Analize

S-a greșit grav. Cine răspunde?

Oficial a început ce-a de-a doua etapă a campanei naționale de vaccinări. Doar oficial. Pentru că lucrurile bat pasul pe loc. În ciuda angajamentelor luate de autorități. Și asta după ce prima etapă s-a transformat și ea într-un eșec. Iar acum, iată, s-a împotmolit încă de la start și cea de-a doua etapă. Platforma electronică s-a dovedit a fi nefuncțională. Iar numărul centrelor de vaccinare funcționale e cu o treime mai mic decât cel planificat. Cine se face vinovat? Cine trebuie să răspundă?

Să nu uităm că orice sincopă, orice zi de întârziere, nu numai că îi dezamăgește pe cetățenii care doresc să se vaccineze, nu numai că îi descurajează pe cei care ezită, dar generează victime. Până când vaccinarea în masă a populației nu va fi înfăptuită, oamenii vor continua să moară pe capete. Să analizăm pe rând circumstanțele în care s-au împotmolit autoritățile.

Dintre cele 300.000 de cadre sanitare, au fost vaccinate doar puțin peste 160.000. Ceilalți nu au vrut sau nu au putut? Încă nimeni nu ne spune ce se întâmplă. Iar medicii și asistenții sunt pe străzi. Unde fac manifestații împotriva Guvernului. Care acordă sporuri grase anti-Covid salariaților prefecturilor, dar nu și acestor oameni, care se află în linia întâi. În orice caz, ritmul de 20.000 de injecții pe zi, la care s-a angajat colonel-doctor Valeriu Ghoerghiță, nu a putut fi onorat. Și asta până când, teoretic, s-a trecut în faza a doua de vaccinare. De ce? Pentru că numai o treime dintre centrele de vaccinare sunt operaționale. Celelalte nu. Nu au dotările necesare. Nu au personalul necesar. Iar primăriile, pe umerii cărora a fost plasată operațiunea, nu au fonduri pentru a suporta costurile. Și s-au aruncat vaccinuri la canal. Nu ne spune nimeni în ce cantitate. La acest capitol este păstrat un secret absolut. Și asta în timp ce guvernanții ne comunică faptul că România ar putea intra în criză de vaccinuri. Ceea ce este fals. Sosesc în țară exact atâtea vaccinuri câte au fost planificate să sosească. Și cine le-a planificat? Uniunea Europeană. Și cine putea planifica alte cantități? Firește, Guvernul. Dar nu a planificat. Și totuși realitatea este că în acest moment în stoc mai există circa 350.000 de vaccinuri.

Dar în această situație s-a trecut în cea de-a doua etapă. Vaccinarea persoanelor vulnerabile. Categorie în care, alături de oamenii în vârstă, au fost incluși și politicienii, personalulul din Armată, din Ministerul de Interne, din serviciile secrete și din alte sectoare așa-zis esențiale. Mă așteptam ca această parte a campaniei să debuteze cu oamenii în vârstă. Simbolic, așa cum s-a întâmplat în alte state, sub lumina reflectoarelor puteau fi aduși și vaccinați cei mai vârstnici români. Pentru a se da astfel de înțeles că statul este preocupat, măcar sub acest aspect, de soarta pensionarilor. Nu s-a întâmplat așa. Startul l-a furat Klaus Iohannis, care de această dată în loc să-și arate manichiura cu unghiile alungite și frumos lustruite, și-a arătat bicepșii, spre bucuria nemărginită a Denisei Rifai. După care a urmat premierul Cîțu. Să fie domnia sa sănătos, ferit de Covid, pentru a mai îndatora cum mai poate statul român și pentru a vinde eventual și Delta Dunării. Dar fie și așa. Să vină seniorii după politicieni, după Armată, după Ministerul de Interne, după serviciile secrete, care toate au știut să se organizeze în vederea vaccinării, să stea bătrânii României la rând, dar numai să se poată vaccina.

Aici intervine din nou un serviciu secret al României despre care am scris de mai multe ori în ultima vreme. STS. Serviciul de Telecomunicații Speciale. Știți dvs. care. Cel care a organizat cum a organizat procedura de numărare a voturilor. Și de repartizare a acestora. Fix ceea ce nu a funcționat la locale. Ei bine, tot STS a făcut faimoasa platformă electronică pe care ar urma să ne înscriem. Încă înainte de a-i tăia panglica, fiindcă aveam suficiente informații, am afirmat pe unde am putut că această platformă va fi imposibil de utilizat de către majoritatea persoanelor în etate. Nu știam că va fi și nefuncțională. Și că sistemul va eșua. Dar s-a întâmplat și asta. Cu chiu cu vai, ministrul Sănătății, controversatul Vlad Voiculescu a recunoscut în cele din urmă că așa stau lucrurile. Și a aruncat pisica moartă în grădina STS. Numai că STS nu a decis cu de la sine putere să facă această platformă, punând-o în seama STS. Alții au decis. Cine? În primul rând Guvernul. Din care face parte și Vlad Voiculescu. În al doilea rând, colonel-doctor Valeriu Gheorghiță. Dar, în final, decizia îi aparține întâiului strateg al țării. Lui Klaus Iohannis. Pentru care STS este un fel de factotum. Dacă STS este incapabil să elaboreze o platformă electronică inteligibilă și funcțională, de ce nu a fost încredințată această sarcină unei societăți private de IT, capabilă să facă față provocării?

Dacă numai o treime dintre centrele de vaccinare luate în calcul sunt funcționale, mă întreb în ce ritm va putea fi vaccinată această largă categorie de persoane, respectiv aproximatv 5 miioane de pensionari sau câți dintre aceștia vor dori să se vaccineze, la care se adaugă sutele de mii de persoane reprezentând celelate categorii, despre care spuneam că au dat buluc în față. Cine este vinovat că aceste centre nu au fost funcționale în 15 ianuarie și nu sunt funcționale nici azi și nu vor fi funcționale nici mâine? Cam aceleași persoane. Din nou, în frunte cu Klaus Iohannis.

Și acum ajungem la teribila întrebare „ghici ciupercă ce-i?”. Așadar cine ar trebui să răspundă? Aceiași. Și cum să răspundă? Vor răspunde în primul rând suportând oprobiul public. Dar nu este de ajuns. Aceste persoane trebuie să răspunde mai devreme sau mai târziu și politic. Și tot nu este de ajuns. Președintele Klaus Iohannis a spus că această problemă a luptei cu pandemia este o provocare legată de siguranța națională. Prin urmare, cei care au greșit, intenționat sau neintenționat, au atentat la siguranța națională. În ce măsură au atentat, aflăm numărând morții din fiecare zi de întârziere.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Corectnews.com

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu