Discursurile anuale ale lui Viktor Orbán la Tușnad, așteptate și urmărite de o vreme și de presa internațională, sunt în general profesiuni de credință, afirmarea opiniilor politice și planuri strategice angajând– dincolo de raporturile maghiaro-române, sau de relațiile Ungariei cu minoritatea sa extra-frontalieră care trăiește în România – chiar viitorul Ungariei și de multe ori, al întregii regiuni, de când aceasta încearcă să-și consolideze o identitate instituțională, mai ales prin Grupul de la Vişegrad, al cărui motor politic este puternica personalitate a lui Viktor Orbán.
După o lectură (prea) rapidă, așa ar putea fi interpretat și discursul ținut acum 2 săptămâni de László Kövér, președintele Parlamentului ungar și stâlp istoric al FIDESZ-ului, cu ocazia ceremoniei de deschidere a unei serii de evenimente culturale maghiare la Cluj: dacă ne limităm la o scurtă trecere în revistă a subiectelor abordate, am fi în mod fals tentați să vedem în acesta doar o replică seismică de mai mică însemnătate a foarte importantului discurs pronunțat cu 10 zile mai devreme de către Orbán la Tușnad, tot în Transilvania, în fața unui public constituit aparent din aceeași minoritate maghiară din România.
Aparențele sunt înșelătoare. La Tușnad, adică în Ținutul Secuiesc – enclavă etnică unde vorbitorii de limba maghiară sunt majoritari, deși este situată în inima României – Orbán se exprimă de facto pe pământ unguresc, și de altfel, în fața unui public format în mare parte din membrii de vază ai partidului său, veniți, ca în fiecare an, în excursie. Kövér, în schimb, vorbea la Cluj, unde ungurii sunt în minoritate (15% conform statisticilor oficiale – un pic mai mult în realitate, în special în timpul anului universitar datorită prezenței temporare a numeroși studenți secui în acest mare centru universitar). Și dacă citim un pic mai atent, înțelegem că, de fapt, discursul lui Kövér se adresa mai specific minorității maghiare locale în calitatea sa de minoritate, și majorității românești în mijlocul căreia aceasta trăiește.
Iată un pasaj semnificativ:
„Noi, maghiarii, dorim tuturor vecinilor noștri ceea ce ne dorim și nouă: un Stat național suveran, puternic, capabil de colaborări internaționale, construit nu pe ideea exclusivismului național, ci pe respectul demnității cetățenilor săi indiferent de etnia căreia îi aparțin; un stat care garantează atât identitatea etniei majoritare care trăiește pe teritoriul său, cât și identitatea comunităților naționale care trăiesc aici în situația de minoritate numerică; un stat capabil să asigure condiții care să permită tuturor comunităților autohtone să rămână în țară și să prospere aici, indiferent de interesele externe – așa-zis globale.„
În fața unei minorități maghiare transilvănene alcătuită majoritar din votanți FIDESZ, fideli din realism/oportunism istoric, dar ale cărei elite urbane par să rămână înapoiate în liberalismului mondialist din anii 1990, Kövér rectifică direcția demersului politic maghiar și contracarează de acum în mod deschis rezultatele celor 27 de ani de activitate susținută a societății civile de marcă Soros, foarte bine reprezentată la Cluj, unde ONG-urile au făcut tot ce puteau pentru a convinge susnumita minoritate că statutul său minoritar o face captivă a proiectului „Societății Deschise„ – sugerând că societatea fără identități colective, fără rădăcini și ierarhii axiologice la care visează domnii Soros, Attali, Habermas & Cie ar fi singura capabilă să asigure supraviețuirea acestei minorități în pofida „obscurantismului românesc„ (replica locală, în propaganda TFL-eilor maghiari și români, a „barbariei rusești„).
