmplă de câte ori statul este slab. De câte ori autoritățile sunt slugarnice. De câte ori, la vârful administrației publice centrale sau al instituției prezidențiale există persoane lipsite de coloană verterbrală. Care pot fi orice altceva, dar nu bărbați de stat.

Al doilea fenomen, la fel de nociv, este utilizarea poziției de partener al statului reprezentat pentru a transforma o intervenție obișnuită în favoarea dezvoltării cooperării economice într-o operațiune ordinară de trafic de influență, operat în favoarea unor firme din țara respectivă și în defavoarea unor societăți comerciale românești, cu care respectivele firme se află în concurență. Este periculos, este ilegal, atât conform legilor române cât și conform legilor americane dar se practică. Se practică la greu. Și mai ales atunci când, din nou, autoritățile române sunt lipsite de demnitate, de coloană vertebrală și de un minim respect față de valorile naționale.

În ultima vreme, apar din ce în ce mai des informații, care demonstrează afirmațiile de mai sus. L-am auzit pe domnul Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat, președinte al Senatului României și președinte ALDE vorbind deschis, cu mult curaj, despre modul în care reprezentanți ai altor state, acreditați la București, au încercat să încalce suveranitatea României. Făcând presiuni asupra autorităților într-o direcție sau alta. L-am auzit și pe fostul ministru de Externe și ministru al Justiției, Titus Corlățean, spunând același lucru. Și pe Crin Antonescu, în perioada în care a fost președinte interimar. I-am văzut pe unii ambasadori cum și-au permis să-i cheme la sediul lor pe înalți demnitari români, pentru a le cere scoteală pe teme care aparțin strict de suveranitatea statului român. Am văzut un fost ambasador instalat la vârful unui fond de investiții, pentru care făcuse în prealabil, când era în funcție, trafic de influență. Am văzut plângeri penale  ultimele din partea lui Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor, împotriva unor ambasadori, cei mai mulți din Statele Unite, pentru trafic de influență. Asemenea plângeri au fost, sunt și urmează să mai fie adresate inclusiv Departamentului de Justiție al Statelor Unite.

Din această perspectivă, aștepările sunt mari aunci când un nou ambasador vine la București. Ne aștetăm să fim tratați de la egal la egal. Ne așteptăm ca asemenea practici să nu se mai repete.

Dar, oricât de multe speranțe ne punem în moralitatea acestor reprezentanți ai statelor partenere, noi nu trebuie să uităm niciun moment că, în cele din urmă, totul depinde de verticalitatea sau de lipsa de verticalitate a autorităților de la București. Dacă vom accepta să ne căciulim sau să ne milogim, vom fi tratați ca atare. Dacă ne vom plânge acestor ambasadori de propria noastră neputință, vom fi tratați ca atare. Dacă ne vom ploconi și dacă ne vom oferi să ducem ploconul, vom fi tratați ca atare. De-a lungul istoriei, s-a dovedit că nu mai reprezentanții unor puteri străine care până la urmă își văd de propriul interes și de interesele statelor pe care le  reprezintă, atacă suveranitatea națională a României, ci înșiși românii o atacă prin comportamentul lor.

Să se schimbe așadar cu succes reprezentantul Statelor Unite la București. Să dea Dumnezeu ca noul ambasador să vină cu gânduri bune. Dar să ne schimbăm cu acest prilej și noi înșine.

Suveranitatea națională este unul dintre bunurile cele mai de preț pe care le are un popor. De aceea, trebuie apărată. Mai ales într-o lume care, așa cum s-a văzut, este scena unor atacuri violente și, în ultima vreme, asimetrice, tocmai împotriva suveranității unor state. Dacă a fost posibil ca un asemeena atac să aibă loc chiar împotriva celei mai mari puteri a lumii, Statele Unite – și vedem acum cum se derulează investigațiile penale pe această temă la Washington – ne putem ușor imagina cât de expus este un stat slab, ca România. Tocmai de aceea, noi trebuie să stăm și mai drepți și să respingem cu și mai mult curaj și forță asemenea imixtiuni în afacerile interne ale României.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Oameni versus Uniforme

Presa este numită a patra putere în stat.  O presă independentă, care trăiește din ce vinde și nu din șapagă, care are jurnaliști de investigații nu șantajisti, televiziuni care prezintă adevărul și nu frânturi de adevăr poate ajunge a patra putere în stat.



