Analize și opinii

Vești bune – prima persoană din Italia vindecată de coronavirus! Femeia povestește prin ce a trecut: ‘Mi se pare că am înnebunit cu toții!’

Italia este ţara din Europa cel mai afectată de coronavirus, dar cu toate acestea din Peninsulă vin şi veşti bune. O femeie în vârstă de 47 de ani, din Vo’ Euganeo, provincia Padova, este prima persoană din această ţară vindecată de coronavirus.



Deşi s-a vindecat, femeia este foarte supărată acum, după cum reiese dintr-un interviu acordat ziarului Corriere della Sera, tradus de rotalianul.ro. „Noi s-ar putea să fim și ignoranți, dar cineva a suflat în focul ignoranței noastre”, spune ea, referitor la isteria creată și menținută în tot acest timp.

Nu am făcut-o atât pentru mine, cât pentru cei din Vo’ Euganeo pe care-i aveam în preajmă. Mă priveau toți ca și cum aș fi scuipat virusul în cafeaua lor. „Stați liniștiți”, le-am spus prietenilor mei, „nu am simptome, probabil rezultatul va fi negativ””, povestește italianca de 47 de ani.

Din păcate rezultatul a fost pozitiv. „Medicii mi-au spus imediat: vă internăm din motive de precauție. S-au ținut de cuvânt”, mai spune pacienta. După o zi și jumătate de internare a fost trimisă acasă și supusă carantinei la domiciliu pentru 14 zile. „Sunt doar o persoană care s-a întors acasă, la fel cum vor face în curând mulți alții. Trezirea, băieți, că ne facem rău singuri”, ne îndeamnă femeia.

Corriere della Sera: „Medicii ce v-au spus?”

Pacienta: „Ceea ce vă spun și eu acum. Persoanele în vârstă trebuie să fie mai atente, ceilalți să aibă grijă să nu se calce pe picioare unii pe alții, să păstreze distanța.”

CdS: „V-a fost teamă în această perioadă?”

Pacienta: „De ce anume să-mi fie teamă? E o gripă, doar nu mori, dacă nu ești deja bolnav. Mi se pare că am înnebunit cu toții!”

CdS: „Cine este de vină?”

Pacienta: „Uitați, eu sunt de modă veche și nu folosesc Facebook, dar din motive profesionale mai intru și am intrat cât am fost internată.”

CdS: „Așadar?”

Pacienta: „M-a impresionat foarte mult un video publicat de un domn cu masca pe față. Părea panicat, spunea că vom fi infectați cu toții…”

CdS: „De ce v-a impresionat?”

Pacienta: „La un moment dat și-a dat jos masca și a spus că este bolnav de cancer și că mai are o lună de trăit. „Noi”, spunea el, „părăsim această lume în nepăsarea generală, fără să rupem p… nimănui, în timp ce voi înnebuniți din cauza la chestia asta. Dar nu vă este rușine?”, întreba el. Eu zic că are dreptate. Un pic ar trebui să ne fie rușine.”

CdS: „Cum ați petrecut perioada de recuperare?”

Pacienta: „Mi-am scos papucii doar pentru a dormi. Imaginați-vă că am adormit cu blugii pe mine. Mă simțeam bine, eram doar plictisită, dar liniștită.”

CdS: „Ce tratament ați primit?”

Pacienta: „Păi nimic! Eram pozitivă (la testele pentru coronavirus – n.r.) dar nu aveam nici măcar o linie de febră. Cum am fost internată, mi-au făcut o perfuzie cu zahăr lichid. Măsură de precauție, spuneau.”

CdS: „Și apoi nimic?”

Pacienta: „Singurul medicament mi l-am prescris eu singură. Aveam o durere de cap din cauza la toată harababura asta și am întrebat dacă pot să iau un «Moment» pe care-l aveam în poșetă. Punct. Vreți să știți adevărul?”

CdS: „Desigur.”

Pacienta: „Dacă n-ar fi murit săracul Adriano (prima victimă a virusului în Italia – n.r.), dacă ar fi durat mai mult, nici n-aș fi știut că am fost infectată. Și ca mine, mulți alții. Nu cred că s-ar fi schimbat nimic.”

Autor: Alexandra Cruceru

Sursa: Știri pe surse

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Vesti bune, binecuvantate in apropierea zilelor de 1 si 8 martie! Atentie si la unghiile false aplicate cu gel sub care se depun microorganisme patogene preluate de pe suprafete, transportate apoi la nivelul fetei, cavitatea nazofaringiana de unde se expulzeaza in aer prin tuse, stranut, conversatie sub forma picaturilor Flugge, cunoscand faptul ca atmosfera este la randul ei afectata de agenti patogeni, chemtrails, realitatea incontestabila cu bune si rele, sperand de-acum in mai multe lucruri bune… adevarate, frumoase, luminoase, binecuvantate…