Era și timpul să vină rectificarea. Disprețuind în mod deschis conservatismul cultural al hinterlandului lor rural, intelectualii maghiari din Transilvania (în marea lor majoritate liberali) împinseseră logica nocivă a cultului minorităților până la ultimele consecințe, fără să dea înapoi în fața niciunei absurdități. Cu ocazia recentei organizări – născută cu forcepsul – a unei prime Gay Pride la Cluj, pe forumurile locale de limbă maghiară puteai citi numeroase comentarii care afirmau fără intenții umoristice aparente că era de datoria oricărui maghiar (fiind minoritar) să susțină „comunitatea LGBT„. Un apel la rațiune redactat în maghiară și semnat de autorul acestui articol, încercând – fără nici o urmă de homofobie – să restabilească necesara distincție între minorități statistice/ structurale (de exemplu sexuale) și minorități istorice/ teritoriale (de exemplu etnice și religioase), trimis site-ului Főtér – care încasează totuși subvenții de la guvernul ungar! – a fost refuzat fără să primească explicații. Ignorați și disprețuiți în Ungaria datorită deceniilor de complicitate cu guvernele neo-liberale și antipatriotice de dinainte de 2010, retorii liberali de la Budapesta începuseră să clădească „castele în Transilvania„, descriind în lungi articole bucolice „exilul transilvan al ungurilor cu sensibilitate europeană„, care ar fugi de „totalitarismul lui Orbán„. În realitate, era vorba de câțiva studenți Erasmus (reveniți în Ungaria încă de atunci: oare să se fi împăcat ei cu „totalitarismul„?), și, de asemenea, de câteva excursii la București, foarte mediatizate, ale filozofului uneori socialist, uneori liberal, G. M. Tamás, despre care am putea spune, având în vedere vârsta sa respectabilă, că are meritul de a importa în Europa Centrală moda călătoriilor de vârsta a treia.
Clarificarea lui Kövér se adresează și românilor, iar, și din acest punct de vedere, este salutară. Într-adevăr, dacă, de partea maghiară, Transilvania profundă nu dă prea mare atenție agitației liberalo-mondialiste a site-urilor transilvănene din mediul urban precum Transindex, preferând să urmărească media din Ungaria (și în special cele apropiate de FIDESZ), cu totul altfel stau lucrurile de partea română; această agitație, bine tradusă și difuzată mai departe de către aliatul lor obiectiv, naționalismul românesc șovin (dominat de o propagandă maghiarofobă și rusofobă, abil întreținută de o parte a serviciilor secrete și de către anumite rețele atlantiste pe care le-am prezentat în alt editorial), reușise să convingă mulți patrioți români – în ciuda admirației nedisimulate pe care adesea le-o inspiră V. Orbán – că cel puțin pe teritoriul românesc, maghiarii ar trebui să fie considerați adepți devotați orbește ai mondialismului, angajați într-un complot răzbunător destinat să ducă la dispariția Statului-națiune român.
Dorind un stat puternic tuturor vecinilor Ungariei – deci implicit și României – Kövér exprimă foarte probabil o dorință sinceră a FIDESZ-ului, care știe că are nevoie la București de un omolog patriot și voluntarist, sprijinit ca și el de o solidă majoritate democratică, deoarece numeroase precedente din istoria diplomației demonstrează că acesta este profilul ideal al partenerului de negocieri – situat în propria tabără deasupra oricărei bănuieli de trădare – de care are nevoie pentru a asana relațiile maghiaro-române, în special prin obținerea unui statut de autonomie pentru Ținutul Secuiesc (care, în ciuda afirmațiilor a numeroși publiciști români foarte apreciați la Berlin și la Bruxelles, nu ar amenința deloc suveranitatea statului român), prin integrarea regională blocată astăzi de refuzul Occidentului de a admite România (și implicit portul Constanța – concurent potențial al porturilor olandeze …. ) în spațiul Schengen – pe scurt, citând cuvintele marelui poet maghiar Attila József (al cărui tată era român): „să facem ordine în afacerile noastre comune„.
Vor fi capabili românii să înțeleagă mesajul lui Kövér? Vor înțelege în sfârșit că fiind blocați între interesele și planurile occidentalilor, turcilor și rușilor, românii au nevoie de alianța maghiară (și a fortiori de V4) pentru a scăpa de statutul de colonie de facto? Iar în ceea ce privește minoritatea maghiară, va fi ea, în sfârșit, capabilă să reziste tentației de a se lăsa transformată în calul troian al mondialismului în România, și să renunțe la postura de profesori de civilizație atât de dragă intelectualilor maghiari liberali de la Cluj? Viitorul o va spune. Până atunci, nu putem decât să salutăm rolul deosebit de constructiv pe care și-l asumă de acum înainte FIDESZ pe eșichierul inter-etnic din Carpații Orientali.
Autor: Modeste Schwartz
Sursa: Vișegrad Post
Traducerea: Chira Neagu
Adauga comentariu