Ieri am discutat despre minciunile istoriei. Nu întâmplător. Poate că am ajuns la momentul în care am constatat că în lume sunt prea multe minciuni, doar că e...
CategorieAnalize și opinii
Profesor universitar dr. Lidia Vianu spune că românii nu sunt atât de slabi cum sunt prezentați și că studenții sunt mai buni și universitățile noastre sunt...
Oamenii ca să ajungă să domine viața planetei au trebuit să năpârlească biologic de câteva ori. Au trebuit să lase în spate simțurile „de vânătoare” (miros...
Până la pandemie, americanii păreau doar ticăloși, exploatându-și cu cinism imperiul neocolonial din spatele unor ipocrizii de genul “luptei...
Politicienii Jens Stoltenberg și Mircea Geoană reprezintă NATO la nivel de PR. Practic, sunt imaginea Alianței, purtătorii ei de cuvânt. Oamenii din vitrină...
Ca să înțelegi lumea din care faci parte trebuie să privești către ceea ce se întâmplă sub ochii tăi, fără a apela la intermediari. Bunăoară, înțeleg că...
Aproape întotdeauna critica la adresa Bisericii e echivalentul fără rest al unui refuz al autocriticii. Evident, nu mă refer aici la critica unor reprezentanți...
Hellvig la prezidențiale din partea unei coaliții PSD-PNL? E o posibilitate. Joi am răspuns la un sondaj de opinie care părea a fi comandat de PNL și care...