După Revoluție, am sperat cu toții la o presă liberă dar ea a fost liberă până noua securitate i-a pus lesă, până când câmpul tactic a avut nevoie de vuvuzele. Atunci s-au îngrămădit cu sutele să-și pună condeiul în sprijinul ”interesului național”, dar gândul lor a rămas la soldă. Cu timpul, acești așa-ziși jurnaliști au ajuns lideri de opinie, iar atunci când se laudă și se perie între ei li se văd stelele de pe umăr.

Ultimii 10 ani au fost plini de dezvăluiri, dar totuși nu s-a întâmplat nimic.

Ce au declarat în ultimii 10 ani oamenii importanți din conducerea României despre jurnaliștii acoperiți

  • Ianuarie 2007 – Mircea Geoană

La întrebarea: Credeți că sunt prea mulți ofițeri de informații in România?, Mircea Geoană a răspuns nu știm câți suntem, în primul rând!.

  • Octombrie 2009 – Nicolae Ulieru (fost purtător de cuvânt al SRI, pe timpul lui Virgil Măgureanu)

Acoperirea prin meseria de ziarist e una din cele mai des uzitate în lume şi asigură o foarte bună posibilitate de circulaţie în toate mediile”.

  • Ianuarie 2014 George Maior

A fost o campanie electorală în mare măsură despre ofiţeri acoperiţi din presă, din politică. Totuşi, care este totuşi situaţia din acest punct de vedere?

George Maior: „Ofiţerii acoperiţi sunt un mijloc excepţional al serviciilor de informaţii, o armă specifică serviciilor de informaţii, folosită de toate serviciile pentru creşterea capabilităţii de apărare a securităţii naţionale. E păcat că se discută foarte mult de el. Nu facem nimic în afara unui cadru legal”.

  • Septembrie 2014 – Robert Turcescu

Jurnalistul Robert Turcescu a recunoscut că a fost locotenent-colonel sub acoperire.

E o mărturisire publică. Nu voi da explicații publicului. Nu acum. Toate explicațiile care trebuie date, toate documentele care vor fi cerute le voi aduce în fața judecătorilor. Vreau să am un judecător drept. Dacă va considera că va trebui să mor, voi muri, iar dacă va considera că trebuie să trăiesc, voi trăi.”

  • Septembrie 2014 – Klaus Iohannis

Klaus Iohannis întrebat de oportunitatea existenţei ofiţerilor acoperiţi în mass-media.

„Da, eu cred că face parte din activitatea serviciilor şi nu cred că este vreo problemă. Eu, personal, consider că în servicii avem profesionişti foarte buni, dar nu cred că trebuie noi să le spunem cum să îşi facă treaba”

  • Octombrie 2014 – Traian Băsescu

”Victor Ponta trebuie să recunoască faptul că în perioada 1997-2001 a fost ofițer acoperit al SIE. Ceea ce explică și propulsarea lui direct în Parchetul General.”

  • Martie 2016 – Traian Băsescu

”Astăzi, vârfuri ale instituţiilor de forţă, cu concursul gălăgios al acoperiţilor din presă şi al unor harnici delatori, încearcă să îl discrediteze pe fostul şef DNA, Daniel Morar” a scris pe facebook fostul președinte Traian Băsescu.

  • Aprilie 2016 – Sebastian Ghiță

“Nu să reducem puterea serviciilor este cheia. Cheia este să construim super mecanisme de control civil pentru a opri eventuale abuzuri. Serviciile românești trebuie să aiă acoperiți și informații atât din politică și din justiție. Dar trebuie controlați anumiți ofițeri astfel încât să nu încalce legea.”

