Aparent, da. În CV-ul său scrie că ar fi inginer. Absolvent al Facultății de Tehnologie a Construcțiilor de Mașini a Universității din Brașov. Promoția 1988. În realitate, este posibil orice. Nu cumva și diploma lui este falsificată? În definitiv, este căpitanul unei echipe de mari impostori din punctul de vedere al falsificării biografiilor. În principal a studiilor false. Ultima revelație în acest sens ne-o furnizează un alt colaborator apropiat al premierului. Andi Manciu. Ditamai șeful atotputernicului Grup de Comunicare Strategică. Acesta scrie în CV-ul său, negru pe alb, că a absolvit SNSPA cu diplomă de licență. Nu are așa ceva. Iar dezvăluirea vine la doar câteva zile după ce a bubuit în întreaga presă cazul Laurențiu Baranga.
În ceea ce-l privește pe Laurențiu Baraga, care a funcționat ani în șir ca numărul doi la ORNISS și apoi a fost uns de către Ludovic Orban mare șef la Oficiul Național pentru Controlul și Prevenirea Spălării Banilor, lucrurile sunt de acum clare. Și-a falsificat toate diplomele. Și împotriva lui este pusă în mișcare, e drept, cu mare întârziere, o acțiune penală în toată regula. Dar iată că, cu o zi în urmă, a mai explodat un caz. Cazul Andi Manciu. Acesta este un colaborator apropiat și vechi al lui Ludovic Orban. Un adevărat tovarăș de arme al acestuia. A fost ani de zile șef de comunicare al Partidului Național Liberal. Iar de când cu pandemia, a fost instalat de Ludovic Orban moț în vârful unei noi structuri. O structură care literalmente le-a luat mințile românilor. Faimosul Grup de Comunicare Strategică. În această calitate, acest individ se află în spatele tuturor mesajelor, uneori extrem de confuze, transmise opiniei publice în legătură cu isteria pandemiei. Iar omul nu are studii superioare.
Nu numai că Andi Manciu nu are studii superioare, dar a și ascuns acest lucru. Prin falsificarea propriului CV. Unde stă scris, negru pe alb, că a absolvit SNSPA și are în acest sens o patalama. Adică o diplomă. Și nu are așa ceva. Ieri, cu promtitudine, conducerea SNSPA a răspuns solicitării unei case de presă, confirmând faptul că Andrei Manciu este un impostor. Care și-a falsificat propria biografie. Declarând că a absolvit o facultate. Nu a absolvit nimic. Dar Orban l-a numit consilier de stat. Și l-a promovat în fruntea unei structuri care taie și spânzură. În ciuda faptului că, prin titulatura ei, ar trebui să fie doar un serviciu de comunicare, pus la dispoziția cetățenilor în vremuri de pandemie. De când a apărut acest Grup de Comunicare și până în prezent, presa de toate culorile nu a prididit să întrebe în stânga și în dreapta ce e cu această structură. Cine face parte din ea? Care este echipa care ne influențează atât de dramatic viețile? Cât de competenți sunt componenții ei? De ce primim atât de mute informații care se bat cap în cap? De ce sunt elaborate măsuri care încalcă flagrant Constituția și legile statului român? De ce se săvârșesc atât de multe abuzuri în numele așa-zisului Grup de Comunicare Strategică? De bună ce a fost comunicarea, iată, opinia publică nu a primit răspuns la niciuna dintre aceste întrebări legitime. În schimb, tocmai a aflat că personajul cocoțat în fruntea acestei structuri nu numai că nu are studii universitare finalizate, dar a și mințit sub semnătură privată în documente oficiale de contrariu. Și a și fost instalat de către Ludovic Orban într-o poziție extrem de importantă, cea de consilier de stat. Unde a fost renumerat în baza studiilor pe care nu le are. Și pe care nimeni de la Secretariatul General al Guvernului nu i le-a cerut sub forma unei dovezi. Așa cum se obișnuiește la toate casele respectabile.
Acum pot înțelege mai ușor de ce în ultimii ani comunicarea Partidului Național Liberal a fost atât de împotmolită. De înnămolită. De alandala. De neconvingătoare. Pentru că, protejat și promovat fiind de Ludovic Orban și înainte de Raluca Turcan, alt lider care bubuie, la propriu și la figurat, de acest important departament s-a ocupat impostorul Andi Manciu. Cred că l-a ajutat și doamna. Soția lui. Ajunsă doamnă consilier prezidențial. Cine știe, poate că și doamna ar trebui căutată la diplomă.
De mirare că Andi Manciu, la fel ca și partenerul său, Laurențiu Baranga, nu s-a apucat și de doctorate. Și mai mult decât atât. Să-i îndrume pe alții la doctorate. Și eventual, ca și domnul Laurențiu, să-și asume și răspunderea calități învățământului superior.
Ce nu știm? Dacă și Andi Manciu a fost prieten și, în acestă calitate, promovat de Maior și de Coldea și de Mihai Răzvan Ungureanu, la fel cum s-a întâmplat în cazul lui Laurențiu Baranga. Și, într-adevăr, nu ar mai trebui să fim deloc siguri că Ludovic Orban, care a fost cunoscut la liceu drept o mare pușlama, și care și-a continuat tinerețea zgubilitică din Brașov în adevărate orgii, despre care se vorbea în tot cartierul, a avut la rândul său o diplomă în regulă atunci când s-a angajat inginer. Mai întâi lângă Brașov și apoi chiar în Brașov, unde unchiul său era numărul doi în Securitate. Cine știe ce revelații vor veni și în ceea ce-l privește pe Ludovic?
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: http://www.corectnews.com/
La ce bomba a absolvit Facultătea de Tehnologie?