Titlul de mai sus ar putea fi un unul alternativ la cartea lui Mircea Eliade “Mitul eternei reîntoarceri”. În fond, într-acolo converge toată argumentaţia...
Autorcontribuitor
“Este greu să faci pe cineva să înţeleagă un lucru, atunci când salariul său depinde tocmai de neînţelegerea acestuia.” (UPTON SINCLAIR, scriitor...
Aparținând unui alt regn decât cel al persoanei umane contemporane – din structura căreia nu poate lipsi, oricum ar fi ea, latura morală decât dacă se...
„Încă suntem în tranziţie. În perioada comunistă statul nu a existat. A existat controlul Partidului Comunist asupra statului. Am asistat după aceea la...
Societatea liberală din Occident ne face să ne gândim că practicile eugenice nu mai sunt de actualitate şi nici nu vor mai fi niciodată. În realitate, însă...
Învăţământul superior gratuit ar putea fi istorie în România. Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, prof. univ. Anton Hadăr, a declarat...
„Mutaţia nu va fi mentală, ci genetică”. (Michel Houellebecq) După trei volume de poezii de inspiraţie şi, în parte, chiar formă baudelaireană, o scurtă, dar...
Romania exporta energie electrica prin intermediul unor comercianti de energie. Potrivit legislatiei in vigoare, producatorii de energie nu pot face export...