  • Noiembrie 2017 – Elena Udrea

”Chiar eu am fost rugată de mai mulți jurnaliști să le facilitez intrarea la ambasadă, dar acolo intrau doar cei agreați de Florian Coldea, care puneau doar întrebările lor. Nu aveai loc acolo de Ioana Ene Dogioiu, de Dan Tapalagă, de Andreea Pora, mai sunt și alții”.

Aceste declarații din ultimii 10 ani sunt doar o parte din informațiile apărute în spațiul public despre jurnaliștii acoperiți. Deși de puține ori au fost date nume, lucrurile sunt clare. Atunci când un ziarist sau un prezentator sprijină necondiționat o instituție de forță, atunci când orice abuz este justificat, atunci când interesul național este mai prezent la televizor ca discuțiile despre salariul minim este clar că nu vorbim despre un jurnalist.

Autor: Alexandru David

Urmează testul Hellvig: cu națiunea sau cu facțiunea?

De-o vreme mă tot întreb: până unde pot merge în politică, mână în mână, recunoştinţa şi compromisul? Până la pierderea totală a onoarei? Până la constituirea unui grup infracţional? Până la trădarea de ţară?

Traian Băsescu ne-a obişnuit cu genul acesta de raţionament: “eu v-am numit, eu v-am făcut mari, voi trebuie să-mi fiţi recunoscători până în pânzele albe! Necondiţionat fideli!” De aceea a fost atât de consternat şi s-a supărat atât de tare când trei de-ai lui i-au arestat pe alţi trei de-ai lui.

Klaus Iohannis a numit şi el câţiva apropiaţi în posturi importante. Nu chiar ca Traian Băsescu, lipsindu-i vitalitatea, spiritul de iniţiativă şi impetuozitatea acestuia, dar, oricum… N-o pun neapărat la socoteală pe Laura Kovesi, ea fiind un soi  de moştenire otrăvită de care mai degrabă s-a temut să se descotorosească; dar îl văd total ca “omul lui”, ales şi numit de el, după ce a devenit preşedinte, pe Eduard Hellvig, şeful SRI.

Nu am, deocamdată, motive să-l consider pe domnul Hellvig, ca isprăvi dubioase, alături de celebrii Coldea şi Kovesi. Aceşti Bonnie & Klyde ai recentei noastre politici dâmboviţene au fost născuţi de mintea infracţională şi criteriile de selecţie perverse ale tătucului lor spiritual, greu de egalat în rele de un personaj vegetal precum succesorul său la Cotroceni.

Domnul Hellvig nu a apărut din neant, tras de ciuf, la vedere, de o mână şi un spirit de barbugiu, când nu realizase nimic în viaţă. Domnul Hellvig, înainte de a fi numit şef la SRI, avea o carieră politică. A fost deputat, europarlamentar, consilier personal al lui Mugur Isărescu şi al lui Crin Antonescu, ministru. În plus, a absolvit o facultate serioasă la o universitate serioasă, ceea ce oferă niscaiva garanţii de calitate umană şi respect de sine. În aceste condiţii, recunoştinţa sa faţă de Klaus Iohannis ar trebui să fie temperată  de un anume orgoliu al propriei valori. Oare este?

Până în prezent, Eduard Hellvig a făcut nişte mişcări încurajatoare în direcţia readucerii SRI în zona unei minime normalităţi. L-a trecut în rezervă pe Florian Coldea, apoi o întreagă divizie de generali din aceeaşi constelaţie cu el, a permis tacit (în sensul că nu a jugulat cu brutalitate) anumite scurgeri din interior spre a fi încadrate drept abuzuri ale trecutului şi, apoi, a fi drenate în afara instituţiei actuale etc.

Ceea ce nu a reuşit încă Eduard Hellvig este să ne convingă de un lucru foarte important: că limita până la care e dispus să-i fie recunoscător preşedintelui care l-a numit nu atinge zona  compromisurilor anticonstituţionale.

