Analize și opinii

Șah doar cu „nebunii”

579_tabla-de-sah_1-255x3001Asistăm la un spectacol gratis, dar și așteptat! Pionii sunt sacrificați! Oare va urma și regina? Arestările în masă ce se produc sub ochii noștri arată cât de malign este cancerul ce a penetrat în societatea românească. Unii, se pare că doar acum au aflat diagnosticul. Adică, simultan cu pacientul care este deja pe moarte
Cât de politizată este societatea românească nu mai constituie o surpriză… Însă,  efectele cinice  avem privilegiul de a le admira și singuri.
Boala este veche. A avut timp să se cangreneze. Cel puțin asta aflăm de la un academician ca G.Sion încă de acum un secol, care, referindu-se la politicienii epocii sale, constata că ”recurg la mijloacele cel mai umilitoare: se înregimentează la un partid sau un altul, se gudură spre a căpăta protecțiuni, aleargă cu rugăminți în dreapta și în stînga, se jură pe toți dumnezeii astăzi că este alb, iar mâine că este roșu, sacrifică bani spre a cumpăra voturi și celelalte” (Suvenire contemporane, 1888)

Celelalte” deja le știm și noi! Mită, numiri pe criterii politice, demagogie, indiferență etică, populism ieftin. Lista este lungă și ușor de creat folosind fiecare literă a alfabetului. Lipsiți de orice scrupul, acest gen de indivizi au dexteritatea unei solidarități de gașcă. Ca în orice mediu ”tribal” solidaritatea cu „ai noștri” este prioritară și nu devotamentul față de reguli sau valori. Acest fapt este posibil și în condițiile lipsei unei puternice societăți civile, a unei clase de mijloc influente, a unui control public efectiv asupra celor care se autodenumesc ca demnitari ai statului, ceea ce permite și încurajează o activitate de „grup închis”, de „camarilă” specializată. Ei cu „strategiile” lor, noi cu sărăcia noastră! Pare echitabil!

Devine evident că faptele maligne în societatea românească s-au născut odată cu statul, însă ele au devenit tolerate de liderii politici în vederea folosirii lor ca mijloace de presiune și manipulare, atunci când anumite piese de pe tabla de șah trebuiau să fie sacrificate. Și, atâta timp cât jocul este „coordonat” de regină, ce importanță are dacă se pierd pe drum cîțiva pioni?

Iar faptul că societatea în ansamblul ei suferă, aceasta este trecută la capitolul ”pierderi colaterale”. Ca în orice război, nu poți să prevezi cât de ample sunt sacrificiile. Important este să îți învingi dușmanul! Așa că distracția va continua!Frapant este  faptul că tabla de șah pare a fi populată doar cu „nebuni”! Căci, nu-i așa, ne trebuie și nouă un specific național!!! Și sunt șanse să devină noul brand al României…

Autor: prof Lehaci Florentin

Sursa: proatitudine.ro

Despre autor

contributor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Sincer…daca din 1888 pna in 20…11 “e tot asa” (deoarece si in comunism se promova pe criteriul PCR), de ce s-ar schimba vreodata ceva ?!
    Nu cumva tine de GENETICA ?
    Iar in acest domeniu nu se poate schimba nimic, decat printr-o “altoire”. Dar nu ca pana acum : pecenegi, cumani, huni, slavi, avari,turcomani, tigani, arabi (:)).