Conflictul din Ucraina şi reaprinderea disputelor europene din jurul Greciei falimentare au trimis în plan secund o serie de măsuri ale autorităţilor din Rusia...
Autorcontribuitor
Guvernul slovac a anunţat că vrea să obţină despăgubiri cuprinse între 280 şi 320 milioane de euro de la grupul italian de utilităţi Enel, după ce un tribunal...
Fost înalt funcţionar în cadrul MI6 şi consilier al lui Javier Solana în perioada în care acesta a fost Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi de...
Este titlul pe care l-am pus unui editorial, inca inainte ca domnul Klaus Iohannis sa fi fost desemnat, de catre PNL, candidat prezidential. Dar, provocarea...
Omenirea nu ar fi evoluat daca nu exista coeziunea sociala! In antichitate in evul mediu si astazi omenirea a fost si este nevoita sa gaseasca metode pentru a...
Premierul italian Matteo Renzi a făcut o mutare interesantă şi i-a făcut o vizită la Moscova lui Vladimir Putin, unde cei doi au stabilit câteva puncte în care...
O problemă pe care agenda prezidenţială n-o va putea ocoli este legată de procesul nerecunoscut public al “reconfigurării” orbitei economice a Ardealului. în...
Caricaturistul francez Zeon a fost arestat marți dimineață de patru ofițeri de poliție din Brigada de represiune a delincvenței persoanelor (BRDP).La 7...








