Intrată în vigoare pe 15 decembrie anul acesta, legea care interzice vânzarea de teren agricol către străini își va vedea efectele începând din mai 2014. Actul...
CategoriePolitică
Rezultatul era de aşteptat, dar observatorii de peste ocean au fost stupefiaţi în faţa victoriei. Pe data de 12 decembrie, cu un vot de 5 la 17, Senatul...
Sunt oare ţările sărace din Uniunea Europeană o povară, o ameninţare sau o sursă de creştere economică pentru bogaţii europeni? Şi, de ce în casa europeană...
Letonia, elev model al Uniunii Europene, cu o rată a creşterii economice pentru care poate fi invidiată de vecinii săi, devine începând din 1 ianuarie cel de...
Până și cei mai înflăcărați patrioți trebuie să ia realitatea așa cum e și să admită nu doar că România este neproductivă în cam toate sferele de activitate...
” Nu există o fortăreaţă mai bună decât dragostea poporului.” (NICCOLO MACHIAVELLI, Principele) Principele este expresia scriitoricească...
Cine nu a auzit de răscoală ţăranilor din 1907? Timp de mai bine de 45 de ani, regimul comunist a considerat evenimentele ca pe un exemplu elocvent al...
Veșnicul vis al Germaniei de a deveni imperiu, pe cale să se realizeze, folosindu-se pe de o parte de prostia si ignoranța unora dintre statele Uniunii...








