România rămâne țară de emigrare, la nivelul Uniunii Europene, chiar dacă în 2022, numărul imigranților l-a depășit, în premieră, pe cel al emigranților. Chiar...
Autoreditor
„Acest tratat împotriva pandemiei, dacă va fi implementat, va schimba peisajul global și ne va lipsi pe tine și pe mine de unele dintre cele mai elementare...
Ziua asasinării primului ministru Robert Fico, o zi a infamiei Împușcarea lui Robert Fico, prim-ministrul Slovaciei, pe 15 mai, a fost o mișcare clară a...
Am o mare bucurie pe care vreau să o respir fără să risipesc nici o fibră din ce sunt. Mă întorc (câteva zile, nu de tot) acolo unde am fost tânăr, copil...
David Patraeus, fost director al CIA în perioada 2011-2012, s-a deplasat la București pentru a-și lansa volumul ”Conflict, evoluţia războiului din 1945 până la...
Pare o contradicție în termeni. Dacă ne gândim la primul și la ultimii doi președinți pe care România i-a avut. Dar totuși este posibil. Jurnalistul Ionuț Țene...
Se pregătește o nebunie absolută după ce va trece salva de alegeri. În fapt sunt pregătite mișcările pentru aplicarea absolut tuturor reformelor nepopulare...
Pentru bună măsură, pentru echilibru emoțional, pentru bună cumpănire informațională și în general pentru menținerea unui nivel de normalitate și detașare...