E drept, nu-mi amintesc să fi fost supus, până acum, unui astfel de test. Dar acest moment lămuritor s-ar putea să fie foarte aproape. Cum ar veni peste două zile, când sunt anunţate proteste împotriva proiectului de modificare a legilor justiţiei, depus în parlament.

După agitaţia cu Ordonanţa 13 de la începutul anului, agitaţie stimulată consistent şi sofisticat de SRI-ul condus la vremea aceea de Florian Coldea, este primul moment în care vom putea verifica dacă serviciile se mai implică, abuziv şi partizan, în scoaterea oamenilor în stradă. Aceste servicii reformate de Eduard Hellvig (cum chiar domnia sa pretinde într-o declaraţie făcută astăzi (aici), afirmând că “SRI este în afara oricărui joc de putere”).

Vom vedea!

Dacă oribilele motoare de inflamat INTERNET-uil vor fi din nou pornite de SRI pentru a-i oferi preşedintelui Iohannis o masă de manevră şi de presiune cu care să blocheze încă o dată punerea de acord a legilor justiţiei cu Constituţia României, înseamnă că nici domnul Hellvig nu este mai breaz decât predecesorii săi. Înseamnă că şi Eduard Hellvig a devenit captiv al sistemului şi că toate declaraţiile sale, toate micile gesturi de reformă făcute până acum, nu sunt altceva decât fumigene, decât forme de camuflaj şi de propagandă de clan.

Cel mai recent mesaj public al preşedintelui Iohannis conţine o formulare care mie mi se pare  un adevărat ordin de luptă, o parolă adresată “cui trebuie”: “sunt gata să folosesc orice mijloace…”.

Aceleaşi cuvinte magice au fost rostite de Klaus Iohannis şi în ianuarie 2017. După care, ca la ordin, 100 000 de conştiinţe libere au invadat, “spontan”, oraşele patriei.

Aşadar, atenţie la testul Hellvig: cu naţiunea sau cu facţiunea?

Duminică vom avea în stradă 5 000 sau 100 000?

SRI va juca de partea poporului sau a clicii?

Sursa: Contele de Saint Germain

Elena Udrea, dezvăluire fără precedent: ”Coldea şi Maior au implementat statul paralel cu ajutorul CIA!”

Elena Udrea a declarat joi, în cadrul audierii sale în comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că ea este convinsă că în acest moment în lume se confruntă două forţe: Soros şi cei care i se opun acestuia, adăugând că aşa-zisul stat paralel a fost creat în România cu ajutorul CIA.



”Eu sunt adepta teoriei conform căreia în lume, în momentul acesta, se luptă două forţe: Soros şi cei din jurul lui şi cei care se opun acestuia şi care sunt destul de puţini. N-am crezut şi, până nu de curând, eram dintre cei care spuneau: nici într-un caz, în România nu există decât statul nostru paralel intern pe care l-a construit Coldea. Am avut o părere, totuşi, exagerat de bună despre el, nu că n-ar fi fost un om care ar fi reuşit să pună în practică un plan complex şi chiar diabolic, dar nu a fost creaţia lui”, le-a spus Elena Udrea parlamentarilor din comisia de anchetă.

Ea a spus că aşa-zisul stat paralel din România a fost implementat de către foştii şefi ai SRI – George Maior şi Florian Coldea – cu ajutorul CIA.

”Cred că are legătură cu ce vedem că se întâmplă acum în America şi este un plan care, în ceea ce ne priveşte pe noi, a fost influenţat şi implementat cu ajutorul partenerilor din CIA ai conducerii SRI, relaţiilor pe care le aveau domnul Coldea, domnul Maior în Statele Unite. A fost un plan care în România a funcţionat, care s-a încercat a fi impus şi în alte ţări. A mai prins şi în altă parte dar la noi cel puţin este de mare succes, probabil având în vedere modelul nostru cultural şi comportamental”, a mai spus Udrea.

Autor: Alexandra Maria Cioroianu

Sursa: Stiri pe surse