Se apropie Sărbătorile și, în loc de clinchete, se aud pocniri din bici de la Cotroceni și scrâșneli de măsele, înjurături, plînsete și nemulțumiri de oameni...
CategorieAnalize și opinii
„Lumea asta așteaptă să se termine covidu’ și să facă ce făcea înainte. N-o să mai fie nimic ca înainte!” O spune mama mea, un om ajuns la o vârstă venerabilă...
Mai sunt două zile pline de campanie electorală. Nu văd ce minuni ar mai putea aduce PSD-ul pentru a face un salt uriaș de la ce a făcut pînă acum. Este de...
Primul care a vorbit despre raidul american de la Frankfurt a fost un membru al Camerei din Congresul american, reprezentant al Texasului, avocat, fost...
Avem de față un psihopat periculos, un Nero de provincie care se visează victorios peste poporul român. Nu veți avea timp să psihanalizați imaginea acestui...
Întrucât tot mi-au șters postarea cu 1 Decembrie pe motiv că nu-i bine să înjuri stâpânii străini, o să vă vorbesc azi puțin despre tribut. Tribut plătit...
Specialiștii spun că există câteva indicii ale unei relații abuzive, foarte ușor de recunoscut. Am sintetizat mai jos 12 dintre ele. Așadar, cunoști pe cineva...
O investigaţie în înregistrările autorităţii de reglementare pentru bănci şi burse din SUA, Securities and Exchange Comission (SEC), a arătat că firma care...








